Domnul Lu Mengxin moare datorită torturii continue suferite în lagărul de muncă forţată Wanjia

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Domnul Lu Mengxin, practicant Falun Dafa, născut în 1963, lector la Universitatea Forestieră Nord Est. El a mers în Beijing să facă apel pentru încetarea persecuţiei împotriva Falun Dafa în data de 10 octombrie 1999 şi a fost arestat. A fost deţinut timp de 16 luni şi condamnat la trei ani de închisoare.

Domnul Lu a fost bătut iar mâncarea îi era luată de ceilalţi prizonieri. Drept urmare, a slăbit până a ajuns scheletic datorită înfometării. A avut scabie pe tot corpul datorită condiţiilor precare de igienă. În data de 31 martie 2001, a fost transferat în închisoarea Harbin unde a fost hrănit forţat în timp ce se afla în greva foamei în semn de protest faţă de persecuţia la care era supus. Soţia lui, Xu Wenying, (de asemenea practicantă) a trebuit să îşi părăsească casa împreună cu copilul care avea mai puţin de trei ani, pentru a nu fi arestaţi.

Domnul Lu Mengxin a fost arestat din nou în dimineaţa zilei de 3 aprilie 2005 şi deţinut în centrul de detenţie din districtul Dongli. El a fost condamnat din nou la doi ani de închisoare, dar închisoarea l-a respins din cauză că era bolnav de plămâni.

La 27 februarie 2006, Lu Mengxin a murit întrucât mai multe organe i-au cedat datorită torturii din lagărul de muncă forţată Wanjia. Investigăm în continuare detaliile acestui caz de persecuţie.


Articolul originar este disponibil în limba chineză la adresa:
http://minghui.ca/mh/articles/2006/4/27/126233.html

* * *

Aici găsiți articolul în limba engleză:
http://en.clearharmony.net/articles/a32836-article.html

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.