Cao Dong a fost arestat din nou la Pekin, la mai puţin de un an de la eliberarea sa din închisoare

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Practicanta Falun Gong, doamna Zhang Yisu, a venit de la muncă la ora 14.00 în ziua de 8 iunie 2012. În momentul când deschidea uşa, au apărut şapte sau opt poliţişti şi au intrat cu forţa la ea în casă. Ei îl căutau pe domnul Cao Dong, un intelectual, de la Universitatea de limbi străine din Pekin. Cao a mai fost arestat şi condamnat la cinci ani de închisoare, după ce s-a întâlnit cu vicepreşedintele Parlamentului European şi l-a informat despre persecuţia brutală, a cărei victime au fost soţia lui, el însuşi, la fel ca alţi practicanţi locali.

Directorul postului de poliţie din Andingmen a arătat către domnul Cao şi a întrebat: „Cine este? De ce locuieşte el aici?”, „Daţi-ne materialele pe care le căutăm, sau începem să le căutăm noi”. Domnul Cao şi doamna Zheng au refuzat cooperarea şi agenţii au început să percheziționeze casa fără a avea mandat în acest sens. Ei au confiscat geanta de mână a domnului Cao, care conţinea cărţile Falun Dafa, documente personale, documente personale ale soţiei sale, Yang Xiaojing, şi un calculator.

După un raid în casă, ei i-au dus pe domnul Cao, doamna Zhang şi pe mama acesteia la postul de poliţie din Andingmen unde i-au pus în camere separate. Ei au interogat-o pe doamna Zhang şi pe mama sa: „Ştiţi cine este Cao Dong? Cum îndrăzniţi să-l lăsaţi în casă?” Ele au răspuns: „Știm numai că este un prieten, el cauta o locuință unde să stea şi încă n-a găsit, odată ce va găsi se va muta”. Mama doamnei Zhang a fost eliberată la ora 3.00 dimineaţa. Cât despre domnul Cao şi doamna Zhang, carea nu au fost eliberați, nu se mai știe nimic. Locul unde se află aceștia nu este cunoscut, iar autorităţile n-au dat nicio explicaţie.

Cu o zi înainte de raidul poliţiei, cineva a lipit o notă pe poarta doamnei Zhang, care spunea că poliţia îl urmăreşte pe domnul Cao de o perioadă lungă.

Cu şase ani înainte, vicepreşedintele Parlamentului European Edward McMilian-Scott a fost la Pekin şi a făcut cercetări cu privire la situaţia drepturilor omului în China. Domnul Cao Dong şi practicantul Niu Jinping au avut curajul să se întâlnească cu vicepreşedintele, înfruntând urmările pe care le generează o astfel de întâlnire din partea Partidului Comunist Chinez (PCC). Domnul Cao a vorbit despre persecuţia suferită de soţia sa, doamna Yang Xiaojing, atunci când a fost închisă într-un lagăr de muncă şi de crimele negre şi şocante de prelevare pe viu de organe de la practicanţii Falun Gong. La două ore de la întâlnire, domnul Cao a fost arestat de poliţişti în civil ai Biroului de securitate internă, divizia a doua. El a fost închis la Pekin într-un loc necunoscut timp de trei luni şi condamnat la cinci ani de închisoare într-o închisoare din provincia Gansu. Soţia sa a decedat la 1 octombrie 2009 ca urmare a unei persecuţii îndelungate într-un lagăr de muncă, a hărțuirii continue din partea autorităților și a unei vieți trăite într-un stres continuu.

Domnul Cao a fost eliberat din închisoarea Tianshui din Gansu în data de 28 septembrie 2011. El a mers la Pekin, să se ocupe de afacerile soţiei şi îşi căută un loc de muncă şi o chirie. Doamna Zhang l-a primit să stea la ea temporar până găsește o locuință.

După eliberarea sa, domnul Cao a vrut să-i scrie o scrisoare domnului McMilian-Scott, pe care l-a întâlnit cu şase ani înainte, și care a cerut eliberarea lui, încercând să-l ajute. El dorea să-şi exprime recunoștința. Totuşi, PCC îl considera pe domnul Cao o ţintă specială, aşa că atunci când au descoperit că a părăsit provincia Gansu, au început să-l caute pentru a-l pune sub urmărire strictă. La mai puţin de un an de la eliberare, când abia s-a restabilit fizic şi mental după toate abuzurile la care a fost supus, el a fost din nou arestat.

Cerem ca PCC să-l elibereze pe Cao Dong şi pe Zhang Yisu imediat. Facem apel la toţi oamenii care iubesc dreptatea, să ajute la salvarea imediată a celor doi.

Articolul este disponibil în limba chineză:
http://www.minghui.org/mh/articles/2012/6/16/258988.html

În limba engleză este disponibil la adresa:
http://en.minghui.org/html/articles/2012/7/2/134227.html

În limba franceză este disponibil la adresa:
http://fr.clearharmony.net/articles/201207/61616.html

* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.