(Minghui.org) Am început să practic Falun Dafa în 1997 şi, de atunci, am urmat învăţăturile Maestrului Li (fondatorul practicii) pentru a deveni un om mai bun. Însă supărările şi conflictele vechi de zeci de ani pe care le aveam cu patru persoane au continuat.
Printre acestea se numărau un cuplu care mă ura, un subordonat pe care nu puteam să-l iert şi o persoană pentru care întotdeauna mi-a părut rău. Din fericire, Maestrul Li mi-a dat compasiunea, înţelepciunea şi curajul necesare pentru a depăşi toate acestea.
Am bătut la altă uşă din greşeală
În anii ’80, lucram pentru o mare companie din capitala provinciei. Compania mea avea o piscină mare în aer liber, care atrăgea mulţi oameni în fiecare vară. Un cuplu, Gan şi soţia sa, Kang, s-au oferit voluntari să administreze piscina. Însă taxa contractuală pe care o plăteau companiei în fiecare an nu acoperea nici măcar facturile noastre la apă şi utilităţi. Văzând că acel cuplu ar fi putut să facă o avere folosind bunurile companiei, ceilalţi angajaţi au fost foarte nemulţumiţi.
La şase ani după ce cuplul a început să administreze piscina, am fost numit într-o funcţie de conducere. Având în vedere că angajaţii erau în continuare foarte nemulţumiţi, am planificat să preiau din nou piscina şi să o las în grija sindicatului muncitorilor timp de un an. În acest fel, am fi putut afla cât venit genera anual şi am fi putut elabora un plan contractual rezonabil. Însă cuplul a aflat cumva de planul meu, iar Gan s-a certat cu mine. Conducerea de vârf a companiei a intervenit, planul meu a fost respins şi nu am putut face nimic.
Un an mai târziu, cuplul a renunţat la administrarea piscinei din cauza presiunii opiniei publice, dar nutreau o ură profundă împotriva mea. De atunci, deşi ne salutam când ne întâlneam, resentimentele profunde şi nemulţumirile existau încă.
După ce am început să practic Falun Dafa în 1997, am învăţat să fiu plin de compasiune şi iertător. Maestrul a spus:
„Gândiți-vă: Buddhas și Zeii - acele mărețe ființe iluminate - ar deveni ei nervoși pe oameni? Absolut nu. Asta deoarece ei nu sunt la nivelul oamenilor și nu au emoții (qing) precum oamenii obișnuiți. Cum să se poziționeze ei printre oamenii obișnuiți? Când tratați conflictele în același mod ca oamenii obișnuiți, sunteți atunci la același nivel, sau în același tărâm ca oamenii obișnuiți. Asta pentru a spune că sunteți unul dintre oamenii obișnuiți. Doar când nu sunteți ca ei nu sunteți unul dintre ei. Desigur, atunci, ceea ce veți arăta va fi toleranță și o capacitate imensă de a ierta. Oamenii obișnuiți vor vedea astfel lucrurile, dar, de fapt, este o manifestare a xinxing-ului vostru în cultivare. Deci, indiferent de cadrul sau circumstanțele în care întâlniți probleme, trebuie să păstrați o inimă de compasiune și de milă în gestionarea oricărui lucru. Dacă nu vă puteți iubi dușmanul, atunci nu puteți atinge Desăvârșirea.” („Predarea Fa la Conferinţa din Australia”)
Învăţăturile Maestrului m-au făcut să realizez că, dacă resentimentul meu faţă de Gan şi Kang continua după atâţia ani, atunci eram, în esenţă, o persoană obişnuită. De fapt, ei nu erau oameni răi. După ce s-a pensionat, Kang a rămas dirijoarea corului persoanelor în vârstă de la locul ei de muncă. Era foarte entuziastă, aşa că toată lumea îi spunea „Profesoara Kang”. De ce nu puteam să-i iert? Când Dafa a fost reprimată şi eu am fost persecutat, ei nu m-au lovit când eram la pământ; ba chiar şi-au exprimat compasiunea. Atunci, oare nu au şi ei o legătură predestinată cu Dafa?
Când am încetat să am resentimente faţă de cuplul respectiv, mă gândeam adesea să le explic adevărul despre Dafa, dar eram mereu împiedicat de diverse noţiuni umane, precum: „Oare m-ar înţelege?” De asemenea, îmi găseam scuze spunându-mi: „Să aşteptăm şi să vedem.” Au trecut mai bine de zece ani.
