Durerea unei mame: Fiul meu a murit din cauza persecuţiei, toată familia noastră a suferit datorită partidului nemilos.

După anul nou chinezesc din 2004, fiul meu a început să vomite, tremura şi îl durea tot corpul. În timp ce îi ţineam fata în braţe i-am spus în repetate rânduri, „Drumul nostru încă nu s-a terminat! Trebuie să rezişti!” Dar era fără folos. Fiul meu ne-a părăsit.

Vestea morţii fiului meu a şocat vecinii. A murit atât de tânăr. De ce? De-a lungul anilor le-am spus despre persecuţia la care a fost supus fiul meu. După ce le-am spus adevărul vecinii au înţeles şi şi-au exprimat condoleanţele şi simpatia. Aceşti oameni binevoitori m-au făcut să mă simt mai bine.

Înainte de 20 iulie 1999 când a început persecuţia împotriva Falun Dafa fiul meu a fost sănătos atât fizic cât şi psihic. Dar după ce a fost persecutat mai mulţi ani şi „deţinut ilegal” el a prezentat mai multe simptome ciudate. A doua zi după ce a murit nasul lui a început să sângereze. Nici doctorii nu au putut explica simptomele. Pe moment noi nu am putut să ne gândin prea mult la asta aşa că nu am strâns nici o dovadă. Dar totuşi mă întreb ce mi-au făcut fiului aceşti criminalii ai Partidului Comunist Chinez (PCC).

În ultimii şase ani, toată familia noastră a continuat să practice Falun Dafa. Noi am suferit mult din cauza persecuţiei brutale pusă în aplicare de acei oameni fără nici o lege din PCC. În 20 iulie 1999, oameni de la locul de muncă a fiului meu l-au reţinut. Poliţia locală mă hărţuia şi pe mine 24 de ore pe zi şi am simţit în acel timp că şi cerul zilei s-a făcut negru. Am scris autorităţilor la diferite niveluri, urmărind principiile pe care ne-a învăţat Învăţătorul şi mi-am exprimat opinia cu compasiune: „Noi suntem oameni inocenţi şi binevoitori. Noi ne ghidăm după principiile Adevăr-Bunătate-Toleranţă. Noi nu suntem vinovaţi de nimic.” Dar ceea ce m-a aşteptat a fost arestul de către nelegiuitorii partidului. Am fost luată din casa mea pe 8 noiembrie 1999. Ei au inventat minciuni şi m-au acuzat de „adunarea a trei oameni” şi m-au condamnat la un an de muncă forţată.

Am fost supuşi unui tratament inuman în timpul detenţiei. A fost o iarnă rece şi mai mult de 10 practicanţi au fost forţaţi să se înghesuie împreună că să doarmă pe o podea mică şi umedă. În timpul celor 60 de zile în centrul de detenţie a trebuit să dorm întotdeauna lângă o toaletă. Câţiva deţinuţi binevoitori au încercat să nu folosească toaleta în timpul nopţii ca să îmi fie mie un pic mai uşor.

Gardieni ne-au legat unul de altul opt dintre noi şi ne-au forţat să purtăm lanţuri cântărind peste 24 de kilograme. Mai târziu ne-au legat mâinile şi picioarele împreună. Nu puteam să mergem doar să ne târâm. Chiar şi aşa deseori ne-au bătut şi lovit fără nici un motiv.

În lagărul de muncă forţată torturile au fost şi mai severe. Am fost forţaţi să mergem la lucru peste 15 ore în fiecare zi. Când ne-am terminat treaba alocată, am fost forţaţi să lucrăm în plus. Gardienii au asignat trei prizonieri ca să urmărească un practicant şi au folosit tot felul de metode abuzive asupra practicanţilor. Ei ne băteau, ne abuzau verbal, ne furau hainele, nu ne lăsau să dormim şi anulau vizitele de la familie. Am fost martor de multe ori când practicanţii erau atât de tare bătuţi că în final ei aveau vânătăi şi feţe cu forme de nerecunoscut. Câţiva au fost legaţi şi atârnaţi de cătuşe mai multe zile şi nopţi. Alţii au fost forţaţi să stea timp îndelungat în soarele arzător al lunii iunie. Unii aveau mâinile rupte. Unii au fost injectaţi cu medimente necunoscute care i-au cauzat să fie tulburaţi mental. Unii au fost închişi în camere foarte mici, întunecate, pentru perioade de timp foarte îndelungate fără să aibă posibilitatea să vorbească cu cineva. Persecutorii haini au încercat să transforme oameni sănătoţi în oameni nebuni şi schilozi. Există încă practicanţi deţinuţi în lagărele de muncă care au fost abuzaţi atât de tare încât ei cântăresc doar 25 – 30 kg [55 – 66 lbs.]. Autorităţile refuză în continuare să îi elibereze şi noi nu ştim nici măcar dacă ei mai sunt în viaţă.

