După ce a fost arestat de poliție, pentru că practica Falun Gong, un domn de 53 de ani din nord-estul Chinei, provincia Jilin, a decedat recent în custodia poliției. Autoritățile i-au anunțat familia, care încearcă să cerceteze circumstanțele morții sale subite.
Zeci de polițiști au luat cu asalt centrul orașului Jilin în seara de 29 mai și au arestat 20 de practicanți Falun Gong de la domiciliul lor, confiscându-le lucrurile personale.
Domnul Yu Xuezhong (于学忠) se afla în vizită la un alt practicant Falun Gong, când poliția a intrat în casă și i-a luat pe cei doi practicanți. Yu a fost dus la postul de poliție din Gaoxin unde a fost interogat și bătut.
A doua zi a fost anunțat decesul său.
„Există puține detalii în privința decesului domnului Yu” a declarat Levi Browde, directorul Centrului de informare Falun Dafa, ”dar faptul că a decedat după o singură zi petrecută în custodia poliției, arată cât de sadică și mortală rămâne persecuția Falun Gong.
Potrivit unei surse, poliția se pregătea să-l ducă pe domnul Yu la un centru de spălare a creierului (un centru de detenție improvizat unde practicanții Falun Gong sunt forțați să renunțe la credința lor). După decesul său, autoritățile au încercat să facă presiuni asupra şefului acestuia, de la supermarketul din Darenfa, pentru ca el să spună că Yu avea tulburări mentale. Aceasta pentru a scăpa de responsabilitatea morții lui. Şeful său a refuzat și a spus că domnul Yu era o persoană bună și un muncitor cinstit.
Raidul violent în care domnul Yu a fost arestat, face parte din pregătirea celui de al XVIII-lea Congres național care va avea loc în acest an. Yu a mai fost arestat în mai multe rânduri începând cu anul 1999, fiind deținut cel puțin un an în lagărul de muncă din Yinmahe, orașul Jiutai, în 2004, unde a fost torturat.
În acești ultimi ani, Centrul de informare Falun Dafa a înregistrat decesul a aproximativ 100 de practicanți Falun Gong ca urmare a abuzurilor la care au fost supuși în custodia poliției, și un total de 3500 de decese din 1999 încoace, însă se crede că cifrele reale sunt mult mai mari. Majoritatea practicanților mor în urma lungilor perioade de încarcerare ilegală, însă există persoane precum domnul Yu, care sunt omorâte în câteva săptămâni, câteva zile, sau chiar câteva ore după ce au fost luați în custodia poliției.
Detalii suplimentare:
* Postul de poliție din Gaoxin: tel. +86-432-64678595
* Adresa Domnului Yu: Camera 301, clădirea nr. 7 Huatianjiayuan, orașul Jilin, provincia Jilin
Pentru mai multe detalii, contactați Centrul de informare Falun Dafa, contact: Gail Rachlin (+1 917-757-9780), Levi Browde (+1 845-418-4870), Erping Zhang (+1 646-533-6147), sau Joël Chipkar (+1 416-731-6000), Fax: 646-792-3916 Email: [email protected], Website: http://www.faluninfo.net/
Articolul se poate citi în limba engleză la adresa:
http://www.faluninfo.net/article/1237/
Respectiv în limba franceză la adresa:
http://fr.clearharmony.net/articles/201207/61709.html
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.