Povestiri de cultivare antice: Adevăratul Călugăr Tang al istoriei

Călătorie spre Vest este una din cele mai faimoase lucrări din literatura clasică Chineză. În carte, Călugărul Tang şi-a condus cei trei discipoli către Paradisul Vestic şi a atins Desăvârşirea după ce a experimentat multe probleme şi dificultăţi. Unii oameni o tratează ca fiind o pură ficţiune. În istorie a existat cu adevărat un călugăr Tang care şi-a riscat viaţa şi a călătorit zeci de mii de mile din China în India pentru a aduce scripturi Buddhiste înapoi în China. Călătoria pe care a făcut-o a reprezentat de asemenea procesul de cultivare a unui cultivator care a fost în cele din urmă capabil să renunţe la viaţă şi la moarte.

1. Devenind un Călugăr Du la tânăra vârsta de 13 ani

Călugărul Tang este cunoscut şi ca Tang Sanzang. Înainte să devină călugăr, numele său era Chen Wei. S-a născut în oraşul Houshi în ţinutul Luo, provincia Henan. Majoritatea înregistrărilor istorice indică că s-a născut în anul 600 A.D. Mai există şi alte înregistrări istorice care susţin ca s-a născut fie în 602 A.D. fie în 596 A.D. A decedat în 664 A.D. Numele său Buddhist a fost Xuanzang. De aceea a mai fost numit şi maestrul-Fa Xuezang.

Tatăl lui Chen Wei a fost un student devotat al Confucianismului şi a avut patru copii. Cel de-al doilea frate ca vârstă al lui Chen Wei a devenit călugăr de mic. A luat numele Buddhist Changjie şi a cultivat la templul Jingtu în oraşul Luoyang. Chen Wei era cel mai mic copil al familiei. Era strălucit şi cu multe calităţi încă de mic copil. Modul în care arăta şi gesturile sale erau de asemenea diferite de cele ale unui copil obişnuit. Când avea vârsta de 8 ani, a început să-şi asculte tatăl pentru a învăţa. Studia cu perseverenţa şi fără abatere. Odată, tatăl său i-a spus povestea lui Kong Rong care se ridica de pe scaun ca să arate respect pentru cei mai în vârstă. De îndată ce auzi povestea, Chen Wei se ridică de pe scaun de asemenea. Tatăl său îl întrebă de ce. El a răspuns, “Kong Rong se ridica de pe scaun ca să arate respect pentru cei mai în vârstă. Acum Tatăl îmi dă o lecţie. Cum să îndrăznesc să mai stau jos?” Tatăl său îl lăudă.

În plus, Chen Wei a avut un caracter special de când era mic. Nu se juca cu copiii obraznici şi nu asculta bârfe sau laude. Adeseori îşi urma fratele mai mare Changjie pentru a studia literatura Buddhistă.

În timpul dinastiilor Sui şi Tang, Buddhismul era foarte popular. Guvernul stabilise un sistem de examinare strictă pentru oamenii care doreau să-şi părăsească casele şi să cultive în temple. Cei ce doreau să devină călugări trebuiau să participe la o examinare organizată de guvern. Doar acei care treceau de examinare erau acceptaţi drept călugări şi erau numiţi “Călugări Du” (“Du” înseamnă “a fi salvat” în Chineză). În al zecelea an de conducere al Împăratului Yang din Dinastia Sui (614 A.D.), guvernul a anunţat că sunt căutaţi 10 Călugări Du. La acel timp, Chen Wei avea doar 13 ani şi nu atinsese vârsta necesară ca să devină un Călugăr Du. Nu avea voie nici măcar să intre la locul de examinare. Era foarte dezamăgit. Mergea în jurul locului de examinare şi nu vroia să plece. Principalul examinator era ministrul Zheng Shanguoe care era un buddhist laic. Când a auzit de Chen Wei, l-a chemat să stea de vorbă cu el. Zheng Shanguo a simţit că Chen Wei era manierat şi educat şi era foarte diferit de oamenii obişnuiţi chiar dacă era foarte tânăr. Zheng Shanguo l-a întrebat, “De ce vrei sa te faci călugăr?” Chen Wei a răspuns, “Dorinţa mea pe termen lung este să devin un Tathagata iar pe termen scurt să respect Legea Buddhistă“. Chiar dacă era tânăr, cuvintele sale erau destul de impresionante şi l-au şocat pe examinator pentru mult timp. Zheng Shanguo a încălcat regula şi i-a permis lui Chen Wei să devină călugăr. Mai târziu, Zheng le spunea celorlalţi, “Este dificil să găseşti un bambus elegant. Dacă acestui tânăr îi este permis să devină călugăr, va deveni o persoană faimoasă în şcoala Buddhistă.”

