Roman: Înfruntând furtuna (I-3)

Continuând Partea 1 – Capitolul 2: http://ro.clearharmony.net/articles/200605/319.html

Capitolul 3. O viaţă în disperare

a) Trăind cu pilule

După operaţia lipsită de succes de la Spitalul General al Armatei starea mentală a început să mi se înrăutăţească. Ştiam că zilele în care încă mai puteam umbla pe picioarele mele erau numărate şi puteam paraliza în orie moment. Dar nu spuneam nimic nici celor din familie şi nici prietenilor mei despre starea mea care se deteriora zilnic, pentru că nu doream să-şi facă griji din cauza mea. Deseori plângeam până adormeam. Nu-mi amintesc de prima sa apariţie, dar ori de câte ori deveneam excitată sau furioasă începeam să trăiesc experienţa unui nou simptom. Simţeam cum vasele de sânge din creier începeau să se încordeze ca nişte coarde muzicale, iar întreg corpul îmi amorţea. Am început să iau medicamente pentru tratamentul bolilor cerebrovasculare şi în acelaşi timp investeam bani în cosmetică. Când mergeam, simţeam uneori că nu îmi mai puteam duce propria greutate. Trăiam de asemenea momente, în care temporar îmi pierdeam vederea. Într-o zi, când conduceam maşina la lucru, brusc am orbit. Am tras maşina pe dreapta, am înghiţit câteva medicamente şi m-am aplecat peste volan. A durat o oră, până mi-am revenit.

Într-o zi, când m-am despărţit de familie în Parcul Wangjiang a apărut băiat, care a încercat să-mi vândă o poliţă de asigurări. L-am întrebat, dacă asigurarea constituie o investiţie, a cărei valoare poate creşte. A răspuns că nu, aşa că nu am cumpărat-o. Persoana întâlnită m-a făcut să mă gândesc să investesc la bursa de valori. Am adus câteva acţiuni volatile pe piaţa secundară de valori. Acestea nu au fost listate încă în mod oficial în tranzacţiile de acţiuni, fiind astfel mult mai riscante decât acţiunile regulate. Dar am fost atrasă de ele, datorită promisiunii unor câştiguri mai mari. Speram să-mi pot plăti cu ele întreţinerea, atunci când nu voi mai putea umbla.

b) Nu se cunoaşte vreun remediu pentru anevrismul arterelor craniene

Nu vroiam să aflu veşti proaste despre sănătatea mea, aşa că am început să merg mai rar la spital. În 1997 starea mea s-a deteriorat atât de mult, încât nu am avut altceva de ales, decât să mă întorc la spital. De data asta m-am dus la Universitatea Medicală de Vest din China. Profesorul care m-a consultat a simţit că aveam o boală rară şi nu a vrut să pună un diagnostic precis. Mi-a spus: “În fiecare Miercuri după amiaza avem o sesiune în care toţi profesorii şi experţii medicali din spitalul nostru se adună pentru a discuta cazurile rare. Vă rog să rezervaţi o întrevedere pentru acea sesiune.” Când am ajuns acolo, m-au văzut peste 30 de experţi. Au ajuns la concluzia unanimă, că sufeream de anevrismul arterelor craniene, o boală rară pentru care nu există vreun remediu cunoscut. Au spus, că operaţia pe care am făcut-o mai înainte nu făcuse altceva, decât să-mi înrăutăţească starea. Au spus: “este ca şi cum o greutate, care era împărţită de 2 persoane, este lăsată acum numai în seama uneia. Situaţia de acum este cu mult mai rea. Dacă vasele de sânge nu ar fi strânse cu destulă grijă, ar putea cauza deteriorări ale nervilor cerebelului, soldate cu efecte pe termen lung”. Concluzia a fost, că durerea pe care o simţeam în creier era cauzată de operaţia eronată. În final mi-au spus: “În momentul de faţă nu putem face nimic pentru dumneavoastră. Vă rugăm să ne lăsaţi numele, adresa şi numărul de telefon. Vă vom contacta în momentul în care tehnologia medicală va fi destul de avansată, pentru a vă oferi un remediu.” Dar apelul nu a apărut nici până azi.

