Roman: Înfruntând furtuna (III-2)

Continuând Partea 3 – Capitolul 1: http://ro.clearharmony.net/articles/200608/679.html

Partea III. Deţinută de unsprezece ori

Ţinând piept încercărilor reţinerilor repetate şi torturilor

Capitolul 2. Un drum dificil pentru apelul pentru Falun Gong

a) Primul Apel

Pe 3 Decembrie 1999 un coleg practicant, care tocmai fusese eliberat din Spitalul de psihiatrie Ankang din oraşul Chengdu împreună cu mine, ne-am decis să mergem la Beijing pentru a face apel pentru Falun Gong. Am luat şi copilul meu de 8 ani cu mine. Doream să vorbesc guvernului despre îmbunătăţirile apărute în fiecare aspect din viaţa mea, după începerea practicării Falun Gong.

În acea vreme guvernul plasase poliţişti în haine civile pretutindeni, pentru a împiedica practicanţii Falun Gong să meargă la Beijing pentru a face apel pentru Falun Gong. În loc de a merge direct la Beijing, ne-am decis să mergem în oraşul Mianyang din provincia Sichuan cu autobuzul. Apoi am mers cu trenul în oraşul Zhengzhou din provincia Henan. De aici am luat un tren expres în oraşul Shijiazhuang din provincia Hebei. După aceea am cheltuit 800 de yuani pe un taxi din oraşul Shijiazhuang până în Beijing. În sfârşit am ajuns la Laiguangying, o suburbie a Beijing-ului. Am mers într-un adăpost temporar, unde stăteau practicanţi din toată ţara, care veniseră la Beijing pentru a face apel pentru Falun Gong. Am sosit acolo pe 8 Decembrie 1999 dimineaţa. Planul meu iniţial era de a sta acolo pentru încă două zile, pentru a-mi împărtăşi experienţele cu alţi practicanţi şi mai apoi să fac un apel formal pentru Falun Gong. Fiul meu dorea să ajungă acasă devreme, pentru a se pregăti pentru noul semestru care urma să înceapă. Un practicant pe nume Nie urma să meargă să facă apel în după amiaza aceea în Piaţa Tiananmen. Fiul meu s-a hotărât să meargă cu domnul Nie, aşa că au plecat împreună după prânz. În dimineaţa următoare o persoană necunoscută a venit să ne interogheze (pe lângă mine se aflau trei alţi practicanţi din Provincia Sichuan). Ne-a întrebat, dacă practicăm Falun Gong, răspunsul nostru fiind da. A făcut imediat un apel pe telefonul său celular. Un grup de persoane a intrat şi ne-a sechestrat. Am fost aduşi la Staţia de poliţie din Laiguangying. Zece ore mai târziu, eram transferaţi la Oficiul de legătură cu oraşul Chengdu din provincia Sichuan, din Beijing.

b) Oficiul de legătură cu Chengdu

Oficiul de legătură cu Chengdu are o curte mică în spate. Acesta are pe trei dintre părţi câte un rând de camere mici, iar pe a patra parte este o poartă. Practicanţii aduşi acolo erau controlaţi până la piele, iar apoi închişi în camerele mici. Am fost forţată să-mi dau jos îmbrăcămintea intimă. Oficiul de legătură are un hotel. Femeia care mi-a făcut acest control era probabil un angajat al hotelului, din moment ce purta o uniformă a hotelului. Am fost încuiată într-o cameră împreună cu o altă practicantă. Gardienii mi-au luat una din cărţile Dafa şi cei câteva sute de yuani care îmi rămăseseră. Au găsit o notiţă, pe care era trecut numele unui alt practicant şi au pus-o pe masă. Am luat notiţa şi am înghiţit-o imediat, pentru că nu doream să o folosească pentru a mai persecuta şi alţi practicanţi. Feng Jiuwei, şeful malefic al Oficiului de legătură cu Chengdu imediat a ordonat unui gardian numit Wang să-mi lege mâinile. Wang m-a tras afară şi m-a legat de statuia de piatră a unui leu din faţa intrării principale. Aerul era extrem de rece. Am stat legată acolo de la şapte seara, până puţin după unsprezece seara. Apoi au început să mă interogheze. Le-am spus: “A fi o persoană bună nu este rău. În calitate de cetăţean chinez am dreptul de a depune un apel câtre guvern. Nu am avut nici măcar şansa de a completa apelul şi iată că sunt deja închisă aici.” Au încercat să mă forţeze să le spun cine a organizat deplasarea mea la Beijing. Le-am spus: “Nu avem nici o organizaţie, de nici un fel. Facem toate acestea pe cheltuiala noastră.” Nu au putut afla altceva de la mine şi m-au încuiat în camera nr. 6. În timpul interogatoriului ilegal m-au întrebat dacă Zhong Caiyi era fiul meu. Abia atunci am aflat că fiul meu fusese de asemenea reţinut acolo. Ne-au închis separat pe mine şi pe fiul meu timp de cinci zile, înainte de a ne trimite înapoi la Chengdu.

