Caractere chinezeşti misterioase: Zhen

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

null

真 (zhēn), caracterul chinezesc pentru adevăr (The Epoch Times)

Caracterul chinezesc 真 (zhēn) este format din două ideograme 十 (shí) şi 目 (mù). 十 este caracterul pentru numărul zece şi simbolizează universul cu cele zece direcţii în gândirea budistă, în timp ce 目 reprezintă ochiul. Astfel, 十目 corespund ochiului divin, numit şi „ochiul atotvăzător”. Acest caracter derivă din credinţa chineză potrivit căreia doar fiinţele supranaturale, precum zeităţile, au capacitatea de a recunoaşte adevărul şi realitatea. Se spune că zeităţile sunt libere şi că nu sunt limitate de niciun fel de restrângeri. Prin contrast, oamenii sunt limitaţi de puncte de vedere (teorii) subiective şi de percepţia senzorială a corpului uman.

真 joacă un rol central în sistemul de gândire taoist. În Taoism, omul se străduieşte să transceadă lumea materială prin practica spirituală. Străduindu-se către adevăr, taoistul încearcă să se întoarcă la originea sa din univers.

Scopul Taoismului este acela de a ajunge la 真人 (zhēnrén) „persoana adevărată”, ceea ce se referă la o fiinţă cu adevărat completă. Teoria 真人 arată că atunci când cineva ajuns la adevăr, el există în armonie cu universul. Această stare este similară cu noţiunea budistă de iluminare. Persoana adevărată este liberă de orice noţiune, concept, senzaţie sau limitare pentru că ea întruchipează libertatea şi vidul absolute, stare care se numeşte Tao.

Contrar caracterului 真, cele două caractere 假 şi 偽 reprezintă minciuna şi falsificarea. Ambele caractere conţin ideograma亻în partea stângă, care este caracterul pentru om şi umanitate. Minciuna şi falsitatea, potrivit mitologiei chineze, îşi au originea în intelectul uman.

Sursa: https://www.theepochtimes.com/chinese-character-truth-zhen_1530559.html


* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.