Roman: Înfruntând furtuna (VI-2)

Continuând Partea 6 – Capitolul 1: http://ro.clearharmony.net/articles/200902/1900.html

Partea 6. Principiile drepte ale Falun Dafa

Capitolul 2: Tortură şi invaliditate

Întâlnind un spion
După ce am fost forţată să-mi părăsesc casa pentru a scăpa de persecuţie, am închiriat un apartament pe cont propriu. Adresa apartamentului este Clădirea nr. 22, Apart. 6 pe Calea de Vest Guangrong, oraşul Chengdu. Am fost arestată în mod ilegal şi răpită din apartament pe data de 9 Decembrie 2002. Iată cum au decurs evenimentele:

Pentru a-mi asigura întreţinerea m-am întors în timp, şi m-am angajat să conduc un camion. Pe data de 9 Decembrie, după ce am livrat anumite mărfuri la Staţia de Nord a Căilor Ferate ale oraşului Chengdu, m-am reîntors acasă în jurul orei 2:30 PM. Când mă îndreptam spre casă, am văzut un tânăr, care stătea în apropiere de intrarea în zona de parcare a bicicletelor, de lângă clădirea unde era apartamentul meu. Avea o geantă pe umăr. Îmi părea în mod vag o prezenţă familiară. Dar nu i-am dat prea multă atenţie. Am crezut că l-am văzut la piaţa locală de acţiuni înainte de a începe practica Falun Gong. Aşa că mi-am parcat bicicleta şi am urcat scările, având asupra mea economiile şi o plasă cu alimente de la băcănie. Tânărul m-a urmat pe trepte. M-am simţit puţin neliniştită. Aşa că am pus plasa jos, şi mi-am încheiat şireturile, pentru a-l lăsa să treacă pe lângă mine. Dar acesta s-a oprit în spatele meu. Ştiam că ceva nu este în regulă. Mi-am continuat drumul, trimiţând gânduri drepte. Persoana a continuat urmărirea până la apartament. Când am ajuns în dreptul acestuia, m-am oprit. Mi-a spus să descui uşa. I-am răspuns: „Nu ştiu cine eşti. De ce să-ţi deschid uşa?” Şi-a sos imediat legitimaţia de poliţist din buzunar. Apoi m-a trântit jos, mi-a pus mâinile la spate, apăsâdu-mă cu genunchiul în spate. Am strigat tare: „O persoană malefică arestează şi persecută o persoană bună!” În acelaşi timp un număr mare de poliţişti urcară scările în grabă. Mi-au lut cheile. Am strigat: „Nu veţi putea deschide uşa!” Poliţiştii bâjbăiră mult şi bine la încuietoare şi în cele din urmă reuşiră să deschidă uşa. În apartament se afla un coleg practicant, care fusese eliberat din închisoare cu numai o săptămână în urmă după o grevă a foamei de 3 luni. A fost de asemenea arestat.

Poliţiştii mi-au imobilizat ambele mâini la spate cu toată brutalitatea de care puteau dispune, legândumi-le strâns. Apoi m-au azvârlit pe podeaua rece ca gheaţa din sufragerie şi mi-au legat şi picioarele. Poliţistul Zhang Zhi mi-a pus o bandă de plastic la gură şi mi-a acoperit capul cu un sac de plastic negru. Câţiva poliţişti m-au dus pe scări în jos şi m-au trântit în maşina poliţiei ca pe un sac de gunoi. Am fost dusă la staţia poliţiei comunitare Guangrong. Un poliţist m-a pălmuit şi apoi m-a trântit jos. Eram acoperită cu mizerie şi praf, faţa mea arătând ca a unui minier. După mai bine de 1 oră am fost transferată la etajul 4 al Hotelului Baifurong, fiind deţinută acolo în mod ilegal.

Puterea Gândurilor Drepte

Un grup de persoane de la biroul-610 local a încercat să mă interogheze în camera de hotel. Una dintre persoanele de la biroul-610 îi spuse poliţistului: „Nu o lăsa să stea pe pervazul ferestrei. Poate sări pe fereastră.” Mâinile mi-au fost legate cu cătuşe de un scaun, într-o cameră de la etajul 4 al hotelului. Poliţiştii de la staţia poliţiei comunitare Guangrong mă monitorizau neîntrerupt 24 de ore pe zi, privându-mă de somn.

