Ziua mondială Falun Dafa, Știri din intreaga lume

  • Austria: Discursul în favoarea drepturilor omului ţinut de primarul din Payerbach la Expoziţia de Artă “Adevăr-Bunătate-Toleranţă”

    Asociaţia ARS CARA (Asociaţia austriacă pentru schimburi artistice şi culturale) a făcut un turneu prin Australia, care a durat mai mult timp. ARS CARA intenţionează să denunţe continua violare a drepturilor omului în China. Tocmai China, care este considerată drept un partener de vis pentru toate naţiunile industrializate ale lumii. Cu un potenţial de consum de 1,4 miliarde de persoane (dincolo de toate, 15 părţi din populaţia lumii locuieşte în China), cu puterea sa economică în creştere, China va deveni în viitor cea mai mare piaţă economică de pe această planetă.
  • Statele Unite: Comitatul New Castle, consiliul Delaware, consiliul aprobă moţiunea care cere investigarea lagărelor de concentrare Chineze

    De când recoltarea organelor din practicanţi Falun Gong aflaţi în viaţă de către Partidul Comunist Chinez (PCC) a fost expusă, din ce în ce mai mulţi Americani din toate straturile sociale au aflat faptele şi prin urmare şi-au exprimat îngrijorarea. Ca şi răspuns la vestea recoltărilor de organe, pe 13 iunie, consiliul comitatului New Castle din Delaware a votat în unanimitate o moţiunea prin care s-a cerut o investigare internaţională la lagărelor de concentrare Chineze, folosite pentru a deţine practicanţi Falun Gong. Între timp prin această moţiune se cere oprirea imediată a persecuţiei Falun Gong. Cu două săptămâni înainte, Wilmington, cel mai mare oraş din Delaware, a aprobat o hotărâre similară.
  • Spania: Guvernul spaniol acordă azil politic pentru doi practicanţi Falun Gong

    Potrivit unei ştiri difuzate de Radio France Internaţional (RFI) în 12 iunie, Ministerul de Interne Spaniol a acordat azil politic pentru doi practicanţi Falun Gong. Paşapoartele lor chinezeşti erau expirate, dar ambasada Chinei din Spania refuza să le reînnoiască şi le-a cerut să se întoarcă în China. Luând în considerare riscul ca cei doi practicanţi reîntorşi în China să fie persecutaţi, guvernul spaniol le-a acordat azil politic.
  • Belgia: Reportaj fotografic – Atrocităţile PCC expuse în faţa clădirii unde a avut loc Summit-ul UE

    Între 15 şi 16 iunie, liderii a 25 de state membre ale Uniunii Europene, au participat la un summit în Brussels, Belgia. În faţa sediului UE, practicanţii Falun Gong au organizat o demonstraţie anti-tortură, reconstituind atrocităţile Partidului Comunist Chinez cu privire la prelevarea de organe de la practicanţi de Falun Gong în viaţă pentru a obţine profit.
  • Marea Britanie: Un deputat reacţionează împotriva crimelor de prelevare de organe comise de PCC

    ... “Ieri am participat la desfăşurarea primei întâlniri dintre Amnesty International şi reprezentanţii guvernului chinez, la Ambasada din Londra. Am ridicat problema abuzurilor, a execuţiei prizonierilor, ca şi a transplanturilor de organe. Am citat, de asemenea, raportul Societăţii Britanice de Transplanturi, pe care i l-aţi trimis lui Dan Peskins. Ca răspuns, funcţionarii pe care i-am întâlnit au spus că vor ţine cont de noile recomandări. Dar Amnesty International şi eu însumi suntem foarte sceptici, pentru că sunt mulţi bani la mijloc şi rapoartele arată că închisorile sunt conduse ca nişte feude şi pentru că nu va exista nici o posibilitate de a merge să se verifice de aproape ceea ce se întâmplă cu adevărat.” ...
  • Africa de Sud: Practicanţii protestează împotriva atrocităţilor PCC în faţa Consulatului chinez din Cape Town

    În dimineaţa zilei de 23 martie, practicanţii Falun Gong din Cape Town s-au dus la Consulatul chinez local pentru a protesta împotriva atrocităţilor îngrozitoare comise de PCC în interiorul Lagărului de Concentrare din Sujiatun. Conform surselor lagărul recoltează organele practicanţilor Falun Gong pentru profit in timp ce aceştia încă se află în viaţă şi apoi incinerează trupurile pentru a distruge dovezile.
  • Spania: “Este o glorie a sistemului judiciar spaniol”

    În 6 iunie 2006, după audierea martorilor, Secţia de Criminalistică a Curţii Supreme a Spaniei a hotărât să accepte apelul făcut de practicanţi Falun Gong, care îl acuză pe Jia Qinglin, înalt funcţionar al Partidului Comunist Chinez (PCC), de comiterea de genocid împotriva practicanţilor Falun Gong şi a ordonat Curţii de Stat a Spaniei să examineze şi să judece cazul.
  • Olanda: Prezentarea persecuţiei îndreptate împotriva Falun Gong studenţilor şi personalului dintr-o universitate olandeză

    În 7 şi 8 iunie 2006, la invitaţia unui grup de studenţi dintr-o universitate olandeză, practicanţii Falun Gong olandezi au făcut o vizită universităţii respective din Haarlem, din nordul Olandei, şi au prezentat persecuţia care are loc împotriva Falun Gong în China.
  • Cehia: Cehii au făcut apel către guvernul lor ca acesta să solicite regimului chinez să elibereze practicanţii Falun Gong

