Cum a ajuns în New York „ura faţă de bogaţi” şi susţinerea regimului opresiv al PCC

Comentariu

Publicaţia The New York Times a publicat recent articole care defăimează Shen Yun și Falun Gong. Într-un articol de atac recent, ei au susținut că Shen Yun Performing Arts a acumulat active de 266 de milioane de dolari. Articolul folosește apoi declarații distorsionate pentru a sugera probleme financiare în cadrul Shen Yun, folosind acest lucru ca o modalitate de a-l ataca pe fondatorul Falun Gong și pe practicanții școlii.

Poate că cei care au pus la cale această campanie mediatică cred că stigmatizarea Falun Gong din perspectivă economică și financiară este abordarea cea mai rentabilă și cu cel mai mare impact. Ei nu își dau seama că în esență, acest lucru răspândește și reproduce retorica „anti-bunăstare” a Partidului Comunist în Statele Unite și în lumea liberă, în încercarea de a suprima Falun Gong la nivel internațional.

Rădăcinile retoricii PCC de „ură împotriva celor bogați”

În propaganda Partidului Comunist Chinez (PCC), lumea este pur materială. Iar comuniștii sunt materialiști care nu se vor da în lături de la nimic pentru a pune mâna pe bogății și resurse.

Ascensiunea la putere a PCC a fost construită pe violență, jaf și distrugere. De la așa-numitele campanii de reformă agrară din anii 1920 și 1930, în care au confiscat terenuri de la proprietari, la așa-numitele mișcări de transformare socialistă din anii 1950 și 1960, și până la economia hibridă public-privat de astăzi, acțiunile lor au fost marcate de violență, minciuni și vărsare de sânge.

În filozofia orientală, filozoful confucianist Mencius a spus odată: „Calea oamenilor este aceasta: dacă au un anumit nivel de trai, vor avea inima fermă; dacă nu au un anumit nivel de trai, nu au inima fermă”.

În gândirea occidentală, John Locke, filosof și medic englez, a afirmat odată că puterea nu trebuie privatizată și că proprietatea nu trebuie comunalizată, altfel omenirea ar intra pe poarta dezastrului.

Aceste adevăruri atemporale înrădăcinate în valori universale au rezonat profund cu oamenii timp de secole.

În plus, în multe dintre tradițiile religioase ale omenirii se crede că bogăția sau sărăcia cuiva în această viață este rezultatul karmei din viețile anterioare. Acumularea de virtuți și de fapte bune într-o viață anterioară duce la faimă, bogăție și binecuvântări în această viață, în timp ce comiterea de păcate și acumularea de rele aduce ghinion și suferință. Se crede că cei mai mari păcătoși, cei care nu pot fi răscumpărați, coboară în iad pentru a-și plăti datoriile karmice.

Apoi a venit PCC, hotărât să răstoarne cerul și pământul, să înșele lumea și să împacheteze cu îndrăzneală jaful, înșelăciunea și uciderea drept acte eroice de „eliberare a întregii umanități”. Pentru a mobiliza mai mulți oameni să se alăture campaniilor sale politice malefice, a trebuit să creeze un set de doctrine întortocheate, întorcând adevărul pe dos, răspândind minciuni și manipulând inimile și mințile oamenilor.

În primul și în primul rând, ateismul se afla la baza sa. Imnul comunist „Internaționala” proclama cu îndrăzneală: „Nu vrem salvatori condescendenți care să ne conducă dintr-o sală de judecată”. Mao Zedong s-a comparat atât cu Qin Shi Huang (primul împărat al Chinei, respectat pe scară largă), cât și cu Karl Marx, declarând: „Sunt un călugăr care ține o umbrelă - fără lege și nesăbuit”, un joc de cuvinte chinezesc pentru „fără lege”, arătând că nu avea niciun respect pentru lege și ordine.

În timpul Revoluției Culturale, cultura tradițională chineză a fost distrusă, confucianismul, budismul și taoismul au fost anihilate, iar respectul oamenilor pentru cer și credința în divin au fost eradicate. Acest lucru a zdrobit fundamentul moral și limitele etice ale societății. De atunci încolo, spălați pe creier de ateism, mulți chinezi s-au simțit liberi să comită fără ezitare orice infracțiune.

