Cultivând tinerii cu virtute, efectul este profund şi vast

Care este scopul fundamental al educaţiei? Indivizi din naţiuni diferite şi cercuri sociale diferite vor avea înţelegeri diferite din perspectivele lor de la propriul lor nivel. Cele Trei caractere clasice, manualul de introducere clasic, moştenit din China antică, a propus următoarele:

“Oamenii la naştere,
sunt în mod natural buni
Natura lor este similară;
obiceiurile lor sunt foarte diferite.

Dacă, din neglijenţă, nu sunt învăţaţi,
natura lor se degradează.
Învăţaţii Tao;
este preţios pentru cineva să urmeze Tao cu o dăruire absolută.”

Acestea rezumă substanţa şi metoda educaţiei aşa cum a fost concepută de antici; este manifestarea filozofiei de educaţie găsită în cultura tradiţională Chineză.

Oamenii din China antică credeau că „bunătatea” este o caracteristică înnăscută umană. Totuşi, în timp ce persoana creşte, ea este interferată cu, sau chiar acoperită, de diferite gânduri egoiste, obţinute din mediul înconjurător postnatal. Prin urmare, natura binevoitoare nu este evidentă. Prin urmare, esenţa adevărată al educaţiei este ca persoana să menţină şi să se reîntoarcă la natura lui originară. Această metodă învaţă o persoană să se dedice cultivării şi întăririi caracterului moral, astfel încât în faţa numeroaselor dileme din viaţa lui, el va lua decizia corectă urmând natura lui proprie binevoitoare. Această filozofie de educaţie antică este în dezacord cu ceea ce susţine societatea de astăzi bazată pe ştiinţă.

Originea acestei filozofii a fost obţinută prin înţelegerea profundă a moralităţii şi al nucleului acesteia - „bunăvoinţa”. Anticii Chinezi credeau în faptul că diferenţa între oameni şi animale, respectiv, natura umană şi natura animalică, nu e doar o diferenţă de aparenţe. Diferenţa fundamentală se află în faptul că oamenii au o înţelegere asupra conceptelor de bunătate şi autocontrol bazat pe valorile morale.

În Chineză cuvântul de „moralitate” este compus din două caractere: „Tao” şi „Virtute”. În mintea oamenilor antici, Tao şi virtutea nu erau teorii iluzorii; ei erau o realitate concretă. „Tao” este legea cerească şi principiile cereşti. Este manifestarea legilor complicate şi încâlcite, de asemenea şi obiective, legilor holistice pentru oameni, planeta noastră şi întregul univers.

„Virtutea” este înţelegerea oamenilor şi conceptul mişcării universului, al naturii şi al societăţii în întregime. În acelaşi timp, virtutea este manifestarea nivelului moral al unei persoane. Aceste două perspective de „Virtute” merg împreună. Indiferent cât de multă „Virtute” deţine cineva, acela este profunzimea la care este capabil să înţeleagă „Tao”.

De la începuturile civilizaţiei umane, oamenii au ajuns să înţeleagă tot felul de reguli, legi şi regularizări, naturale şi sociale. Toate acestea se află în cadrul „Tao” şi al „Virtuţii”. „Tao şi Virtutea” are legile ei proprii de evoluţie. De la ridicarea până la prăbuşirea dinastiilor din istorie, prosperitatea şi declinul familiilor sau iniţiativelor, şi chiar până la mai măruntul, câştig şi pierdere al unui individ, probleme şi îngrijorările acestuia - toate aceste schimbări aveau legătură cu profunzimea moralităţii acestuia.

