Roman: Înfruntând furtuna (V-1)

Continuând Partea 4 – Capitolul 3: http://ro.clearharmony.net/articles/200802/1618.html

Partea 5. În timp ce copacii încearcă să stea liniştiţi, vântul nu încetează să bată

[Notă: în interiorul campusului de muncă forţată, locatarii urlau deseori unii la alţii: "Ştii care este cel mai mare cult din China?” “Acesta este campusul de muncă forţată!"]

Capitolul 1: Gândurile drepte îl opresc pe un poliţist să comită lucruri rele

Vizite “prieteneşti: de Anul Nou

În timpul tuturor vacanţelor oficiale sau al zilelor senzitive precum 25 Aprilie sau 20 Iulie membri ai poliţiei locale, ai comitetului comunitar şi membri ai Oficiului 610 veneau deseori pentru a-i şicana pe practicanţii Falun Gong cu tot felul de scuze.

Pe 22 Decembrie 2001, Wei Daping, de la staţia de poliţie Wannianchang şi Li Qiangjun, director al biroului comunitar au venit să mă verifice acasă. Pe data de 26, preşedinta împreună cu un membru al stafului asociaţiei locale a femeilor au venit de asemenea să mă verifice. Pe data de 28, Hao Wuyuan, preşedinte al Comitetului afacerilor politice şi legale din Districtul Chenghua şi încă alte câteva persoane de la Staţia Poliţiei şi Biroul Comunitar din Wannianchang au venit la mine acasă, pentru a-şi arăta “grija” faţă de mine. În timpul tuturor acestor vizite le-am clarificat cu multă răbdare adevărul despre Falun Gong.

În aceeaşi dată, la miezul nopţii soneria a sunat din nou. Am încercat să privesc prin vizor. Dar nu am putut vedea nimic. Am crezut că becul de afară se arsese, dar a trebuit să constat că cineva acoperise vizorul. Când am deschis uşa, un număr mare de persoane de la Staţia Poliţiei şi Biroul Comunitar din Wannianchang şi de la Comitetul Comunitar s-au năpustit înauntru. Noul director pentru Comitetul Comunitar şi poliţistul Wei Daping au dat buzna imediat în camera fiului meu, confiscând o copie a cărţii Zhuan Falun, o fotografie a Maestrului Li, precum şi un articol scris de Maestrul Li, pe care-l aveam în cameră. După care m-au luat la staţia de poliţie împotriva voinţei mele. A doua zi am fost trimisă la Centrul de detenţie al Districtului Pi fără nici un motiv. La sosirea în centrul de detenţie am fost supusă de către medicul de aici unui examen medical. I-am spus că aveam plăgi dureroase pe tot corpul şi că starea sănătăţii nu-mi permitea să rămân în centrul de detenţie. Mi-a spus: “Indiferent ce boală ai, trebuie să te reţinem aici.” La scurt timp am primit o sentinţa de o lună în centrul de detenţie.

Ofiţerul Li se trezeşte dintr-un vis

Am fost deţinută într-o celulă din centrul de detenţie împreună cu alte 40 de persoane, inclusiv 12 practicante Falun Gong. În după amiaza zilei de 29 şefa de celulă mi-a spus să ies afară. De îndată ce am trecut pragul celulei, o femeie ofiţer care avea cam 20 de ani a strigat la mine: “Ghemuit !” Am rămas în picioare având în minte gânduri drepte.
După alte 2 minute a răcnit cu mânie: “Ţi-am spus să te ghemuieşti. Nu m-ai auzit?” Am rămas în picioare în faţa ei, calmă. O priveam fix în ochi, cu inima dreaptă. Văzând că nu reacţionez în nici un fel, aceasta clocotea de furie. Faţa i se înroşi şi strigă la şefa de celulă: “Este această femeie surdă sau mută? De ce nu vorbeşte?"

Şefa de celulă s-a speriat atât de rău, încât a devenit palidă şi a început să tremure. A venit la mine, aproape cerşind: “Doamna Zhong, vă rog să-i vorbiţi. Ea este ofiţerul Li.”

