Lideri guvernamentali şi legiuitori: Opriţi recoltarea de organe pentru "demnitatea umană şi drepturile fundamentale"

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo


(Minghui.org) Pe 19 septembrie 2021, în cea de-a treia zi a Summitului Mondial privind Combaterea și Prevenirea Recoltării Forțate de Organe, liderii guvernamentali și legislatorii din SUA, Marea Britanie, Franța, Suedia și Spania au condamnat în unanimitate și au cerut să se pună capăt recoltării forțate de organe de la prizonieri de conștiință, efectuate de Partidul Comunist Chinez, avându-i ca principală țintă pe practicanții Falun Gong. Aceștia au făcut apel la comunitatea internațională să colaboreze pentru a pune capăt acestei atrocități și să rămână unită în susținerea adoptării la nivel mondial a valorilor umane și a normelor etice acceptate.

Lord Hunt of Kings Heath: "Recoltarea de organe este o crimă comercializată"

Lordul Hunt of Kings Heath, fost ministru al sănătății din Regatul Unit, a declarat în timpul summitului că "donarea de organe este un act prețios de salvare a unei vieți, dar recoltarea forțată de organe este o crimă comercializată și, fără îndoială, una dintre cele mai grave crime".

Cu sprijinul său puternic, Lordul Hunt a reușit să determine schimbări în legile medicale din Regatul Unit, iar în iunie 2020 a introdus un amendament la proiectul de lege privind medicamentele și dispozitivele medicale. Cu un sprijin puternic din partea colegilor săi, proiectul a fost adoptat în camera superioară pe 12 ianuarie 2021 și a devenit lege pe 27 ianuarie, după ce a trecut de camera inferioară. A fost primul act legislativ din Regatul Unit în lupta împotriva recoltării forțate de organe, asigurându-se că niciun medicament din Regatul Unit nu poate include țesuturi umane provenite de la victime ale recoltării forțate de organe. El speră că legislația poate crea un precedent pentru acțiuni ulterioare în Regatul Unit și în întreaga lume.

În mai 2021, Lordul Hunt a introdus un alt proiect de lege al membrilor privați "Organ Tourism and Cadavers on Display Bill" (n.t.-Legea referitoare la turismul pentru transplant și la expozițiile de cadavre), care servește în alte două moduri la protejarea cetățenilor din Regatul Unit de complicitatea la recoltarea forțată de organe.

"În primul rând, prin asigurarea faptului că cetățenii britanici nu pot călători în țări precum China pentru transplant de organe. În al doilea rând, pentru a pune capăt groaznicului circ ambulant al expozițiilor de cadavre care provin din China."

Lordul Hunt a declarat că "Spania, Italia, Taiwan, Israel, Belgia, Norvegia și Coreea de Sud au luat deja măsuri legislative pentru a preveni turismul de organe în China... Acțiunea guvernamentală internațională trebuie să continue. Este datoria noastră, a tuturor, să acționăm atunci când vedem că oameni nevinovați cad victime unor astfel de crime îngrozitoare."

Parlamentar suedez: "Lumea trebuie să știe despre aceste abuzuri crude și rele asupra drepturilor omului"

Dna Ann-Sofie Alm, membră a Parlamentului suedez și membră a Alianței Interparlamentare pentru China (IPAC), a declarat că "guvernarea Partidului Comunist Chinez a decimat cultura și tradiția chineză. În China nu există libertate de exprimare sau de credință, iar informațiile sunt puternic controlate și cenzurate. Regimul chinez urmărește în mod deschis dominația mondială, purtând un război tăcut cu ajutorul informațiilor, tehnologiei și al banilor, mulți bani."

Ea a spus că, pentru a-și păstra puterea, PCC folosește diverse modalități de a-și persecuta poporul, cum ar fi genocidul împotriva uigurilor și practicanților Falun Dafa. Această persecuție îngrozitoare durează de zeci de ani și încă se desfășoară.

"În China.... nu există timpi de așteptare pentru organe. Poți chiar să suni la un spital și să comanzi o inimă la o oră care să fie convenabilă pentru programul tău de călătorie. Dacă ești dispus să plătești în plus, poți chiar să primești un organ mai sănătos, cum ar fi o inimă proaspătă și sănătoasă de la un practicant Falun Dafa", a precizat ea.

