Bunătate + Frumuseţe + Îndemânare superioară = Artă măreaţă

NEW YORK – Artiştii nu se gândesc de obicei la o formulă de succes pentru o pictură. Dar Competiţia Chinezească Internaţională de Pictură Figurativă a New Tang Dynasty Television (NTDTV) încurajează exact acest aspect – o formulă care să garanteze că lucrarea va atinge măreţia.

Pictura în ulei, cea mai populară şi influenţabilă formă de artă vizuală, a delectat şi informat publicul cu portrete realiste şi realizări lumeşti. Pictura vestică tradiţională Îl preţuieşte pe Dumnezeu, îi laudă pe sfinţi, arată frumuseţile naturii şi ilustrează figura umană într-o manieră realistă.

NTDTV a organizat Competiţia Chinezească Internaţională de Pictură Figurativă pentru a încuraja artiştii să ilustreze personaje de o frumuseţe şi puritate benevolentă. Această competiţie oferă artiştilor posibilitatea de a ilustra ce au mai bun, întorcându-se la standardele înalte ale picturii realiste.

De când pictura în ulei a fost adusă în cultura umană, realismul a suferit un urcuş şi un coborâş. Atunci când standardele umane sunt în decline, realismul iese în afara stilului.

Criticismul artei contemporane înlătură toate standardele de judecată a ceea ce este artă bună sau artă proastă. Mulţi cred despre cultura noastră că a pierdut adevăratele valori estetice şi de judecată. Cu toate astea, NTDTV oferă un şablon pictorilor – numai arta care iluminează cu adevărat privitorul asupra bunătăţii şi frumuseţii pure poate să ramână veşnică.

Pictura clasică dezvăluie înţelepciunea artistului, talentul, efortul şi eterna importanţă a adevărului, compasiunii şi frumuseţii. Aceasta reprezintă o moştenire preţioasă de o importanţă artistică adevărată.

Crearea unei lucrări de artă nu înseamnă a copia orbeşte maeştrii din trecut. Apogeele culturale sunt toate înrădăcinate în moştenirea lucrurilor din trecut şi adăugarea de noi lucruri. Fiecare artist iscusit îşi lasă amprenta personală şi emoţională, folosind tehnicile vremii sale. Un creator impregnat în idealism înţelege ceea ce trebuie acceptat şi ceea ce trebuie dat la o parte, prezentând caracteristica epocii sale şi mergând astfel pe propriul drum.

În vremurile de început, arta vestică îsi trăgea inspiraţia din natură şi aceasta reprezintă cea mai mare forţă a ei. Dar primele picturi erau departe de a fi “realiste şi naturale.” Viu-coloratul bust al reginei egiptene Nefertiti prezintă atât forma realistă, cât şi pe cea idealistă, inspirând mai târziu arta romană şi greacă.

Atunci când artiştii renascentişti au depăşit acea manieră a vremii, au inventat tehnici mai bune şi au descoperit materiale noi, arta atinsese o splendoare nemaiîntâlnită până atunci. Picturile acestei perioade au explorat importanţa perspectivei, trecând de la spaţiul bidimensional la cel tridimensional. Aceşti artişti controlau schimbările de lumină, dând obiectelor mai mult realism în contrast şi greutate.

Ei stăpâneau anatomia umană, ilustrând cu o mare iscusinţă diferite poziţii ale corpului. Prezentau emoţia într-o manieră cu totul nouă. Realizările realismului din timpul Renaşterii au pus bazele tuturor formelor de artă vestice care au urmat şi au devenit standardul de evaluare al artei măreţe.

Artiştii vestici europeni au descoperit cum să amestece uleiuri colorate. Iniţial, aceste amestecuri de ulei se foloseau la pictura în tempera şi pentru a picta sculpturi. La începutul secolului al 15-lea, olandezul Jan van Eyck, după numeroase experimente, produce un amestec stabil de ulei de in, ulei de nucă şi răşină care putea să fie folosit pentru a amesteca pigmenţii. Astfel, uleiul a înlocuit tempera.

Metoda îmbunătăţită a unui ulei care se usucă treptat a lui Van Eyck are o textură fină, lucioasă. Amestecul nu se usucă rapid, dând artiştilor timpul necesar de a lucra asupra detaliilor. Odată uscată, vopseaua de ulei a lui Van Eyck capătă un aspect neted, translucid şi lucios. Vopseaua nu îşi schimbă culoarea nici nu-şi pierde lustrul. Pentru că oferă multe beneficii în plus faţă de tempera sau pigmenţii folosiţi pentru fresce, această vopsea de ulei a părut ca un dar ceresc.

Van Eyck a folosit această noua metodă în stilul gotic nord-european, creeând capodopere triptice precum renumita “Madona Cancelarului Rolin.”

Strat peste strat, marea densitate de pigmenţi oferea un nivel de realism nemaivăzut. Aparenţa figurilor sale, era totuşi, rigidă şi “aspră”. Comparativ cu lucrările italienilor din acea vreme, realizarea figurii umane de către pictorii nord-europeni mai avea mult de dobândit.

Sursa: http://www.theepochtimes.com/n2/content/view/3659/