Pe măsură ce Shen Yun străbate Australia, Asia, Europa și America de Nord, iubitorii de teatru au ocazia să descopere frumusețea și valorile universale transmise prin spectacolele sale. Această experiență este cu atât mai profundă pentru spectatorii de origine chineză, care au lăudat bogăția culturală, spirituală și artistică a momentelor prezentate. Există chiar persoane care au ales să călătorească în afara granițelor Chinei special pentru a vedea un spectacol Shen Yun.
Inginer de date: „Sunt profund mișcată”

Compania Shen Yun New Era a dat reprezentații cu casa închisă la centrul cultural HOTA Home of the Arts din Gold Coast, Australia, în seara zilei de 28 februarie.
Doamna Liu, inginer de date, a vizionat spectacolul Shen Yun în Gold Coast pe 1 martie.
„Sunt profund mișcată. Ar fi minunat dacă ar putea veni și în China. Îmi doresc acest lucru din tot sufletul”, a declarat doamna Liu.
„Sincer vorbind, toată lumea tânjește încă după această cultură tradițională. Oamenii își doresc să descopere felul în care în vremurile de demult și în timpul civilizației de inspirație divină din trecut era posibil ca porțile să rămână neîncuiate peste noapte. Așa cum s-a prezentat și în spectacol, în confruntarea dintre bine și rău, oamenii dobândesc un sentiment de liniște și deschidere sufletească după ce aleg calea binelui”, a mai spus ea.
Primar din California: „Compasiune și bunătate”

Compania Shen Yun North America a susținut un spectacol cu casa închisă la Terrace Theater din Long Beach, California, în seara zilei de 6 februarie

Elizabeth Yang (Foto: NTD)
Elizabeth Yang, primarul orașului Monterey Park, a vizionat spectacolul Shen Yun în Long Beach pe 7 februarie.
„A fost o tehnologie absolut remarcabilă. Când Regele Maimuță a țâșnit din ecran direct pe scenă, am tresărit cu toții de uimire: cum a fost posibil? A fost o fărâmă de magie”, a mărturisit Elizabeth Yang, primarul din Monterey Park, după spectacolul din 7 februarie.
„Cred că în societatea actuală există multe conflicte și o mulțime de opinii divergente. Sper ca această compasiune și bunătate să îi ajute pe oameni să se respecte reciproc; chiar dacă au păreri diferite, să poată interacționa în continuare cu iubire și compasiune”, a mai adăugat primarul Yang.
Director de centru cultural: „Vă rog să nu vă opriți!”

Spectatorii aplaudă la finalul reprezentației de seară a companiei Shen Yun North America, la Dorothy Chandler Pavilion din cadrul Music Center, Los Angeles, California, pe 23 ianuarie.

Chung P’ei-chen (Foto: NTD)
Chung P’ei-chen, director al Centrului Cultural al Biroului Economic și Cultural din Taipei la Los Angeles, a vizionat spectacolul Shen Yun pe 23 ianuarie.
„Cel mai mult m-a impresionat scena de deschidere, cu cerul infinit și splendoarea paradisului, urmată de ilustrarea armoniei dintre divin și uman”, a mărturisit doamna Chung.
„Urmărind reprezentația, am simțit cum trupul și spiritul mi se destind profund. De multe ori suntem copleșiți de oboseala de la serviciu, dar odată ajunsă în sală, am simțit o revitalizare totală. Efectul a fost imediat.”
„Privit sub un anumit unghi, spectacolul ne reamintește de armonia dintre divin și uman. Totodată, îi îndeamnă pe spectatori să reflecteze la motivul prezenței noastre în această lume și la menirea pe care o avem. Consider că acest mesaj îi poate stimula pe oameni să își pună în valoare întregul potențial și să joace cel mai util rol în societate. Shen Yun este deosebit. Vă rog să nu vă opriți, aveți susținerea tuturor”, a conchis doamna Chung.
Profesor universitar: „Simt că sufletul meu a primit inspirație”

Compania Shen Yun North America a susținut prima sa reprezentație din zona Greater Los Angeles la centrul cultural Younes and Soraya Nazarian Center for the Performing Arts din Northridge, California, în după-amiaza zilei de 15 ianuarie.

