• Cel mai înalt tărâm al tehnicilor de dans clasic chinezesc în Premieră online

    (Minghui.org) Shen Yun, cea mai importantă companie de muzică și dans clasic chinezesc din lume, a prezentat în premieră "A Showcase of Shen Yun Dance Techniques" la ora 20:00, Eastern Daylight Time, pe 31 mai. Programul prezintă două tehnici de dans clasic chinezesc demult pierdute: "shen-dai-shou" (corpul conduce brațele) și "kua-dai-tui" (șoldurile conduc picioarele). Cele două tehnici reprezintă cel mai înalt tărâm al tehnicilor de dans din lume, iar prezentarea artiștilor Shen Yun marchează o nouă eră de renaștere a culturii tradiționale.
  • Practicanți din 63 de Țări şi Regiuni Sărbătoresc Ziua Mondială Falun Dafa

    (Minghui.org) 13 mai este o dată specială, ce reprezintă refacerea și speranța. Acum douăzeci și nouă de ani, domnul Li Hongzhi prezenta Falun Dafa publicului. Bazată pe principiile Adevăr-Compasiune-Toleranță, această practică de cultivare pașnică furnizează o busolă morală pentru societate și readuce speranța în oameni. În onoarea sărbătorii Zilei Mondiale Falun Dafa de pe 13 mai din acest an, au fost primite felicitări din 63 de țări și regiuni. Acestea sunt: Statele Unite, Australia, Canada, Noua Zeelandă, Japonia, Vietnam, Brazilia, Franța, Regatul Unit, Rusia, Finlanda, Turcia, Elveția, Togo, Taiwan, Singapore, Spania, Suedia, Austria, Coreea de Sud, Malaezia, Thailanda, Polonia, Indonezia, Norvegia, Olanda, Cipru, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Germania, Slovenia, Nepal, Ungaria, Irlanda, Ecuador, Croația, Danemarca, Italia, Bosnia și Herțegovina, Grecia, Ucraina, România, Serbia, Muntenegru, Portugalia, Hong Kong, Macao, Mexic, Filipine, Belgia, Gabon, Africa de Sud, India, Emiratele Arabe Unite, Iran, Israel, Afghanistan, Armenia, Arabia Saudită, Lituania, Estonia și Letonia.
  • România: Ziua Mondială Falun Dafa la Bucureşti

    În fiecare an, aceia care preţuiesc principiile şcolii Falun Dafa merg pe 13 mai în faţa ambasadelor şi consulatelor Chinei de pe toate continentele. Ei le reamintesc autorităţilor comuniste de la Beijing că adevărul nu se negociază, iar bunătatea nu decade în răutate, ci învinge prin forţa răbdării şi prin infinita capacitate de a îndura orice este nevoie pentru binele umanităţii.România nu face excepţie: săptămânal sunt organizate diverse evenimente care expun adevărata faţă a regimului comunist chinez. Îi ajută astfel pe români să vadă capcanele întinse de acesta tuturor ţărilor, în ambiţia sa nemăsurată de a înrobi lumea şi a distruge umanitatea. Pe 13 mai anul acesta, practicanţii Falun Dafa din România au fost prezenţi, ca în fiecare an de aproape 20 de ani, în faţa Ambasadei Chinei din Bucureşti.
  • Discipolii Falun Dafa din 30 de provincii îi doresc cu sinceritate Maestrului Li "La mulți ani!"

    (Minghui.org) La 13 mai 1992, domnul Li Hongzhi, fondatorul Falun Dafa, a prezentat pentru prima dată această practică publicului. De atunci, aproximativ 100 de milioane de practicanţi din peste 100 de țări, împreună cu familiile și prietenii lor, au beneficiat de această practică.Astăzi, la cea de-a 29-a aniversare a acestui eveniment, care coincide cu ziua de naștere a domnului Li, practicanţii din 30 de provincii din China doresc din nou să îi mulțumească domnului Li pentru sacrificiul și compasiunea sa și îi doresc "La mulți ani!".
  • România la a 22-a comemorare a protestului pașnic din 25 aprilie care a împins Falun Dafa pe scena mondială