Într-o seară de primăvară din 2013, aveam la mine un DVD cu Shen Yun, intenţionând să-i vorbesc despre Dafa unei colege care locuia la etajul al treilea al unui bloc de locuinţe. Când am bătut entuziasmat la uşă, mi-a deschis Kang. Mi-am dat seama imediat că greşisem etajul şi bătusem la altă uşă. Nu m-am agitat; am zâmbit şi am spus: „Bună ziua, doamnă Kang! Ştiu că vă plac cântecele şi dansurile, aşa că v-am adus un DVD cu cel mai bun spectacol din lume.” Ea m-a întâmpinat cu un zâmbet larg, adresându-mi-se cu fostul meu titlu oficial, şi mi-a spus: „Mulţumesc.” În timp ce mă invita să intru, l-a strigat cu voce tare pe Gang, ca să-l anunţe că am sosit. Din expresia lor plină de bucurie, am văzut că erau emoţionaţi de vizita mea surpriză.
Am început prin a vorbi despre Shen Yun, ceea ce a dus la subiectul principal al conversaţiei noastre. Deodată, Gang a intervenit: „Le-am spus [celor din jurul lui] de multe ori că oricine spune ceva rău despre Falun Dafa nu este cu siguranţă o persoană bună!”
Am fost uimit şi l-am privit surprins. El a spus: „Nu ai crede, nu-i aşa? Eu şi soţia mea suntem catolici de mult timp; amândoi avem credinţă. Reprimarea Falun Dafa de către Partidul Comunist Chinez (PCC) este absolut absurdă!” Atunci am înţeles de ce şi-au exprimat simpatia când eram persecutat.
Le-am povestit despre apelul paşnic din 25 aprilie din 1999, despre înscenarea autoincendierii de la Tiananmen, despre modul în care Falun Dafa se practică în întreaga lume şi despre valul masiv de retrageri din PCC şi din organizaţiile sale afiliate. Au ascultat cu atenţie în timp ce discutam despre aceste lucruri. Deşi nu au fost de acord să se retragă din PCC în acel moment, au înţeles adevărul, au apreciat valorile practicate în Falun Dafa, Adevăr-Compasiune-Toleranţă, şi au crezut în bunătatea Falun Dafa. După ce am discutat aproape o oră, m-am ridicat să plec, iar ei m-au condus politicos până la uşă.
Am fost profund mişcat de scena miraculoasă care tocmai se desfăşurase ca urmare a faptului că greşisem uşa. Gândindu-mă la cât de calm şi stăpân pe mine am fost în faţa acestei întorsături neaşteptate a evenimentelor şi la cât de natural şi adecvat mi-am explicat scopul vizitei – nu era oare aceasta abilitatea şi înţelepciunea pe care Maestrul mi le-a dăruit? În doar câteva minute de conversaţie, nu numai că au înţeles adevărul, dar resentimentele noastre de peste zece ani s-au topit instantaneu. Nu a fost un aranjament iscusit făcut de Maestrul nostru plin de compasiune, care a văzut că, deşi doream sincer să rezolv neînţelegerile noastre, îmi lipsea curajul de a lua iniţiativa pentru a ne împăca? Mulţumesc, Maestre.
Invitat înăuntru
Am un subordonat, Niu, care este priceput la caligrafie şi mă trata cu mare respect, aşa că îl apreciez foarte mult – de fapt, îl favorizam. În timpul unei reorganizări de personal, am trecut peste obiecţii şi i-am păstrat postul lui Niu, fapt pentru care mi-a fost extrem de recunoscător. După aceea, mi-a spus odată: „Tatăl meu mi-a spus să-mi amintesc mereu că ai fost bun cu mine şi să nu uit niciodată!” Nu mi-am imaginat niciodată că se va întoarce împotriva mea.
Când Falun Dafa a fost suprimată şi eu am fost persecutat, Niu a devenit, în mod neaşteptat, prima persoană care a rupt legăturile cu mine. Nu numai că a încetat să mai ia legătura cu mine, dar m-a tratat ca pe un străin când ne-am întâlnit pe stradă. Ceea ce mi s-a părut cel mai de nesuportat a fost atacul său public la adresa mea.
