Persecuția din China

Procese împotriva lui Jiang Zemin | Recoltarea de organe | Cazuri de deces | Cazuri de tortură | Cazuri de detenție | Rapoarte WOIPFG | Raport Kilgour & Matas | Extinderea persecuției în afara Chinei

  • Temându-se de apărarea avocaţilor oneşti şi o denunţare publică la tribunal, autorităţile de la Curtea Qixia din provincia Shandong judecă în secret practicanţii

    Funcţionarii de la Curtea din Qixia au judecat în secret şase practicanţi Falun Gong, în dimineaţa zilei de 4 iulie 2012, fără a informa familiile sau avocaţii lor. Cei şase practicanţi erau printre cei mai mult de douăzeci de practicanţi din oraşul Qixia, care au fost arestaţi între 29 şi 30 august 2011. Au participat la arestare agenţii Biroului 610 din Qixia, în colaborare cu poliţia din oraşul Yantai. Ei au percheziţionat casele practicanţilor şi au confiscat numeroase efecte personale. Mulţi dintre practicanţii arestaţi au fost torturaţi în timpul detenţiei, mai mulţi practicanţi care au fost eliberaţi au fost ameninţaţi cu pedeapsa închisorii dacă uitau să plătească banii extorcaţi.
  • De frică să nu fie expuse, autoritățile amenință cu arestarea persoanele care au asistat la procesul unui practicant Falun Gong

    Curtea din orşul Pingdu a avertizat familia practicantului Falun Gong, domnul Wang Guangwei, în data de 19 iulie 2012, că procesul său este programat pentru data de 27 iulie 2012, la ora 14.00. Totuși, în numai câteva zile, curtea a decis să amâne procesul, din cauza fricii de a i se dovedi nevinovăţia. Biroul 610 și securitatea interioară din Pingdu au amenințat cu arestarea oricărei persoane ce asistă la proces.
  • Doamna Du Xuejun, profesoară remarcabilă din cantonul Qianxi, provincia Hebei, arestată ilegal din nou

    În dimineaţa de 3 noiembrie 2012, doamna Du Xuejun, profesoară la Colegiul din cantonul Qianxi şi doamna Zhang Ruiying, pensionară de la un birou de afaceri, se găseau în satul Guozhuangzi, municipalitatea Baimiaozi. Zhang Shukui, responsabilul satului l-a chemat în secret pe Zhang Lichuan, director la postul de poliţie al municipalităţii, care a trimis agenţi să le prindă pe cele două femei. Încercând să scape cu motocicleta doamnei Du, s-au ciocnit cu o maşină de poliţie. Doamnele Du şi Zhang au fost arestate ilegal. În acea după-amiază, poliţia le-a dus la Spitalul pentru Femei şi Copii din cantonul Qianxi pentru un examen. A doua zi dimineaţă, le-au dus la Centrul de Detenţie nr.2 din oraşul Tangshan.
  • Povestea personală despre persecuție a doamnei He Yingtao: soțul său acuzat pe nedrept, moare ca rezultat al torturii

    Doamna He Yingtao, practicantă Falun Gong din cantonul Xiapu, provincia Fujian, a fost persecutată de Partidul Comunist Chinez (PCC) timp de 13 ani. A fost condamnată la doi ani de închisoare, a fost forțată de două ori să-și părăsească casa și a trăit în mizerie. Domnul Zheng Xidi, soțul său, de asemenea practicant, a fost condamnat la trei ani de închisoare când ea era grav bolnavă. El a murit la sfârșitul lui 2009. Iată povestea personală a doamnei He despre persecuția pe care a suferit-o soțul său.
  • O femeie în vârstă din Shenyang arestată, apoi judecată pentru că a spus adevărul