Am tăcut în continuare timp de alte 2 minute, după care m-am adresat ofiţeresei Li astfel: “Arăţi absolut minunat. De ce este oare aspectul tău atât de diferit de cuvintele şi acţiunile tale?” Dintr-oadtă parcă se transformă într-o altă persoană. Se vedea că era încurcată şi îmi spuse: “Poate că nu înţelegi, dar eu am o muncă dură. Tura mea este din noaptea trecuta până în cea viitoare. Trebuie să primim cca. 80 de persoane pe zi. Este foarte greu să lucrezi cu anumiţi deţinuţi. Nu pot avea nici măcar un minut de pauză.” La care i-am spus: “Este într-adevăr anevoios să ai de a face cu criminali în fiecare zi. Dar ar trebui să ştii foarte clar, că nici eu şi nici un practicant Falun Gong nu suntem criminali. Am fost trataţi în mod nedrept. Nu ar trebui să fim deţinuţi aici.”

Ofiţereasa Li îşi domoli vocea, întrebându-mă: “De câte ori ai fost deţinută?” Am întrebat-o: “De câte ori crezi?” “De trei ori, de trei ori?” a întrebat. Am clătinat din cap. În glumă a spus: “Haide că nu poate fi mai mult de 10 ori?” Am spus cu o mimică serioasă: “În total de 13 ori. Am fost de asemenea condamnată la 1 an de campus de muncă forţată şi am petrecut 15 luni acolo.”

M-a privit cu dubiu în ochi: “Campus de muncă forţată? Ai fost într-un asemenea loc? Şeful nostru ne-a spus la o şedinţă, că procentul celor care practicau Falun Gong şi care renunţaseră la practica Falun Gong în urma internării în campusurile de muncă forţată se ridică la 100%”. “Asta este o minciună” i-am spus, “dacă şeful tău ar spune adevărul, de ce m-aşi afla eu aici? Haideţi să ne gândim. Nu mă aflu eu împreună cu alţi practicanţi Falun Gong aici, doar pentru că insistăm în a spune adevărul? Dacă aşi fi spus simplu, că voi înceta practica Falun Gong nu mi-aşi fi pierdut afacerea şi nici nu aşi fi petrecut ultimii doi ani prin închisori. De ce te-aşi minţi tocmai pe tine?” Apoi i-am spus povestea mea. După ce a ascultat-o, s-a trezit parcă dintr-un vis. Mi-a spus cu blândeţe: “Când vei fi eliberată de aici, te rog să fii foarte prudentă. Să nu mai ajungi niciodată într-un loc ca acesta.” I-am spus: “Nu ne vom mai întâlni aici. Am o nepoată care este cam de vârsta ta. Este de asemenea foarte frumoasă. Într-o bună zi vei veni în casa mea ca o prietenă. Sunt sigură că te vei înţelege foarte bine cu nepoata mea.”

Când m-am întors în celulă, una dintre practicantele Falun Gong îmi spuse: “Eşti foarte puternică! Chiar şi ofiţereasa Li a picat sub vraja cuvintelor tale. Toţi cei de aici sunt speriaţi de ea. Este foarte dură. Dacă surprinde deţinuţi care vorbesc între ei, atunci când nu au voie, nu numai că îi privează de dreptul de a privi la televizor, dar în plus îi mai pune să copieze regulamentul centrului de detenţie de 20 de ori. Dacă ai fi fost aici mai devreme, pun pariu că am fi fost tratate mai bine.”

O colegă, care fusese deţinută în aceeaşi celulă de închisoare fusese directoarea unei fabrici. Fusese arestată pentru anumite nereguli financiare descoperite în întreprinderea ei. Într-una din zile, un investigator de la staţia de poliţie din Wannian a scos-o dintr-un interogatoriu şi au servit masa împreună. Investigatorul a întrebat-o: “Eşti obişnuită cu traiul din închisoare?” Ea a răspuns: “Dacă nu ar fi fost aceşti practicanţi Falun Gong, nu mi-aşi fi putut imagina cât de rău aşi fi reacţionat fiind închisă aici. Îmi place să fiu împreună cu aceşti oameni. Se pare că timpul trece foarte repede. În celulă cu mine se află Zhong Fangqiong, care a fost trimisă aici de poliţistul de la staţia de poliţie a dumneavoastră.” La care investigatorul a spus: “Este remarcabilă, deosebit de curajoasă.”