Într-o dimineaţă, eu şi soţia mea luam micul dejun la o masă din piaţă. Dintr-odată, i-am văzut pe Niu şi pe soţia lui că au venit şi ei să mănânce. În loc să se aşeze la altă masă, au venit direct la a noastră, aşezându-se vizavi de noi. Eram la mai puţin de cincizeci de centimetri distanţă, dar Niu ne-a ignorat complet. Nici măcar nu a ridicat privirea, şi-a terminat masa în tăcere şi a plecat. Soţia mea a murmurat furioasă: „Ce oameni snobi!”
Am înţeles că dispreţul lui Niu faţă de mine era atât o declarare a rupturii sale complete cu mine, un „membru încăpăţânat al Falun Dafa”, cât şi o umilire publică. Răul pe care mi l-a provocat în acest fel nu a fost cu nimic mai prejos decât dacă m-ar fi pălmuit de două ori în public. Am regretat profund faptul că l-am judecat greşit; nu mi-am imaginat niciodată că ar putea fi atât de nerecunoscător. De ce a trebuit să întâlnesc o astfel de persoană în viaţa mea?
Mai târziu, din învăţăturile Maestrului, am înţeles că nimic din toate acestea nu era fără motiv. Oare comportamentul lui Niu nu mă ajuta să-mi îmbunătăţesc caracterul? Oare favoritismul meu din trecut faţă de el şi resentimentul meu actual faţă de el nu erau forme de ataşament? Oare respectul şi linguşelile lui din trecut, precum şi dispreţul lui actual nu mă ajutau să-mi dezvălui ataşamentul faţă de faimă, dorinţa mea de laude, nevoia de a-mi păstra demnitatea, ataşamentul pentru imagine şi vanitatea mea? Amintindu-mi învăţăturile Maestrului despre „Ai câştigat patru lucruri dintr-o singură lovitură” (Lecţia a patra, Zhuan Falun), am înţeles multe lucruri, m-am simţit mult mai uşurat, iar resentimentul meu faţă de Niu s-a diminuat. Dar nu puteam încă să simt cu adevărat recunoştinţă. Am înţeles că nivelul meu de înţelegere nu era încă suficient de ridicat pentru a-l ierta complet; încă aveam multe ataşamente.
Mai târziu, Niu a câştigat o medalie de aur la un concurs naţional de caligrafie şi a devenit instantaneu un caligraf renumit. Primul meu gând când am auzit vestea a fost: „Uau, acum e în culmea succesului, absolut arogant.” Dar, după ce m-am gândit mai bine, mi-am dat seama că nu mă bucuram pentru el; dimpotrivă, simţeam resentimente şi chiar invidie. Cum puteam să nutresc o invidie atât de intensă? M-am simţit profund ruşinat. Mi-am spus că trebuie să scap de ea.
Într-o zi, în 2017, Niu a venit brusc la mine acasă. Era roşu la faţă şi se bâlbâia în timp ce explica scopul vizitei. Voia să-i aducă fiului meu o carte ilustrată în care era prezentat el (Niu) şi două lucrări valoroase de caligrafie. Mi-a cerut să i le dau. După ce a spus asta, s-a întors şi a plecat. Plecarea lui grăbită m-a surprins din nou, dar mi-am dat seama imediat că, de fapt, nu venea să-i aducă ceva fiului meu; îşi cerea scuze faţă de mine în acest fel. M-am gândit că, după toţi aceşti ani, poate că s-a răzgândit sau a înţeles ceva. Pentru ca el să vină astăzi să-şi ceară scuze, mă întreb câtă hotărâre şi cât curaj i-au trebuit... A fost cu adevărat admirabil.
M-am gândit că situaţia lui Niu a fost foarte dificilă, mai ales că a fost pus într-o poziţie atât de delicată şi a trebuit să îndure atâtea critici doar pentru a mă ajuta să mă cultiv. Chiar trebuie să-i mulţumesc. El este, de asemenea, o persoană predestinată importantă pentru mine. În acel moment, resentimentul meu a dispărut, iar singurul gând a fost că şi el este o fiinţă care merită să fie salvată de Dafa. Ar fi trebuit să mă duc imediat să spun cuplului adevărul despre persecuție. Dar, având în vedere că el era deja un favorit al PCC, am decis să aştept şi să fiu prudent. De fapt, încă îmi era frică în acel moment.
