Copii mici - victime ale persecuţiei desfăşurate împotriva Falun Gong

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

null


O copilărie fericită este visul tuturor, dar nu toți copiii ajung să aibă parte de ea, în special copiii practicanților Falun Dafa. După ce Partidul Comunist Chinez a început să persecute această practică spirituală străveche în iulie 1999, practicanții care au refuzat să renunțe la credința lor au fost adesea arestați și încarcerați. Atunci când ambii părinți au fost încarcerați pentru credința lor, mulți dintre acești copii mici au fost nevoiți să abandoneze școala sau să stea cu alte rude timp de ani de zile. Este posibil ca unii dintre ei să aibă puține amintiri despre părinții lor care au murit din cauza persecuției, pe când erau mici.

În cele ce urmează vă prezentăm povești ale copiilor practicanților persecutați, provenind din trei orașe apropiate din provincia Liaoning, una dintre provinciile din China unde Falun Dafa a fost cel mai grav persecutată.


Doar 13 zile alături de tatăl ei înainte ca acesta să moară

"Mi-am petrecut cea mai mare parte a copilăriei fugind și simțindu-mă terorizată", a declarat doamna Xu Xinyang, fiica practicanților Xu Dawei și Chi Lihua din orașul Gaizhou. Cuplul a fost arestat pe 13 ianuarie 2001, când mama sa era însărcinată cu ea. Poliția a bătut-o pe mama ei și a reținut-o în centrul de detenție din orașul Shenyang timp de trei săptămâni. Tatăl ei a fost condamnat la opt ani de închisoare și torturat în închisoarea Dongling până când i-au cedat organele și a devenit incoerent din punct de vedere mental. A fost eliberat în februarie 2009 și a murit 13 zile mai târziu, la vârsta de 36 de ani.

Acele 13 zile petrecute în spital au fost singurele momente pe care Xinyang a apucat să le petreacă alături de tatăl ei. "Când aveam aproximativ șapte ani, l-am întâlnit pe tatăl meu pentru prima dată în închisoare. Eram oarecum conștientă că era înrudit cu mine. El era persoana pe care mama mea își dorea cel mai mult să o vadă și era foarte importantă pentru ea. A încercat să mă îmbrățișeze. M-am speriat pentru că nu îl cunoșteam. M-am ascuns în spatele mamei mele și nu l-am lăsat să mă îmbrățișeze, lucru pe care l-am regretat pentru tot restul vieții mele", a declarat doamna Xu.

"Crescând, am știut că eram diferită de ceilalți copii. Când eram mică, mama mea mă lăsa adesea cu rudele sau cu prietenii ei. Mă vizita ocazional și apoi pleca repede."

"De fiecare dată după ce mama pleca, mă ascundeam într-un colț și plângeam. Mi-era teamă că nu se va mai întoarce. Îmi era dor de ea și îmi doream să fiu cu ea. Când mama mă vizita, vorbea mereu cu prietenele ei despre tatăl meu, pe care nu-l cunoscusem niciodată. Nu știam cum arăta, de ce se afla în închisoare sau de ce mama mea trebuia să-l salveze. Cuvintele pe care o auzeam de cele mai multe ori spunându-le erau "expunând răul, periculos, vehicule de poliție și siguranță".

"Când aveam patru luni, mama mea a fost arestată și încarcerată într-un centru de reabilitare privind consumul de droguri. Când s-a întors, era la un pas de moarte. Când aveam 12 ani, am fugit în Tailanda, unde mama aproape că a fost arestată de ofițerii de imigrare. În mai puțin de un an, poliția tailandeză a arestat 23 dintre practicanții care fugiseră de persecuție și pe care probabil i-a repatriat înapoi în China."

Acum, la 21 de ani, doamna Xu este studentă în Statele Unite și poate practica Falun Dafa în mod legal. "Din fericire, am reușit să ajungem în America, unde ne putem bucura de libertate religioasă. Aici nu trebuie să mă îngrijorez niciodată că poliția mi-ar putea lua mama și că aș putea rămâne orfană. Nu trebuie să mă mai tem niciodată de persecuție și tortură."