În al doilea rând, PCC a promovat ideologia luptei de clasă. După cel de-al IX-lea Congres al Partidului din 1969, PCC a consacrat „lupta de clasă ca sarcină centrală” în constituția partidului său. Mao Zedong a declarat deschis: „Putem începe să vorbim despre clasă și despre lupta de clasă chiar acum. Trebuie să vorbim despre asta în fiecare an, în fiecare lună, în fiecare zi” și „Lupta de clasă funcționează ca prin farmec”. PCC a împărțit oamenii în două categorii principale: „poporul” și „dușmanii de clasă”, definiția „dușmanilor de clasă” schimbându-se de-a lungul timpului. În trecut, aceștia erau proprietarii, țăranii bogați, contrarevoluționarii și oamenii de drepta. Astăzi, este vorba de Falun Gong. Mâine, oricine ar putea fi etichetat drept inamic. Această strategie îi învrăjbește pe oameni unii împotriva altora, sădește dezbinare și generează ură.

În cele din urmă, retorica PCC cea mai eficientă în înșelarea și incitarea oamenilor este idealul său comunist pentru o societate utopică bazată pe „distribuirea în funcție de nevoi”. Manifestul comunist afirmă public: „Teoria comuniștilor poate fi rezumată într-o singură propoziție: abolirea proprietății private”.

Pentru a realiza acest lucru, PCC a folosit teoria „exploatării”, susținând că a avea bogăție este în mod inerent rău. Au răspândit sloganuri precum „Chiar și cocoșii din curtea unui proprietar cântă la miezul nopții” și „Fiecare por al corpului unui capitalist prelinge sânge și murdărie”. Aceștia au mobilizat fermierii pentru a-și exprima nemulțumirile, au stârnit ură și au lansat campanii politice pentru a-i jefui pe cei bogați, a-i elimina pe proprietarii de terenuri și a confisca bunurile. Proprietarii au fost demonizați și eradicați, în timp ce capitaliștii au fost aduși la disperare, unii fiind chiar constrânși să se sinucidă sărind de pe clădiri. Peste o jumătate de secol, această ură față de cei bogați a fost adânc înrădăcinată în mentalitatea publicului chinez.

Așa-numita politică de reformă și deschidere de după moartea lui Mao a fost doar o versiune îmbunătățită a înșelătoriei. Aceasta a exploatat investițiile străine și banii câștigați cu greu de oamenii obișnuiți pentru a îmbogăți elita PCC. Pe de o parte au continuat să picteze imagini roz ale unui viitor mai bun pentru mase, în timp ce pe de altă parte au îmbrățișat corupția ca strategie de guvernare și nu au arătat nicio milă în suprimarea întreprinderilor private.

Chiar și astăzi, PCC încă mai flutură steagul „prosperității comune” în timp ce vizează cetățenii chinezi bogați din întreaga lume. În cele din urmă, obiectivul este fie consolidarea puterii lor tot mai mici, fie umplerea propriilor buzunare.

Succesul Shen Yun: Un miracol și o reflectare a viziunilor tradiționale asupra bogăției

Shen Yun se deosebește de majoritatea grupurilor artistice din lume. Nu se bazează pe sponsorizări corporative, nici pe finanțări guvernamentale sau donații ale membrilor. În schimb a stabilit un model unic de succes condus în întregime de talentul său artistic de clasă mondială și de valorile tradiționale profund emoționante, stabilind un exemplu remarcabil pentru organizațiile de arte interpretative de astăzi.

În cei 5.000 de ani de cultură tradițională bogată a Chinei, există nenumărate povești ale unor persoane nobile care au câștigat avere cu integritate și au folosit-o în mod virtuos. Un exemplu strălucitor este Guan Zhong, un celebru prim-ministru al statului Qi în urmă cu peste 2.000 de ani, care nu a fost doar un om de stat vizionar, ci și un maestru în obținerea independenței financiare. Un altul este Fan Li, cunoscut și sub numele de Tao Zhu Gong, fondatorul comerțului chinez. După ce l-a ajutat pe regele Goujian să cucerească statul Wu, Fan Li s-a îmbogățit de trei ori și și-a donat averea tot de atâtea ori, manifestând principiul tradițional chinez al afacerilor conform căruia bogăția trebuie să fie în beneficiul poporului. Povestea sa reflectă credința tradițională chineză conform căreia virtutea și bogăția merg mână în mână.

În calitate de organizație non-profit, Shen Yun este dedicată reînvierii culturii tradiționale. Prin eforturi neobosite, a construit un brand de renume internațional pe baza propriilor merite. Shen Yun oferă un sprijin cuprinzător pentru personalul său și sprijină financiar Academia Fei Tian și Colegiul Fei Tian, care oferă tuturor studenților lor burse complete în valoare de aproximativ 50.000 de dolari pe an, inclusiv cazare și masă. În plus, Shen Yun finanțează construcția de drumuri în beneficiul comunității sale locale.

Aceste acțiuni sunt o expresie modernă a viziunii tradiționale chineze asupra bogăției - câștigarea și utilizarea bogăției prin virtute - și sunt pe deplin conforme cu legile din SUA.