Într-o zi, la începutul anului 2025, m-am dus la un bloc de locuinţe în căutarea cuiva. În timp ce apăsam tastatura de la uşa de securitate a clădirii, Niu a deschis brusc uşa. Când a văzut că eram eu, a spus imediat, bucuros: „Vechiule lider, tu eşti! Locuinţa mea este la primul etaj, te rog, intră!” Am înţeles că această întâlnire întâmplătoare de astăzi fusese aranjată de Maestru.
Cuplul era foarte încântat de vizita mea. Ştiau că îi iertasem şi mi-au turnat repede ceai şi m-au servit cu fructe. Imediat ce ne-am aşezat, Niu a spus: „Ai suferit atât de mult în ultimii 20 de ani! E numai vina acelui ticălos bătrân, Jiang Zemin.” (Jiang a fost fostul lider al PCC care a declanşat persecuţia împotriva Falun Dafa în 1999).
Înainte să apuc să spun ceva, a început o tiradă de insulte la adresa lui Jiang, numindu-l „spirit de broască”, „mare trădător” şi „vânzător al naţiunii”. A continuat: „Uite ce a făcut ţării! Chiar şi după ce a murit, încă este lăudat atât de mult, numit expert în asta şi în aia, şi strateg militar?! A fost el măcar soldat? Ştia măcar să tragă cu arma?”
I-am răspuns: „Cea mai mare crimă a lui a fost persecutarea Falun Dafa.”
Niu a spus: „Ştiu asta. La vremea aceea, ceilalţi membri ai Comitetului Permanent al Biroului Politic nu erau de acord cu represiunea.” Părea că ştia multe. Am înţeles brusc de ce venise să-şi ceară scuze faţă de mine cu ani în urmă: probabil citise Cele nouă comentarii despre Partidul Comunist sau auzise adevărul.
După ce le-am spus de petiţia din 25 aprilie şi despre înscenarea autoincendierii, am scos o fotografie cu „piatra care ascunde cuvinte”. Niu a citit cuvintele „Partidul Comunist Chinez se prăbușește” şi a spus: „Aceasta este voinţa Cerului!” Apoi i-am ajutat să se retragă din organizaţiile PCC şi le-am lăsat un suvenir care să le amintească valorile Falun Dafa.
Niu m-a condus la o distanţă considerabilă de intrarea în clădire. Ranchiuna de peste 20 de ani fusese în sfârşit rezolvată, iar amândoi ne simţeam despovărați.
Luând iniţiativa de a face o vizită
Înainte de a ieşi la pensie, eram director al Comitetului de Evaluare a Titlurilor Tehnice la locul meu de muncă. Cu ocazia unui vot de evaluare a titlurilor, Liang, o profesoară de la şcoala gimnazială afiliată, care ar fi trebuit să fie promovată la un grad profesional superior, nu a fost selectată. Ea a plâns amarnic şi chiar s-a plâns la comisia disciplinară. După aceea, a încetat să mai vorbească cu mine. În calitate de director al comisiei de evaluare, ştiam că rezultatul era nedrept şi că ar fi trebuit revizuit, dar, de teamă că aş fi rănit o altă cunoştinţă, am lăsat lucrurile aşa cum erau. Când m-am gândit mai târziu la impactul negativ pe care l-a avut acest lucru asupra lui Liang, mi-a fost ruşine. Nu numai că nu a primit o mărire de salariu, dar şi-a pierdut prestigiul în faţa colegilor, elevilor şi rudelor. Era recunoscută de toată lumea ca o persoană modestă la locul de muncă. Timp de mulţi ani, m-am simţit vinovat că i-am făcut rău şi am rănit-o.
După ce am fost persecutat, deşi nu s-a bucurat de necazul meu, Liang m-a ignorat. Am înţeles că, dacă nu reuşeam să o fac să mă ierte, i-ar fi fost greu să accepte să-i spun adevărul. Aşa că am continuat să caut o ocazie să-mi cer scuze. Însă de fiecare dată când o întâlneam pe ea şi pe soţul ei, soţul ei schimba politicos câteva cuvinte cu mine, dar ea îmi întorcea spatele sau pleca. Astfel, scuzele au fost amânate în repetate rânduri.