Am cerut ajutorul Maestrului şi am apelat la Gândurile Drepte. Am vrut ca locurile unde practicanţii tipăreau materiale de clarificare a adevărului, să nu fie descoperite de poliţie, ceea ce ar fi dus la arestarea mai multor practicanţi, împiedicând lumea să afle adevărul despre Falun Gong. De asemenea doream să ies, pentru a aduce la lumina zilei pe spionul care m-a arestat, pentru a-l opri să mai înşele alţi practicanţi şi să mai comită şi alte rele.

Pentru a mă face să răspund la întrebări, poliţistul Xie Hansheng (bărbat, în vârstă de 30 de ani) mă lovea puternic cu pumnii. Când a obosit cu pumnii, a început să-mi aplice lovituri violente cu picioarele. Când a obosit cu picioarele, a început să mă lovească peste dosul mâinilor cu mânerul unui cuţit. Dar nici asta nu l-a satisfăcut. M-a descălţat şi a folosit tocul de la unul dintre pantofi pentru a continua bătaia. În timp ce mă bătea, striga: „Vorbeşte! Dacă nu te omor! Când un practicant Falun Gong moare în custodia poliţiei, totdeauna cazul este clasificat ca sinucidere. Te vom incinera imediat. Ai de gând să vorbeşti sau nu?” Deoarece tăceam în continuare, poliţistul a început să înjure şi să îl blesteme pe Maestru. Am fost bătută în asemenea măsură, încât aveam pete vinete şi purpurii pe toată suprafaţa corpului. Nu mai puteam merge singură. Când am fost la baie, a trebuit să mă sprijin cu o mână de perete.

La acea vreme, Maestrul nu publicase articolul „Opriţi actele maleficului cu Gânduri Drepte.” Dar ştiam sigur, că discipolii Dafa nu ar trebui persecutaţi într-un mod atâta de hain. Am cerut ajutorul Maestrului. Apoi am trimis Gânduri Drepte pentru a elimina maleficul din spatele poliţistului Xie Hansheng şi pentru a transfera toată durerea pe care o suferisem asupra corpului său. Acesta probabil că a început să simtă durerea în timp ce mă lovea, deoarece a început să-şi schimbe poziţia. În decurs de o jumătate de zi, a încetat complet bătaia şi nici nu a mai îndrăznit să vină lângă mine. Alt poliţist l-a rugat să intre şi să mănânce fructe. A intrat, a luat un fruct, apoi a plecat imediat. Nu îndrăznea deloc să mă privească. Mi-am adus aminte de versurile Maestrului din poemul „Răceala vântului de toamnă”

"Cei malefici ar trebui să se gândească de două ori la sălbăticia lor flagrantă,
Când Cerul şi Pământul vor străluci din nou, ei se vor duce jos în căldarea care fierbe;
Pumnii şi picioarele fac puţin pentru a schimba inimile oamenilor,
Vânturi violente bat într-o toamnă cu şi mai multă răceală. "
(Principii esenţiale pentru o avansare ulterioară II, "Răceala vântului de toamnă")

Ştiam că oamenii răi îşi primesc plata până la urmă.

Plutind între viaţă şi moarte

În acea zi am avut ciclu menstrual şi am rugat-o pe poliţista Cai Qiong să-mi cumpere lenjerie intimă. I-am spus că poate scădea banii pe care-i cheltuie din cei 300 de yuani pe care poliţia mi i-a luat de acasă. A adus lenjeria, dar mi-a spus că nu mi-o dă, până nu-i voi spune de unde provin materialele Falun Gong de clarificare a adevărului, găsite de poliţie în casa mea. Voia de asemenea să ştie unde trebuiau să ajungă, precum şi numele şi adresele tuturor practicanţilor Falun Gong care aveau legătură cu aceste materiale. Deoarece am refuzat să-i dau acele informaţii, nu voia să-mi dea lenjeria. Cea pe care o purtam era îmbibată cu sânge. A realizat că până la urmă nu-i voi spune nimic şi în final mi-a dat lenjeria.

