Condamnarea globală a recoltării forțate de organe din China este în creștere, însă magnitudinea acestei crime atroce, aprobate de stat, încă urmează să fie expusă în întregime. În cazul practicanților Flaun Gong care sunt persecutați în China, din ce în ce mai multe amănunte denotă că motivele de deces în unele cazuri ar fi recoltarea de organe.
Pe data de 6 aprilie 2001, în jurul orei unu noaptea, domnul Peng a decedat în spital, după ce i-a fost injectată o substanță necunoscută. Înainte de asta, după ce în urma torturii el a paralizat, a fost supus și unei operații neautorizate în spital. În urma acestei operații a rămas cu o rană deschisă în partea de jos a spatelui, de care spitalul nu s-a ocupat deloc pentru a o trata.
Spitalul a refuzat efectuarea autopsiei și fără nicio aprobare din partea familiei a incinerat corpul imediat, cu aprobarea poliției. Mama domnului Peng a suspectat că „tratamentul medical” din spital a fost cauza directă a morții fiului ei.
Atunci, demult în 2001, recoltarea de organe întrecea orice imaginație. Cu toate informațiile care au ieșit acum la suprafață, în mod cert explicația cea mai plauzibilă în cazul morții domnului Peng este că i s-au recoltat organele.
O practică medicală ilegală și neetică
După ce mama domnului Peng l-a adus acasă de la centrul de detenție Qingling, după ce a paralizat din cauza torturilor și tocmai când a început să fie în stare să mănânce, să bea și să vorbească, departamentul de poliție al orașului Wuhan a trimis 30 de ofițeri să-l aresteze și să-l ducă la Spitalul nr.7 din Wuhan. Acolo a fost trimis direct într-o sală de operație.
După ce operația neautorizată a avut loc, domnul Peng a fost izolat într-o cameră mică la capătul coridorului secției de ortopedie a spitalului. Ofițerii de poliție și personalul Biroului 610 (organizație de agenți înființată special pentru persecutarea practicanților Falun Gong) i-au reținut și mama și fratele, spunând că este nevoie de ei pentru îngrijirea domnului Peng. În realitate însă ei au fost reținuți pentru a-i opri să vorbească despre ceea ce s-a întâmplat cu adevărat.
Ofițerii de poliție au stat de pază tot timpul, pentru prevenirea oricărui contact cu exteriorul, însă, totuși, trei dintre prietenii domnului Peng au reușit să-l viziteze și să vadă rana deschisă din partea de jos a spatelui său. Atunci mama lui i-a informat că această rană a apărut după operația misterioasă și că niciodată nu a fost tratată.
De ce oare era acea rană deschisă în partea inferioară a spatelui, mai ales că nu a suferit de nicio boală care să justifice operația? Este foarte posibil ca spitalul să fi recoltat unul din rinichii domnului Peng pentru un transplant.
După operație, domnul Peng nu și-a mai simțit corpul de la gât în jos, iar doctorilor nu le-a păsat deloc de acest lucru. Aceștia chiar s-au exprimat fără nicio reținere în fața familiei, că domnul Peng v-a rămâne în spital până va deceda. Acest comportament al personalului medical era suspicios.
Domului Peng i s-a injectat o substanță necunoscută în dimineața zilei de 5 aprilie 2001 și a murit în jurul orei unu noaptea, pe 6 aprilie. Corpul acestuia a fost izolat imediat și transferat astfel încât familia să nu-l poată vedea. Autoritățile au incinerat corpul în dimineața zilei de 7 aprilie. Iar mama domnului Peng a murit la scurt timp după aceasta, cauza morții ei fiind necunoscută.
Deținut și torturat
Domnul Peng a fost bătut în mod repetat la centrul de detenție Qingling, motivul fiind că refuza să renunțe la credința sa în Adevăr-Compasiune-Toleranță - principiile Falun Gong - și pentru că făcea cele cinci seturi de exerciții.
Paznicul Xiong Jihua, alți gardieni, precum și ceilalți deținuți l-au torturat, la ordinele autorităților centrului de detenție. L-au târât și l-au lovit cu capul de perete până când a devenit inconștient. L-au bătut, lovindu-l cu picioarele din toate părțile. Deseori Xu le-a ordonat deținuților să-l bată fără nicio rezervă. Gardianul Zhu Handong a ordonat celorlalți deținuți să-l țină întins pe un pat și să-l lovească cu pantofii în spate.
Domnul Peng s-a trezit cu două răni de 13-15 cm infectate, pe piciorul stâng în spate, asta se întâmpla prin august 2000. Nu numai că nu i s-a făcut niciun tratament, dar paznicii i-au ațâțat pe deținuți să nu piardă nicio ocazie să-i „dea o lecție”. La un moment dat, 12 dintre aceștia l-au ținut cu forța pe un pat și cu rândul i-au stors rănile provocându-i dureri de nedescris. Urmarea a fost că domnul Peng n-a putut să doarmă o lună întreagă.
Altă dată a fost bătut și abuzat verbal o zi întreagă de către gardieni și de către alți deținuți. În ianuarie 2001, i-au răsucit membrele, i-au distrus a cincea vertebră, i-au fracturat gâtul după care și-a pierdut conștiința. Apoi a fost dus la Spitalul nr.3 din Wuhan, unde a supraviețuit, dar a rămas paralizat.
Repercusuinile persecutorilor
Spitalul nr.7 din Wuhan a cooperat cu media guvernului pentru fabricarea știrilor în ceea ce privește acest caz, pentru înșelarea publicului. Spitalul a declarat ziariștilor cum că poliția l-a salvat pe domnul Peng, după ce acesta a sărit de pe o clădire. Chiar și angajații secției de ortopedie au crezut aceste minciuni și au facilitat incinerarea corpului fără autopsia cerută de familie. Angajații au ajutat autoritățile în persecutarea unui practicant Falun Gong, și astfel au comis o crimă gravă.
Spitalul nr.7 din Wuhan a fost cumpărat de Spitalul Asiatic de Cardiologie și poartă numele de Spitalul nr.7 de Cardiologie Asiatică. Directorul secției de ortopedie, Jin Jianping, a suferit un atac de cord și a paralizat parțial în urmă cu doi ani și jumătate. Iar dintre angajați, unii au fost concediați, iar unul a fost diagnosticat cu cancer.
Într-adevăr, ceea ce faci altuia ţi se va întoarce. Cei care i-au persecutat pe practicanții Falun Gong au comis crime grave și vor fi pedepsiți. Sper că lumea va ajunge să înțeleagă faptele și să facă ceea ce se cuvine.
Acest articol se poate citi și în limba engleză:
http://clearharmony.net/articles/a111228-print-Case-Specifics-Point-to-Reason-of-Death-Organ-Harvesting.html
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.