Avocatul chinez Gao Zhisheng, dat dispărut din nou, după ce a rupt tăcerea

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Avocatul chinez Gao Zhisheng.

Autorităţile chineze sunt responsabile din nou pentru dispariţia proeminentului avocat de drepturile omului Gao Zhisheng la 2 zile după ce ziarul Epoch Times a publicat în 22 septembrie o scrisoare deschisă trimisă de acesta şi după ce, în 23 septembrie, Associated Press a publicat un interviu realizat cu Gao în luna martie. Atât în scrisoare cât şi în interviu, avocatul a descris torturile pe care le-a suferit în beciurile poliţiei chineze şi a criticat liderii occidentali pentru că ezită să vorbească despre atrocităţile comise de regimul comunist chinez.

Gao, în vârstă de 51 de ani, a fost arestat prima dată de forţele securităţii regimului chinez în 2006, după ce a luat apărarea în mod public a practicanţilor Falun Gong persecutaţi. Falun Gong este o practică de meditaţie tradiţională chineză persecutată din 1999 în China.

Pentru a-l reduce la tăcere şi a-i distruge voinţa, timp de 9 ani, forţele de securitate chineze l-au ţinut pe Gao în închisoare sau în alte forme de detenţie, fiind torturat brutal de mai multe ori. În 7 august 2014, autorităţile chineze l-au eliberat pe Gao din închisoare şi l-au plasat în arest la domiciliu în provincia îndepărtată Xinjiang. Ulterior el a fost mutat în satul său natal din provincia Shaanxi, în nord-vestul Chinei.

În martie 2015, Gao a discutat despre suferinţele sale din detenţie cu membrii chinaaid, un ONG creştin care susţine libertatea de credinţă şi aplicarea legii în China, şi cu jurnaliştii de la Associated Press. Anumite părţi ale interviului au fost făcute publice într-un articol publicat de AP, iar un videoclip de 10 minute realizat de chinaaid a fost încărcat pe youtube în 23 septembrie.

În 24 septembrie, conform unor surse de încredere din interiorul Chinei ale chinaaid, ofiţerii de la Biroul Securităţii Publice l-au răpit pe Gao din locuinţa sa în jurul orei locale 1:00 a.m., a declarat Bob Fu, preşedintele organizaţiei, într-un interviu telefonic. Nu se ştie unde se află în prezent avocatul Gao.

În scrisoarea către Epoch Times, Gao a discutat despre hotărârea sa continuă de a expune atrocităţile comise de regimul comunist împotriva practicanţilor disciplinei spirituale Falun Gong. El a criticat liderii mondiali pentru că “sunt insensibili la dezastrul existent în sectorul drepturilor omului din China, [un dezastru] care se petrece sub ochii lor”. Avocatul a mai anunţat, de asemenea, că a reuşit să scoată în afara Chinei manuscrisele a două cărţi.

AP a relatat despre tortura pe care Gao a îndurat-o în detenţie, iar interviul video a dezvăluit starea sa mentală în timp ce era torturat. Gao stă pe un pat, în casa unui membru al familiei, şi la un moment dat, în materialul video, le arată reporterilor că şi-a pierdut dinţii în urma torturilor. Materialul video este un testament al avocatului de determinare, compasiune şi iubire pentru semenii săi, chiar şi pentru duşmani, a declarat Bob Fu.

Cea mai relevantă scenă din materialul video este aceea în care Gao vorbeşte despre cea de-a treia serie de torturi din timpul detenţiei, în septembrie 2007. După ce l-au torturat timp de 4 şi 5 ore, torţionarii săi au fost epuizaţi şi au luat loc. Gao s-a prăbuşit pe podea şi la mai puţin de un minut a început să sforăie în somn. El a fost trezit imediat cu o lovitură foarte puternică în cap. Unul dintre torţionari a declarat: “Creatură fără inimă, poţi să dormi?”

“Noi nu am putut să dormim bine timp de 2 sau 3 zile după ce te-am torturat, dar tu poţi dormi. Aceasta este diferenţa dintre un om şi un câine.”

În timp ce Gao îşi amintea acel episod, un zâmbet şters a apărut pe chipul său. “De fapt, diferenţa este că eu mi-am izolat complet emoţiile de corpul fizic”, a declarat avocatul.

Gao a continuat: “Puterea interioară a unei persoane este nelimitată, susţinută de perseverenţa sa, şi nu îi va permite să fie distrusă.”

În ciuda tuturor greutăţilor îndurate, Gao a dorit doar două lucruri: să îşi repare dinţii şi să facă un duş.

Bob Fu a declarat că preşedintele american Barack Obama, vicepreşedintele Joe Biden şi secretarul de stat John Kerry ar trebui să “discute public şi convingător” cu preşedintele chinez Xi Jinping, cu care se vor întâlni la Washington în timpul primei vizitei oficiale de stat efectuate de liderul chinez în SUA.

“Tortura, încălcarea drepturilor omului şi nerespectarea legii nu pot fi tolerate de comunitatea internaţională, iar poporul american nu poate tolera ceea ce face Xi Jinping”, a continuat Fu.

“O ţară care îşi ameninţă propriii cetăţeni într-o manieră inumană în contradicţie cu propriile sale legi şi cu normele internaţionale nu merită să ocupe o poziţie importantă în comunitatea internaţională.”

Fu a adăugat că SUA nu poate recunoaşte China ca fiind o mare putere dacă Xi nu va elibera deţinuţi de conştiinţă precum jurnalistul veteran Gao Yu, avocaţii pentru drepturile omului Wang Yu şi Zhang Kai, care au fost arestaţi recent, cât şi creştini, uiguri, tibetani, practicanţi Falun Gong şi alţii care doresc să li se respecte drepturile.

“China a devenit cea mai mare închisoare din întreaga lume”, a declarat Fu, înainte să facă o comparaţie macabră. “Lumea civilizată ar fi trebuit să înveţe ceva din [ceea ce s-a întâmplat în] în anii 1930 şi din cazul lui Hitler.”




Sursa: Epoch Times România

* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.