Roman: Înfruntând furtuna (III-3)

Continuând Partea 3 – Capitolul 2: http://ro.clearharmony.net/articles/200702/1086.html

Partea III. Deţinută de unsprezece ori

Trecând prin încercările deţinerilor şi torturilor repetate

Capitolul 3: Reîntorcându-mă la Beijing pentru a apela din nou pentru Falun Gong

Trecând prin straturi ale blocadelor poliţiei

În următoarea dimineaţă la ora şapte (3 Martie) m-am dus la un prieten pentru a obţine ceva bani în vederea pregătirii întoarcerii la Beijing pentru a apela din nou în favoarea Falun Gong. Când m-am întors acasă mama mi-a spus: "Câteva persoane de la staţia de poliţie şi de la Oficiul de legătură al oraşului Chengdu te-au căutat la ora nouă dimineaţa. Au sunat la soneria uşii şi te-au strigat pe nume, dar nu le-am deschis uşa.” Am mâncat un prânz în fugă şi am plecat imediat la Beijing.

Oficialii locali au aranjat multe straturi de poliţie ca blocadă, pentru a împiedica practicanţii Falun Gong să ajungă la Beijing. Pentru a ocoli blocada am ocolit. Prima dată am luat un autobuz către oraşul Chongqing. Odată ajuns la Chongqing am luat o barcă către oraşul Wuhan. De acolo am luat trenul către Beijing. Când autobuzul a ajuns la Chongqing, am auzit la radio că Congresul naţional popular chinez şi Conferinţa politică consultativă populară chineză îşi va începe întrunirea anuală la Beijing la ora trei şi jumătate în după-amiaza aceea. Inima a început să-mi bată, deoarece doream să ajung cât mai repede la Beijing, astfel încât să pot face apelul în favoarea Falun Gong. Dar din nefericire numai după ce m-am îmbarcat pe barca mea spre Wuhan am realizat că mă urcasem pe o navă de agrement, care mergea foarte încet, făcând opriri dese. Au trecut patru zile şi patru nopţi înainte de a ajunge la Wuhan în dimineaţa zilei de 7 Martie.

Odată ajunsă în Wuhan, m-am grăbit către staţia locală a căilor ferate. Am cumpărat un bilet pentru următorul tren spre Beijing, un expres cu aer condiţionat cu cuşete, care urma să plece la ora unu după amiaza. Înainte de urcarea în tren, pasagerii au fost puşi pe două coloane pentru verificare. Eram la mijlocul coloanei din dreapta. Dintr-odată au apărut doi poliţişti în haine civile. Au început să întrebe pe fiecare pasager în parte: "Eşti practicant Falun Gong?.” Am rămas uimită şi mi-am spus în inima mea: "Nu trebuie să fiu oprită aici, orice s-ar întâmpla. Maestre Li, te rog ajută-mă. Trebuie să ajung la Biroul de Apel Beijing.” Poliţistul a trecut foarte repede printre pasageri. Toţi îşi scuturau capetele, însemnând că nu. Poliţistul se apropia tot mai mult de mine. Am devenit foarte îngrijorată, neştiind ce să fac. În momentul critic conductorul a început să verifice pasagerii. Am făcut tot posibilul să înaintez, am înmânat biletul conductorului, reuşind să intru în tren.

Străpungând mai multe straturi de blocade.

Am ajuns în staţia de vest din Beijing pe 8 Martie 2000, ora cinci dimineaţa. Congresul naţional popular chinez şi Conferinţa politică consultativă populară chineză îşi ţineau întrunirile anuale la Beijing. Asta presupunea că este momentul când cetăţenii chinezi pot spune deschis guvernului chinez ce au în mite. Constituţia Chinei afirmă în mod clar că cetăţenii chinezi au dreptul la liberă credinţă şi libertatea de a face apeluri către guvern. Dar regimul dictatorului chinez Jiang Zemin a violat legea, folosind orice metodă posibilă, pentru a împiedica practicanţii Falun Gong de a vorbi cu voce tare şi a depune apeluri legale în favoarea Falun Gong.

Când am ajuns la Beijing era foarte frig. Prima dată m-am gândit să aştept în sala de aşteptare, până la ora şapte dimineaţa, când s-ar mai fi încălzit puţin. Dar mi s-a părut că erau prea mulţi poliţişti în haine civile, ne fiind un loc sigur. Aşi fi regretat toată viaţa, dacă nu aşi fi putut face apelul. M-am decis să părăsesc gara. În următoarele ore am umblat pe străzi, înfruntând vântul cel rece şi aşteptând deschiderea Biroului de Apel.