    Doamna Wang Guilan, 65 de ani, locuiește în Shenyang, în provincia Liaoning. În data de 17 aprilie 2012, ea își făcea cumpărăturile la piaţa de produse proaspete şi a spus unor oameni „Falun Dafa este bună”. Ea a fost arestată de poliția locală și casa sa a fost percheziționată. Deși autoritățile n-au găsit nimic incriminant în casa ei, ea este și acum reținută. Recent, Tribunalul din Tiexi a trimis-o la proces. Judecătorul care a prezidat a fost Li Chunying.
  • Doamna Zang Lirong din Mongolia interioară condamnată la opt ani de închisoare

    Doamna Li Yuzhi a fost arestată de acasă, în data de 29 februarie 2012, de Xu Guofeng, Liu Long şi alţi poliţişti de la Divizia de Securitate Interioară din districtul Songshan, oraşul Chifeng, Mongolia interioară. Ei au confiscat calculatorul şi mai mult de 60.000 yuani. Xu, Liu şi alţi doi poliţişti au aşteptat acasă la doamna Li mai multe ore, declarând că vor aresta toate persoanele care intră. În acea după amiază, fiica doamnei Li, doamna Yang Lirong din districtul Hongshan şi-a adus prietena, doamna Zhang Cuimin la mama sa. Amândouă au fost arestate.
  • Domnul Li Lankui arestat în cantonul Zhengding, provincia Hebei; sătenii opunându-se poliției.

    Li Lankui, practicant Falun Gong din satul Donganfeng, municipiul Xipingle, cantonul Zhengding, provincia Hebei, își câștigă pâinea colectând deșeuri. În data de 1 iunie, în jurul orei 6 dimineața, mai mult de douăzeci de polițiști de la Biroul 610 au venit în patru mașini de poliție și au intrat prin efracție în casa domnului Li. Acesta nu era acasă, familia a fost obligată să meargă cu poliția, să-l caute. Pe drum, l-au întâlnit și poliția a încercat să-l forțeze să semneze imediat un document. Domnul Li le-a răspuns ferm: „Eu nu-l ascult decât pe Maestrul meu și nu recunosc nimic altceva. Falun Dafa Hao.(Falun Dafa este bună)!”
  • Arestări în facultăţile şi universităţile din Pekin

    Partidul Comunist Chinez (PCC) arestează oamenii cu ocazia pregătirilor pentru al-18-lea Congres al Partidului. Doamna Zhuang Yanhong, o practicantă Falun Gong, fostă profesoară la Universitatea de Tehnologie din Pekin, a fost arestată în biroul său în dimineaţa de 18 octombrie 2012, de agenţii poliţiei din districtul Chaoyang.
  • Practicantul Falun Dafa, Tiang Jian din Chongqing, este într-o stare critică în închisoarea din Yongchuan

    Domnul Tian Jian, de 37 ani, este reţinut acum în închisoarea Yongchun în Chongqing.
  • Poliția din orașul Shenyang comite fapte nerușinate: șase domicilii percheziționate într-o zi.

    Patru practicanți au fost arestați ilegal în seara de 19 iulie 2012, când puneau bannere cu informații despre Falun Gong. Practicanții Niu Guifang, Niu Guihua, Qu Lihong și Chen Min din satul Hushitai, orașul Shenyuang, au fost duși la ora 21:00 la comisariatul de poliție de pe strada Xinchengzi, de o patrulă a poliției.
  • Zhao Xidong, practicant Falun Gong şi vechi prezentator la televiziunea din Heilongjiang, a fost arestat.