În 1998, câţiva experţi de renume dintr-un mare spital din Shanghai au venit în Provincia Sichuan pentru a acorda consultaţii unor pacienţi. Am stabilit o întâlnire cu ei, la care au confirmat diagnosticul de anevrism al arterelor craniene. Contra sumei de 100 000 de yuani aşi putea fi operată la Shanghai. Le-am spus: “Sunteţi siguri că operaţia va reuşi? Dacă va reuşi, sunt gata să plătesc chiar 200 000 yuani.” Doctorii au spus, că nu sunt siguri de reuşita operaţiei. M-am răzgândit şi am refuzat operaţia.

c) Deteriorare

Într-o zi spre sfârşitul lui 1997 tatăl fiului meu mi-a dat un mesaj pe pager, prin care mă ruga să merg până la el la depozit. Am mers să-l văd, iar el mi-a cerut bani. I-am spus că nu am bani, deoarece numai ce cumpărasem o maşină, şi chiar a trebuit să împrumut 3 000 yuani de la fratele meu pentru a o plăti. (Epuizasem toate economiile, cumpărând stocuri pe piaţa secundară de valori). Numai ce i-am spus că nu pot să-l împrumut cu bani, a apucat un cuţit de bucătărie şi s-a repezit la mine. Angajaţii şi prietenii lui au sărit pentru a-l reţine. Am fost atât de uluită de cele întâmplate, încât m-am prăbuşit într-un scaun, iar convulsiile necontrolate au pus stăpânire pe mine. Întregul corp era amorţit şi rece ca gheaţa. Limba mi-a înţepenit, buzele au devenit purpurii, iar faţa cenuşie. Cei din jurul meu s-au speriat. Nu ştiau ce să facă şi nu îndrăzneau să mă atingă. S-a întâmplat că tocmai terminasem medicamentul pe care în mod normal îl aveam în geantă. Cu mâna tremurândă am reuşit să scriu numele medicamentelor, pe care le luam.

După aceasta, afecţiunea cerebrovasculară de care sufeream se accentua constant. Mă umflam constant. Decolorarea feţei devenea tot mai pronunţată. Piciorul drept era întotdeauna umflat şi dureros. Deseori stăteam în pat, ridicând piciorul drept şi împingându-l spre perete, pentru a-l ţine ridicat.

d) Un mic confort

Cerul este onest faţă de oameni. Chiar dacă am avut parte de o căsătorie teribilă şi am îndurat dureri la fel de teribile, când a fost vorba de serviciu totdeauna am avut succes. Credeam că aşa este dat din Cer, anume a se echilibra lucrurile pentru mine şi a mi se da o mică speranţă, pentru a-mi continua mizerabila viaţă.

M-am despărţit de soţul meu când fiul meu avea trei ani. După incidentul în care a venit cu cuţitul de bucătărie după mine, am demarat formal procedurile de divorţ. Dar nu am putut ajunge la o înţelegere asupra banilor şi a proprietăţilor mele. Nu am avut altceva de ales, decât amânarea temporară a divorţului. În acest timp afacerile mele prosperau din ce în ce mai mult. Întotdeauna supraîncărcam camionul şi preferam să conduc noaptea, deoarece erau şanse mai mici de a fi obligată să iau un bon de trafic. Dar din cauza problemelor de sănătate nu puteam conduce noaptea singură. În primăvara anului 1997 mi-am vândut camionul şi am sub-contractat serviciile de transportul cu camionul pe care obişnuiam să le efectuez către cineva din oraşul Pengzhou, care era proprietarul a două camioane mari chinezeşti. În 1998 oraşul Chengdu a început construcţia celei de-a treia bucle a autostrăzii sale. Era foarte mult de lucru. Am sub-contractat patru camioane mari, plus trailere de la Compania de transport a Districtului Chenghua, care mergeau zi şi noapte. Am angajat în mod indirect un număr total de 30 de camionagii şi încărcători de marfă. Ajunsesem în punctul în care nu mai aveam nevoie să lucrez decât o oră pe zi. Nu era nevoie decât să mă duc la sediul principal al Departamentul de construcţii rutiere al oraşului la ora 11 dimineaţa, să iau ordinul de lucru pentru ziua respectivă iar apoi să distribui sarcinile de serviciu sub-contractanţilor. Lucram în total doar 20 de ore pe lună şi cu toate astea câştigam 10 000 yuani în fiecare lună. Uneori câştigam chiar 20 000 yuani într-o lună. Mi-am cumpărat o casă, o maşină şi un telefon celular scump. Mi-am trimis băiatul la o şcoală foarte bine cotată. De asemenea unele investiţii personale şi-au atins ţelul. Am obţinut 100 ordine de acţiuni de pe piaţa secundară de acţiuni, la un cost total de 400 000 de yuani.