Strămoşii noştri au înţeles existenţa concretă al Tao şi al Virtuţii. Ei au fost suficient de înţelepţi să realizeze că atunci când ştiinţa şi tehnologia nu sunt bazate pe moralitate, îi face pe oameni să devină egoişti, pripiţi, lacomi şi aroganţi. Cu siguranţă de sine ei exploatează puterea ştiinţei, prezentă chiar în faţa ochilor lor, în mod abuziv. În acest fel, ei distrug mediul material şi legile gigantice şi încâlcite ale naturii, pe care oamenii depind pentru a supravieţui. Omenirea atunci va fi pusă în mare pericol. Aşa că strămoşii noştri au preţuit virtutea ca fiind fundamentală şi au văzut tehnologia ca pe o ramură secundară al filozofiei lor. Aşa că, scopul educaţiei în timpurile antice a fost educarea persoanei pentru a deveni un individ virtuos şi a modela tinerii să devină într-adevăr oameni buni. Doar asemenea persoane vor fi capabile să gândească şi să acţioneze profund şi să fie responsabili pentru naţiune şi societate. Doar făcând astfel poate educaţia să aibă un efect profund şi vast, permiţând societăţii să dăinuie cu valori morale ridicate.

Filozofia educaţională al vremurilor antice nu a accentuat acumularea unei cantităţi mari de cunoştinţe superficiale despre lumea materială. În abordarea educaţională a zilelor noastre, este predominantă cunoaşterea evenimentelor materiale şi al obiectelor în jurul nostru; iar aceasta reduce cunoaşterea oamenilor la explorarea lucrurilor în cadrul manifestării şi formelor ei superficiale. Pe de altă parte, abordarea educaţională în antichitate, ghida studenţii să se uite în interiorul lor şi să privească lucrurile dintr-un punct de vedere mai profund. În timp ce un student îşi eleva în mod continuu în cultivarea morală, el putea să exploreze şi să ia în stăpânire regulile de la un nivel mai profund. Asta pentru că legile profunde implicând o multitudine de factori de la nivele profunde, nu puteau fi învăţate de oricine ca o tehnică. Ea se manifesta doar atunci când oamenii urmau în mod serios cerinţele moralităţii şi îmbunătăţirea nivelului lor moral. Astfel că, procesul de explorare al ştiinţei mai profunde şi mai microscopice este un proces de îmbunătăţire constantă moralităţii personale. Este de asemenea calea dreaptă pe care cariera fiecăruia ar trebui să se desfăşoare.

Acesta este motivul pentru care anticii puneau accent pe „combinarea cunoştinţelor cu comportamentul”, „citind mii de scripturi este mai puţin folositor decât mergând o mie de mile pe drum” şi „esenţa adevărată se află în afara poemului”. Principiile scrise în cărţi nu sunt menite să fie studiate doar pentru dragul studiului. Persoana trebuie să obţină experienţă şi să valideze aceste principii. Această filozofie educaţională în sine este un proces de învăţare pe durata întregii vieţi. Aşa cum spune zicala: „Există o limită la cât poate cineva cunoaşte, dar nu există nici o limită la ce poate cineva cunoaşte.” Considerând imensitatea universului şi complexitatea cerurilor şi a pământului şi al societăţi, nu contează cât de înţelept este un şcolar, el ştie doar puţinul din domeniul lui. Astfel că, anticii aveau un mare respect pentru misterele universului şi pentru tot ceea ce nu au înţeles şi asupra diverselor fenomene miraculoase care sunt peste înţelegerea oamenilor. „A ştii este pentru a ştii, a nu ştii este pentru a nu ştii”. Această atitudine de a urmări adevărul, i-a ajutat să fie fermi în credinţa lor fundamentală.

Când comparăm înţelegerea profundă şi raţională a moralităţii al anticilor, despre relaţia între moralitate şi ştiinţă cu societatea de astăzi, care are un punct de vedere superficial în abordarea esenţei educaţiei. Asemenea superficialitate vine din lipsa de înţelegere a societăţii al înţelegerilor profunde asupra Tao şi asupra Virtuţii.

Ce ar trebui să îi învăţăm pe copii noştri? Noi am vrut întotdeauna să lăsăm, pentru viitor, cele mai bune lucruri, atât din lumea materială cât şi spirituală. Totuşi care sunt cele mai bune lucruri? Cum putem să le lăsăm moştenire? Cum putem fi siguri că, copii noştri, devin într-adevăr proprietarii acestor moşteniri măreţe pe care le primesc?