Doamna Xu Xinyang, pe atunci în vârstă de 14 ani, prezintă o fotografie a tatălui său decedat, domnul Xu Dawei


Doamna Xu Xinyang și mama sa Doamna Chi Lihua


Bunică invalidă și părinți încarcerați

Domnul Bi Shijun și soția sa, doamna Sun Li, din orașul Xiongyue, erau amândoi practicanți Falun Dafa. Domnul Wang a mers la Beijing pentru a vorbi în favoarea Falun Dafa după ce a început persecuția. Poliția din Beijing l-a reținut timp de o lună înainte de a fi trimis înapoi acasă. Ofițerii de la departamentul de poliție Bayuquan l-au plasat în lagărul de muncă forțată din orașul Yingkou timp de trei ani.

Pe 8 iulie 2004, poliția l-a arestat din nou pe domnul Bi și l-a plasat în centrul de detenție Bayuquan pentru 15 zile. A treia arestare a avut loc când poliția l-a arestat atât pe el, cât și pe soția sa, pe 23 septembrie 2009. A fost condamnat la șapte ani de închisoare în 2010 și torturat în închisoarea din orașul Dalian. Soția sa a fost condamnată la cinci ani de închisoare în iulie 2010 și a fost transferată la închisoarea pentru femei din orașul Shenyang, unde s-a îmbolnăvit grav de mai multe ori din cauza torturii. Gardienii au forțat-o să își scoată haina și pantofii și au obligat-o să stea lângă o fereastră deschisă în timpul iernii. De asemenea, au instigat alte deținute să o bată. Ca urmare a torturii, ea a dezvoltat afecțiuni cardiace grave.

Mama doamnei Sun, doamna Wang Aiyun, a fost și ea practicantă. Ofițerii de la Departamentul de Poliție din orașul Xiongyue o hărțuiau adesea și îi percheziționau locuința. Au monitorizat-o non-stop. Doamna Wang a fost arestată în 2003 și plasată în lagărul de muncă forțată de la Masanjia, unde a suferit o hemoragie cerebrală în urma căreia a rămas permanent paralizată.

Fiul domnului Bi și al doamnei Sun era în școala primară când cuplul a fost arestat în 2009. Fiind paralizată, doamna Wang abia putea să aibă grijă de ea însăși, darămite de nepotul ei. Copilul a fost nevoit să abandoneze școala și să meargă să locuiască cu bunica paternă într-o zonă rurală.

Fiul domnului Bi Shijun și al doamnei Sun Li


Devenind săraci, după ce bunica moare și mama este încarcerată

Doamna Fu Yan din orașul Dashiqiao a fost arestată în august 2001 și plasată în lagărul de muncă forțată Masanjia. Pe 17 februarie 2003, poliția a transferat-o într-un centru de detenție, iar apoi a fost condamnată la opt ani de închisoare. În centrul de detenție, doamna Fu a dezvoltat hipertensiune și probleme cardiace. A reușit să evadeze când a fost spitalizată, dar a fost arestată două luni mai târziu. Pe lângă sentința de opt ani de închisoare, un judecător de la Tribunalul orașului Dashiqiao i-a adăugat cinci ani și jumătate de detenție în închisoarea pentru femei din provincia Liaoning, în total 13,5 ani.

Fiica doamnei Fu, Qingquan, avea trei ani când mama sa a fost arestată în 2001. Copilul a fost nevoit să locuiască cu bunica sa, doamna Tong Shuping, practicantă și ea, și să meargă pe jos până la închisoare pentru a-și vizita mama în următorii 13,5 ani. Din cauza persecuției, tatăl ei a divorțat de mama ei în 2008 și a refuzat să aibă grijă de Qingquan.

Una dintre surorile doamnei Fu, doamna Fu Ying, a fost și ea practicantă. A fost arestată în iulie 2001, condamnată la nouă ani de închisoare și eliberată din închisoarea pentru femei din Liaoning în iulie 2010. Când bunica copilului a decedat opt luni mai târziu, în martie 2011, iar mama sa era încă în închisoare, doamna Fu Ying și-a asumat responsabilitatea pentru ea.

Doamna Fu Ying a dus-o pe Qingquan în orașul Shenyang și a înscris-o la școala de acolo pentru ca aceasta să poată primi o educație. Din nefericire, poliția a arestat-o pe doamna Fu în august 2013 și a forțat-o pe Qingquan să abandoneze școala sub pretextul că mama ei se afla în închisoare. Ea și doamna Fu au rămas din nou în sărăcie.

Qingquan și bunica ei


Young Children Victimized in the Persecution of Falun Gong

Chinese version available

CATEGORY: Perspective

* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.