    Pe data de 20 şi 21 aprilie, practicanţii Falun Gong au protestat în Ostrava şi Frydek-Mistek împotriva prelevării de către PCC a organelor de la practicanţi Falun Gong în viaţă. Când oamenii din cele două oraşe au înţeles adevărul despre persecuţia continuă şi crudă împotriva Falun Gong de către PCC, ei au semnat petiţiile prin care solicită preşedintelui Cehiei să ceară PCC să elibereze imediat toţi practicanţii Falun Gong care sunt întemniţaţi în lagărele de concentrare secrete.
  • Statele Unite: Hu a ajuns în Seattle – Apeluri Falun Gong pentru Terminarea Persecuţiei şi trimiterea şefului criminalilor în judecată

    În dimineaţa zilei de 18 aprilie 2006, şeful regimului Partidului Comunist Chinez (PCC) şi anturajul său au ajuns în Seattle. Pentru a protesta şi condamna persecuţia Falun Gong de către PCC, şi a cere terminarea acesteia, practicanţi Falun Gong au ţinut afişele la locurile pe unde a trecut Hu, incluzând intersecţiile de la Aeroportul Boeing, Hotelul Fairmont Olimpic şi Compania Microsoft. Afişele conţineau mesajele: „Trimite-ţii pe Jiang Zemin, Luo Gan, Liu Jing şi Zhou Yongkang în judecată”, „Cerem să i se permită CIPFG să investigheze Lagărele de muncă forţată din China pentru a scoate la iveală adevărul”, „Condamnăm ferm atrocităţile barbare a recoltării de organe de la practicanţii Falun Gong încă în viaţă în lagărele de muncă forţată din China”, „Apel Urgent pentru sfârşitul atrocităţilor de tip nazist ale PCC” şi „Raiul va elimina PCC”.
  • Spania: Curtea supremă stabileste ca Tribunalul Naţional să investigheze genocidul împotriva Falun Gong în China

    După două ore de audienţă în 6 iunie 2006, divizia pentru investigări criminale al Curţii Supreme Spaniole a ajuns la o decizie finală pentru a aproba apelul propus de un practicant Falun Gong care a supravieţuit genocidul de care este investigat cei mai înalţi oficiali ai guvernului Chinez începând cu 1999.
  • Un sumar al proceselor intentate de Falun Gong în jurul lumii împotriva încălcărilor drepturilor omului

    La 1 mai 2006, organizaţia Susţinătorii Internaţionali ai Dreptăţii (IAFJ) au publicat câteva statistici care arată că grupul Falun Gong a intentat 54 de procese civile şi penale în 33 de ţări diferite pe cinci continente împotriva lui Jiang Zemin (fostul preşedinte al Partidului Comunist Chinez – PCC), Luo Gan şi a altor 30 de înalţi oficiali ai PCC care au jucat roluri active în persecuţia Falun Gong. Conform IAFJ, Falun Gong a intentat cel mai mare număr de procese pentru drepturile omului în secolul 21 şi acuzaţiile cuprind unele dintre cele mai severe crime internaţionale definite de legile criminale internaţionale.
  • Ucraina: Conferinţa anului 2006 pentru împărtăşirea experienţelor Falun Dafa ţinută în Kiev

    Conferinţa de împărtăşire al experienţei din 2006 al practicanţilor Falun Dafa a început la ora 11 în 28 mai. Un practicant a citit mesajul de felicitare de la Fondatorul practicii Falun Dafa, Maestrul Li Hongzhi. Maestrul Li a spus: „Desăvârşirea practicanţilor din perioada Rectificării-Fa este Dafa care se creează Fiinţele Înalte Iluminate al noului cosmos, aşa că asta face responsabilitatea voastră mult mai mare”. Practicanţii au primit această felicitare cu aplauze calde şi au simţit încă o dată responsabilitatea mare care se află pe umerii lor.
  • Australia: Anchetatorii „Coaliţiei pentru investigarea persecuţiei” aplică pentru vize, rezidenţii din Sydney se unesc pentru a-i sprijini

    Cinci reprezentanţi din prima echipă de anchetatori din „Coaliţia pentru investigarea persecuţiei Falun Gong” (CIPFG) din America de Nord, Canada, Europa şi Australia au început să îşi depună aplicaţiile pentru vize spre China pe data de 19 aprilie 2006. Ei au cerut să intre în China continentală pentru a realiza o anchetă cu privire la acuzaţia de detenţie ilegală, tortură şi recoltarea de organe umane de la practicanţii de Falun Gong care au loc în lagărele de concentrare, lagărele de muncă forţată, închisori şi alte locaţii. În dimineaţa lui 19 aprilie 2006 (ora locală australiană), reporterul staţiei de radio Sound of Hope, Linda Xu, ca şi membru al echipei de anchetatori CIPFG, a fost la consulatul general chinez din Sydney pentru a aplica pentru o viză spre China.
  • Franţa: Francezii urgentează guvernul să facă eforturi mari pentru a înfrâna persecuţia PCC împotriva Falun Gong.

    În 29 aprilie 2006, practicanţii Falun Gong din Paris au dezvăluit crimele PCC, lagărele de muncă forţată şi lagărele de concentrare la trecători printr-o expoziţie de picturi, colectând semnături şi distribuind pliante la staţia de tren Saint-Lazare. Francezii şi-au exprimat suportul şi au chemat toţi oamenii binevoitori din lume să înfrâneze Partidul Comunist Chinez (PCC) de la omorul practicanţilor Falun Gong. Acei francezi care au venit să îşi semneze numele pe scrisoarea care va fi trimis la preşedintele francez, urgentând guvernul să facă eforturi mari pentru a investiga şi a salva urgent practicanţii Falun Gong care sunt persecutaţi de către PCC în lagărele de concentrare, închisori şi lagăre de concentrare.