De fapt, răspunsul este prezentă în discuţia de mai sus. Educând tinerii cu virtute, este răspunsul. Un învăţător este un instructor care nu numai îşi învaţă studenţii cunoştinţele pe care le-a acumulat în viaţă, de asemenea tot ceea ce a învăţat în cultivarea morală al vieţii lui. El le va arăta calea şi va explora adevărul şi îi va încuraja să înfrunte ei însuşi faima, interesele materiale, competiţia, pierderile şi câştigurile, în momentul în care au învăţat valorile de bază morale. Aceasta este manifestarea a ceea ce Han Yu (Nota traducătorului: Han Yu era un şcolar Chinez Confuscian, cunoscut pentru lucrările sale despre esenţa învăţăturilor) a expus: „Un învăţător este cel care ţine lecţii despre Tao, predă tehnici şi rezolvă neînţelegerile şi confuziile.” Anticii au avut o vorbă de respect faţă de învăţători: „Dacă tu eşti învăţătorul meu pentru o zi, eu te voi respecta ca pe tatăl meu pentru întreaga mea viaţă.” Asta pentru că, în timp ce părinţii îţi dau corpul tău şi îţi oferă mediul pentru a creşte, un învăţător te ajută să îţi ridici nivelul minţii tale şi să ajungi la un anumit nivel moral.

Nivelul moral al unui învăţător determină abordarea şi filozofia învăţăturilor sale. Mai fundamental, indiferent cât de măreţ sau împlinit un învăţător este, el poate îşi poate doar ghida şi ajuta studenţii lui; el nu poate străbate drumul în locul acestora. Un învăţător ar trebui să fi tolerant şi înţelegător cu studenţii lui; el le dă binevoitor sfaturi pentru a corecta aspectele care le influenţează viaţa şi studiul în mod negativ, oferindu-le astfel libertatea să meargă pe căile lor. Studenţii pot să cadă sau să se poticnească pe calea lor; asta este inevitabil. Un învăţător este fericit atunci când ei se ridică după ce au picat şi îşi învaţă lecţiile lor. Adevărata cunoaştere vine din armonizarea sinelui în viaţa reală; tehnica şi abilităţile sunt doar manifestările superficiale al unui conţinut profund.

Doar prin armonizarea sinelui în mijlocul greutăţilor poate generaţia tânără să obţină esenţa culturii şi moralităţii moştenite. Principiile morale nu vor mai fi vorbă goală, ci pot oferi călăuzire concretă în viaţa de zi cu zi al fiecăruia. Ei vor fi capabili să integreze matematica, fizica, chimia, biologia şi geologia, care sunt separate şi incoerente în ziua de astăzi, şi ar permite privirea universului holistic, dintr-un unghi proaspăt, dintr-o perspectivă care este responsabilă pentru toată umanitatea şi societatea.

Gândiţi-vă. Nu vor fi capabili studenţii cultivaţi cu virtute să ajungă la un tărâm înalt de moralitate şi capabili să vadă lucrurile dintr-o perspectivă mai profundă. În acelaşi timp, ei vor fi suficient de umili să îşi dea seama că ceea ce ştiu este doar o bucăţică minusculă din univers. Ei vor fi serioşi şi responsabili în treaba lor fără să urmărească faima şi interesul personal. Ei nu vor vorbi iraţional şi nu îşi vor urmări orbeşte superiorii. Ei vor înţelege că ordinea socială şi bunăstarea naţională nu înseamnă menţinerea interesului partidului în conducere şi nici nu vor recurge la violenţă şi dictatură. Pentru a menţine bunăstarea naţiunii şi pentru a menţine moralitatea şi stăruinţa în adevăr. Ei vor deveni coloana naţiunii cu dreptate şi altruism. Cunoaşterea pe care o obţin, va fi într-adevăr folosit în beneficiul societăţii şi nu va fi aplicat pentru a răni omenirea.

Mi-am descris gândurile mele despre educaţie. Ele sunt doar înţelegerile mele de la nivelul meu actual. Vă rog să îmi arătaţi tot ce este nelalocul lui sau incomplet.