La 14 martie 2009 mulţi practicanţi Falun Gong, localnici şi turişti din întreaga lume, s-au adunat în Piaţa drepturilor omului din Paris pentru a atrage atenţia asupra persecuţiei brutale împotriva Falun Gong condusă de Partidul Comunist Chinez (PCC). În plus, ei au sprijinit cele 51 de milioane de retrageri din partidul comunist chinez şi organizaţiile afiliate acestuia.
În 2004, ziarul The Epoch Times a publicat un editorial intitulat: “Nouă comentarii despre partidul comunist”. De atunci, şi în special în 2008, după ce au avut loc o serie de dezastre naturale în diferite părţi ale Chinei, din ce în ce mai mulţi oameni au văzut natura malefică a partidului comunist chinez. Ei au demisionat din organizaţiile comuniste – numărul celor care au demisionat (din PCC, Liga tineretului şi a pionierilor) a atins în prezent un total de 51 de milioane de oameni.
Doi liceeni francezi care treceau prin piaţă, erau foarte fericiţi pentru că aveau ca temă un referat intitulat “China de la 1949 până în 2009”. Au luat copii ale publicaţiei celor “Nouă comentarii despre partidul comunist” în chineză şi în franceză, precum şi pliante despre Falun Gong. Erau interesaţi de asemenea de raportul de investigaţie privind recoltarea de organe pe viu de la practicanţii Falun Gong de către PCC.
Au fost afişate panouri cu explicaţii ale celor “Nouă comentarii despre partidul comunist”. Mulţi oameni au semnat petiţiile pentru a sprijini sfârşitul regimului PCC criminal.
* * *
Aici găsiți articolul în limba engleză:
http://en.clearharmony.net/articles/a48630-article.html
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.