Gardienii închisorii Suzhou au folosit apă fiartă pentru a-l arde şi a-l schilodi pe Hu WenKui

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

În ianuarie 2005, angajaţii zonei nr. 1 a închisorii Suzhou din provincia Anhui, l-au persecutat brutal pe domnul Hu WenKui, deoarece el practica Falun Dafa. Ca urmare a torturilor întregul corp i-a fost acoperit de arsuri.

În data de 5 ianuarie 2005, de la 18,00 după-masa până la ora 16,00 ziua următoare, gardianul Lu Yang de la camera de propagandă din zona nr. 1 a închisorii împreună cu supervizorul de grup, Yu Weizhou, au deschis larg ferestrele, în timp ce afară erau -10ºC, şi au pornit ventilatoarele electrice.

Ei l-au torturat pe domnul Hu Wenkui lovindu-l cu piciorul, cu pumnii şi cu coatele. I-au legat una dintre mâini de fereastră şi cealaltă mână de o frânghie. Apoi au chemat mai mulţi oameni să tragă împreună de frânghie astfel încât corpul să-i fie ridicat în aer. L-au izbit în piept şi în spate. Au pus mai mulţi puşcăriaşi să îl strivească de perete sau să se aşeze pe el. Alţii l-au tras de picioare, depărtându-le cât de mult au putut după care i-au lovit organele genitale. Toate acestea i s-au întâmplat în mod repetat. Drept urmare domnul Hu Wenkui nu a mai putut să îşi mişte picioarele sau să meargă timp de câteva luni. De asemenea au fost folosite bastoane electrice pentru a-i electrocuta mai multe locuri ale corpului, inclusiv organele genitale, timp de peste treizeci de minute. Corpul lui a fost acoperit cu arsuri şi băşici.

Lu Yang, a călcat apăsat peste tălpile domnului Hu Wenkui în mod repetat, prin urmare tălpile domnului Hu Wenkui s-au umflat atât de tare încât nu s-a mai putut încălţa. În timpul acestei torturi, domnul Hu a leşinat de trei ori. Gardienii au folosit pungi cu apă fiartă şi i-au opărit piciorul stâng, provocându-i o arsură adâncă de gradul trei. Ţesutul dintre muşchi şi os a fost distrus. Astfel a devenit invalid de picior. Pe piciorul drept, i-au fost provocate arsuri de gradul doi, mai multe vase sanguine fiind vătămate. Nici după un an de la această tortură, el nu îşi mai revenise complet.

Articolul originar este disponibil în limba chineză la adresa:
http://www.minghui.org/mh/articles/2006/3/23/123537.html

* * *

Aici găsiți articolul în limba engleză:
http://en.clearharmony.net/articles/a32559-article.html

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.