2. Riscânduşi viaţa ca să aducă înapoi scripturile Buddhiste

După ce a devenit călugăr, maestrul-Fa Xuezang a petrecut o perioadă de timp studiind scripturile Buddhiste şi vizitând diverse temple. El a simţit căci ceea a auzit în diversele lecţii din nenumărate locuri, de-a lungul anilor, era inconsistent, deoarece diverse şcoli şi grupuri aveau răspunsuri diferite la anumite întrebări. De fapt, diferenţele erau chiar dramatice. A simţit că era prea dificil să se adapteze la aceste diferenţe, şi s-a hotărât să călătorească în India şi să aducă înapoi scripturile Buddhiste autentice.

În primul an Zhenguan din dinastia Tang (627 A.D.), Xuanzang s-a hotărât să călătorească în India pentru a aduce înapoi scripturile Buddhiste autentice. Dar la acel timp, dinastia Tang tocmai fusese înfiinţată. Regiunea de graniţa era într-o stare de agitaţie, iar guvernul pusese restricţii dure asupra celor ce călătoreau în afara ţării. El a depus cereri legale pentru a pleca în India de două ori. Cererea i-a fost refuzata de fiecare dată. A fost lăsat fără alegere şi anume să se furişeze în afara ţării.

În curând izbucni o foamete. Guvernul a permis oamenilor să-şi părăsească locuinţele şi să-şi găsească de lucru în altă parte. Xuanzang a folosit oportunitatea de a părăsi capitala zonei Changan şi să călătorească spre vest. A trecut de oraşele Qinzhou, Lanzhou şi a ajuns la marginea oraşului Liangzhou. Acolo a găsit un mongol ca ghid, care era un expert al artelor marţiale, cu numele Shi Pantuo. Dormeau în timpul zilei şi călătoreau în timpul nopţii pentru a se furişa în afara ţării prin trecătoarea Yumen. După ce au ajuns în afara trecătorii Yumen, Shi Pantuo nu a mai putut tolera greutăţile călătoriei pe jos pe distanţe atât de lungi şi a insistat să renunţe. El a indicat locurile câtorva forturi de apărare din afara graniţei şi i-a cerut lui Xuanzang să fie atent.

La scurt timp, Xuanzang a fost prins de un gardian de graniţă. A fost închis şi chestionat. S-a întâmplat ca gardianul să fie un Buddhist laic. Când a auzit de planul lui Xuanzang şi a văzut cât de ferm era, gardianul l-a eliberat. Xuanzang a început să meargă pe jos zi şi noapte. A mers timp de trei zile şi nopţi neîntrerupt dar tot nu a reuşit să iasă din deşert care era lung de 400 kilometri.

A devenit extrem de obosit şi a leşinat din cauza setei. A fost trezit de o briză răcoroasă şi a continuat înainte. Cu noroc s-a întâmplat un miracol. O bucată de pământ verde a apărut în mijlocul deşertului dezolant. Xuanzang a băut apă dintr-un izvor şi a supravieţuit. Este greu de exprimat prin cuvinte greutăţile îndurate de el. Cel mai bine este descris într-un paragraf din Călătorie spre Vest, “Nu este nici o pasăre zburând pe cer şi nici un animal mergând pe pământ. Iarba şi copacii nu pot să crească şi nu e nici o urmă de fiinţă umană prin împrejur. Câteodată există furtună de nisip şi pietre într-o tornadă iar câteodată e ploaie torenţială şi căldură deopotrivă. Nu există apă sau mâncare. Se leşină şi se trezeşte. Se văd grupuri de oase de la oameni morţi şi săbii rupte din război. Câteodată sunt imagini rele şi înspăimântătoare fantasme.”