Zhang Qiuqin (Foto: NTD)
„Simt că sufletul meu a primit inspirație. Întreaga mea ființă se înalță, transcende și devine mai nobilă. Sper ca acest spectacol să ajungă la cât mai mulți oameni, pentru a beneficia de pe urma lui”, a mărturisit Zhang Qiuqin, profesoară de limba chineză, aflată la a doua vizionare a Shen Yun.
„Sunt mișcări de dans care nu pot exista decât în ceruri. Am avut senzația că am privit divinități feminine coborâte pe pământ. De fiecare dată când îl urmăresc, mi se pare de o frumusețe copleșitoare. Simt că sufletul mi-a fost purificat și că am dobândit o forță care mă înalță. Mă simt mai aproape de divinitate”, a declarat ea.
Candidată la Congres: „Mi-a plăcut foarte mult”

Compania Shen Yun North America a deschis turneul din America de Nord cu o reprezentație la Center for the Performing Arts din San Jose, California, în după-amiaza zilei de 24 decembrie.

Wendy Huang (Foto: NTD)
Wendy Huang, candidată la Congresul SUA, a vizionat spectacolul Shen Yun în San Francisco pe 31 decembrie.
„Este ceva divin și mi-a plăcut nespus de mult”, a declarat doamna Huang. „Este minunat, mai ales acum, la sfârșit de an și început de an nou; le oferă oamenilor cu adevărat speranța că există adevăr, că există grație.”
Doamna Huang a adăugat că misiunea Shen Yun este „foarte importantă deoarece avem nevoie să ne recuperăm tradițiile. Avem nevoie să recuperăm esența care a făcut China atât de frumoasă timp de cinci milenii; acesta este și motivul pentru care a supraviețuit. Trebuie să perseverăm, să rostim adevărul și să nu cedăm. Căci, vedeți voi, când apare lumina, întunericul se risipește.”
„Să spui adevărul, în esență nu este un lucru ușor. De aceea doresc să le mulțumesc tuturor dansatorilor și întregii echipe de producție pentru curajul de a nu da înapoi”, a mărturisit doamna Huang.
Autor: „Au reușit să surprindă esența culturii chineze tradiționale”

Compania Shen Yun Global a susținut un spectacol cu casa închisă la Eventim Apollo din Londra, Regatul Unit, în seara zilei de 13 ianuarie.

Ma Jian (Foto: NTD)
Ma Jian, scriitor, a vizionat spectacolul Shen Yun la Londra, pe 13 ianuarie.
„Urmărind spectacolul, am avut sentimentul că au reușit să surprindă esența culturii chineze tradiționale”, a declarat domnul Ma.
„Întregul spectacol Shen Yun a reușit să surprindă o credință – acea credință pe care poporul chinez trebuie să o regăsească. Se simte clar că atunci când există credință, totul în jur, de la cromatică, la tradiții și simț estetic, evoluează spre mai bine. Deși moștenim o cultură tradițională splendidă, societatea noastră actuală nu este una frumoasă. Apare această deconectare: de ce nu putem clădi o societate armonioasă pornind de la o cultură atât de nobilă? Răspunsul stă în regăsirea acelor valori fundamentale prezentate de Shen Yun. Oamenii trebuie să găsească o credință adevărată și să o îmbine treptat cu valorile tradiționale chineze, precum principiile bunăvoinței, dreptății, bunei-cuviințe, înțelepciunii și încrederii”, a mai spus el.
„Bunătate și frumusețe desăvârșite”