    Imaginaţi-vă ce au simţit practicanţii Falun Dafa (străveche şcoală de qigong) când, după ce ani de zile mass-media controlată de partid prezenta beneficiile şcolii în societate, într-o zi au citit în ziar că au devenit, peste noapte „duşmanii poporului”.De-a lungul vremii, având ca principii fundamentale de viaţă respectarea, în conduita lor, a adevărului, compasiunii şi toleranţei, buna lor influenţă în toate domeniile societăţii era evidentă. Mai mult, fiindcă unul dintre efectele exerciţiilor pe care le practicau era îmbunătăţirea sănătăţii, degrevau sistemul de sănătate de o mulţime de cheltuieli, aşa că oficialităţile salutau faptul că dimineaţa parcurile Chinei erau „un rai al exerciţiilor fizice”, şi spuneau despre practicanții Falun Dafa că nu încalcă legea în niciun fel.
  • Martor relatează despre apelul din 25 aprilie 1999 și evenimentele anterioare

    (Minghui.org) În urmă cu douăzeci și doi de ani, aproximativ 10.000 de practicanți Falun Gong au organizat un apel pașnic în fața Biroului de Apel al Consiliului de Stat din Beijing, la 25 aprilie 1999, solicitând eliberarea a zeci de practicanți arestați la Tianjin în ultimele două zile (23-24 aprilie), și solicitând un mediu în care Falun Gong să poată fi practicat în mod liber, iar cărțile sale publicate. Iată povestea adevărată relatată de un participant la evenimente.
  • New York: Sute de retrageri din PCC în timpul paradei marchează a 22-a comemorare a apelului din 25 aprilie

    (Minghui.org) La 18 aprilie 2021, aproximativ 1.000 de practicanți Falun Dafa (numită şi Falun Gong) s-au adunat la Flushing, care are cea mai mare comunitate chineză din New York. Au organizat o mare paradă și miting pentru cea de-a 22-a comemorare a apelului pașnic din 25 aprilie.
  • Hong Kong: Reporter și Prezentator de Emisiuni Populare Hărțuită în mod Repetat de PCC

    (Minghui.org) Potrivit lui Huang Ruiqiu, prezentatoarea unor emisiuni populare în Hong Kong, oficialii de poliție din China i-au avertizat recent rudele, că dacă va continua să își țină programele, va fi arestată sub Legea Securității Naționale. La acestea, ea a răspuns că este adult și că nu se va lăsa constrânsă. „Voi persevera!”, a spus ea.
  • Membri ai Camerei Reprezentanților și Senatori din S.U.A. introduc legislație bipartizană pentru a ajuta la oprirea recoltării forțate de organe de către PCC

    (Minghui.org) Pe 9 martie 2021, biroul reprezentantului Chris Smith (R-NJ) a anunțat presa că reprezentanții Smith, Tom Suozzi (D-NY) și Vicky Hartzler (R-MO) împreună cu senatorii Tom Cotton (R-AR) și Chris Coons (D-DE) au depus legislație bicamerală și bipartizană - Legea Opririi Recoltării Forțate de Organe - pentru a combate practica neetică și criminală de recoltare forțată de organe, adesea de la minorități și alte grupuri vulnerabile.
  • Membri ai Parlamentului Canadian: Partidul Comunist Chinez a comis genocid

    Coaliția Internațională pentru Oprirea Abuzului Transplanturilor din China (ETAC - )(Minghui.org) Peste 40 de oficiali aleși din diferite țări au participat recent la un forum organizat de Coaliția Internațională pentru Oprirea Abuzului Transplanturilor din China (ETAC), pe 24 februarie 2021. Având participanți din 117 agenții și organizații, acest eveniment s-a axat pe recoltarea forțată de organe de către Partidul Comunist Chinez (PCC).Doi membri ai Parlamentului Canadian, Marilou McPhedran și Sameer Zuberi, au vorbit la forum. Ei au evidențiat faptul că recoltarea forțată de organe de către PCC este un genocid ce are ca victime principale pe practicanții Falun Gong. Amândoi au cerut comunității internaționale să acționeze pentru oprirea atrocității.
  • Sir Geoffrey Nice QC: Recoltarea forțată de organe de către PCC este o amenințare pentru omenire

