Am fost forţată să renunţ la şcoală când aveam treisprezece ani

Numele meu este Liang Yan. M-am născut la 5 octombrie 1986. Tatăl meu se numeşte Liang Lijin, iar mama mea, Yang Xiuqin. De când eram mică am fost martoră la abuzurile pe care întreaga noastră familie a suferit-o pentru că Falun Gong este persecutat. Aceasta mi-a cauzat multă suferinţă şi mi-a îndurerat inima.

Liang Yan

În 1998 mama mea a început să practice Falun Gong. Mama, care era slăbită şi suferea de multe afecţiuni, a beneficiat de pe urma practicii Falun Gong. Mai târziu, mi-a vorbit şi mie [despre practică], şi am început şi eu să practic Falun Gong. La acea vreme aveam numai 12 ani. O însoţeam pe mama la practica exerciţiilor în fiecare zi şi aveam grupul de studiu la noi acasă. Am studiat învăţăturile Falun Gong cu alţi practicanţi. Îmi plăcea foarte mult.

La sfârşitul lunii aprilie 1999, mulţi ofiţeri de poliţie au venit pe neaşteptate acasă la noi, inclusiv şeful postului de poliţie, Yanwu şi Wang Hui, secretarul de partid al comunei. M-au întrebat câţi oameni veneau să studieze şi apoi i-au aşteptat să sosească. Puţin timp mai târziu, au sosit câţiva colegi practicanţi. Poliţia a început să le scrie numele. Poliţia a mers de asemenea la locul nostru de practică să înregistreze numele practicanţilor care făceau exerciţiile. În iunie poliţia a început să nu ne mai lase să mergem la locul de practică. Câteva zile mai târziu, mulţi poliţişti au venit acasă la noi să ne hărţuiască. Pentru că mama lua casetofonul la locul de practică în fiecare dimineaţă, poliţia a acuzat-o că este coordonatorul locului de practică şi a început să o monitorizeze. Mama le-a spus că Falun Gong este ceva bun.

În 20 iulie 1999, partidul comunist chinez (PCC) a început să persecute Falun Gong. Au arestat practicanţi pe scară largă. Mama a mers să facă apel pentru Falun Gong la guvernul oraşului Fushun şi a vrut să clarifice lucrurile despre practică pentru că aceasta este benefică ţării şi poporului. Vroia să îi determine să îi elibereze pe colegii noştri practicanţi care erau ţinuţi acolo. Poliţia a arestat-o pe mama şi au eliberat-o după miezul nopţii. Ziua următoare, şeful poliţiei, instructorul politic şi Wang Hui, secretarul comunei, au adus mulţi oameni să ne percheziţioneze casa. Au luat toate cărţile de Falun Gong şi alte materiale. Nu ştiam ce se întâmpla şi eram atât de înspăimântată încât m-am ascuns în braţele mamei mele. Câteva zile mai târziu mama a fost luată de poliţie şi reţinută o zi întreagă. După ce s-a întors, mama mi-a spus că: “În data de 22 iulie 1999, ştirile CCTV au raportat că un miner din oraşul Fushun, provincia Liaoning, a refuzat să ia medicamente pentru că practică Falun Gong şi apoi a murit”. Mama mi-a spus că ea şi un alt coleg practicant credeau că reportajul era fals şi că defăima Falun Gong. Au decis să verifice faptele acelui caz şi au descoperit că nu era adevărat. Soţia persoanei decedate i-a arătat mamei mele o chitanţă de la spital care dovedea că fratele mai tânăr al decedatului a fabricat cazul ca să defăimeze Falun Gong pentru că vroia să îi mulţumească pe liderii partidului comunist. Datorită descoperirii mamei mele, Meng Wei şi Zang, şeful secţiei politice şi de securitate a echipei de anchetă penală a oraşului Fushun, şi ofiţeri de la postul de poliţie Yanwu, au arestat-o pe mama, au reţinut-o şi interogat-o timp de o zi. Când au eliberat-o i-au spus că îi era interzis să contacteze sau să se întâlnească cu alţi practicanţi. Altfel o vor aresta din nou. După aceea au venit adesea acasă la noi şi ne-au hărţuit. În fiecare zi trimiteau pe cineva să ne monitorizeze. Mama mi-a spus: “Noi suntem oameni buni şi nu ar trebui să ne fie frică de ei”.