Poliţistul ascuns

Într-o dimineaţă, în timpul în care ne era permis să ieșim afară, stăteam la marginea unui câmp deschis, ţinând ochii închiși și am început exerciţiul doi din setul de exerciţii Falun Gong. Dintr-odată simţii o durere ascuţită care-mi brăzdă faţa. Când deschid ochii văd o poliţistă care ţinea un băţ lung de bambus și care mă privea în ascuns. În momentul în care a realizat că mă uitam la ea, nu a îndrăznit să scoată nici un cuvânt și a plecat repede.

Într-una din zile, în jurul miezului nopţii, supervizorul centrului de detenţie veni pentru a-i spune doamnei Tian, practicantă Falun Gong, să-și împacheteze lucrurile și să meargă acasă. Atunci i-am spus: “Tu poliţistule, tu faci lucruri care nu pot fi arătate în public. Dai drumul practicanţilor Falun Gong la miezul nopţii. De ce nu faci acest lucru în plină zi? Deoarece nu vrei, ca oamenii să vadă, că ai reţinut oameni buni nici un motiv.” Supervizorul nu spuse nimic. Doamna Tian își strânse repede lucrurile, spunându-mi: “Acum este extrem de târziu. Nu mai găsesc pe nimeni care să-mi facă reglarea de cont. Doamnă Zhong, permite-mi să las cartea mea de depozit la tine. Când vei fi eliberată, scoate te rog banii pe care mi-i datorează centrul de detenţie.” Lucru pe care l-am acceptat. Supervizorul a auzit discuţia. Își ridică mâna în poziţia de trimitere a Gândurilor Drepte, spunând: “Tu faci asta în fiecare zi. Cum este posibil să fii eliberată? La care i-am spus că sunt sigură că voi fi eliberată în doar câteva zile. Nu m-ai vedea aici trimiţând Gânduri Drepte, dacă ași fi acasă. Supervizorul nu a s-a mai gândit să-mi răspundă. A plecat fără a spune vreun cuvânt.

În cultivare nu există noţiunea “ce ar fi dacă ....”

Uşa celulei se deschise dintr-odată într-o după amiază. Şeful celulei îmi spuse: “Doamnă Zhong, aici se află o colegă practicantă.” Imediat ce a intrat, practicanta a întrebat: din ce districte provin practicanţii din celulă. Câteva practicante, inclusiv eu eram din Districtul Chenghua. Practicanta nou sosită spuse: “Cei care sunt din Districtul Chenghua nu pot merge acasă. Am fost toate transferate încolo şi încoace de la centrele de detenţie la închisori. Mulţi practicanţi din Districtul Chenghua sunt în prezent reţinuţi la centrele de detenţie şi au primit în mod repetat termene de pedepse cu închisoarea. Eu sunt din Districtul Chenghua. Am fost doar transferată din alt centru de detenţie aici.” Am spus tuturor: “Nu cred că mi se va întâmpla aşa ceva. Trebuie să merg acasă.”

O doamnă mai în vârstă din Districtul Chenghua, care îmi era colegă de celulă era planificată a fi eliberată în ziua următoare. Era gata de a merge acasă şi avea intenţia de a-şi lăsa o parte din lucruri, pentru a fi folosite de către alţii. După ce a auzit cele spuse de practicanta nou venită, a devenit nervoasă, spunând: “S-ar părea că va trebui să-mi iau toate lucrurile cu mine. Ce se va întâmpla, dacă nu voi merge acasă?” La care am răspuns: “Acest gând este incorect. În cultivare nu există noţiunea “Ce se va întâmpla, dacă ....” Şi într-adevăr în ziua următoare acelei practicante nu i-a fost permis să meargă acasă. A fost mutată în alt loc şi forţată să urmeze o sesiune de spălare a creierului în ţinutul Pi. Condiţiile de acolo erau foarte proaste. Trebuia să doarmă în fiecare noapte pe cimentul rece. Astfel a căpătat reumatism şi a sfârşit prin a nu mai fi capabilă să-şi ţină spatele drept, datorită durerilor teribile. Avea de asemenea dificultăţi în deplasare şi nu se putea opri din tuşit. A slăbit atât de mult, încât arăta ca o altă persoană. Membrilor familiei nu li s-a permis să o viziteze, ei neavând idee, dacă aceasta trăia sau murise. A fost forţată să ia parte la cursuri de spălare a creierului timp de peste un an. În Februarie 2003, fiul ei nu a mai putut suporta, făcând de două ori apel la guvernul local, rugându-l pe primar să o elibereze pe mama sa. Datorită acestui lucru a fost a fost arestat şi luat la staţia de poliţie. După ce a fost eliberat, a devenit extrem de agitat la gândul că nu îşi putuse salva mama. A consumat alcool în cantităţi mari, apoi a telefonat la staţia de poliţie, spunând că în semn de protest vrea să se sinucidă. A închis ferestrele, apoi uşa şi a dat drumul la gazul metan. Când poliţia a ajuns la locuinţa sa, acesta era inconştient şi avea spume la gură. Poliţia l-a luat la spital, iar medicii au reuşit resuscitarea. Poliţia nu a vrut să fie blamată pentru moartea acestuia şi i-a permis în cele din urmă să o ia acasă pe mama sa, care semăna mai mult cu un schelet.