După ce a traversat deşertul, Xuanzang a ajuns în regatul Gaochang. Qu Wentai, regele din Gaochang, era un Buddhist devotat. Când a auzit de Xuanzang, şi-a trimis un mesager ca să-l întâmpine. De îndată ce l-a întâlnit pe Xuanzang, a folosit toate căile posibile pentru a-şi arăta respectul şi admiraţia faţă de el şi a ţinut o ceremonie numindu-l drept fratele său. Regele a încercat să-l forţeze să rămână în Gaochang spunându-i, “Dacă insişti că nu rămâi, va trebui să te trimit înapoi în China.” Xuanzang a protestat printr-o grevă a foamei şi a refuzat să rămână în Gaochang. În cele din urmă fermitatea sa l-a mişcat pe rege. Regele a fost de acord să îl lase să plece. De asemenea a trimis 20 sau 30 de soldaţi să-l acompanieze şi i-a dat mulţi cai şi lucruri valoroase. În plus, regele a scris o scrisoare personală către regii din ţările alăturate, rugându-i să-l trateze frumos pe Gaochang.

Xuanzang şi-a continuat călătoria către vest de-a lungul părţii sudice a Muntelui Tianshan. A trecut de ţinutul muntos din vest, a trecut prin Afganistan şi a ajuns în ţinutul lui Jiashiminuo (Kashmir-il de azi). Din acel moment drumurile au devenit şi mai dificile de străbătut. A trebuit să treacă peste vârfurile munţilor ce erau acoperite de zăpadă tot timpul anului fiind ca un deşert dezolant. Şi-a condus calul alb şi a mers prin drumurile înguste de pe vârfurile munţilor îngheţaţi pe jos. Dacă se făcea un pas greşit, s-ar fi căzut în abis. A fost un grup de vânzători ce călătoreau împreună cu Xuanzang. Din când în când, unii din vânzători fie mureau îngheţând fie cădeau în abis. În Jurnalul lui Xuanzang, a scris “Nici nu îndrăznesc să privesc jos fiindcă au fost numeroase cadavre care au îngheţat pe jos.” În timpul acestei părţi dificile a călătoriei, Xuanzang a întâlnit numeroase pericole. I-a luat şapte zile şi nopţi să treacă peste vârfurile munţilor şi să ajungă în ţinutul Indiei.

3. Primind indicaţii de la Bodhisattva şi studiind de la un călugăr de nivel înalt

După doi ani de călătorie dificilă, Xuanzang a trecut prin 110 ţări în drumul spre India. În cele din urmă a ajuns în regiunea de nord-west a Indiei în cel de-al treilea an al Zhen Guan. A călătorit în oraşele indiene Jiashimiluo şi Jiantuoluo şi a studiat scripturile Buddhiste Xiaosheng (sau Hinayana) de la diferiţi maeştri locali. Pentru a înţelege mai bine teoria Buddhistă, a învăţat filozofia Feituo de la învăţaţi Brahmani. De asemenea s-a concentrat să înveţe Sanskrita astfel încât să o poată utiliza ca o unealtă pentru a cerceta literatura Buddhistă străveche în Sanscrită. A trăit în acea zonă 2 spre 3 ani. Apoi a călătorit în regiunea de mijloc a Indiei.

Când Xuanzang a fost aproape de a traversa râul Gange, s-a întâlnit cu un grup de hoţi. Când aceştia au văzut cât de frumos şi elegant era, au vrut să-l omoare şi să-l sacrifice zeilor pentru a câştiga binecuvântări. Într-un moment atât de periculos, deodată s-a pornit o rafală puternică de vânt împreună cu fulgere şi tunete. Cerul deveni întunecat de nisip ce zbura prin aer iar pietrele se rostogoleau pe pământ. Hoţii s-au speriat atât de tare încât feţele le-au devenit palide. Nu au îndrăznit să mai facă ceva căci s-au gândit că i-au înfuriat pe zei. L-au întrebat pe Xuanzang cine e. Când au aflat că e un călugăr din China, au îngenuncheat la pământ şi i-au cerşit iertare. Au promis să-şi corecteze comportamentul rău şi să se comporte bine în continuare. Veştile s-au răspândit larg iar Xuanzang a devenit faimos pretutindeni.

