Malacca este un bine-cunoscut oraş turistic, iar practicanţii Falun Gong ţin des activităţi de prezentare a Falun Gong şi de expunere a persecuţiei din China, în principalele puncte turistice. Unii ghizi turistici consideră că grupurile de practicanţi, fie că fac exerciţii, fie că desfăşoară acţiuni de clarificare a adevărului despre persecuţia din China, au devenit parte a oraşului. Cu ocazia Anului Nou Chinezesc practicanţii au organizat activităţi de strângere de semnături pe petiţiile care cer încetarea persecuţiei, precum şi acţiuni de clarificare a adevărului.
Practicanţii au făcut exerciţiile şi au distribuit materiale despre clarificarea adevărului. Mulţi turişti s-au oprit să vorbească cu ei şi să le facă poze.
Datorită acestor acţiuni, mulţi oameni au aflat despre Falun Gong şi despre faptele persecuţiei şi au semnat pentru susţinerea practicanţilor şi încetarea genocidului ce are loc în China. Câţiva turişti francezi le-au spus practicanţilor că au fost în Sydney cu câteva zile în urmă şi au semnat şi acolo pentru încetarea persecuţiei. Erau încântaţi să vadă practicanţi şi aici şi erau fericiţi să semneze din nou. De asemenea, petiţia a fost semnată şi de un grup de poliţişti aflaţi în trecere prin zonă.
Practicanţii au explicat adevărul despre persecuţie şi Falun Gong multor turişti chinezi. Unii au luat materialele informative, iar alţii au afirmat că şi-au dat demisia din Partidul Comunist.
Articolul se poate citi în limba chineză la adresa:
http://minghui.ca/mh/articles/2009/2/6/194966.html
Articolul se poate citi în limba engleză la adresa:
http://www.clearwisdom.net/emh/articles/2009/2/9/104675.html
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.