Înainte de plecare, în jurul orei trei după amiaza, Feng Jiuwei, şeful oficiului de legătură a venit să mă vadă din nou şi mi-a spus: “Îţi dau treizeci de minute, pentru a-mi spune numărul de telefon de pe notiţa pe care ai înghiţit-o atunci. În caz contrar, am să sun la Chengdu şi vei fi trimisă la închisoare pentru cel puţin trei ani.” Apoi s-a ridicat şi a plecat. Orice ar fi spus, inima mi-a rămas neclintită. După un timp fiul meu m-a întrebat: “Mami, a trecut atâta timp. De nu s-a mai întors poliţistul?” Feng nu a mai revenit, pentru că ştia că nu mă sperie câtuşi de puţin şi că nu va afla nimic.

Între timp, fiul meu mi-a povestit ce i se întâmplase în Piaţa Tiananmen după ce mersese să facă apelul pentru Falun Gong. Iată ce mi-a relatat: “Atunci când m-ai condus la staţia de autobuz, pentru a merge în Piaţa Tiananmen împreună cu domnul Nie, îmi simţeam inima grea şi pe drum nu doream să spun nimic. Când ne-am apropiat de staţia de autobuz am încetinit pasul, sperând că timpul va trece astfel mai încet. Doream să fi stat cu tine ceva mai mult timp. Mi-ai spus: “Fiule, după ce ajungi acasă, ţine minte că trebuie să o asculţi pe bunica. Învaţă bine la şcoală şi cultivă ferm.” Nu mi-am putut reţine lacrimile şi am răspuns “Da.” cu vocea sufocată. În acele momente, cu greu puteam găsi cuvinte, pentru a-mi descrie tristeţea Te-am întrebat: “Mami, când te vei întoarce?” Mi-ai răspuns: “Nu ştiu.” Amândoi plângeam. Plângeam sub fulgii de zăpadă. Am numai opt ani, dar te părăsesc neştiind dacă vei trăi sau vei muri, sau dacă ne vom mai vedea vreodată. Când am ajuns la autobuz nu te mai puteam vedea prea clar printre lacrimi. Când a plecat, am scos capul pe geam şi priveam cum autobuzul mă ducea tot mai departe de tine.