Cât despre mine, după ce am petrecut o lună la centrul de detenţie, poliţiştii Wei Daping and Li Qiangjun, cel din urmă director al Biroului Comunitar m-au luat înapoi la staţia locală de poliţie.

Eu ar trebui să fiu aceea care să iau decizii în ceea ce mă priveşte

Când am ajuns la staţia poliţiei, şeful staţiei poliţiei, pe nume Ran mă întrebă: "Zhong Fangqiong, ce planuri ai, după ce vei ajunge acasă?" I-am răspuns: “Voi continua să urmez principiile Adevăr – Compasiune – Toleranţă în orice voi spune sau face.” De îndată ce a auzit acest lucru, Ran s-a înfuriat. A răcnit: “Închideţi-o”, după care a plecat rapid. M-am ridicat de pe scaun, apoi am bătut cu pumnul în masă, spunând în mod solemn: “Ceea ce spuneţi voi nu are importanţă. Astăzi voi merge acasă.” Cu aceste cuvinte m-am îndreptat spre uşă. Wei Daping nu a ştiut cum să reacţioneze la această situaţie neaşteptată. M-a prins şi mi-a spus: “În scurt timp îl vom suna pe fratele tău mai tânăr, pentru a te lua acasă.” La care i-am răspuns: “Fratele meu este ocupat cu afacerile sale. Voi merge acasă singură.” M-am aşezat cu gânduri chiar mai ferme de a merge acasă. După câteva clipe, Wei îmi spuse: "Zhong Fangqiong, de ce nu mergi în camera de aşteptare doar pentru câteva momente?” După aceea te voi elibera. Ar trebui să-mi fii recunoscătoare pentru că nu l-am supărat pe Ran. Priveşte doar acest document, care spune, că te vom lăsa să mergi acasă, iar începând din momentul de faţă te vom monitoriza doar. Documentul a fost deja semnat de către Ran.” I-am spus: A nu-l supăra pe Ran? Ce înseamnă a nu-l supăra pe cineva? S-a gândit cineva oare că-l va supăra pe Maestrul meu? S-a gândit cineva oare că va supăra Falun Gong? S-a gândit cineva oare că mă va supăra pe mine? În societate poate că am o poziţie cu mult mai mult prestigiu decât Ran. Doresc să vorbesc direct cu Ran. “Ran este într-o şedinţă.” spuse Wei. M-am dus să arunc o privire şi într-adevăr aveau şedinţă. Aşa că m-am întors în biroul lui Wei, m-am aşezat pe un scaun şi am început să trimit Gânduri Drepte spre Ran.

În jurul orei 5 după amiază, fratele meu a venit să mă ia cu motocicleta. Ran spuse: "Zhong Fangqiong, am auzit că ai o casă foarte frumoasă. Îţi voi face o vizită.” Astfel m-am întors acasă.

Romanul este disponibil în original în limba chineză la adresa:
http://minghui.org/mh/articles/2004/7/20/79562.html
şi traducerea în limba engleză la adresa:
http://www.pureinsight.org/pi/index.php?news=2612