    (Minghui.org) În timpul unui forum din data de 24 februarie, Sir Geoffrey Nice QC de la Tribunalul pentru China a analizat istoria și funcționarea Tribunalului, precum și verdictul acestuia în privința recoltării forțate de organe de către Partidul Comunist Chinez (PCC) în China. El a spus că recoltarea de organe este o crimă care amenință omenirea, și noi avem responsabilitatea de a o expune.
  • Suedia: Parlamentarii condamnă PCC. Cer boicotarea ,,regimului extrem de malefic”, în timpul unui marş desfăşurat în Stockholm

    (Minghui.org) Opt deputați suedezi au participat la un miting pentru drepturile omului, pentru a-și arăta sprijinul. Mitingul a avut loc lângă Casa Parlamentului din Stockholm, iar la eveniment au participat atât practicanți Falun Dafa cât și reprezentanți ai multor grupuri pentru drepturile omului. Parlamentarii au condamnat atât comportamentul criminal al Partidului Comunist Chinez (PCC) faţă de practicanții Falun Dafa și faţă de alte grupuri etnice, cât și faptul că PCC a creat haos la nivel mondial prin generarea pandemiei de Covid-19. Ei au etichetat PCC ca fiind una dintre cele mai mari amenințări la adresa omenirii, și au spus că oamenii lumii ar trebui să colaboreze pentru a boicota PCC.
  • Jurnalist francez: Partidul Comunist Chinez este principalul dușman al omenirii

    Jean Robin este un bine cunoscut jurnalist francez independent care a cercetat marxismul de mai bine de 20 de ani. El a publicat peste 40 de cărți și a produs zeci de videoclipuri care expun infiltrarea Partidului Comunist Chinez (PCC), în special în Franța. Într-un interviu recent pentru NTDTV, el a spus că PCC ar trebui să poarte întreaga responsabilitate pentru răspândirea COVID-19 în toată lumea, pentru moartea a milioane de oameni și pentru distrugerea economiei globale.
  • Practicanții din 53 de națiuni și regiuni îi doresc Maestrului Li un An Nou Fericit

    (Minghui.org) Oameni din peste 80 de țări practică Falun Dafa, un sistem de meditație bazat pe principiile Adevăr-Compasiune-Toleranță. Înainte de Anul Nou Chinezesc 2021, Minghui a primit un număr mare de mesaje de felicitare din întreaga lume pentru a mulțumi Falun Dafa și fondatorului acesteia, domnul Li Hongzhi. Mai jos este o colecție de felicitări din 53 de națiuni și regiuni. Acestea includ SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Franța, Norvegia, Finlanda, Suedia, Țările de Jos, Germania, Slovenia, Spania, Belgia, Italia, Portugalia, Turcia, Cehia, Austria, Scoția, Rusia, Vietnam, Taiwan, Hong Kong, Malaezia, India, Thailanda, Coreea de Sud, Singapore, Brazilia, Emiratele Arabe Unite, Japonia, Coreea de Nord, Indonezia, Ecuador, Africa de Sud, Gabon, Serbia, Muntenegru, Cipru, Macao, Ucraina, Crimeea, România, Moldova, Bulgaria, Israel, Iran, Arabia Saudită, Lituania, Estonia, Danemarca și Irlanda.
  • Discursul lui Zhenbai Li la Palatul Parlamentului din Regatul Unit—Spălarea creierului, persecuția credinței

    (Minghui.org) Numele meu este Zhenbai Li și sunt practicant Falun Gong.Aș dori să vă împărtășesc pe scurt persecuția pe care au suferit-o părinții mei din cauza credinței lor în Falun Gong.Atât tatăl meu Changgeng Li, cât și mama Yaoli Zhang au început să practice Falun Gong în 1998. Ei sufereau de diverse probleme de sănătate, dar s-au însănătoșit complet după ce au început să practice. De asemenea, au fost mai fericiți, atât acasă, cât și la locul de muncă, după ce au urmat principiile Falun Gong - Adevăr, Compasiune și Toleranță.Au fost aspru persecutați după ce a început persecuția în iulie 1999.