Mulţi practicanţi Falun Gong ucisi prin tortură fizică sau mentală la Lagărul de Muncă Forţată din Benxi

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Începând cu anul 2000, Lagărul de Muncă Forţată din Benxi, provincia Liaoning a folosit diverse tehnici de tortură împotriva practicanţilor Falun Gong. Drept urmare, unii practicanţi au murit şi mulţi suferă de boli de inimă, presiune ridicată a sângelui, infarct sau de afecţiuni mentale datorită torturilor brutale, care includ legarea cu funii sau închiderea practicanţilor într-o celulă mică1.

Domnul Bai Jinqi era un practicant ce locuia în satul Gaojiazi, oraşul Panjin, provincia Liaoning. A fost dus în Lagărul de Muncă Forţată din Benxi la jumătatea lunii august în 2006. După ce a fost închis pe nedrept, el a fost examinat şi s-a decis că este apt fizic şi psihic, aşa că l-au forţat să care obiecte în sus şi în jos pe scări. Gardianul Liu Shaoshi l-a supus pe domnul Bai la torturi mentale şi fizice. La ordinele lui Liu, 24 de ore pe zi, deţinuţii au încercat să îl convingă pe domnul Bai să scrie cele 3 declaraţii împotriva Falun Gong. A fost hărţuit chiar şi în timpul mesei sau când mergea la baie. Doi oameni îl însoţeau întotdeauna. El s-a îmbolnăvit foarte grav. Mânca foarte puţin. Liu l-a supravegheat foarte îndeaproape pe domnul Bai pentru mai mult de cinci luni, până când domnul Bai a căzut la pat şi era să moară. Familia domnului Bai a fost anunţată doar atunci şi i s-a permis să îl ducă acasă. Domnul Bai a murit la 7 februarie 2007, la scurt timp după eliberarea sa.

Practicanţii Shi Yinchang şi Wang Wenan au avut aceeaşi soartă: ei au fost eliberaţi doar când se aflau pe patul morţii după ce gardienii Lagărului de Muncă Forţată din Benxi i-au torturat. Amândoi au murit la scurt timp după eliberarea lor.

Domnul Gao Dong, un practicant şi tehnician la compania Oil Field din oraşul Panjing, a suferit afecţiuni mentale după ce a fost torturat pentru mai multe luni în lagăr.

Domnul Sun Baoying, un practicant de la Compania Drama din oraşul Benxi, a avut o cadăre mentală după ce a fost torturat timp de aproape 6 luni în Lagărul de Muncă Forţată din Benxi.

Domnul Wang Yuzhu era un practicant din districtul Haiyang, provincia Shandong. La 10 decembrie 2006, gardianul Liu Shaoshi a ordonat gardienilor Guo Tieying, Ding Huibo şi Guo Baogang să îl lege pe domnul Wang de un pat şi să pună saci cu orez de 20 kg pe fiecare dintre picioarele sale timp de 2 ore. Liu a declarat cu răutate: “V-aş îngropa de vii pe toţi practicanţii Falun Gong dacă aş avea autoritatea.”

Practicanţii: Zhai Mingjun din districtul Changtu, Ni Guangmin din districtul Huanren, Li Zhimin din districtul Chaoyang şi Cheng Guanghui din districtul Chaoyang, printre mulţi alţii, sunt în prezent închişi şi torturaţi în acest lagăr.

Notă:

1. Celula mică de tortură: Deţinutul este închis singur într-o celulă foarte mică. Gardienii leagă practicanţii cu mâinile la spate într-o poziţie fixă, în care nu se pot mişca sau aşeza. În timpul nopţii, şobolanii se plimbă prin celulă. Mirosul din mica celulă e atât de puternic încât e dificil să respiri.


Articolul originar este disponibil în limba chineză la adresa:
http://minghui.ca/mh/articles/2007/5/4/154110.html

* * *

Aici găsiți articolul în limba engleză:
http://en.clearharmony.net/articles/a39540-article.html

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.