Doamna Jiang Yongzhen, 69 de ani, din oraşul Fushun, Provincia Liaoning moare din cauza persecuţiei îndelungate

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Întrucât doamna Jiang Yongzhen beneficiase foarte mult din punct de vedere al sănătăţii, de pe urma practicii Falun Dafa, ea a mers la Beijing în octombrie 1999, pentru a face apel la guvern să înceteze persecuţia împotriva practicanţilor Falun Dafa. Ajunsă acolo, a fost arestată şi închisă timp de 72 de zile. După ce a fost eliberată şi s-a întors acasă, doamna Jiang a fost ţinta unor constante hărţuieli şi ameninţări, a fost supravegheată şi apoi închisă de către Echipa de Securitate Naţională locală şi de către Biroul de Securitate Publică. În urma suferinţelor provocate de teroarea îndelungată la care a fost supusă şi a persecuţiei constante, doamna Jiang Yongzhen a decedat la 29 septembrie 2006, la vârsta de 69 de ani.

Doamna Jiang Yongzhen a fost o practicantă Dafa din oraşul Fushun, Provincia Liaoning. În luna mai 1996, cinci dintre cei opt membrii ai familiei sale au început să practice Falun Gong. Datorită practicii, inima şi mintea fiecăruia dintre ei au fost purificate în diferite grade. Doamna Jiang suferise de multe boli încă din tinereţe şi trebuia să recurgă zilnic la medicamente. După ce a început să practice Falun Dafa, întregul ei corp a fost curăţit şi toate bolile i-au dispărut.

La 20 iulie 1999, Jiang Zemin, preşedintele de atunci, a folosit Partidul Comunist Chinez (PCC) pentru a începe persecuţia inumană împotriva Dafa şi a practicanţilor Dafa. Membrii familiei doamnei Jiang au mers cu toţii la guvernele municipale şi provinciale să facă apel pentru justiţie pentru Falun Dafa. Între 26 şi 27 octombrie, ei au călătorit la Beijing să facă apel, aşa cum permite legea chinezească. Până atunci, una dintre ficele doamnei Jiang, Kang Xiaojuan, fusese arestată şi închisă în centrul de detenţie al oraşului Fushun pentru mai mult de două luni şi a fost amendată cu peste 2 000 de yuan1. Pe atunci, centrul de detenţie al oraşului Fushun era deja plin cu practicanţi Dafa. Două dintre ficele doamnei Jiang, Kang Xiaoying şi Kang Xiaohua, au fost trimise la centrul de reabilitare în urma drogurilor. Doamna Kang Xiaohua a fost închisă peste treizeci de zile şi eliberată ulterior după ce au fost plătiţi 5 000 de yuan drept “cauţiune”. Doamna Kang Xiaoying a fost închisă peste două luni şi forţată să plătească 2 000 de yuan drept “cauţiune”.

Doamna Jiang Yongzhen a mers la Beijing la 27 octombrie şi a fost arestată la secţia de poliţie din Tiananmen. Ea a fost transferată de către Biroul oraşului Fushun din Beijing la centrul de reabilitare în urma drogurilor din Fushun şi deţinută acolo pentru şaptezeci şi două de zile, timp în care sănătatea sa s-a deteriorat. De teamă că ar fi putut muri în custodie, poliţia a trimis-o acasă.

În luna iulie 2000, fiica cea mai mare a doamnei Jiang a fost indusă în eroare de către poliţiştii în haine civile în timp ce se îndrepta spre casă de la servici şi a fost dusă cu forţa în lagărul de muncă forţată al oraşului Fushun. A fost închisă dar eliberată şapte zile mai târziu în urma unui protest prin greva foamei.

În ajunul Anului Nou Chinezesc în 2001, cinci sau şase oameni au năvălit în casa doamnei Jiang şi au început să îi răscolească lucrurile. Ei întrebau unde plecase fiul său cel mare, Kang Xiaosheng. Le-a răspuns că Kang Xiaosheng nu era prin preajmă ş i-a întrebat cine sunt. I-au răspuns că veniseră de la secţiile de poliţie municipală şi provincială pentru “a îndeplini o misiune”. Doamna Jiang a fost foarte marcată de această intrare forţată în casa sa. După ce a reuşit să se calmeze a început să le vorbească bărbaţilor despre persecuţia nedreaptă împotriva Falun Gong. O oră mai târziu, ei au plecat.