Poliţia m-a legat cu cătuşe de scaun pentru o perioadă îndelungată, timp în care nu mi-a fost permis să dorm. În momentul în care închideam ochii, poliţia turna pe mine apă rece. Peste noapte un tânăr din oraşul Luzhou, student la academia de poliţie era ofiţer de serviciu. A folosit un dispozitiv de tortură confecţionat din plastic sub formă de pantof, având o lăţime de 5 centimetri şi o lungime de 30 de centimetri, pentru a mă bate. Şi-a aprins o ţigară şi apoi mi-a suflat fumul în nări. În plus mi-a turnat alcool pe faţă. Îmi curgeau lacrimi de la iritaţia produsă de alcool. Când şi-a terminat sarcina primită, fiind în drum spre casă spre oraşul Luzhou, i-a spus altui poliţist: „Imediat ce va ceda, chemaţi-mă! Aştept veşti bune. Nu cred că va mai rezista prea mult.”

Când poliţistul Dan Xuejun a ajuns la servici, am încercat să-i clarific adevărul despre Falun Gong. Acesta a răspuns: „Ţelul nostru este să-ţi distrugem voinţa prin privarea de somn.” Le-am răspuns: „Nu veţi reuşi. Nu are efect asupra mea.” Le-a dat ordin studenţilor poliţişti Yan Lu şi Guo Qing să facă tot posibilul, pentru a mă tortura. Mă aflam în greva foamei de 5 zile. Cei trei poliţişti m-au torturat întreaga noapte. Când au terminat, simţeam că numai pot reţine nici un gând în minte. În următoarele zile mintea mea a devenit ca o foaie de hârtie albă. Din când în când reuşeam să mă gândesc la poemul Maestrului „Gânduri Drepte, Acţiuni Drepte.”

„Un Mare Iluminat nu se teme de greutăţi
După ce şi-a făurit o voinţă de diamant
Neavând nici un ataşament faţă de viaţă sau moarte
Îşi parcurge calea de Rectificare a Legii în mod deschis şi nobil.”

Când mă aflam în custodia poliţiei, o bună parte din timp am petrecut-o clarificând faptele poliţiştilor şi trimiţând gânduri drepte. Nu mi se permitea să dorm şi nici nu aveam ocazia de a recita Legea. Eram atât de obosită, încât mobila din camera de hotel a început să arate ca cea de acasă de la mine şi nu mai puteam distinge nordul de sud. Mi-am spus: „Dacă las lucrurile să continue în felul acesta, nu voi mai putea rezista mult.” Aşa că mi-am întărit inima şi am închis ochii pentru a adormi.

Imediat ce mi-am închis ochii, poliţistul a început să mă zgâlțâie cu violenţă. De asemenea m-au lovit peste faţă cu prosoape ude şi mi-au turnat apă rece pe faţă. (era Decembrie). L-am auzit pe Dan Xuejun spunându-le celorlalţi doi poliţişti: „Zgâlțâiți-o! Folosiţi-vă toată puterea pentru a o zgâlțâi. Aduceţi o găleată cu apă rece şi turnaţi-i pe faţă! Mai multă apă! Nu o lăsaţi să moară.” I-am simţit mişcând în jurul meu, turnând apă pe mine, bătându-mă cu prosoapele şi respirând greu. După care mi-am pierdut conştiinţa.

Nu ştiu când mi-am recăpătat-o. Dar când m-am trezit eram udă din cap până la picioare. Chiar şi încheietura mâinii era roşie de la puloverul roşu pe care-l purtam. La intrarea în tura de dimineaţă, o poliţistă nu numai că nu a simţit vreo urmă de simpatie pentru mine, dar mă şi înjura în gura mare.

