Părinţii practicantei decedate Gao Rongrong sunt urmăriţi

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

În timpul sărbătorii de către Partidul Comunist Chinez (PCC) a 60 de ani de dictatură, părinţii practicantei Gao Rongrong, domiciliaţi în districtul Haidian, Beijing, au fost supravegheaţi de ofiţeri de la Oficiul de Securitate Naţională şi de Stat. Părinţii, în vârstă de 80 de ani, care şi-au pierdut fata din cauza persecuţiei şi care nu au avut unde să ceară dreptate, sunt acum ei înşişi persecutaţi de către PCC.

Conform unei surse care cunoaşte situaţia, oficiul sucursalei Haidian a dat ordin echipei Administraţiei străzilor Haidian să urmărească mişcările părinţilor drei. Gao 24 de ore pe zi în patru schimburi de câte două persoane.

Dra. Gao Rongrong, care a fost desfigurată de către gardieni într-un lagăr de muncă forţată, a murit cu patru ani în urmă ca rezultat al persecuţiei. Chiar şi după moartea ei, PCC a continuat să-i persecute părinţii.

După moartea fiicei lor, părinţii au mers la Oficiul de procuratură al provinciei Liaoning ca să ceară o copie a certificatului ei medical. Cererea a fost respinsă.

Dra. Gao făcea parte din echipa departamentului financiar de la Colegiul de Artă Luxun, oraşul Shenyang, provincia Liaoning. În iunie 2003, Wei Ershen, directorul colegiului, a chemat ofiţerii sucursalei Oficiului 610 a districtului Heping din oraşul Shenyang să o aresteze şi să o condamne la trei ani de muncă forţată. A fost dusă în lagărul de muncă forţată Longshan din oraşul Shenyang.

Pentru că nu a vrut să renunţe la Falun Gong, dra. Gao a fost supusă multor metode crude de tortură în lagărul Longshan. Pe data de 7 mai 2004, Tang Yubao şi Jiang Zhaohua, locţiitorul căpitanului şi căpitanul brigadei a 2-a, au dat ordin ca dra. Gao să fie dusă în camera de serviciu unde au încătuşat-o de un calorifer. Au electrocutat-o cu un baston electric în continuu timp de 6 ore, de la ora 3.00 după-masa până la 9.00 seara. În urma acestei torturi faţa i-a fost grav desfigurată, umflată şi plină de băşici. Pielea i-a fost arsă, iar părul şi sângele s-au lipit împreună. Faţa îi era întratât de arsă şi umflată încât ochii abia puteau fi deschişi.

A fost dusă în stare critică la spitalul auxiliar al Colegiului Medical Chinez în oraşul Shanyang. Oficiul 610, departamentul de justiţie şi procuratorul provinciei Liaoning au lucrat mână în mână ca să-i planifice mai departe persecuţia, în timp ce dra. Gao era supusă tratamentului în spital pentru gravele răni ce i-au fost produse şi pentru desfigurarea feţei.

Faţa arsă a practicantei Gao Rongrong datorită electroşocurilor

Autorităţile PCC s-au înfuriat când fotografia feţei desfigurate a drei Gao a ajuns la comunitatea internaţională. Continuau să o ameninţe în timp ce se afla în patul de spital. Când dra. Gao a reuşit să evadeze, Luo Gan, secretarul Comitetului Judiciar şi Politic al PCC, a ordonat arestarea ei. Zhou Yongkang a dirijat personal efortul de a mobiliza Securitatea Naţională şi de Stat pentru urmărirea şi arestarea ei.

În martie 2005, dra. Gao a fost localizată şi arestată din nou. A murit în iunie ca rezultat al persecuţiei. A fost încarcerată în secret în lagărul de muncă forţată Masanjia din provincia Liaoning. Su Jing (femeie), Zhao Laixi, Wang, şi Wang (femeie), directorul lagărului, cei doi adjuncţi şi reprezentantul comitetului politic şi judiciar, au participat la torturarea crudă şi malefică a drei. Gao.

În prezent, agenţi secreţi staţionează în faţa casei părinţilor drei. Gao ca să le urmărească activităţile. Chiar înainte de Jocurile Olimpice, ofiţeri de la Securitatea Naţională şi de Stat din Beijing au făcut o vizită părinţilor drei. Gao ca să îi avertizeze să nu facă apel la justiţie în public. De asemenea şi fratele său a fost avertizat. Familia ei încă se mai află sub presiune şi supraveghere.

Conform ştirilor de pe website-ul Clearwisdom, nepoata drei. Gao a fost admisă la o Universitate din Canada şi i-a fost aprobată viza, dar PCC a trecut-o pe lista neagră şi nu i-a fost permis să părăsească ţara.

Notă:

1. Biroul 610: este o agenţie special creată pentru a persecuta Falun Gong, cu putere absolută peste fiecare nivel al administraţiei din Partid şi asupra celorlalte sisteme politice şi juridice.

Articolul se poate citi şi în limba chineză la adresa:
http://minghui.că/mh/articles/2009/10/7/209893.html


* * *

Aici găsiți articolul în limba engleză:
http://en.clearharmony.net/articles/a50916-article.html

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.