Doream să las oamenilor o imagine bună a unui practicant Falun Gong. Astfel că după micul dejun m-am machiat puţin şi am pus nişte bijuterii. Apoi am luat un autobuz cu destinaţia Piaţa Tiananmen. Pe drum am întrebat oamenii de pe autobuz cum puteam ajunge în piaţă după ce mă dau jos din autobuz. Toţi mi-au spus că piaţa era închisă, pentru că Congresul naţional popular chinez şi Conferinţa politică consultativă populară chineză îşi ţineau întrunirile într-o clădire din piaţă. Aşa că am ieşit din autobuz. Am strigat la o tricicletă şi am solicitat să fiu dusă la Biroul de Apel. Pe drum şoferul mai în vârstă m-a întrebat cu o voce uimită: "Fetiţ-o mergi la Biroul de Apel în legătură cu vreun proces? În această perioadă în care se desfăşoară cele două întruniri nu va fi uşor de intrat în Biroul de Apel. Dar dacă reuşeşti să intri, sunt sigur că vei obţine o hotărâre favorabilă.”

Bătrânul şofer a urmat firul lent al circulaţiei, ajungând la intrarea în Biroul de Apel. Ştia foarte bine ce face. În loc de a se opri chiar în faţa biroului, a trecut de acesta, s-a întors, mergând pe contra-sens. A oprit cam la două sute de metri de Biroul de Apel şi mi-a spus: "Ai pregătită reclamaţia scrisă?.” Uite în locul acela se află mulţi oameni! Urmează calea cea îngustă pe lângă mulţime şi te va conduce chiar în faţa Biroului de Apel. Ai grijă de tine.”

Trecând pe lângă alea cea îngustă, am văzut numeroase vehicule ale poliţiei din diferite regiuni ale ţării parcate în apropiere. Am mers către alea aceea fără ezitare. La intrarea pe această alee erau mulţi poliţişti îmbrăcaţi civil şi practicanţi Dafa care fuseseră opriţi să intre în Biroul de Apel. Mi-am ţinut suflarea şi nu am îndrăznit să fac nimic, care să trezească suspiciuni. Cu greutate m-am strecurat prin masa imensă şi am intrat pe coridorul cel lung, care ducea spre Biroul de Apel. Spre surprinderea mea erau grupuri de câte patru – cinci poliţişti patrulând de-a lungul coridorului. Priveam drept în faţă, cu toate că eram puţin nervoasă. Îmi spuneam în şoaptă în inima mea: "Maestre Li, ajută-mă să ajung în Biroul de Apel.”

Biroul de Apel devenise Departamentul Securităţii Publice

Am reuşit în fine să trec prin numeroasele blocade şi să intru în Biroul de Apel. Dar acolo era o notă pe uşă, care stipula că pentru obţinerea formularului necesar trebuia mai întâi să prezinţi o carte de identitate valabilă. Persoanele de la Biroului de legătură o oraşului Chengdu din Beijing îmi confiscaseră cartea de identitate când fusesem arestată prima dată la Beijing. Cum puteam obţine formularul fără această carte? Am avut o inspiraţie bruscă. Erau două persoane de vârstă mijlocie în spatele meu şi le-am întrebat: "Domnilor, puteţi vă rog obţine un formular pentru mine?.” unul dintre ei răspunse: "Am venit de departe să depunem apel pentru noi pentru a cincea oară şi nu avem chef să facem nimic pentru dumneavoastră.” Le spusei : "Vă plătesc pentru asta.” Când a auzit, unul dintre ei spuse: "Hai să încerc.” Şi veni cu un formular. Am luat toţi banii pe care îi aveam în portmoneu (cca. 80 yuani) şi i-am dat în schimbul formularului. Odată obţinut, am început să-l completez cu grijă. În formular afirmam că am venit să depun apel împotriva tratamentului injust împotriva Falun Dafa şi că în urma practicii beneficiasem atât cu trupul cât şi cu spiritul. De asemenea am menţionat deţinerea mea ilegală anterioară din Beijing. Am rugat guvernul să stabilească buna reputaţie a Dafa, să înceteze calomniile aduse Maestrului Li, să permită vânzarea cărţilor Dafa, să ne asigure un mediu legal pentru practică şi să elibereze în mod necondiţionat toţi practicanţii Dafa deţinuţi.

Erau mulţi ofiţeri de poliţie în civil care patrulau prin Biroul de Apel, în consecinţă am împăturit partea pe care o completasem. Când am terminat de completat formularul, ofiţerii de poliţie în civil au descoperit că un tânăr, care făcuse acelaşi lucru, era practicant Falun Gong şi l-au arestat. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu o tânără practicantă. Atmosfera din jurul biroului a devenit foarte tensionată.

