Proverbul “Cerul şi pământul se află într-un ulcior” este o expresie chinezească scoasă din povestea paznicului Templului taoist Zhang Shen, din timpul dinastiei Donghan (25-220), care purta întotdeauna cu el un ulcior pentru licori, pe care-l numea lumea într-un ulcior sau “Ulciorul cerului”. De aceea, oamenii l-au numit “Domnul cu Ulciorul.”
La aproximativ 480 de kilometri de Chengdu, în provincia Sichuan, se află muntele Yuntai, care e un loc sacru pentru taoism. După analele taoiste, Zhang Daoling (34-156), care era numit şi Profesorul Zhengyitian, a dus 370 dintre discipolii săi să se cultive pe muntele Yuntai.
Puţin după aceea, el văzu că templul nu avea încă un paznic, aşa că îl desemnă pe Zhang Shen, un discipol, să fie paznic al Templului. Sub conducerea atentă a lui Zhang Shen, templul deveni din ce în ce mai prosper.
Trăia pe atunci un nobil numit Shi Cun care dorea puternic să cultive în taoism şi să devină nemuritor. El auzi că Zhang Daoling desemnase o zeitate numită Domnul cu Ulciorul drept paznic al Templului Yuntai şi se duse acolo să înveţe de la Domnul cu Ulciorul. În spatele acestei porecle e o poveste remarcabilă.
El descoperi că Zhang Shen avea întotdeauna la el un ulcior. Atunci când rostea o incantaţie, o întreagă lume se desfăşura în interiorul ulciorului, cu soare, lună, stele, cer albastru, pământ, munţi, copaci şi câmpii, flori, temple şi case, etc. Ceea ce era şi mai misterios era că în fiecare noapte, Zhang Shen îşi aşeza ulciorul pe pământ şi aluneca în el, după ce rostise incantaţiile ce-l făceau să se poată bucura de propria sa lume divină. El numea lumea sa din interiorul ulciorului “Ulciorul cerului.
În cele câteva mii de ani de istorie chineză, confucianismul, buddhismul şi taoismul au format o cultură divină şi au transmis numeroase poveşti despre cultivare. Oamenii care nu cred în zei pot gândi că acestea sunt poveşti cu zâne sau mituri, dar acestea sunt adevărate fapte istorice. Oamenii moderni folosesc expresia “O lume într-un ulcior” pentru a descrie un paradis taoist sau o lume de dincolo de lumea asta cenuşie obişnuită. Dacă noi ne putem schimba mentalităţile rigide, atunci poate că vom putea noi înşine să ne trezim într-o altă lume, ca şi cea din “Cerul şi Pământul într-un Ulcior. “
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.