“După ce am ajuns în Piaţa Tiananmen m-am dus împreună cu domnul Nie spre mijlocul pieţei. Eram puţin nervos. Nu era prea multă lume în jur. Am rămas acolo şi am început să practicăm exerciţiul al doilea: “Postura Falun în Picioare”. După un minut, am şi auzit sunetul sirenei poliţiei. Mi-am deschis ochii, văzând trecătorii care se adunaseră în jurul nostru şi care priveau cum facem exerciţiul. O dubă a poliţiei s-a oprit în faţa noastră. Câţiva poliţişti au sărit jos şi ne-au înghesuit cu forţa în dubă. Câţiva practicanţi Falun Gong erau deja în dubă. Un poliţist m-a întrebat: “Tu eşti aşa mic. Ce faci tu aici?” I-am răspuns: “Sunt aici pentru a apăra Legea”. A spus: “Aperi Legea? Vrei să spui că-ţi aperi părul (în limba chineză cuvintele “Lege” şi păr se pronunţă la fel)?” Alt poliţist a început să rânjească la mine. Apoi poliţistul care m-a interpelat m-a pălmuit zdravăn şi am început să plâng. O practicantă tânără m-a luat în braţe, încercând să mă mângâie: “Nu plânge. Un practicant Dafa tânăr nu plânge. Maestrului Li îi plac practicanţii tineri cel mai mult. Imediat după aceasta am fost duşi într-o sală mare. Sala era complet îngrădită de stâlpi masivi de fier. Înăuntru un pat lung făcut din beton se întindea de-a lungul întregului zid. Pe pat stăteau mulţi practicanţi Falun Gong. După o aşteptare de o jumătate de oră, poliţia ne-a luat pe mine şi pe domnul Nie la Oficiul de legătură Chengdu din Beijing. Eram închişi într-una din camere. Acolo erau câteva mese şi peste zece scaune. Am pus câteva scaune unul lângă celălalt, făcându-mi un pat. După ce m-am întins, domnul Nie şi-a dat jos haina şi a pus-o pe mine. Am fost trezit mai târziu de un sunet. Un poliţist urla la domnul Nie şi îl pălmuia, fiind supărat pe el fiindcă îmi dăduse haina. După ce a plecat, l-am întrebat pe domnul Nie dacă palmele primite au fost dureroase. Acesta a răspuns: “Deoarece ţi-am dat ţie haina am îngheţat. Faţa era atâta de rece încât nu am simţit nici o durere de la palmele primite.” În acele momente erau de abia câteva grade peste zero. O persoană cu o inimă bună încercase să-l învelească pe un copil cu haina sa pentru că era frig, dar un poliţist l-a pălmuit pentru că a făcut acest lucru. În ce fel de lume trăim oare? Camera era iluminată permanent. Puteam privi doar printre perdele, pentru a vedea ce oră era. Nu ştiam de câte zile eram închişi acolo. Într-o zi domnul Nie mi-a spus: "Mama ta este aici.” L-am întrebat pripit: "Unde?” “Chiar afară” a spus. Am încercat imediat să privesc afară, printr-o fisură din perdea, dar nu am zărit nimic. Inima îmi era distrusă. Domnul Nie spuse: "Am văzut-o închisă într-o altă cameră.” După două zile te-am văzut şi am fugit către tine.”

Am fost tristă auzind că fiul meu atât de tânăr a fost maltratat la poliţie. Dar privindu-i faţa cea tânără bucuria şi mândria înfloreau din adâncul meu. I-am spus : "Fiule, ai făcut foarte bine.”

Câţiva poliţişti se întorceau la Chengdu şi au luat cu ei trei practicanţi, pe mine şi pe fiul meu. Ne-au forţat să le plătim cincizeci de yuani fiecare, pretinzând că acestea erau taxele de transport de la Oficiul de legătură până la Beijing. De asemenea ne-au forţat să plătim biletele de tren, inclusiv cheltuielile pentru două paturi pe tren.

c) Administratorii ştiau adevărul

Poliţiştii îşi rezervară o cabină particulară pe tren, astfel încât să poată dormi mai confortabil. Cabina avea şase paturi aşezate pe trei nivele. Ceilalţi trei practicanţi, fiul meu şi cu mine am fost forţaţi să împărţim două paturi. Când poliţiştii dormeau noaptea, unul din ei rămânea treaz pentru a ne păzi. Toţi eram încătuşaţi de paturi.

Într-o dimineaţă, când au auzit că suntem practicanţi Falun Gong, câţiva conductori au tras de perdeaua cabinei pentru a arunca o privire înăuntru. Un poliţist le-a spus: "Atenţie, aceste persoane care practică Falun Gong au puteri supranormale. Vă pot răni.” O conductoare spuse: "În prezent o doamnă care lucrează în departamentul nostru practică Falun Gong. Tratează oamenii foarte bine şi noi toţi o simpatizam mult. Cine ştie ce i s-a întâmplat. Din momentul în care guvernul a devenit ostil faţă de Falun Gong, a fost concediată fără vreun motiv.”

d) Centrul de recuperare a persoanelor dependente de droguri din Districtul Qingyang