Ea a spus că a fost îngrozită după ce a citit raportul Tribunalului pentru China despre recoltarea forțată de organe. Este ceva despre care ea nu poate uita sau tăcea. "Lumea trebuie să știe despre aceste abuzuri crude și malefice asupra drepturilor omului la care Partidul Comunist Chinez își supune poporul."

Parlamentarul Alm a declarat că PCC a încercat să o reducă la tăcere prin intimidare. "Dar nu poate, pentru că nu sunt singură. Suedia, ca și restul lumii, se trezește acum și îndrăznește să înfrunte realitatea. Guvernul suedez, parlamentul, firmele, întreprinderile și poporul nostru încep să se trezească pentru a vedea ce se întâmplă în China. Această conștientizare crește pe zi ce trece, de la țară la țară, de la parlament la parlament, de la om la om. Prin conștientizare putem și vom schimba această situație."

Ea a sugerat că, cu această conștientizare, lumea poate face o schimbare și "a făcut apel la UE și la SUA și la toți ceilalți reprezentanți și comunități din lumea liberă să ia atitudine în favoarea drepturilor omului în China și să oprească comerțul ilegal și inuman cu organe umane de la prizonierii de conștiință din China".

Fost ministru francez al educației: Trebuie să deschidem ochii cu privire la încălcările drepturilor omului comise de PCC

Françoise Hostalier, deputat francez și fost ministru al educației, și-a exprimat îngrijorarea că traficul de organe "ar putea afecta într-o zi persoanele din jurul nostru sau chiar pe noi înșine. Mă refer la transplantul de organe și la riscul de a fi prinși în trafic fără să știm".

"În societățile noastre bazate pe respectarea valorilor umaniste, cum ne putem imagina ce se întâmplă în China? Cum putem să ne imaginăm că într-o țară, la nivel de stat, se poate organiza traficul de organe de la persoane vii care, în mod evident, nu sunt de acord? Acest lucru este dincolo de înțelegerea noastră."

Ea a precizat că cererea de transplant de organe în China a început să crească în anii 1990, când organele au fost prelevate de la deținuții condamnați la moarte. Odată cu avansarea ulterioară a tehnologiei științifice, "au devenit disponibile multe posibilități de utilizare a materialului uman, a devenit mai practic să ai la îndemână o "turmă de oameni sănătoși și vii", "disponibili" pentru operațiuni foarte profitabile."

Ea a îndemnat comunitatea științifică să deschidă ochii asupra riscurilor pe care le implică angajamentul cu China. "Există un mare risc pentru cercetătorii, medicii, laboratoarele, industriașii și studenții noștri ca, prin intermediul schimburilor științifice sau economice, să se trezească complici la practicile inumane și criminale ale omologilor lor chinezi, care sunt contrare oricărei etici, dar fără să fie conștienți de acest lucru!"

Senator francez: "Luați măsuri concrete pentru a denunța încălcările flagrante ale demnității umane și ale drepturilor fundamentale"

André Gattolin, senator francez și copreședinte al IPAC, a împărtășit faptul că IPAC a înregistrat progrese semnificative împotriva "politicilor tot mai represive și invazive" și a "încălcării tot mai flagrante a drepturilor omului și a dreptului internațional" de către regimul chinez de la Beijing.

"A pune sub semnul întrebării prelevarea forțată de organe în China înseamnă, în mod evident, a te expune la dezmințiri acuzatoare și indignate și, uneori, chiar la amenințări cu represalii comerciale sau politice din partea Beijingului." Drept urmare, în Franța domină o "diplomație a tăcerii" dezgustătoare.

El consideră că lipsa de conștientizare a multor parlamentari occidentali cu privire la recoltarea forțată de organe din China se datorează faptului că Beijingul îi ascunde, cenzurează și intimidează pe cei care denunță practicile sale de transplant. El a opinat că majoritatea francezilor sunt reticenți în a vorbi despre transplantul de organe, care este "aproape un tabu în societatea noastră", și că există o lipsă de simpatie în rândul francezilor, deoarece Beijingul a folosit propaganda pentru a-i induce în eroare cu o falsă imagine negativă a Falun Gong.

