Roman: Înfruntând furtuna (III-5)

Continuând Partea 3 – Capitolul 4: http://ro.clearharmony.net/articles/200703/1160.html

Partea III. Deţinută de unsprezece ori

Trecând prin încercările deţinerilor şi torturilor repetate

Capitolul 5: Clarificând Adevărul

Clarificând Adevărul la intrarea într-o expoziţie de pictură organizată împotriva Falun Gong

Pe data de 8 Iunie 2000 guvernul local a deschis în Holul Expoziţiei Provinciei Sichuan o expoziţie de pictură care defăima Falun Dafa. Pentru a le da cât mai multor oameni ocazia de a vedea ceea ce este corect şi ceea ce este greşit, astfel încât să nu mai fie victima minciunilor, am pus pe hârtie experienţa mea, făcând câteva copii ale articolului meu. În dimineaţa zilei de 12 Iunie am mers la poliţistul de la staţia locală de poliţie pe nume Wei Daping şi i-am spus: “Iată un material cu adevărul despre Falun Gong. Mă laşi să-l trimit sub formă de e-mail la Beijing, sau ai putea, să-l transmiţi conducătorilor în numele meu? Wei răspunse: “Îl poţi lăsa la mine.” Astfel i-am dat două copii ale articolului meu: unul pentru Beijing, iar celălalt pentru cei de la staţia de poliţie, pentru a le citi. A acceptat materialul.

De aici m-am dus la Holul Expoziţiei. Am luat copii ale unui pliant pe care-l făcusem, intitulat “Clarificarea Adevărului şi Urgenţa Reabilitării Numelui Falun Gong" şi le-am înmânat persoanelor care veneau pentru a vizita expoziţia.

Poliţia îmi perchiziţionează casa

În după-amiaza zilei de 13 Iunie 2000, Wei Daping mi-a spus să vin la Staţia Poliţiei Wannian. Acolo am fost interogată de Feng Jiuwei, agent la Biroul Securităţii Publice al oraşului Chengdu. A insistat cu întrebarea “Cine a scris acel pliant” şi “Câte copii ai distribuit”. I-am spus că eu îl scrisesem singură. Nu m-a crezut. Credea că am prea puţină educaţie, pentru a scrie atât de bine.

Spre seară, poliţia mi-a perchiziţionat casa. Mi-au confiscat o mulţime de lucruri personale, inclusiv cărţi şi benzi Falun Gong, un magnetofon, cartea de identitate, precum şi saltelele pe care obişnuiam să-mi fac exerciţiul de meditaţie. Am încercat din greu să-i opresc să nu îmi ia cărţile Falun Gong găsite de poliţistul Wei. Doi poliţişti m-au împins pe patul meu şi mi-au lipit genunchii de pământ. Un poliţist mă strângea puternic de ceafă, încât cu greu mai puteam respira. Un alt poliţist a pus genunchiul pe spatele meu şi mi-a tras mâinile la spate. Braţele mă dureau atât de tare, încât credeam că-mi vor cădea. Nu mi-am putut opri lacrimile, care curgeau şiroaie pe faţa mea. Mi-a părut atât de rău, că nu mi-am putut proteja cărţile Falun Gong de poliţie. Un alt poliţist o strângea pe mama, care avea 70 de ani, împiedicând-o să se apropie de mine. Când m-a auzit plângând, l-a împins pe poliţist, astfel încât să arunce o privire să vadă ce-i cu mine. Când m-a văzut imobilizată jos de către poliţist, când a mai văzut că poliţia îmi găsise cărţile Falun Gong, a început să zbiere. Întreaga scenă era macabră. Voiau să o împiedice să se apropie de mine. Au îmbrâncit-o în sufragerie, ameninţând-o: “Nu mişca. Nu este treaba ta.” Mama le-a spus: “Treburile ei sunt şi ale mele. Voi poliţiştii acţionaţi ca nişte badiţi!"

Poliţiştii m-au îmbrâncit afară din apartament şi m-au târât pe scări în jos, nelăsându-mă să mă încalţ. Ciorapii mi s-au rupt, iar pe picioare aveam răni proeminente de la violenţele la care fusesem supusă. M-au aruncat în maşina poliţiei şi m-au închis în staţia poliţiei locale. După ce am ajuns acolo, am plâns până târziu în noapte. Eram distrusă după pierderea cărţilor Falun Gong.

Singurul lucru pe care-l puteam face, pentru a protesta împotriva tratamentului nedrept la care eram supusă, era greva foamei. În după-amiaza următoare Feng Jiuwei, agentul de la Biroul Securităţii Publice, a venit la staţia politiei şi m-a interogat din nou. Nu aveam pantofi în picioare, iar şosetele le aveam rupte. A spus: “Nu arăţi deloc ca o femeie de afaceri de succes. Unii oameni pot spune că eşti proastă. Eu unul spun că eşti tâmpită, dincolo de orice imaginaţie. Jiang Zemin spune că Falun Gong nu este bun, iar tu spui că este bun. Poţi să păstrezi această opinie doar pentru tine. De ce trebuie să o spui cu voce tare, acţionând astfel împotriva partidului comunist. Nu faci decât să atragi necazuri asupra ta.” I-am spus: “Sunt o persoană bună. Cum ar putea fi etichetată spunerea adevărului ca o acţiune împotriva partidului comunist?” În după-amiaza aceea, fără a mai fi completat documentele necesare, poliţia m-a trimis la Centrul de Detenţie Nr. 2 din oraşul Chengdu. Până în acel moment, fusesem deja deţinută de 11 ori.

După 11 zile de detenţie, fără a fi avut parte de vreo judecată, am fost condamnată la 1 an de campus de muncă forţată. Am fost transferată la Centrul de Detenţie Nr. 1 din oraşul Chengdu. La sosirea acolo, unii colegi mi-au furat pe loc cei 400 de yuani, pe care-i aveam asupra mea. Deţinuţii care nu aveau bani, aveau corpurile pline de vânătăi din creştet până în tălpi. Nu se puteau nici ridica, nici nu-şi puteau schimba poziţia corpului. Gardienii nu făceau nimic, pentru a opri bătăile aplicate deţinuţilor. Magazinul general din incinta închisorii vindea lucrurile la preţuri de cel puţin trei ori mai mari comparativ cu preţul pieţei.

După o jumătate de lună am fost trimisă la campusul de muncă forţată Zizhong Nanmusi.

Romanul este disponibil în original în limba chineză la adresa:
http://www.minghui.org/mh/articles/2004/7/20/79562.html
şi traducerea în limba engleză la adresa:
http://www.pureinsight.org/pi/index.php?news=2621