După două zile, în jurul orei şapte dimineaţa, trenul a ajuns în oraşul Chengdu. Din gară ne-a luat o dubă a poliţiei şi am fost duşi la Centrul de recuperare a persoanelor dependente de droguri din Districtul Qingyang. Făcând un zgomot asurzitor, un megafon puternic transmitea calomnii neîntemeiate împotriva Falun Gong şi a Maestrului Li. Gardenii din interiorul centrului ne urmăreau îndeaproape. Nu ni se permitea să vorbim. La prânz, poliţia mi-a luat băiatul. După cină ne-au închis într-o cameră mare şi au încercat să ne spele creerele¹. Am refuzat să le ascult minciunile şi m-am sculat să fac exerciţiile Falun Gong. Gardianul a observat şi a început să mă lovească. Am fost scoasă afară cu lovituri de picior. Ne-au forţat pe mine şi pe alţi practicanţi să dezbrăcăm cămăşile şi să stăm afară în vântul care te îngheţa. La început gardienii au rostogolit panoul uşii din plastic, încât să ne poată vedea din interiorul camerei. Cu toate că luaseră o masă caldă, cu cât timpul trecea li s-a făcut frig şi aerul rece pătrundea de afară. Aşa că au renunţat şi ne-au lăsat înăuntru. Am fost forţaţi să stăm ghemuit pentru o perioadă lungă de timp. Mâinile şi picioarele mi-au amorţit. Când era cât pe-aici să-mi pierd echilibrul am apucat cadrul de oţel din apropiere pentru a mă sprijini. Am cerut să mă duc la toaletă. Doar atunci am avut şansa de a mă odihni puţin. Când m-am întors a trebuit să continui să stau în poziţia ghemuit.

e) Centrul de detenţie Jiurucun

După două zile de spălare forţată a creerelor, am fost trimisă la Centrul de detenţie Jiurucun şi reţinută cincisprezece zile în mod ilegal. Secţia de femei a centrului de detenţie aveau lipsă de camere, pentru că avea prea multe femei practicante Falun Gong şi a trebuit să evacueze camere din sectorul bărbaţilor, pentru a face loc femeilor. Zilnic prin difuzoare erau transmise minciuni pentru defăimarea Dafa şi a Maestrului. Într-un mediu aşa murdar mă gândeam la Legea Maestrului din “Comentarii ulterioare asupra superstiţiei”.

“Înţelegerea despre Adevărul cosmosului, de către studenţii care cultivă în Dafa, este o elevare care rezultă dintr-o înţelegere raţională şi din experienţă. Este zadarnic pentru oameni – indiferent de punctul de vedere al acestora - să respingă principiile Legii Cosmosului, care transcend toate teoriile din societatea umană. Într-o perioadă în care moralitatea societăţii umane este în pragul colapsului total, Marele Cosmos este acela care, în mod deosebit şi-a mai arătat încă o dată compasiunea faţă de fiinţele umane, dându-le această şansă finală. Aceasta este speranţa omenirii, pe care aceasta ar trebui să o păstreze ca pe o comoară şi să o preţuiască imens. Şi totuşi, din dorinţele lor egoiste, oamenii subminează această ultimă şansă dată de cosmos omenirii, înfuriind Cerul şi Pământul. Oamenii ignoranţi chiar numesc numeroasele dezastre “fenomene naturale”. Cosmosul nu există pentru omenire. Oamenii sunt doar o manifestare a existenţei fiinţelor de la cel mai de jos nivel. Dacă omenirea nu mai îndeplineşte standardul de existenţă la acest nivel al universului, atunci ea nu poate fi decât eliminată de istoria cosmosului.

Oameni! Treziţi-vă! Jurămintele făcute de Zei în cursul istoriei sunt împlinite. Dafa judecă toate fiinţele. Calea pe care o fiinţă o ia în viaţă este propria sa alegere. Un singur gând pe care o are o persoană, îi poate determina viitorul.

Păstraţi-o cu sfinţenie şi preţuiţi-o: Principiile Legii Cosmosului sunt chiar în faţa voastră” (Principii de bază pentru avansarea ulterioară -II)

Pentru a ne face să renunţăm la Adevăr şi a accepta minciunile, membrii centrului de detenţie ne forţa să citim articole scrise de foşti practicanţi Falun Gong, ale căror creere fuseseră spălate şi să urmărim interviuri TV cu aceştia. Zilnic eram ţinuţi în celule întunecoase unde lumina zilei nu ajungea decât foarte greu. Nu ni se permitea să studiem Legea şi nici să facem exerciţiile. Deseori eram bătuţi cu bastoane electrice, legaţi cu frânghii şi lăsaţi afară în ploaie. Ştiind că au sprijinul fostului dictator Jiang Zemin, gardienii erau extrem de cruzi faţă de practicanţi. O practicantă pe nume Wang a încercat să practice exerciţiile Falun Gong în interiorul centrului de detenţie. Gardienii au bătut-o în mod repetat cu bastoane electrice. Apoi au legat-o cu frânghii şi au scos-o afară în ploaie, mai înainte de toate nelăsând-o nici să mănânce. Aceasta în curând şi-a pierdut conştiinţa. În ciuda cruzimii, gardienii vicioşi nu au putut clinti credinţa practicanţilor Falun Gong, care au înţeles adevărul universului.