El a spus că, în ceea ce-l privește personal, abia în 2018 și-a dat seama de gravitatea problemei, în timpul unui simpozion din Senat. "Am început apoi să discutăm despre căile politice de pus în aplicare astfel încât să luptăm împotriva acestei situații îngrozitoare."

El a propus "să punem această problemă pe agenda mediatică și politică internațională. Deriva autoritară a Chinei și încălcarea tot mai frecventă a dreptului internațional îi determină pe liderii occidentali să renunțe la orbirea și naivitatea de care au dat dovadă până acum față de această țară".

Senatorul Gattolin a considerat că "cooperarea noastră științifică și medicală trebuie neapărat regândită. Colaborarea în aceste domenii ridică probleme etice esențiale și nu poate fi realizată decât într-un spirit de reciprocitate, responsabilitate și standarde înalte".

Și a concluzionat: "De asemenea, UE trebuie să ia acum măsuri foarte concrete pentru a denunța toate încălcările flagrante și repetate ale demnității umane și ale drepturilor fundamentale săvârșite de regimul chinez, existând riscul de a deveni complice."

Congresman american: "Cea mai fundamentală provocare a PCC pentru lumea liberă sunt drepturile omului"

Steve Chabot, membru al Congresului SUA și membru principal al Comisiei pentru Afaceri Externe, a subliniat importanța conștientizării acestei atrocități. El a declarat: "Deși mulți dintre noi luptăm de ceva timp împotriva practicii malefice a recoltării forțate de organe, publicul în general nu este în mare parte conștient de această practică oribilă și cu atât mai puțin de faptul că ea are loc pe scară largă."

El a spus că "cea mai fundamentală provocare a Partidului Comunist Chinez pentru lumea liberă este în domeniul drepturilor omului. RPC [Republica Populară Chineză], sub conducerea comunistă, este angajată într-una dintre cele mai barbare practici din istoria omenirii - recoltarea forțată de organe - pentru a aduce sănătate și bogăție PCC și acoliților săi. Din păcate, amploarea și magnitudinea recoltării de organe în China este cu adevărat uluitoare. Conform unor estimări bine cunoscute, în RPC au loc între 60.000 și 100.000 de transplanturi de organe în fiecare an, majoritatea fiind rezultatul recoltării forțate de organe. Principalele surse ale organelor utilizate în aceste transplanturi sunt practicanții Falun Gong. Această practică josnică permite Chinei să mențină un regim de transplant de organe aproape la cerere, ceea ce este de neconceput chiar și în cele mai dezvoltate țări.

"Cu toate acestea, în ultimii ani, dovezile care au devenit din ce în ce mai clare arată că RPC este implicată în recoltarea de organe condusă de stat. În 2019, Tribunalul pentru China și-a publicat hotărârea finală care documentează abuzurile generalizate și sistematice ale drepturilor omului împotriva practicanților Falun Gong din China. Practicile importante documentate de Tribunalul pentru China fac ecoul constatărilor altor eforturi recente de documentare a acestor abuzuri oribile. Luate împreună, aceste rapoarte arată clar că PCC are o viziune asupra drepturilor omului aflată în opoziție directă cu aproape a tuturor celorlalte națiuni din lumea civilizată."

"PCC consideră că indivizii există pentru a servi statul și Partidul. Prin urmare, PCC nu are nicio reținere cu privire la recoltarea de organe de la persoane pe care le consideră indezirabile, în ciuda dreptului la viață intrinsec al fiecărei persoane. Pentru că viziunea PCC asupra lumii este în mod fundamental în contradicție cu aceea a lumii libere. Ei încearcă să își protejeze valorile lor subminându-le pe ale noastre la fiecare pas."

Congresmanul Chabot a concluzionat că "o lume care se conformează valorilor PCC este una în care cei care nu urmează linia partidului pot fi trimiși într-un lagăr de concentrare sau li se pot recolta organele. Aceasta este o viziune pentru o lume în care nimeni nu vrea să trăiască. Și aceasta este viziunea despre lume împotriva căreia luptăm cu toții."

Senator al statului Minnesota: Zguduit până în măduva oaselor după ce a aflat despre recoltarea de organe

John Hoffman, senator de stat din Minnesota, a declarat: "Liderii de la toate nivelurile de guvernare din fiecare țară au responsabilitatea de a se asigura că astfel de încălcări ale drepturilor omului încetează, și că toată lumea are posibilitatea de a trăi fără teroarea care este impusă și care face parte din recoltarea forțată de organe."