În septembrie 1999, mama a mers la Beijing să facă apel pentru încetarea persecuţiei Falun Gong. A cumpărat două cutii de tăiţei pentru mine, mi-a lăsat 300 de yuani şi mi-a spus că nu este sigură când va putea veni înapoi acasă. Am plâns o întreagă zi şi noapte şi nu vroiam ca ea să plece. Dar ştiam că ceea ce făcea era un lucru drept. Falun Gong era calomniat. Trebuia să apărăm Falun Gong şi să le spunem oamenilor despre adevărata natură a Falun Gong. A trebuit să o sprijin pe mama, aşa că am condus-o la gară. Am plâns în timp ce mergeam, pentru că nu ştiam când se va întoarce. În tânăra mea inimă, m-am simţit foarte rănită şi confuză. Nu înţelegeam de ce dacă eşti bun, eşti arestat şi monitorizat. Din ziua în care persecuţia împotriva Falun Gong a început, nu a mai fost pace în casa noastră. Postul de poliţie sau [autorităţile] judeţului trimiteau adesea pe cineva să ne hărţuiască, ceea ce i-a făcut pe vecini să bârfească pe la spate şi să ne dispreţuiască. Directorii şi profesorii de la şcoală cereau adesea să vorbească cu mine. Mi-am petrecut fiecare pauză de la şcoală în biroul profesorului. Colegii mei de clasă, care îmi erau buni prieteni înainte, au început să mă evite. Eu, care odată eram sociabilă şi optimistă, am devenit deprimată şi nu vroiam să vorbesc cu nimeni. Doar lacrimile şi singurătate mă acompaniau.

După ce mama a plecat la Beijing, tatăl meu a trebuit să meargă să îşi găsească de lucru ca să întreţină familia. Plângeam adesea până noaptea târziu înainte de a adormi. O lună mai târziu, am primit în sfârşit ştiri despre mama. Fusese arestată şi trimisă într-o închisoare. Bunica mea, unchiul şi mătuşa mea, câteva alte rude şi cu mine am mers să o vizităm. Am văzut că devenise foarte slabă şi deabia am putut să o recunosc. Nu îmi puteam opri lacrimile. Am ţinut-o pe mama strâns în braţe, cu frică că mă va părăsi din nou. Poliţia m-a tras de lângă ea şi ne-a împins pe mine şi pe bunica mea la o parte. Apoi i-au pus cătuşe mamei şi au împins-o într-o maşină de poliţie. Am fost separată de mama din nou şi nu ştiam cum îmi voi duce viaţa în viitor.

Nu vroiam să văd privirile reci şi străine ale colegilor mei. Nu vroiam să îi aud pe directorii de la şcoală cerându-mi în mod repetat să rup legătura cu mama. Uram să merg la şcoală. Uram să văd acele feţe reci ale colegilor şi profesorilor mei. Nu am putut suporta atâta presiune mentală şi aproape că îmi pierdusem curajul. Singura mea opţiune era să nu mai merg la şcoală. De aceea, în decembrie 1999, am părăsit şcoala şi m-am închis în casă. În timpul acelor zile, cu excepţia mersului la lagărul de muncă forţată Masanjia pentru a-mi vizita mama, rareori spuneam ceva. Când o vedeam pe mama, singurul lucru pe care îl făceam era să plâng. Când o vedeam, ea era zâmbitoare şi foarte calmă. Eram atât de tristă. Ştiam că nu vroia să îmi fac griji pentru ea. Nu îmi spunea ce avea de îndurat în lagărul de muncă forţată.

În 19 septembrie 2000, mama s-a întors în sfârşit acasă şi eu am crezut că putem să trăim o viaţă liniştită. Totuşi, o dată la zece - cincisprezece zile, cineva venea acasă la noi să ne “viziteze”. Când eu şi mama mergeam afară, cineva ne urmărea. Simţeam că eram monitorizate în fiecare minut din viaţa noastră.

În martie 2002, mama a fost arestată din nou. Mai târziu, a evadat şi am pierdut total contactul una cu cealaltă. În 2 mai 2002, poliţia locală şi echipa de securitate naţională l-a arestat pe tatăl meu şi l-a reţinut pentru o zi şi două nopţi. A fost bătut şi interogat. Poliţia a confiscat materialele noastre care expuneau persecuţia împotriva Falun Gong, DVD-uri, casete cu Falun Gong, etc, din casa noastră. Nu eram acasă atunci. Când m-am întors acasă am aflat şi am mers la postul de poliţie să îl caut pe tata. Poliţia mi-a aruncat vorbe urâte, m-au hărţuit şi m-au avertizat să nu spun nimic altor oameni, altfel mă vor aresta. L-au dus pe tata la casele bunicii mele, unchiului şi altor rude să o caute pe mama, dar nu au găsit-o. Poliţia venea constant acasă la noi să ne hărţuiască şi au spus că mă vor aresta. Nu am îndrăznit să mă întorc acasă. Nu puteam să merg nicăieri şi a trebuit să hoinăresc pe străzi. Nu puteam să îmi văd rudele sau să mă întorc acasă. A trebuit să îmi găsesc de lucru ca să mă întreţin. A trebuit să trăiesc ca o persoană fără casă la o vârstă atât de fragedă.

Din cauza minciunilor şi instigării PCC-ului, mulţi chinezi nu ştiau adevărul. În unele locuri, patronii erau foarte răi. Când mă vedeau că îmi căutam de lucru la o vârstă atât de fragedă şi apoi aflau că eram practicantă de Falun Gong, nu îmi dădeau bani pentru munca depusă şi mă alungau. A trebuit să rog cunoştinţe să ia bani de la tatăl meu. Pentru că tata nu era mereu acasă, uneori nu puteam să obţin bani şi trebuia să împrumut de la rudele sau prietenii mei.