d) Trăind fără suflet

Din nefericire fiecare dintre noi ştim, că banii pot cumpăra o casă dar nu şi un cămin; pot cumpăra medicamente dar nu şi sănătate.

Nu-mi puteam lua gândul de la anevrismul arterei craniene din piciorul drept. Era o sursă constantă de stres; ştiam că în destinul meu scria că partea a doua a vieţii o voi petrece paralizată. Aşa că încercam să câştig cât de mulţi bani cu putinţă, cât încă mai eram tânără. Acesta a fost motivul pentru care am cumpărat 100 de ordine de acţiuni de pe piaţa secundară de valori. Speram să dau lovitura, atunci când stocurile vor fi fost afişate în mod oficial. Dar în continuu îmi puneam problema: “Voi face oare într-adevăr bani cu aceste acţiuni?” În 1997, când piaţa de valori s-a prăbuşit, am pierdut peste noapte 200 000 de yuani. Nu mai puteam nici mânca, nici dormi. Simţeam uneori că nu mai am putere nici măcar să apăs pe pedala de acceleraţie. Era o viaţă trăită fără suflet. Acţiunile nu-mi puteau da siguranţa financiară, pe care o aşteptam de la ele.

Erau atâtea conflicte şi viaţa mea era un vid. Tot timpul mă simţeam bolnavă şi speriată. În afara orei zilnice pe care o petreceam la lucru, căutam toată ziua acele căi, care să-mi aducă puţină fericire în viaţă. Mă ocupam mereu de cosmetică şi de frizuri noi, sau jucam Mahjong. Uneori mă gândeam să mă sinucid, deoarece puteam astfel lăsa bani mamei şi copilului, înainte ca cheltuielile medicale să-mi înghită toate economiile. Dar când m-am gândit, cât de rău le-ar părea dacă aşi muri, am renunţat la această idee. În continuu plângeam şi înghiţeam durerea în mine.

Romanul este disponibil în limba chineză la adresa:
http://www.minghui.org/mh/articles/2004/7/16/79558.html
şi în limba engleză la adresa:
http://www.clearwisdom.net/emh/articles/2004/10/16/53514.html

Cuprins:
→ Partea 1 – Capitolul 1
→ Partea 1 – Capitolul 2
→ Partea 1 – Capitolul 3
→ Partea 2 – Capitolul 1
→ Partea 2 – Capitolul 2
→ Partea 2 – Capitolul 3
→ Partea 3 – Capitolul 1
→ Partea 3 – Capitolul 2
→ Partea 3 – Capitolul 3
→ Partea 3 – Capitolul 4
→ Partea 3 – Capitolul 5
→ Partea 4 – Capitolul 1
→ Partea 4 – Capitolul 2
→ Partea 4 – Capitolul 3
→ Partea 5 – Capitolul 1
→ Partea 5 – Capitolul 2
→ Partea 6 – Capitolul 1
→ Partea 6 – Capitolul 2
→ Partea 6 – Capitolul 3