După o jumătate de lună a sosit Anul Nou 2000. Am fost luată de un poliţist pe nume Tang din substaţia de poliţie Longtansi din Oraşul Chengdu. M-am gândit că-mi va da drumul acasă, din moment ce era vacanţă. Dar acesta m-a luat la staţia de poliţie. Tang m-a întrebat, dacă mai voi mai practica Falun Gong. Am răspuns: "Da.” Numai pentru că am spus da, după prânz m-a acuzat de ofensă criminală şi m-a condamnat la 30 de zile la centrul de detenţie numărul doi al Oraşului Chengdu, situat în satul Lianhua. Când am ajuns în celula din centrul de detenţie, am constatat că acolo erau deja închişi peste douăzeci de practicanţi. Nu ne era permis nici să studiem Legea şi nici să practicăm exerciţiile Falun Gong. În fiecare noapte trebuia să ne trezim şi prin rotaţie să facem serviciul de santinelă. Trebuia să stăm pe pat şi să studiem zilnic regulamentele închisorii. Dacă încercam să practicăm exerciţiile Falun Gong, gardienii ne puneau lanţuri grele la glezne şi ne încătuşau mâinile fie în faţă, fie la spate. Atât mâinile, cât şi picioarele unei colege de douăzeci de ani, pe nume Xing Chen, s-au umflat şi au devenit purpurii şi apoi negre, după ce gardienii i-au ţinut încătuşate pentru perioade lungi de timp gleznele şi mâinile. Nu mai putea nici mânca, nici dormi. Când venea vremea colegele o ajutau să-şi schimbe obiectele sanitare. Când practicanţii declanşau greva foamei pentru a protesta pentru maltratările la care erau supuşi, gardienii îi hrăneau în mod forţat pe nas. Întregul proces părea decupat din iad. Nu ne era permis să cumpărăm lucrurile necesare, decât o dată pe săptămână, prin supraveghetorul celulei închisorii. Preţurile erau de două sau trei ori peste preţul actual al pieţei.

După ce am petrecut 30 de zile în centrul de detenţie, m-am gândit că mi se va da drumul, pentru a petrece Noul An Chinezesc acasă. Dar acelaşi lucru avea să se repete: poliţistul de la Staţia poliţiei Longtansi pe nume Tang m-a luat din nou la centrul de detenţie. Din nou m-a întrebat dacă voi continua practica Falun Gong. Când am răspuns că da, m-a trimis din nou la Substaţia de poliţie Wannianchang. A pretins că prin înregistrarea oficială a reşedinţei mele deşi presupunând că aşi fi rezident în Longtansi, aşi cădea la ora actuală sub jurisdicţia Staţia poliţiei Wannianchang, întrucât eram proprietara unei case în acel district. După ce am ajuns la Staţia poliţiei Wannianchang şi după ce poliţia de acolo m-a întrebat dacă voi continua practica Falun Gong, am răspuns din nou: "Da.” Aşa că m-au trimis înapoi la Centrul de detenţie Jiurucun. Timp de 96 zile am fost plasată asemenea unei mingi de fotbal înainte şi înapoi între diferite staţii ale poliţiei şi între diferite centre de detenţie. În acest timp nu mi-a fost permis să merg acasă, nici să fac vreun duş. De pe 7 Decembrie 1999, când am sosit la Beijing pentru apelul în favoarea Falun Gong (când am fost arestată chiar înainte de a avea şansa de a depune apelul) până în Martie 2000, am fost reţinută în mod oficial de şase ori, fără pauze.

f) Poliţistul Wei Daping a jecmănit suma de 3000 de Yuani de la fratele meu mai tânăr.