M-am gândit la felul în care Maestrul a fost mereu alături de mine, protejându-mă şi rezolvând nenumărate resentimente istorice. M-am gândit că, de data aceasta, nu mai puteam să-l las pe Maestru să aranjeze problemele pentru mine, şi nici nu puteam să mă duc din nou la uşa ei în mod pasiv. Trebuia să renunţ la concepţiile mele omeneşti şi, în mod deschis şi sincer, să iau iniţiativa de a-i cere scuze lui Liang.
Într-o zi, la începutul verii acestui an, am ajuns la uşa lui Liang. Nu era lift, aşa că m-am ţinut de balustrada scării şi am urcat treaptă cu treaptă până la etajul şapte, apoi am bătut la uşă.
Liang a deschis uşa şi, văzând că eram eu, m-a întrebat rece: „Pe cine cauţi?” Am zâmbit şi i-am spus: „Pe tine te caut!”
„Ce vrei?”, m-a întrebat ea. „Să-mi cer scuze”, i-am răspuns.
Soţul ei, auzind că eram eu, m-a invitat repede înăuntru.
După ce ne-am aşezat, i-am povestit cum o rănisem acum 30 de ani din cauza evaluării pentru promovare. Apoi mi-am cerut scuze în mod solemn şi i-am cerut iertare. Ea a devenit puţin agitată şi jenată şi a spus: „Oh. S-a întâmplat acum treizeci de ani, iar tu încă mai păstrezi asta în suflet... E numai vina mea.”
A continuat: „De fapt, deşi ţi-am purtat puţin pică pe atunci, nu te-am urât, pentru că tu nu ai vrut să mă răneşti; cel care a vrut să mă rănească a fost fostul meu şef.”
Am privit-o surprins, iar ea mi-a povestit despre ranchiuna pe care i-o purta fostului şef şi familiei lui de acum mai bine de 40 de ani, când s-a angajat la companie şi ei locuiau alături, într-un bloc de locuinţe sociale. Apoi a spus: „Ca să se răzbune pe mine, el (fostul ei şef) a făcut presiuni asupra membrilor comisiei înainte de evaluarea pentru promovare. Acum a murit, iar eu nu mai am niciun resentiment faţă de el.”
I-am spus: „În calitate de preşedinte al comisiei de evaluare, am avut la vremea aceea propriile mele motive egoiste şi nu am reuşit să îndrept nedreptatea care ţi s-a făcut; îmi asum responsabilitatea.”
„Aveai doar un singur vot şi nu puteai influenţa ceilalţi membri”, a zâmbit ea şi a adăugat: „Las-o baltă, să nu mai vorbim despre asta.”
Auzind-o că mă iartă, am simţit cum o greutate mare mi s-a luat de pe umeri. Și cuplul a zâmbit.
Apoi le-am spus: „Am ceva şi mai important să vă spun astăzi…”
„Ce anume?”, au întrebat ei cu nerăbdare.
Am spus: „Este ceva de care ţine soarta fiecăruia.” Apoi le-am explicat adevărul despre Falun Dafa şi importanţa renunţării la PCC. Au fost foarte entuziasmaţi şi s-au retras cu bucurie din organizaţiile PCC, acceptând şi un suvenir Falun Dafa.
Când am plecat, mi-au spus în repetate rânduri „Mulţumesc”. Ca practicant Falun Dafa, mă simt extrem de mulţumit de acest rezultat. Le înţeleg sentimentele şi gândurile. Un fost lider de peste 80 de ani a venit să-şi ceară scuze foştilor săi subordonaţi pentru o ranchiună veche de 30 de ani şi le-a împărtăşit, de asemenea, vestea bună.
Articolul de mai sus relatează modul în care mi-am rezolvat resentimentele şi am clarificat adevărul cultivându-mi treptat caracterul. Experienţele mele şi modul în care mi s-a îmbunătăţit caracterul reflectă, de asemenea, înţelegerea mea asupra învăţăturilor Maestrului şi recunoştinţa pentru aranjamentele sale pline de compasiune.
(Contribuţie selectată pentru cea de-a 23-a Conferinţă Fa din China pe Minghui.org)
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.


citiți în continuare ...