„Valori care trebuie promovate continuu” - reflectând la destinul societăţii şi al lumii în cadrul unui eveniment Falun Dafa din România

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

null


Sebastian Hoașă a ajuns la standul Falun Dafa plimbându-se prin centrul Brașovului și l-a recunoscut pe „domnul Radu de la copacul Coresi”, practicantul care îi învață pe doritori exercițiile la locul de practică Falun Dafa din Brașov, în fiecare weekend când Sebastian se duce cu părinții săi acolo să bea o cafea. S-a oprit „foarte curios” să afle „cu ce poate ajuta” în contextul evenimentului de informare din 3 octombrie 2026 din strada Republicii.

Practicanții Falun Dafa ies în public săptămânal pentru a da posibilitatea oamenilor să cunoască valorile care îi definesc. Aceste valori sunt comune cu cele ale concetățenilor, însă cu toate acestea se confruntă cu atacuri neîncetate la ordinul și sub influența regimului comunist chinez.

Unele persoane se opresc să le asculte povestea, să înțeleagă dacă pot ajuta cu ceva, și să semneze petiția adresată țărilor G7+7 în sprijinul opririi persecuției practicanților Falun Gong din China. Unele dintre aceste persoane ar putea dori să-și îndemne concetățenii să se aplece cu luare-aminte asupra informației primite de la practicanți și să o verifice cu surse mass-media independente pentru a nu cădea în capcana propagandei comuniste. În orice caz, oamenii sunt de acord asupra unui fapt: acela că valorile universale împărtășite de toate culturile drepte sunt speranța vindecării omenirii și ele trebuie protejate.

„O activitate de nota 10 și vă susțin 100%”

Sebastian a avut în viața sa experiențe care l-au determinat să reflecteze la rostul lucrurilor și la factorii care determină schimbările de destin. Printre concluziile lui a fost și aceea că există ordine în univers, adică există niște legi, precum legile fizicii sau relația dintre cauză și efect care dictează mersul lucrurilor.

null

Sebastian Hoașă, la evenimentul Falun Dafa din Brașov din 3 octombrie 2026


„Superb, e perfect, astea sunt principiile după care ar trebui să se ghideze fiecare om, și cine este în depresie ar trebui să încerce să le aplice un pic în viața reală”, a spus el referindu-se la principiile care stau la baza învățăturilor Falun Dafa – Zhen, Shan, Ren - care sunt expresia unei multitudini de virtuți care țin de Adevăr, Compasiune și Toleranță.

Încrederea că îți poți duce la îndeplinire propriile decizii - oricare ar fi adversitățile întâmpinate - este ceea ce ajută oamenii să își păstreze autenticitatea, integritatea și onestitatea față de propria persoană. Acestea sunt calități care definesc un om adevărat, pentru că nu se trădează pe sine. „Trebuie să ai încredere în tine și dacă vine cineva și îți zice că nu poți să faci ceva, taci din gură, nu zici nimic, nu te cerți cu el, îți iei haina pe tine, ieși din casă, și îi arăți omului ăluia că prin deciziile tale faci ce vrei”, a explicat Sebastian cum vede el manifestarea adevărului în viața unei persoane.

El pledează pentru conștientizarea faptului că fiind victimele propriilor emoții negative pe care nu știu să le gestioneze, oamenii au nevoie de ajutor pentru a-și recupera natura adevărată și ajutorul cel mai eficient este să nu răspunzi cu aceeași monedă, să rămâi senin și neclintit în compasiune, astfel încât să îi dai răgazul să se vadă pe sine prin contrast.

„Compasiunea trebuie să existe în toate relațiile pe care le avem. Fără compasiune ajungem să ne certăm, să ne furăm unii pe ceilalți, nu mai avem încredere, compasiunea este poate cel mai mare lucru pe care poți să îl realizezi în viața asta, pentru că cineva dacă îți face rău nu e vina lui. El nu vrea să facă asta de fapt, dar e condus de niște sentimente negative care nu își au rostul. Așa că tu trebuie să întorci celălalt obraz și să îl lași pe om să vadă cine ești tu cu adevărat. Îl lași să se vadă pe el în oglindă. Toleranța am descris-o la pachet cu compasiunea. Toleranța înseamnă să nu te miște niciun sentiment negativ, să poți să tolerezi orice, să mergi și să zâmbești orice s-ar întâmpla sau ai avea de dus”, a spus el.