În august 2000, câţiva foşti practicanţi care au luat-o razna la lagărul de muncă forţată Masanjia au venit în lagărul de muncă ca să facă o aşa numită „muncă de îndoctrinare” şi să încerce să păcălească practicanţi. Am realizat că lagărul de muncă nu este locul unde noi ar trebui să rămânem! Trebuia să ieşim. Din păcate, m-am lăsat „reformat”¹ în loc să folosesc gânduri drepte. Asta este ruşinea unui practicant.

Când m-am întors acasă din lagărul de muncă forţată, mi-am găsit fiul căruia i s-a interzis orice fel de libertate la locul lui de muncă. El a venit acasă într-o noapte fiind urmărit îndeaproape de trei poliţişti. Sănătatea lui este de asemenea precară şi cântărea abia 45 de kilograme [99 lbs.], în rest el avea 180 cm înalţime [5 picioare şi 9 inci]. Am scris la locul lui de muncă şi le-am spus despre principiile „Binele este răsplătit de bine şi faptele rele provoacă pedeapsă.” şi i-am rugat să trateze practicanţii Dafa cu bunătate. De asemenea le-am spus celor de la conducerea lagărului de muncă forţată că intenţionez să continui practica Falun Dafa. Autorităţile au încercat din nou să mă aresteze ilegal. A trebuit să plec de acasă ca să evit să mai fiu persecutat.

PCC a ordonat o razie naţională ca să fiu arestat. Ei au început să exercite presiune asupra companiei unde lucram, ceea ce a cauzat ca aceştia să aibă pierderi financiare. Deasemenea mi-au hărţuit familia şi prietenii. Ei s-au dus la sora mea acasă şi au ameninţat-o, de atunci familia ei trăieşte în frică. Ei mi-au ameninţat şi unchiul meu bătrân de la sat. El a fost atât de tare şocat încât a devenit grav bolnav. Tot aceşti oameni nu au încetat să îmi hărţuiască nici nora în timp ce ea a fost însărcinată, în timp ce ea năştea şi după ce copilul s-a născut. Ei mi-au deranjat chiar şi vecinii şi le-au tulburat viaţa.

Persecuţia fiului meu a devenit şi mai brutală. Chiar şi atunci când fiul meu a fost extrem de slab, el a fost închis şi torturat în centrul de detenţie, chiar şi după ce termenul de detenţie a expirat. Gardienii au instigat prizonierii să îl bată cu brutalitate. Ei nu i-au dat haine sau mâncare şi l-au făcut să sufere de înformetare şi frig. Pe lângă faptul că a îndurat durerea îndelungat, fiul meu a fost torturat aproape doi ani. Persecutorii vroiau pur şi simplu să îl tortureze pâna la moarte.

Abia în mai 2001, după ce fiul meu a fost persecutat la limita vieţii, a fost eliberat. Atunci deja nepoata mea, Ruyi, era deja născută. Întreaga mea familie se baza pe pensie mea de 500 de yuani. Chiar şi aşa, agenţii „Biroului 610”³ şi alţi răufăcători nu au încetat să ne hărţuiască. Ei nu îmi lăsau fiul să plece. Ei îl sunau în mijlocul nopţii ca să îl interogheze sau pe el sau pe alţi membri ai familiei, spunând că asta este în concordanţă cu instrucţiunile primite de la superiori.

