Raportorul special al Naţiunilor Unite pentru tortură: referitor la persecuţia împotriva Falun Gong “nimic nu pare să se fi schimbat în bine”

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

În 5 august 2009, Dr. Manfred Nowak, raportorul special al U.N. pentru tortură, a fost intervievat de către ziarul The Epoch Times şi a vorbit despre persecuţia Falun Gong în China.

Dr. Manfred Nowak, raportorul special al U.N. pentru tortură

“Nimic nu pare să se fi schimbat în bine”, i-a spus Dr. Nowak reporterului The Epoch Times referindu-se la situaţia prezentă a practicanţilor Falun Gong persecutaţi de regimul comunist chinez. “Majoritatea deţinuţilor din aceste lagăre [de muncă forţată] erau membri Falun Gong. Şi este atât de înspăimântător, pentru că nici unuia dintre aceşti oameni nu i s-a acordat vreodată beneficiul unei judecăţi. Ei nu au fost niciodată acuzaţi”.

În raportul său prezentat la cea de-a şaptea sesiune a Consiliului Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, la 14 ianuarie 2009, Dr. Nowak preciza:

“Mai mult decât atât, în multe cazuri, detenţia lor şi/sau tratamentul forţat nu sunt supuse controlului judiciar. De exemplu, la vremea vizitei raportorului special în China, programele de ‘reabilitare forţată cu medicamente’ erau o formă specifică de detenţie administrativă”.

Într-o excursie în China din 2005, Dr. Nowak a descoperit că două treimi din cazurile de tortură din lagărele de muncă erau practicanţi Falun Gong.

Regimul comunist chinez nu numai că aplică măsura programelor de “reabilitare forţată cu medicamente” pe practicanţii Falun Gong din închisori şi lagăre de muncă, dar ei trimit de asemenea practicanţi Falun Gong sănătoşi şi normali în centre psihiatrice sau în centre de reabilitare pe bază de medicamente. Mai mult decât atât, îi forţează pe membrii familiei practicanţilor Falun Gong să îi injecteze cu medicamente psihiatrice acasă.

Potrivit statisticilor, cazurile de practicanţi Falun Gong care sunt persecutaţi prin ‘tratament psihiatric’ s-au răspândit în 23 din cele 33 de provincii, regiuni autonome şi municipalităţi sub controlul direct al guvernului central din China. Ce puţin 100 de spitale de psihiatrie de la nivel provincial, de oraş, de judeţ sau de district, au fost implicate în persecuţie. Pe baza numărului şi distribuţiei acestor cazuri, este clar că administrarea medicamentelor psihiatrice practicanţilor Falun Gong este o tactică bine planificată, desfăşurată sistematic, de sus în jos.

Practicanţi Falun Gong normali, raţionali şi sănătoşi, au fost ilegal închişi în spitale psihiatrice. Multora dintre ei li s-au injectat forţat sau au fost hrăniţi cu forţa cu numeroase medicamente capabile să distrugă sistemul nervos. Aceşti practicanţi Falun Gong au fost de asemenea legaţi cu frânghii şi torturaţi cu bastoane electrice. Medicamentele necunoscute care li s-au administrat au făcut ca unii practicanţi să sufere de paralizie parţială sau completă. Unii şi-au pierdut vederea sau auzul. Unii au suferit distrugerea muşchilor sau a organelor interne. Unii şi-au pierdut o parte sau întreaga memorie şi au devenit handicapaţi mental. Organele interne ale unor practicanţi au fost grav afectate. Unii au suferit colaps mental complet. Alţii chiar au murit la puţin timp după ce li s-au injectat medicamentele.

Tortura psihiatrică a PCC a atras atenţia internaţională

Expunerea consistentă a persecuţiei împotriva practicanţilor Falun Gong a atras atenţia internaţională. În timpul celei de-a 41 sesiuni a întâlnirii anuale a Comitetului Naţiunilor Unite împotriva Torturii din 3 - 21 noiembrie 2008, s-a discutat despre tortura cu medicamente folosită de PCC şi detenţia obligatorie în spitale psihiatrice.

Raportul anual, care face sumarul acestei sesiuni, a fost trimis de asemenea membrilor comitetului, inclusiv Chinei.

Cele mai influente organisme de media precum Associated Press, Reuters, Agenţia France Presse, Central News Agency, New York Times, Radio France Internationale, Vocea Americii, televiziunea Noua Zeelandă, ştirile din Canada, Vocea Germaniei şi altele, au prezentat ştiri despre această situaţie.

* * *

Aici găsiți articolul în limba engleză:
http://en.clearharmony.net/articles/a50464-article.html

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.