Am ignorat ceea ce se întâmpla în jurul meu, continuând completarea formularului. Ofiţeri în civil au venit la mine întrebându-mă: "De unde vii? .” I-am spus: "În nici un caz din locul din care vii dumneata.” Continuam să scriu. În acel moment un poliţist cu înfăţişare diabolică veni către mine. Părea că lucrează la Biroul de Apel. M-a apucat de guler şi m-a tras de pe scaun. A folosit atât de multă forţă, încât aproape că m-a rostogolit pe podea. M-a împins afară pe o suprafaţă unde erau deja mai mult de zece practicanţi. Aceştia erau forţaţi să stea în linie pe pământ, cu picioarele separate. Un ofiţer de poliţie a întrebat-o pe doamna care deja fusese arestată de unde este. Aceasta a răspuns: "De la staţia de poliţie xx din Beijing.” Ofiţerul o întrebă: "De ce nu mi-ai spus asta mai devreme? Ofiţerul care supraveghează acest sector mi-a fost coleg de clasă. Acum nu mai contează. Formularul pe care l-ai completat a intrat în baza de date! Colegul meu va avea tot atâtea necazuri câte vei avea şi tu.” S-a dovedit că dacă un practicant Falun Gong era arestat în timp ce completa un apel în favoarea Falun Gong în perioada de desfăşurare a celor două întruniri politice majore din Beijing, ofiţerii poliţişti din aria unde locuia erau de asemenea pedepsiţi de regimul lui Jiang.

Am rugat poliţistul să ne lase să terminăm formularele pe care le completasem. În final un poliţist a fost de acord să facem acest lucru. Am completat formularul şi l-am înaintat. După aceasta fiecare practicant a fost adus înapoi la oficiul de legătură al provinciei sale din Beijing.

Regimul lui Jiang i-a pedepsit pe poliţiştii din districtul meu

Am fost trimisă la Biroul de legătură al oraşului Chengdu din Beijing. Odată ajunsă acolo, directorul oficiului pe nume Shi a rugat încă odată o femeie să mă dezbrace şi să mă controleze. Apoi l-au contactat pe Wei Daping, un poliţist de la Staţia de polţie Wannianchang din Chengdu, precum şi pe directorul Oficiului de legătură pe nume Huang precum şi pe un angajat pe care îl chema tot Huang. Cei trei au apărut imediat. Mă căutau de peste o săptămână prin Beijing. Ştiau că vor fi pedepsiţi de către guvern, dacă eram arestată în Beijing în timp ce făceam un apel în favoarea Falun Gong şi au încercat să mă oprească prima dată. Îndată ce m-au văzut, tânărul Huang exclamă supărat: "Vreau cu adevărat să te pisez într-un morman de pastă de carne!” A continuat apoi: "Mă superi atât de tare. Fratele tău a plătit trei mii de yuani garanţie pentru ca tu să nu mai mergi la Beijing pentru a face apel. Dar am constatat că plecasei a doua zi după ce te-a adus acasă. Am cumpărat imediat trei bilete de avion către Beijing. Am încercat să te interceptăm prima dată la Staţia trenurilor din Vest din Beijing. Am aşteptat toate trenurile din Chengdu cu destinaţia Beijing, chiar cele care soseau la miezul nopţii. Stăteam de fiecare dată la ieşirea din staţie, privind fiecare pasager cu atenţie. Neam solicitat ochii atât de mult, încât aceştia ni s-au umflat. Dar nu te-am putut zări. După trei zile am renunţat la ideea de a te intercepta la această gară. Aşa că l-am sunat pe directorul Biroul de legătură al oraşului Chengdu domnul Feng şi l-am rugat să ne informeze dacă a aude ceva despre tine. Directorul Huang împreună cu mine te căutam de dimineaţa până seara târziu în Piaţa Tiananmen. Era atât de frig şi vântul bătea atât de puternic. Amândoi aveam băşici în tălpi! Cât despre Wei Daping, acesta stătea zilnic în faţa intrării Biroului de Apel şi te aştepta. După câteva zile directorul Huang împreună cu mine eram pe punctul de a renunţa. Doream să mergem acasă şi să ne aşteptăm pedeapsa. Dar Wei Daping încă nu voia să renunţe. Vroia să continue căutarea. Nici măcar nu am luat pauza de masă, pentru că ne era frică să nu te pierdem. Suntem atât de extenuaţi. Directorului Huang i-a recidivat o boală de care suferea. Eu am răcit. Chiar şi Wei Daping, om tânăr cu o excelentă sănătate a pierdut o mare parte din greutate. Când ne vom întoarce, sunt sigur că soţia acestuia te va căuta, pentru a se răzbuna pe tine.” Le-am spus: "Fiecare cetăţean chinez are dreptul de a prezenta un apel. De ce aţi încercat să mă opriţi?”

Wei Daping mă întrebă din nou: "Zhong Fangqiong, cum ai intrat în Biroul de apel?.” I-am răspuns: "Am coborât pe culoarul cel îngust şi am intrat în Birou.”: "Nu te cred. Azi am stat la intrarea pe culoar. Nici nu am îndrăznit să clipesc. Imposibil să fi trecut pe lângă mine! Sunt sigur că vreo maşină te-a dus direct înăuntru sau ai intrat pe uşa din spate.” Am răspuns: "Are Biroul de apel vreo uşă prin spate? Eu nu ştiu nimic de vreo uşă prin spate. Nici nu am fost adusă înăuntru de vreo maşină.”

Romanul este disponibil în original în limba chineză la adresa:
http://www.minghui.org/mh/articles/2004/7/17/79559.html
şi traducerea în limba engleză la adresa:
http://www.pureinsight.org/pi/index.php?news=2577