În noaptea aceea poliţista Li Ke mi-a prezentat o notă de arest formal şi un ordin de reţinere. Am refuzat să mă supun acestuia. Un poliţist care părea a fi însărcinat cu această chestiune mă întrebă ce doresc de fapt. I-am spus că vreau să merg acasă. Poliţistul s-a înfuriat, scrâşnind din dinţi: „Nu ai răspuns la nici una din întrebările noastre şi totuşi vrei să mergi acasă. La noapte eu sunt de serviciu. Aşteaptă să vezi cum te voi pedepsi.”

Am trimis gânduri drepte rugându-l pe Maestru să mă ajute. Simţeam că nu mai puteam sta acolo pentru a fi persecutată în continuare. După ce am trimis gânduri drepte o perioadă lungă, cătuşele de la mâna dreaptă au căzut. Apoi cătuşele de la mâna stângă au căzut de asemenea. Aşteptam şansa de a pleca.

La ora 5 dimineaţa poliţia a schimbat turele. A intrat de servici un student poliţist pe nume Guo Qing împreună cu un alt poliţist. Am continuat trimiterea de Gânduri Drepte, pentru a-i face pe cei doi să adoarmă, lucru care s-a şi întâmplat la ora 7 dimineaţa. Mi-a fost teamă că se vor trezi, dacă voi pleca pe uşă. Am simţit că aveam şanse mai mari dacă aşi fi sărit pe fereastră. Aşa că m-am sprijinit cu o mână de perete şi am trecut de-a lungul camerei aplecată. Apoi m-am descălţat, m-am urcat pe pervazul ferestrei şi am sărit de la etajul 4 fără nici o ezitare. După care, tot ceea ce îmi amintesc este vocea cuiva care striga: „Apăsați-i punctul de acupunctură Renzhong pentru a o resuscita." Apoi mi-am pierdut conştiinţa.

Mi-am revenit în jurul orelor 5 după amiaza. Mă aflam într-o maşină de poliţie. Afară stătea un poliţist, care mă păzea. Dar din câte se vedea, nici vorbă de ajutoare medicale pentru mine. Stătusem oare în acea maşină 9 ore, de la 8 dimineaţa la 5 după-amiază? Este oare posibil să fi aşteptat să mor, pentru a mă incinera apoi în secret? Nu ştiu răspunsul la aceste întrebări.

Poliţia m-a trimis la spital în jurul orelor 6 după amiaza. Rănile mele erau atât de serioase, încât primul spital a refuzat să mă primească. Poliţia m-a trimis atunci la un spital de ortopedie special pe Calea Yihuan din oraşul Chengdu. Ulterior un student poliţist mi-a spus, că singurul motiv pentru care m-au trimis la spital a fost acela, că lumea care se adunase să privească la cele întâmplate, chemase o ambulanţă pentru mine.

Tot felul de necazuri coboară dintr-o dată

După examinare medicii mi-au spus că pelvisul şi piciorul drept îmi erau fracturate şi eram paralizată de la talie în jos. Şeful spitalului pe nume Yang mi-a spus: „Ai stomacul plin de sânge de la o hemoragie internă. Va trebui să te operăm.” I-am spus: „Nu am banii necesari pentru operaţie.” Doctorul Yang răspunse: „Ai fost rănită în timpul şederii la staţia de poliţie. Aşa că poliţia a plătit deja 20 000 de yuani spitalului.” M-am simţit rău la auzul faptului, că banii chinezilor trudiţi din greu sunt risipiţi în acest mod. Spitalul în cele din urmă nu m-a operat, întrucât anestezistul a considerat că o intervenţie chirurgicală ar fi prea riscantă.

Medicii mi-au aplicat un medicament pe picior, care în loc de a mă ajuta, mi-a înrăutăţit starea piciorului. O gaură mare mi-a apărut în picior şi apoi s-a infectat. După care doctorii nu au mai îndrăznit să-mi aplice nici un medicament. Mi-au administrat ceva steroizi. Dr. Yang era foarte contrariat: „Toţi pacienţii care iau aceste medicamente urcă în greutate. De ce eşti tu oare excepţie?"