Sebastian îi încurajează pe practicanți să își continue eforturile de sensibilizare a publicului. „Mi se pare o activitate de nota 10 și vă susțin 100%. Dacă ar fi puse în practică aceste principii s-ar schimba lumea. Doar că trebuie să o luăm pe rând și schimbarea începe cu noi. Așa că trebuie să îi dăm timp, să avem răbdare și vedem noi dacă se schimbă ceva mai încolo”, a opinat el.

El are „o părere foarte proastă” despre persecuție și este convins că umanitatea se va rectifica și nu va mai permite așa ceva. „Oamenii trebuie să se plimbe liberi pe această planetă și să își urmeze destinul. Cine vrea să se opună în fața acestui lucru nu are decât să facă asta dar o să plătească prin legile universului, asta este părerea mea. Să nu își piardă speranța [practicanții din China] pentru că vin oameni cu gânduri mai pozitive din spate, și or să scape la un moment dat, pentru că lucrurile nu rămân așa”, a conchis el.


Valori care trebuie promovate continuu

Bulat Corneliu, din Republica Moldova, locuiește de câtva timp în București și lucrează într-o instituție publică. El a fost curios să vadă ce promovează evenimentul și a fost impresionat de bannerul cu informație despre persecuție, „care chiar te sensibilizează”. A vrut să audă ce se întâmplă în China, știind deja despre alte chestiuni precum persecuția uigurilor.

null

Bulat Corneliu la evenimentul Falun Dafa din Brașov din 24 octombrie 2026

Corneliu a reflectat asupra contrastului dintre impactul asupra societății pe care l-ar aduce respectul față de valori universale precum cele prezentate de Falun Dafa, versus impactul creat de antonimele acestor valori.

”În ceea ce ține de Compasiune și Toleranță într-adevăr acestea sunt valori care trebuie promovate continuu. Adevărul până la urmă este o valoare spre care trebuie să tindem, nu e musai să și ajungem. E ca și în lupta cu corupția. Nu va fi o zi în care am învins corupția și lumea devine dreaptă. Drumul contează, nu rezultatul. Te aștepți într-o relație umană să ai parte și de adevăr și de compasiune și de toleranță și atunci pe principiul reciprocității și empatiei e bine să le oferi și tu. Sunt niște deziderate ale tuturor până la urmă, numai că s-ar putea să nu le aplici unei persoane pe care nu o cunoști, ci doar celor care într-adevăr contează pentru tine. Să o faci și pentru restul, da, e o chestie cât se poate de frumoasă, pentru că, dacă luăm în considerare reversul, adică antonimele acestor principii, cum ar fi minciuna, cruzimea, ura, indiferența, meschinăria, intoleranța ar duce totuși la o tensiune crescută într-o societate. Lucru care într-un fel nici nu ar ajuta la dezvoltare, ci ar încurca.”


Prevenirea totalitarismului prin educare și informare

Corneliu consideră că este de importanță majoră informarea adecvată și fidelă realității, precum și gândirea critică începând de la vârstele mici, inclusiv cunoașterea istoriei reale și a contextului actual global. Prin urmare el apreciază activitățile de voluntariat care să contracareze dezinformarea orchestrată de regimul comunist, considerându-le necesare societății.

„E bine ca această activitate să ajungă inclusiv și la copii și prin școli pentru că până la urmă trebuie să existe o intoleranță față de toate formele de genocid, nu neapărat doar pentru cele atât de severe precum prelevarea forțată de organe. Asta chiar este o extremă. Atunci când îți formezi o viziune despre viață și mă refer la primii ani pe băncile școlii sau chiar la facultăți, e bine să ai o părere formată nu doar despre istorie sau despre niște evenimente care s-au petrecut, ci să ai și o viziune asupra unor evenimente mai mari care se întâmplă în lume.”


Misiune din punct de vedere moral și legal

Corneliu a constatat că numai implicarea constantă a comunității internaționale a adus unele schimbări pozitive, și a evidențiat necesitatea ca oamenii să fie vigilenți la respectarea legilor instituite pe considerente morale.