Cu toate acestea, succesul incredibil al Shen Yun a fost transformat de New York Times în afirmații de „exploatare” și „fanatism religios”. Ar putea fi acest atac răuvoitor un exemplu clar al războiului de propagandă al PCC desfășurat la New York?

Să ne uităm la poveștile profesorilor iluminați de-a lungul istoriei. Toate religiile tradiționale implică acte de donație. Când Iisus predica, accepta donații atât de la cei bogați, cât și de la cei săraci. O văduvă săracă i-a donat lui Iisus singurii ei bani și a fost lăudată pentru credința ei. Văduva din Sarepta l-a sprijinit pe profetul Ilie cu un pumn de făină și un pic de ulei, iar proviziile ei au durat în mod miraculos mult mai mult. Un băiat i-a dat lui Iisus cele cinci pâini și doi pești ai săi și nu numai că nu i-a fost foame, dar Iisus a făcut un miracol hrănind cu ele 5.000 de oameni. De asemenea, Confucius percepea taxe pentru învățăturile sale, iar atunci când călătorea prin state pentru a-și răspândi ideile, cheltuielile sale erau acoperite din veniturile discipolului său Zigong.

Nu auzi pe nimeni acuzându-i pe Iisus sau pe Confucius de profit sau punându-le la îndoială finanțele. Dimpotrivă, Iuda, care l-a trădat pe Iisus pentru 30 de monede de argint, a fost condamnat pentru totdeauna în istorie ca un simbol al rușinii.

Însă ateii PCC nu pot înțelege aceste valori tradiționale. În ochii lor totul se reduce la bani și putere. Ei folosesc banii pentru a-i ispiti pe alții și exercită puterea pentru a zdrobi disidența.

The New York Times ajută PCC în opresiunea sa

Prin raportarea sa falsă, New York Times încearcă să inducă în eroare cititorii, făcându-i să creadă că fondatorul Falun Gong strânge averi. Aceasta este aceeași tactică folosită de PCC acum 25 de ani, la începutul persecuției împotriva Falun Gong - o strategie care a eșuat demult. Dacă fiecare practicant Falun Gong ar dona doar 10 dolari fondatorului Li Hongzhi, acesta ar fi într-adevăr miliardar. Dar adevărul este că acesta nu a acceptat niciodată donații din partea discipolilor săi, chiar dacă învățăturile sale au adus sănătate milioanelor de oameni și au ajutat nenumărați pacienți bolnavi în fază terminală să se recupereze.

Când profesorul Li a ținut prelegeri și seminarii în China la începutul anilor 1990, prețul biletelor era cel mai mic dintre toate evenimentele de qigong de la acea vreme, în ciuda presiunilor din partea Asociației de Qigong a statului de a le crește. Profesorul Li a dorit să ajute mai mulți oameni și a ținut cont de situația financiară a studenților săi, insistând să mențină tarifele accesibile.

De-a lungul istoriei, învățătorii spirituali au apărut într-o lume degradată din punct de vedere moral pentru a preda adevărul, pentru a purta poverile karmice ale altora și pentru a-i ghida pe oameni înapoi către sinele lor original, virtuos. Aceste personalități merită respect și întotdeauna a fost normal și legal ca ele să accepte daruri sau donații. Acest lucru este în armonie cu legile divine.

Dar marele nostru profesor a ales să nu facă acest lucru. În schimb el trăiește din drepturile de autor obținute din cărțile sale și își învață discipolii să conducă școli și organizații non-profit în beneficiul comunităților. Deci, de ce New York Times transformă aceste acțiuni virtuoase în afirmații de „exploatare”? Nu este aceasta o copie fidelă a tacticilor de defăimare ale PCC și o extensie a politicii sale de persecuție transnațională?

PCC a etichetat întotdeauna Statele Unite drept „imperiul capitalist malefic” și a tratat Falun Gong ca fiind inamicul său principal. Extinderea politicilor sale de persecuție pe teritoriul Statelor Unite nu este doar o parte esențială a strategiei globale a PCC, ci și un obiectiv de lungă durată.

Iar acum, bucurându-se de libertatea de exprimare oferită în America, New York Times alege să denigreze credințele spirituale ale practicanților Falun Gong și să calomnieze Shen Yun Performing Arts. Procedând astfel, a devenit un instrument neintenționat al campaniei transnaționale a PCC împotriva libertății religioase. Cât de tragic și rușinos!

Acest articol a fost publicat inițial pe site-ul Minghui.org și a fost tradus din chineză.

Punctele de vedere exprimate în acest articol sunt opiniile autorului și nu reflectă în mod necesar punctele de vedere ale The Epoch Times.

https://www.theepochtimes.com/opinion/how-hating-the-rich-and-supporting-ccp-oppression-has-arrived-in-new-york-5786230