Templul Lalantuo era un templu Buddhist vestit în mijlocul Indiei. Era de asemenea instituţia ce oferea învăţăturile Buddhiste la nivelul cel mai înalt din toată India. Treisprezece mii de discipoli Buddhişti trăiau în interiorul templului. Printre ei erau mulţi călugări Buddhişti de nivel înalt şi învăţaţi. Când Xuanzang a intrat în templu, patru călugări de nivel înalt din templul Lalantuo au ieşit să-l întâmpine. Peste două sute de călugări şi de asemenea mii de Buddhişti laici stăteau într-un cerc pentru a-l întâmpina.

Xuanzang a devenit studentul lui Jiexian, stareţul templului. Stareţul avea peste 100 ani şi era conducătorul Buddhismului în India. Era profund respectat de regele Indiei. Deşi era destul de înţelept şi cu multe cunoştinţe, suferea de o boală ciudată ce îl afecta din când în când, suferind atât de mult încât îşi dorea să moară. Într-o noapte, trei Boddhisattva i-au apărut în vis. Una era Bodhisattva Wenshu în culoare aurie, una era Bodhisattva Guanyin în culoare argintie şi a treia era Bodhisattva Puxian în culoare cristalină. Bodhisattva Puxian i-a spus, “Ai fost un rege în acest tărâm într-o viaţă anterioară. Deoarece ai ucis prea multe fiinţe vii, trebuie să suferi în schimb durere în această viaţă. Chiar dacă este extrem de dureros, nu ar trebui să iţi doreşti să mori. Trei ani de acum încolo, un călugăr din China va veni în India ca să caute Legea. Ar trebui să predai ce ştii astfel ca el să răspândească învăţătura în China. În acest mod, karma ta va fi eliminată iar durerea ta va dispărea.” După acest vis, Jiexian a aşteptat cu entuziasm sosirea călugărului Tang. Când Xuanzang a ajuns în cele din urmă, Jiexian a realizat că visul său era adevărat. Era foarte fericit şi l-a învăţat pe Xuanzang tot ce ştia. De asemenea a aranjat ca Xuanzang să călătorească în afara templului şi să înveţe de la diverşi învăţători pentru câţiva ani.

Xuanzang a petrecut un total de şapte ani în India, incluzând cinci ani la Templul Lalantuo unde, la acel timp, erau unde mulţi învăţaţi Buddhişti. În luna Ianuarie al celui de-al 19 an Zhenguan (645 A.D.), el a plecat în cele din urmă înapoi în oraşul Changan după o lungă călătorie. Sute de oficiali din guvern împreună cu zeci de mii de oameni obişnuiţi l-au întâmpinat în Changan şi au ţinut o celebrare atât de mare cum nu se mai văzuse înainte.

Călătoria extraordinară a lui Xuanzang a atras atenţia Împăratului Taizong din dinastia Tang. Împăratul s-a întâlnit cu el în persoană şi l-a rugat să înregistreze lucrurile pe care le învăţase în călătoria sa astfel încât şi alţii să poate învăţa din experienţa sa. De aceea Xuanzang a scris ceea ce este cunoscut ca Călătorie spre Vest de Călugărul Sanzang din Dinastia Tang. Cartea întreagă are 12 volume şi înregistrează experienţa lui Xuanzang în 110 ţări prin care a călătorit personal şi alte 28 de ţări şi regiuni de care a auzit.

Începând cu al 19 an Zhenguan (645 A.D.), Xuanzhang şi-a concentrat eforturile în traducerea scripturilor Buddhiste. În următorii 19 ani, a tradus mai mult de 1000 de volume din scripturile Buddhiste. În acelaşi timp, el a tradus şi faimoasa cartea de filozofie chineză Dao De Jing de Lao Zi în Sanskrită, permiţând răspândirea învăţăturilor lui Lao Zi în India.

Un an după ce a terminat munca de traducere, a plecat din această lume în luna Februarie a anului 664 A.D. la templul Yuhua din Tongchuan. Rămăşiţele i-au fost trimise înapoi în oraşul Changan în acord cu ordinul Împăratului şi a fost înmormântat acolo. La înmormântare, milioane de oameni din regiuni de la 250 km de capitală au venit să-şi arate respectul. Treisprezece mii de oameni şi-au petrecut următoarea noapte la mormântul său pentru ai aduce onoare.