Încă o perioadă de detenţie s-a terminat pe data de 2 Martie 2000. Mă gândeam în sinea mea : "Nu-mi pot permite să stau deţinută aici la nesfârşit. Indiferent ce va fi, va trebui să merg la Beijing, să fac apelul în favoarea Falun Gong şi să spun guvernului central cum poliţiştii cei vicioşi abuzează de putere, călcând în picioare drepturile fundamentale ale omului în cazul practicanţilor inocenţi Falun Gong.” Când poliţistul Wei Daping a venit pentru a mă lua din nou în jurul orei 3 după amiază, mi-am luat pufoaica cu mine. Wei mi-a spus să nu o iau, pentru că oricum urma să fiu trimisă înapoi la centrul de detenţie. I-am spus că nu mai vreau să mă întorc la centrul de detenţie în ziua aceea. A fost fericit să audă acest lucru întrebând: "Ai înţeles în fine cum stau lucrurile? Nu-i aşa, că de acum înainte nu vei mai practica Falun Gong. Am răspuns: "Sunt reţinută aici de mai mult de trei luni. Am fost închisă în aceeaşi celulă cu criminali care fură, înşală, bagă mâinile prin buzunare sau se prostituează, iar limbajul lor stricat şi vulgar m-a rănit. Trebuie să merg acasă şi să cântăresc lucrurile acolo în pace şi în linişte. După asta vom vedea.” S-a gândit, că în fine mi-aşi fi schimbat tonul, aşa că m-a lăsat să-mi iau pufoaica la staţia de poliţie. Apoi l-a sunat pe fratele meu mai mic, spunându-i să aducă suma de 3000 yuani ca depozit de garanţie pentru a mă lua acasă. Fratele a venit repede, aducând doar 2000 de yuani. Wei Daping spuse atunci: "Ţi-am spus să aduci 3000 yuani! Nu merge nici măcar un ban sub această limită. Aceşti bani sunt un depozit, pentru a garanta că sora ta nu va mai merge din nou la Beijing. Dacă se va mai duce acolo, vom folosi aceşti bani pentru a o aduce înapoi.” Fratele nu a avut de ales. S-a dus acasă şi a împrumutat 1000 yuani. Mi s-a permis în fine să merg acasă împreună cu fratele în jurul orei 9 seara. Înainte de plecare Wei mi-a spus că trebuie să mă prezint la raport la staţie, în fiecare zi la ora 9 dimineaţa. Pentru a putea să mă întorc la Beijing pentru a face apel pentru Falun Gong, am semnat o notă, promiţând că voi fi la raport la centrul de poliţie în fiecare dimineaţă. Mai târziu am realizat, că nu trebuia să fi făcut acest lucru. Am scris o altă notă, prin care o declaram nulă pe prima şi i-am înmânat-o în persoană lui Wei Daping.

Când am ieşit de la staţia poliţiei, în drum spre casă fratele mi-a spus: "Surioară, am încercat tot posibilul, dar nu te-am putut scoate din centrul de detenţie. Acum în fine ai ieşit. Doresc să dau o petrecere pentru tine la cină. Voi lua întreaga familie, pentru un banchet cu musaca de cartofi.” În jurul miezului nopţii, am terminat cina şi ne-am reîntors acasă. Fratele dormea pe canapeaua mea. Nu voia să plece, fiindu-i teamă, că mă voi întoarce la Beijing. Se temea că voi fi reţinută din nou de poliţie şi nu voi mai putea ieşi. I-am spus: "Mergi acasă frate, soţia te aşteaptă acasă. Îşi va face griji dacă nu mergi acasă în noaptea asta.” Cu destulă nelinişte în suflet a plecat în jurul orei două noaptea.

Romanul este disponibil în original în limba chineză la adresa:
http://www.minghui.org/mh/articles/2004/7/17/79559.html
şi traducerea în limba engleză la adresa:
http://www.pureinsight.org/pi/index.php?news=2570

Notă:

1. Clase de „spălare a creierului”: Traducere unu la unu din chineză şi se referă la instituţii dedicate „reeducării” / îndoctrinării practicanţilor Falun Gong, al cărui scop este ca aceştia să renunţe la Falun Gong. Măsurile de reeducare ale aceste instituţii includ defăimarea practicii Falun Gong şi tortura fizică şi psihică a practicanţilor.