Traficul de organe umane continuă nestingherit în China

David Kilgour, fost secretar canadian pentru Asia-Pacific (Evan Ning / The Epoch Times)

Una dintre marile întrebări pe care le-a evitat preşedintele chinez Xi Jinping în timpul vizitei sale la Casa Albă, în 25 septembrie, a fost aceea dacă va opri traficul şi recoltarea de organe de la prizonierii de conştiinţă din China, precum practicanţi Falun Gong, tibetani, creştini şi etnici uiguri.

Celălalt vizitator la Washington, Papa Francisc – după întâlnirea cu primarul Romei, Ignazio Marino, şi alţi chirurgi în domeniul transplanturilor în 2014 – şi-a autorizat delegaţia să afirme public că “traficul de organe este imoral şi o crimă împotriva umanităţii.”

Dr. Torsten Trey, directorul executiv al organizaţiei nonprofit internaţională Doctors Against Forced Organ Harvesting (DAFOH), a subliniat că o promisiune făcută de Beijing la sfârşitul anului trecut în privinţa opririi recoltării de organe de prizonieri executaţi nu a inclus şi prizonierii de conştiinţă. Acest grup, rareori condamnat pentru vreo infracţiune şi deseori trimis în lagăre de muncă forţată pentru perioade care pot ajunge la 3 ani doar pe baza unei semnături din partea poliţiei, însumează în prezent, fără niciun dubiu, mai mult de jumătate din numărul victimelor recoltării.

Niciun oficial de Partid nu a recunoscut vreodată recoltarea de organe de la astfel de prizonieri.

Recoltarea de organe a început în anii 1980. “Donatorii” erau persoane condamnate pentru una dintre numeroasele ofense capitale din Codul penal chinez, iar beneficiarii erau cetăţeni chinezi. În 1984, Ministerul Securităţii a luat măsuri pentru a "reglementa" acest comerţ, susţinând ferm că utilizarea acestor tipuri de organe trebuie să rămână strict secretă. Acel decret încă este valabil.

În anii 1990, prizonierii politic din comunitatea abuzată a uigurilor, din provincia Xinjiang, au devenit o sursă suplimentară pentru organe. Dr. Enver Tohti, un uighur refugiat în Occident în urma represiunilor la care este supus poporul său de către autorităţile chineze, a mărturisit parlamentarilor britanici că, în calitate de chirurg, a fost forţat în iunie 1995 să extragă ficatul şi rinichii unui prizonier uigur executat prin împuşcare (deliberat în partea dreaptă a corpului ca să ramînă în viaţă) înainte ca acesta să fi murit.

La sfârşitul anilor 1990, conform estimărilor Partidului Comunist Chinez, între 70 şi 100 de milioane de chinezi practicau Falun Gong, o disciplină tradiţională chineză care include exerciţii fizice şi învăţături morale.

După ce fostul lider de Partid Jiang Zemin a început persecuţia împotriva Falun Gong în 1999, numărul transplanturilor de organe de pe cuprinsul Chinei au crescut uluitor.

În 2001, după începerea persecuţiei, organele practicanţilor Falun Gong trimişi de autorităţi în lagăre de muncă au început să fie recoltate împotriva voinţei acestora şi vândute [cetăţenilor chinezi sau] turiştilor străini la preţuri ridicate.

După 2001, numărul transplanturilor de organe de pe cuprinsul Chinei a crescut exponenţial. Spitalele au început să facă reclamă online afirmând că perioadele de aşteptare pentru un organ vital erau de doar câteva săptămâni. Recipienţilor de inimi li se spunea data exactă când va fi pregătit noul lor organ – un lucru posibil doar dacă acea dată era stabilită în funcţie de sacrificarea cuiva.

În 2006, Partidul Comunist Chinez a susţinut că existau peste 600 de centre de transplanturi “capabile” pe cuprinsul Chinei.

Cartea “The Slaughter” [Carnagiul, n.r.], scrisă în 2014 de Ethan Gutmann, un american care locuieşte în Marea Britanie, oferă informaţii meticulos culese şi examinate despre represiunea, torturile şi crimele comise de Partidul Comunist Chinez – acte la care au fost martori persoane direct implicate, de obicei supravieţuitori sau chiar dezertori chinezi. Gutmann plasează persecuţia împotriva Falun Gong, a tibetanilor, uigurilor şi comunităţilor creştine în contextul recoltării forţate de organe, notând că Falun Gong este grupul cel mai brutal persecutat până în prezent.

Un spaţiu amplu este acordat speculaţiilor legate de motivul pentru care Beijingul riscă atât de mult pentru a ucide pe ascuns un grup atât de mare din proprii săi cetăţeni.

Am citit despre martori care au declarat că au fost examinaţi fizic în lagărele de muncă forţată, în închisori sau în aşa numitele “puşcării negre” – examinări care nu urmăreau altceva decât să evalueze starea organelor lor şi pentru a se verifica tipul ţesutului. Documentând crime similare comise împotriva uigurilor, tibetanilor şi creştinilor din China, Gutmann adaugă mult la dovezile colectate şi structurate de David Matas, eu însumi şi mulţi alţii - în legătură cu recoltarea de organe de la practicanţii Falun Gong.

El explică cum a ajuns să estimeze că au fost recoltate, doar în perioada 2000-2008, organele a 65.000 de practicanţi Falun Gong, şi a 2.000 până la 4.000 de uiguri, tibetani şi creştini. Niciunul dintre “donatori” nu supravieţuieşte în China deoarece toate organele vitale sunt recoltate pentru acest comerţ ilegal.

Asemenea multora dintre noi, Gutmann respectă mult campania continuă desfăşurată de organizaţia DAFOH pentru a opri recoltarea şi traficul de organe din China, dar este foarte dezamăgit de eforturile slabe depuse până acum în acest sens de către alte organisme, inclusiv World Health Organization and The Transplantation Society (TTS).

TTS a fost creat pentru a oferi o autoritate etică pentru chirurgii din jurul lumii care lucrează în domeniul transplanturilor.

Recent, în ciuda practicilor de transplanturi ale Beijingului din ultimele decenii, trei dintre liderii TTS au vizitat 6 din cele 165 de centre de transplanturi licenţiate din China şi au lăsat impresia, în declaraţiile către mass media chineză, că transplanturile de organe sunt realizate acum într-o manieră etică pe cuprinsul ţării.

Majoritatea observatorilor susţin că, datorită profiturilor uriaşe obţinute, furtul şi traficul de organe vor continua în China atâta timp cât nu va creşte şi mai mult presiunea internaţională.

În astfel de circumstanţe, restul lumii democratice ar putea între timp să urmeze exemplul Israelului şi Taiwanului şi să adopte legislaţii care transformă în infracţiune cumpărarea de către cetăţenii lor de organe traficate – indiferent de locul unde are loc acest proces.

Hon. David Kilgour este un fost parlamentar care a activat în Parlamentul Canadei timp de aproape 27 de ani. În cabinetul premierului Jean Chretien, Kilgour a fost secretar de stat pentru Africa şi America Latină şi apoi secretar de stat pentru Asia-Pacific. El este autorul mai multor cărţi şi a scris împreună cu David Matas cartea “Bloody Harvest: The Killing of Falun Gong for their Organs (Recoltarea Sângeroasă: Uciderea practicanţilor Falun Gong pentru organele lor)”.

---

Sursa Epoch Times:

Traficul de organe umane continuă nestingherit în China