Nora mea care era practicantă, a lucrat din greu în diferite locuri de muncă temporare, dar chiar şi aşa venitul ei a fost foarte mic. Văzând cât de grea este situaţia acasă, a trebuit să plec să am grijă de copii şi să fac treburi casnice la alţii ca să îmi pot întreţine familia. Noi toţi suntem practicanţi şi urmărim principiile Dafa, aşa că oriunde am lucrat oamenii mă plăceau. Ei au aflat despre suferinţa familiei mele şi ne-au oferit ajutor financiar, dar nu ne-a mers bine pentru mult timp. Când şeful local de poliţie a aflat că fac trebuiri casnice pentru oameni, el venea la casa la care lucram şi îmi refuza dreptul de a lucra. Oamenii pentru care lucram erau foarte nemulţumiţi de el şi mi-au luat apărarea. „Le este atât de greu să îşi facă un trai. De ce nu poţi să îl laşi să facă treabă astfel? Trebuie să îi laşi să îşi găsească o modalitate de a supravieţui!”

În iunie 2002, poliţia locală a scotocit şi răscolit din nou casa fiului meu, spunând că cineva la raportat. Ei l-au arestat pe fiul meu împreună cu nepoata mea. Când m-am dus să o iau pe nepoata mea, fiul meu a fost din nou trimis la centrul de detenţie ca să fie persecutat. Nepoata mea de un an jumate a plâns pentru tatăl ei. Multor oameni dintre cei aflaţi la faţa locului le-au dat lacrimile. În octombrie fiul meu a fost trimis la centrul de îndoctrinare. Nepoata mea a trăit în teroare fiecare zi pentru că îi era frică că îşi va pierde tatăl.

Anul ce a urmat, pentru a putea să ne facem un trai, fiul meu a început să-şi caute de lucru în ciuda condiţiei sale precare de sănătate. El a lucrat în construcţii, ca şi chelner, livra ziare, a lucrat ca şi gardian de securitate şi multe alte locuri de muncă ciudate. După ce lucra câteva zile, era concediat doar pentru că era practicant Falun Gong.

Fiul meu avea o personalitate introvertită şi nu i-a plăcut niciodătă să vorbească prea mult despre suferinţele lui. Datorită torturii fizice şi psihice cauzate de persecuţia de lungă durată a partidului, el a murit pe data de 9 februarie 2004, la doar 34 de ani. Eu a trebuit să privesc neputincios în timp ce fiul meu ne părăsea în felul acesta.

Nepoata mea avea pe atunci doar trei ani. Ea se gândea la tatăl ei în fiecare zi şi întreba pe toată lumea „Unde s-a dus tatăl meu? Tatăl meu va veni înapoi!” Ea îşi suna tatăl în fiecare zi folosind telefonul de jucărie, sperând că el va veni acasă repede. Ea are acum cinci ani şi se va duce la şcoală anul viitor. Mi-am adus nepoatele în casa mea ca să trăim împreună. Ca să o pot transfera la mine acasă poliţia, care s-a conformat unor ordine de mai sus, m-a chemat la secţie şi mi-a luat amprentele şi a trebuit să trec prin mai multe inconvenienţe. Cât de iraţionale sunt toate astea?

Fiul meu este distrus. Eu acum trăiesc cu nepoatele mele. Ştiu că vor mai fi greutăţi în calea mea de cultivare. Astăzi m-am ridicat deasupra suferinţei şi am scris prin ce a trecut familia mea datorită persecuţiei. Nu cerem nimic. Singura noastră dorinţă este ca persecuţia să se termine în curând. Trebuie să oprim PCC-ul să mai continue să persecute oamenii binevoitori şi inocenţi.

Notă:

1.„Reformă” sau „Trasnformare” consistă în implementarea torturilor şi îndoctrinării pentru a forţa practicanţii să renunţe la Falun Gong. (Variaţii: „reformă”, „traformare”, „reformat”, „reformând”, „transformat”, „transfromând” şi „transformare”)

2. „Yuan” este moneda oficială în China; 500 de yuani este venitul mediu lunar al unui lucrător din mediul urban în China.

3. „Biroul 610”, este o agenţie creată special pentru a persecuta Falun Gong, cu putere absolută peste toată nivelele de administrare în partid şi în restul sistemului politic şi judiciar.