„Suntem într-o lume globalizată, adică ce se întâmplă în China ne afectează și pe noi și sper să fie și viceversa. China nu e o țară oarecare. Este una dintre acele țări care chiar influențează nu doar economia globală ci și viața de zi cu zi. Și ar fi bine să știm și noi, înainte să cumpărăm un produs chinezesc, înainte să ajungem Doamne ferește să fie nevoie de un implant, de organe, să știm că [prelevarea organelor] nu s-a făcut tocmai benevol. La fel și cu munca copiilor în țările asiatice, care până la urmă cu munca lor ajung să ne facă nouă adidași, în loc să facă o școală. Doar după scandalurile care au avut loc în lumea așa zis „civilizată” s-a schimbat totuși ceva în această privință. Așa că e bine de dezvăluit public asemenea practici. Plus că nu cred că există nicio sentință în acest sens, adică lucrurile acestea dacă sunt adevărate ar putea să fie chiar în afara legii lor. Trebuie și ei să cunoască lucrurile astea. Este o misiune nu doar din punct de vedere moral sau în ce privește declarația drepturilor omului sau alte acte internaționale”, a avertizat el.

„Susțin întru totul demersul dumneavoastră și vă doresc mult succes!” i-a încurajat el pe practicanți să își continue eforturile pașnice.


Context: Ce este Falun Dafa și de ce o persecută PCC?

Falun Dafa (cunoscută și sub numele de Falun Gong) a fost prezentată pentru prima dată publicului de domnul Li Hongzhi în Changchun, China, în 1992. Disciplina spirituală este practicată în prezent în peste 100 de țări și regiuni din întreaga lume. Milioane de oameni care au îmbrățișat învățăturile bazate pe principiile adevărului, compasiunii și toleranței și au învățat cele cinci exerciții cu mișcări line, au experimentat îmbunătățirea stării de sănătate și a calității vieții.

Jiang Zemin, fostul șef al Partidului Comunist Chinez (PCC), a perceput popularitatea crescândă a acestei discipline spirituale ca pe o amenințare la adresa ideologiei ateiste a PCC și, la 20 iulie 1999, a emis un ordin de interzicere a acestei practici.

Sub conducerea personală a lui Jiang, PCC a înființat Biroul 610, o organizație de securitate extralegală care are puterea de a trece peste sistemele polițienești și judiciare și a cărei singură funcție este de a efectua persecuția Falun Dafa.

Minghui.org a confirmat moartea a mii de practicanți ca urmare a persecuției din ultimii 25 de ani. Se crede că numărul real este mult mai mare. Și mai mulți au fost închiși și torturați pentru credința lor.

Există dovezi concrete că PCC susține recoltarea de organe de la practicanții deținuți, care sunt uciși pentru a aproviziona industria de transplant de organe.

La 18 ianuarie 2024, Parlamentul European, a adoptat Rezolutia 2504 prin care recunoaște, încă o dată, această persecuție și dă statelor membre o serie de recomandări.

Vizitați Centrul de informare Falun Gong

Cartea “NOUĂ COMENTARII DESPRE PARTIDUL COMUNIST” a determinat ca 435 milioane de chinezi să renunțe la Partidul Comunist și organizațiile afiliate, încurajând astfel o mișcare pașnică fără precedent în China, pentru transformare și schimbare.

Cum conduce spectrul comunismului lumea | Trailer

https://www.spectrul-comunismului.com/

Greg Scarlatoiu: Avem nevoie de o zi de bilanț. Trebuie să înțelegem că comunismul a fost un mare flagel pentru omenire.

* Vă invităm să semnați

Petiția lansată de ONG-ul Doctori împotriva recoltării forțate de organe (DAFOH) și Coaliția internațională pentru oprirea abuzului de transplant (ETAC) către națiunile G7+7

Petiția adresată Preşedintelui României, pentru condamnarea recoltării forţate de organe de la practicanţii Falun Gong în China

***

https://www.minghui.org/mh/subsites.html

Vizionați filmul UNBROKEN: Povestea necunoscută a Shen Yun (documentar subtitrat în română)

* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.