În luna iulie a aceluiaşi an, şapte oameni între care şi poliţişti de la secţia de poliţie municipală precum şi secretari de partid ai comunităţii locale, au intrat din nou cu forţa în casa doamnei Jiang cerând relaţii despre fiul său. Ei au făcut de asemenea presiuni asupra ei pentru a scrie o declaraţie de garanţie că renunţă la Falun Dafa. După ce doamna Jiang le-a vorbit despre ce este cu adevărat Falun Dafa, ei au plecat în cele din urmă.

Domnul Kang Xiaosheng a fost silit să îşi părăsească casa şi să trăiască lucrând cu ziua. Folosindu-se de localizarea prin intermediul telefonului mobil, Biorurile de Securitate Publică ale oraşelor Yingkou şi Fushun, au continuat să îl caute. Ei au cercetat fiecare metru în districtul Laohutai din oraşul Fushun. L-au urmărit chiar şi până în Provincia Heilongjiang şi au vizitat casele prietenilor şi ale rudelor lui. Pe data de 29 mai 2003, Kang Xiaosheng a fost arestat de peste douăzeci de poliţişti din cadrul Echipei de Poliţie Criminală Dongzhou din oraşul Fushun şi de la secţiile de poliţie Xintun şi Wanxin. Oricum, a reuşit să îşi scoată cătuşele şi a fugit din secţia de poliţie. Un alt practicant care fusese arestat în acelaşi timp, Wang Xiuxia, a murit ca urmare a persecuţiei două săptămâni mai târziu.

Poliţiştii au intrat cu forţa în casa surorii domnului Kang Xiaosheng, Kang Xiaoqin. Doamna Kang Xiaoqin a fost luată cu de-a sila iar bunurile sale personale au fost confiscate, inclusiv peste 4 000 yuan şi cărţi Dafa. Doamna Kang Xiaoqin a fost trimisă la clasa de spălare a creierului în lagărul de muncă forţată Masanjia din oraşul Shenyang şi închisă timp de trei ani. Potrivit surselor, staţia de poliţie Fushun a oferit o răsplată de 30 000 yuan pentru arestarea domnului Kang Xiaosheng şi i-a distribuit fotografia la toţi bandiţii locali. La sfârşitul lunii august, el a fost arestat de către Echipa de Securitate Naţională a oraşului Fushun. A fost torturat brutal la Divizia Întâi a Biroului de Securitate Publică până când a fost eliberat la începutul anului 2004. De atunci el duce o viaţă de nomad.

În octombrie 2002, cea de-a treia fiica a doamnei Jiang, Kang Xiaojuan, a fost arestată şi aruncată într-un centru de detenţie. După aceea a fost transferată la cunoscutul lagăr de muncă Masanjia pentru a fi supusă claselor de spălare a creierului şi a fost ţinută închisă acolo timp de trei ani. La sfârşitul lunii mai 2005, după ce a fost trimisă acasă, ea se schimbase dintr-o femeie blândă şi cu un bun temperament într-o femeie violentă şi iute de fire, cu un temperament agresiv. Îşi pierduse adevărata natură şi nimeni nu a putut să vorbească cu ea despre acest lucru.

În timp ce îşi îngrijea soţul bolnav, doamna Jiang Yongzhen era îngrijorată pentru fiecare dintre copii săi supuşi persecuţiei. După ce faptele de la Sujiatun a fost expuse, ea a ajuns să realizeze brutalitatea Partidului Comunist Chinez (PCC) şi mai mult şi a început să se îngrijoreze şi mai mult pentru siguranţa copiilor ei. În septembrie 2006, a căzut dintr-o dată datorită problemelor de sănătate, a simţit o mare durere în piept şi se afla aproape de moarte. Pe data de 29 septembrie a murit în durere şi tristeţe.

În ultimii şapte ani ai acestei persecuţii inumane, abuzurile suferite de familia doamnei Jiang nu reprezintă decât vârful iceberg-ului. Facem apel la întreaga lume pentru a lua în serios persecuţia PCC împotriva Falun Gong şi pentru a ne strădui împreună să punem capăt acestei persecuţii brutale.

Notă:

1. "Yuan" este moneda chinezească; 500 yuan reprezintă venitul mediu lunar a unui muncitor din zona urbană din China.

Articolul originar este disponibil în limba chineză la adresa:
http://www.minghui.org/mh/articles/2006/11/10/142139.html

* * *

Aici găsiți articolul în limba engleză:
http://en.clearharmony.net/articles/a36658-article.html

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.