El a declarat că a fost zguduit până în măduva oaselor când a aflat despre recoltarea forțată de organe pe viu de la prizonierii de conștiință din China. "Recoltarea forțată de organe este cu adevărat o practică monstruoasă care este greu de conceput că există, până când este adusă în fața ta. Ideea că există persoane care iau viața cuiva și o tratează ca pe niște piese în schimbul unor plăți sau al unor favoruri, încă mă lasă îngrozit."

În timp ce se străduia să aducă la cunoștință această problemă în propriul stat, el a întâmpinat unele obstacole - din cauza legăturilor economice pe care PCC le are cu multe națiuni, comunitatea internațională a rămas în mare parte tăcută în fața unor astfel de acțiuni oribile, împiedicând mai mulți oameni să știe ce se întâmplă.

El a menționat că a fost încurajat să vadă că organizații precum Doctori Împotriva Recoltării Forțate de Organe (DAFOH) lucrează pentru "a oferi comunității medicale și societății constatări obiective privind recoltarea neetică și ilegală de organe, și care protejează standardele etice pentru a păstra demnitatea umană".

Cu mai multe informații prezentate de DAFOH, "se va construi un val care nu poate fi oprit de interesele financiare - un val care se referă la demnitatea umană și la drepturile omului. Am speranța că, cu perseverență și cu puterea adevărului, ne putem uni cu toții pentru a pune capăt pentru totdeauna recoltării forțate de organe."

Parlamentar european: Să-i tragem la răspundere pe făptași

Hermann Tertsch del Valle-Lersundi, membru al Parlamentului European și membru al Comisiilor pentru Afaceri Externe și Mediu ale Parlamentului European, a remarcat că parlamentarii europeni sunt foarte îngrijorați de subiectul inacceptabil, crud și tragic al recoltării de organe pe viu. Este bine cunoscut faptul că recoltarea de organe de pe viu are loc în China sub dictatura regimului comunist chinez, practicanții Falun Gong fiind unul dintre grupurile cele mai afectate.

Deputatul Tertsch a declarat că, într-o țară condusă de PCC, dictatorii nu permit nicio voce de disidență. Nu există libertate de exprimare. Iar PCC disprețuiește viața și libertatea umană, tolerând în același timp crima oribilă a recoltării de organe cu impunitate.

El a reproșat Occidentului tăcerea sa cu privire la abuzurile Chinei în materie de transplanturi: "Considerente de interese economice imediate îi determină pe acești elitiști occidentali să fie complici cu Partidul Comunist Chinez, cu regimul Republicii Populare Chineze, să ascundă monstruozitatea transplanturilor, care recoltează organele a nu se știe câte mii de prizonieri politic, de prizonieri de drept comun, de oameni din mișcarea Falun Gong, de disidenți".

El a concluzionat: "Ne aflăm într-o situație plină de incertitudini în lume, dar există câteva certitudini pe care trebuie să le avem întotdeauna foarte clare: dacă vrem să ne menținem aspirația la o viață demnă, trebuie să luptăm împotriva cruzimii și a nedreptății, cum ar fi monstruozitatea transplanturilor forțate, trebuie să luptăm împotriva oricui le comite. Trebuie să ne unim pentru a ne ridica vocile și să spunem Republicii Populare Chineze, să-i spunem dictatorului chinez și tuturor aliaților acestui dictator chinez că acest lucru este intolerabil și că este de ajuns."


Chinese version available

CATEGORY: Organ Harvesting

RELATED ARTICLES

- Human Rights Lawyer: Former Central 610 Office Chief’s Downfall Signals Consequences of Organ Harvesting

- Former Italian Parliament Member: We Rely on Truthfulness-Compassion-Forbearance to End the CCP’s Terror

- Universal Declaration Calls for the Chinese Communist Party to Stop the Atrocity Against Humanity

- Legal Experts Call for Stronger Legislation to Stop Live Organ Harvesting in China

- Medical Experts Call Out CCP's Crimes at World Summit on Combating and Preventing Forced Organ Harvesting

- Government Leaders and Lawmakers: Stop Organ Harvesting for “Human Dignity and Fundamental Rights”

* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.