În spital le-am clarificat tuturor celor întâlniţi adevărul despre Falun Gong şi am continuat trimiterea de gânduri drepte. O dată i-am povestit şi omului care mă păzea adevărul despre Falun Gong. I-am spus că ştirile de la televizor sau din ziare despre Falun Gong erau toate contrafăcute şi că nu ar trebui să asculte acele minciuni. La care el mi-a răspuns direct: „Corect! La ora actuală în ziare, în afară de dată, totul este fals.”

În fiecare zi, poliţiştii de la Staţia de Poliţie din comunitatea Guangrong mă păzeau în ture. M-au ţineau legată de patul spitalului 24 de ore pe zi. Pentru a protesta împotriva persecuţiei, am făcut greva foamei timp de 24 de zile chiar în spital. Mi-au plasat în stomac un tub pentru hrănirea forţată, ceea ce mă făcea să mă simt total neconfortabil. Am refuzat să suport o astfel de persecuţie. Sub efectul gândurilor drepte, persona care mă păzea a spus: „Miroşi teribil!” Doctorul şi surorile erau de aceeaşi părere. Aşa că poliţia a fost de acord, să mă lase să mă curăţ cu un prosop umed. În cele din urmă mi-au scos tubul din stomac. Am văzut că tubul se înnegrise, deoarece stătuse prea mult timp în mine. O soră mi-a spus: „Mai bine ai începe să mănânci. Dacă continui greva foamei, va trebui să te hrănim cu forţa.” Deoarece am refuzat mâncarea, sora i-a spus medicului să-mi reintroducă tubul în stomac. Dar acesta a spus că stomacul îmi era atrofiat şi inserarea unui tub ar fi fost periculoasă.”

La acea dată eram slabă ca gradul. Greutatea îmi scăzuse de la 55 la 30 de kilograme. Pielea de pe întreg corpul îmi era decojită, inclusiv faţa. Buzele îmi erau crăpate şi tari ca nuca. Ambele picioare deveniseră vinete şi erau prea umflate pentru a mai purta pantaloni. Ambele călcâie mi s-au infectat şi din ele se scurgea puroi. Surorile au încercat să-mi găsească un vas de sânge mai larg, pentru a-mi monta o perfuzie, dar nu au găsit nimic, deoarece vasele de sânge îmi erau atrofiate. Pentru a găsi un vas de sânge potrivit, surorile au făcut o incizie lungă la încheietura mâinii, care a avut nevoie de 3 cusături pentru a fi închisă, dar tot nu au reuşit să găsească ceva. În cele din urmă au chemat-o pe sora şefă, care era în concediu. După ce a căutat mult şi bine, aceasta a găsit în cele din urmă un vas de sânge potrivit. Deoarece găsirea unui astfel de vas de sânge a fost foarte dificilă, s-au hotărât să-mi menţină perfuzia 24 de ore pe zi.

Pentru a evita responsabilitatea pentru moartea mea, care părea iminentă, Staţia de Poliţie din comunitatea Guangrong a avizat oficiul 610 din Districtul Jinniu despre cazul meu. După ce a fost confirmat faptul că mă aflam într-o stare critică, biroul 610 a permis Staţiei de Poliţie din comunitatea Guangrong să mă trimită acasă pe o targă într-o ambulanţă, în dimineaţa zilei de 10 Ianuarie 2003.

La acea dată partea inferioară a corpului îmi era încă paralizată şi nu puteam avea grijă de mine însămi. La spital surorile foloseau un dispozitiv pentru a-mi drena urina şi de asemenea nici scaune nu mai aveam, deoarece eram în greva foamei. Ajunsă acasă am început să mănânc, dar nu puteam urina. În mine se acumulase atât de multă urină, încât stomacul mi se umflase ca un balon. Durerile erau teribile. Nu am avut scaune timp de 10 – 15 zile. Durerea rezultată era foarte greu de suportat. Nu puteam să mănânc decât câteva înghiţituri, după care trebuia să mă opresc din cauza durerii. Văzând durerea în care mă zbăteam, deseori membrii familiei plângeau în spatele meu. Mă durea şi spatele, iar călcâiele îmi erau de asemenea infectate şi pline de puroi.