În 2004, mama m-a găsit in sfârşit. Am mers să o văd şi am ajutat-o să pregătească nişte materiale care expuneau persecuţia împotriva Falun Gong şi am mers împreună să distribuim acele materiale şi să lipim câteva pliante. Eram foarte fericită. Într-o zi am observat că o maşină ne monitoriza lângă clădirea unde locuiam. Mama se temea pentru mine şi mi-a spus să merg la casa mătuşei mele. Mai târziu, mama a părăsit acel oraş. Din nou am pierdut legătura cu ea. Îmi era foarte dor de ea. Când am văzut că o practicantă din apropiere, doamna Liu Yumei, fost arestată, am fost foarte tristă şi înspăimântată. Mă temeam că mama ar putea fi arestată, de asemenea. Am citit acele cazuri despre unii practicanţi care sufereau persecuţie şi organele lor erau recoltate în timp ce ei erau încă în viaţă. Îmi era atât de frică încât nu îndrăzneam să plâng cu voce tare noaptea. Îmi era frică că poliţia mă va găsi şi mă va aresta şi că voi avea aceeaşi soartă ca alţi practicanţi cărora li s-au recoltat organele.

O dată am avut febră ridicată. Am stat in cameră singură. Pentru că nu aveam bani să plătesc pentru electricitate, camera era foarte rece. Noaptea era foarte întuneric in cameră. Nu am mâncat nimic trei zile. Mă temeam că nimeni nu va observa dacă muream acolo. Mă temeam că mama s-ar putea să mă părăsească într-o zi şi că nu voi şti niciodată. M-am întins în pat şi am privit pe fereastră. Îmi era dor de mama. “Mamă, unde eşti?” Am adormit cu lacrimile curgându-mi pe obraji. Ziua următoare, când am deschis ochii, mi-am dat seama că eram încă în viaţă. Fiecare zi am trăit-o într-o astfel de frică extremă şi durere neajutorată. Fiecare zi pentru mine era extrem de greu de trecut. Nu ştiam cât de mult puteam supravieţui o astfel de viaţă. Nu ştiam cât de mult mai puteam îndura. Acel fel de singurătate şi disperare aproape că m-a omorât…

În ziua anului nou din 2007, prin intermediul internetului, am aflat că mama mă căuta. Am fost foarte fericită şi am lăsat imediat un mesaj pentru ea şi am fixat un timp de întâlnire. Am aflat că scăpase şi părăsise ţara cu ajutorul unor prieteni. Mama mi-a spus că toţi erau egali în străinătate şi că oamenii aveau libertate de credinţă. Pe atunci, era înainte de Jocurile Olimpice din Beijing şi poliţia aresta practicanţi Falun Gong pe scară largă. Poliţia ştia că mama făcea apel în străinătate şi că mă căuta. Au mers acasă la bunica mea şi la rudele pentru a mă căuta. Bunica mea le-a spus cunoştinţelor să îmi trimită un mesaj, transmiţându-mi să fiu atentă pentru că poliţia mă căuta. L-am găsit pe tatăl meu şi el a rugat pe cineva să mă ajute să obţin buletinul şi paşaportul. Am spus că vroiam să o văd pe mama şi că îmi era dor de ea.

La 26 iunie 2008, tata şi cu mine am părăsit în sfârşit China şi am mers în străinătate să ne întâlnim cu mama. Din momentul în care am văzut-o prima dată pe mama, nu am mai vrut să fiu separată de ea din nou. Falun Gong este persecutat de zece ani. M-am maturizat din a fi fetiţa care cu disperare avea nevoie de dragostea mamei ei la o vârstă fragedă. Aceşti ani de persecuţie şi viaţă fără mama au cauzat durere sfâşietoare, care niciodată nu poate fi compensată. Nu mai vreau să trăiesc fără mama sau rudele mele. Din cauza durerii prin care am trecut pot înţelege ce îndură acei copii din China. Mulţi copii şi-au pierdut părinţii şi nu au pe nimeni pe care să se bazeze. Pentru a îi ajuta şi pentru a opri această persecuţie, alţi practicanţi din străinătate şi eu vorbim oamenilor pentru dreptate pentru Falun Gong şi sperăm să obţinem justiţia şi suportul comunităţii internaţionale pentru a ne ajuta să oprim această persecuţie.

Notă:

1. Yuan: este moneda chinezească; 500 yuan este echivalent cu un venit mediu lunar pentru un muncitor dintr-un oraş din China.

Va rugăm vizitaţi şi site-ul:
http://Apel.FalunDafaRomania.net/

Acest articol se poate citi şi în limba chineză la adresa:
http://minghui.ca/mh/articles/2009/6/14/202697.html