În seara de 18 februarie, Compania Shen Yun New Era a evoluat cu casa închisă pe scena Marii Săli a centrului Suseong Artpia din Daegu, Coreea de Sud.
Domnul Zhang, un tânăr născut în anii '90, s-a numărat printre spectatorii care au călătorit din China continentală în Coreea de Sud special pentru a vedea spectacolul Shen Yun la Daegu, pe 18 februarie.
„ Bunătate pură și frumusețe - bunătate și frumusețe desăvârșite”, a declarat domnul Zhang după reprezentație. „Pe tot parcursul reprezentației, am căutat cuvinte care să poată descrie ceea ce vedeam, însă niciunul nu părea să se ridice la înălțimea momentului. Deși drumul a fost presărat cu obstacole, dorința de a vedea Shen Yun a fost mai puternică. „De Anul Nou Chinezesc, tradiția cere să fii alături de familie, dar un gând profund m-a determinat să plec la drum. În ciuda tuturor greutăților întâlnite, am rămas neclintit în hotărârea mea: trebuia să fiu aici.”
Reflectând asupra spectacolului, el a adăugat: „N-am mai întâlnit o asemenea frumusețe”.
Deși a observat tinerețea artiștilor, acesta a subliniat: „Sunt artiști în adevăratul sens al cuvântului. Bogăția detaliilor și expresivitatea dansatorilor erau atât de intense, încât îmi era greu să procesez totul. Pur și simplu nu pot explica de ce, dar am avut în permanență fiori.”
Domnul Zhang a afirmat că reprezentația i-a oferit o imagine despre cum ar putea arăta raiul. „Înainte de a vedea Shen Yun, credeam în divinitate și că există zei în ceruri. Dar nu știam cum arată raiul. Știam doar că trebuie să fie frumos și magnific, dar nu mi-l puteam imagina. Exact așa cum s-a arătat în spectacol, doar prin cultivare spirituală se poate accede la ceruri. Dacă cineva este atașat de faimă, avere, pofte și lăcomie, nu mai există cale de întoarcere”, a spus el.
„Sunt foarte mișcat de efortul celor de la Shen Yun de a reînvia cultura tradițională chineză. Sunt pasionat de istorie, dar rareori urmăresc seriale TV deoarece multe detalii sunt inexacte - fie că este vorba de costume, etichetă sau conturarea personajelor. Din câte știu, portretizarea istoriei și culturii chineze realizată de Shen Yun este foarte precisă. Eticheta și costumele sunt realizate excepțional de bine”, a mai adăugat acesta.
El a subliniat că frumusețea de pe scenă emana demnitate și era înălțătoare. „Frumusețea din Shen Yun nu se bazează pe expunerea picioarelor sau a brațelor pentru a atrage atenția. Ea prezintă o frumusețe cu adevărat curată și pură. Bărbații dau dovadă de masculinitate, iar femeile de grație feminină. O reprezentație atât de frumoasă ar trebui să înflorească în întreaga China, însă este rușinos că nu poate fi pusă în scenă acolo. Shen Yun a fost înființat de 20 de ani și sper ca într-o zi să îl pot vedea în China, pentru a-l viziona de mai multe ori”, a spus el. „Multe lucruri sunt dincolo de controlul uman. După ce am văzut spectacolul, sper din suflet ca Shen Yun să poată susține spectacole în China continentală anul viitor - sau chiar anul acesta.”
„Am simțit în această reprezentație o cultură izvorâtă din divinitate”, a mai mărturisit el. „Ni se spune mereu că suntem doar niște animale superioare, însă eu refuz această idee. Cred cu tărie în originea divină a omului. Doar prin credință ne putem recăpăta reperele morale, căci fără ea, omul nu mai are nicio barieră interioară în fața răului. Spiritualitatea este esențială.”
Un impact puternic asupra sa l-a avut și modul în care spectacolul a înfățișat persecuția suferită de adepții Falun Gong sub regimul Partidului Comunist Chinez.
„Încă din copilărie am văzut mulți apropiați practicând Falun Gong; erau sănătoși și știam că această practică este benefică. Apoi a urmat acea persecuție cruntă. Frica se instalase peste tot, iar numele «Falun Gong» îi îngrozea pe oameni, în special după așa-zisa autoincendiere din Piața Tiananmen, o înscenare a regimului comunist. Știam sigur că un astfel de gest este exclus deoarece aveam un membru al familiei care practica și înțelesesem că Falun Gong interzice cu desăvârșire violența sau curmarea vieții.”
„Deși eram foarte tânăr și nu-mi amintesc totul clar, acel incident a lăsat o umbră asupra mea din cauza îndoctrinării constante. Cu timpul însă, am reușit să analizez lucrurile la rece și mi-am dat seama că totul fusese o minciună.”
El a povestit că odată ce a crescut și a putut accesa informații online, s-a retras din Liga Tineretului Comunist și din Organizația Pionierilor din China. „După ce am intrat la universitate, am ajutat și câțiva prieteni să se retragă”, a spus el.
Adresându-se artiștilor, el a declarat: „Sunteți extraordinari. Nu pot găsi un cuvânt mai potrivit decât «extraordinari». Fiecare mișcare, fiecare fragment muzical, chiar și tranzițiile dintre scene au fost impecabile și incredibil de cursive. În timpul pauzei am simțit o ușoară tristețe pentru că nu văzusem destul. Cele două ore au trecut mult prea repede. Vă mulțumesc că mi-ați oferit ocazia să văd un spectacol atât de frumos.”
El a conchis: „Data viitoare, dacă voi avea ocazia, vreau să văd Shen Yun împreună cu familia mea și să invit pe absolut oricine pot.” El a adăugat că le va recomanda cu tărie spectacolul prietenilor apropiați: „Le voi spune: aveți încredere în mine măcar de data aceasta, cu siguranță nu veți regreta.”
Pentru mai multe informații despre orele spectacolelor, locații și bilete, vă rugăm să vizitați www.shenyun.com.
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.



citiți în continuare ...