    (Minghui.org) Domnul Zhao Xidong, practicant Falun Gong, a fost prezentator pentru canalul Ruse şi jurnalist pentru televiziunea din Provincia Heilonjiang. El a fost arestat ilegal în data de 31 decembrie 2011.
  • O ingineră din Nanjing persecutată de mai multe ori, rămâne handicapată după ingerarea forțată de droguri necunoscute

    Doamna Zhu Jianling, ingineră la Chenguang Corporation din Nanjing, a început să practice Falun Dafa în 1997 și a beneficiat pe plan fizic și mental. De când Partidul Comunist Chinez (PCC) a început persecuția împotriva Falun Gong, ea a fost arestată de mai multe ori. În 1999 s-a dus la Pekin, pentru a face apel pentru dreptul de a practica Falun Gong, dar a fost îmbarcată și dusă la postul de detenție din Pekin. În anul 2000, a fost arestată pentru că a distribuit documente de clarificare a adevărului. În anul 2004, a fost dusă în lagărul de muncă forțată pentru încă trei ani, sub pretextul că a organizat o reuniune. În anul 2008, doamna Zhu a fost condamnată la muncă forțată pentru a treia oară în lagărul de muncă forțată pentru femei din Judong, în provincia Jiangsu. Condamnarea ei a fost prelungită frecvent de către autoritățile din lagăr, în prezent fiind reţinută de 8 ani. Părul ei a devenit alb. Gardienii o obligă să facă o muncă de sclav la o mașină de cusut electrică în fiecare zi.
  • O practicantă în vârstă din provincia Gansu supusă administrării forțate de substanțe necunoscute

    Doamna Fan Juncao, o practicantă Falun Gong de 69 de ani din comitatul Ning, provincia Gansu, a fost arestată de polițiștii din Pekin la sfârșitul lui iulie 2012, după ce a desfășurat o banderolă Falun Dafa. Hu Ningsheng, comandant de divizie la Securitatea Interioară a comitatului Ning, și alți patru polițiști din Pekin au arestat-o. În data de 1 august, ei au dus-o la centrul de detenție din comitatul Ning, unde a fost reținută timp de 30 de zile. În această perioadă, gardiana Ma și medicii închisorii au bătut-o violent și i-au administrat forțat droguri necunoscute. Drogurile i-au produs rău la stomac, intestine și la alte organe interne. Astăzi, șase luni mai târziu de la eliberarea sa, ea este încă foarte obosită, incapabilă să mănânce și trebuie să stea în pat.
  • Domnul Luo Wen din oraşul Huangshi, provincia Hubei, este pe punctul de a muri.

    La sfârşitul lunii mai, reprezentanţii tribunalului din districtul Xisaishan, din oraşul Huanshi, provincia Hubei, au planificat un proces ilegal unui practicant Falun Gong, domnul Luo Wen. În data de 21 mai, când avocatul său de la Pekin s-a dus la centrul de detenţie nr.1 pentru a-l vizita, a văzut că starea domnului Luo era foarte gravă. Două persoane îl ajutau să meargă, el nu-şi putea ţine capul drept şi spatele său era îndoit în unghi de 90 de grade. Părea că este pe punctul de a muri şi era prea slab chiar şi pentru a putea vorbi.
  • Doamna Li Jiaju a decedat în urma unei injectări cu un medicament necunoscut într-un centru de spălare a creierului.

    Practicanta Falun Gong, doamna Li Jiaju în vârstă de 58 de ani, din orașul Chenzhou, provincia Hunan și soțul său au fost arestați, după ce agenții Biroului 610 din cantonul Yongxing și funcționarii comunei Huangni au intrat la ei acasă prin efracție, în mai 2011. Ei au fost trimiși atunci la centrul de spălare a creierului a școlii partidului, din districtul Beihu, orașul Chenzhou. Doamna Li s-a opus persecuției, prin începerea unei greve a foamei. Două săptămâni mai târziu, autoritățile centrului de spălare a creierului, i-au administrat un lichid necunoscut, intravenos apoi au eliberat-o. Doamna Li părea slăbită fizic, după eliberarea sa. În luna septembrie, ea a început să aibă sângerări vaginale anormale de mai multe ori pe lună. După noul an chinezesc în 2012, sângerările s-au accentuat și au apărut cheaguri. În final a rămas la pat și a murit în 16 aprilie 2012.