Pe 20 iulie 2023, practicanții Falun Dafa au organizat activități pe plaja din apropierea Consulatului Chinei din Istanbul. Aceștia au făcut exerciții Falun Dafa și au strâns semnături pentru o petiție prin care se solicita Partidului Comunist Chinez (PCC) să pună capăt persecuției care durează de 24 de ani. În acea seară au organizat o ceremonie cu lumânări pentru a comemora miile de practicanți care și-au pierdut viața în urma persecuției din China.
În timpul emisiunii "Ritmul vieții cu Özlem Acar" de pe canalul național din Turcia, BeyazTV, un practicant Falun Dafa a fost invitat să prezinte practica și să vorbească despre persecuție.
Practicanți demonstrează exercițiile în fața Consulatului Chinei din Istanbul, pe 20 iulie 2023
Ceremonie cu lumânări aprinse în fața Consulatului Chinei
Practicanții au demonstrat cele cinci seturi de exerciții Falun Dafa în fața Consulatului Chinei. Mulți rezidenți locali și turiști au fost atrași de acordurile melodioase ale exercițiilor. Unii trecători au cerut mai multe informații despre Falun Dafa și au vrut să știe de ce PCC persecută această practică. Mai multe persoane au semnat o petiție pentru a susține eforturile practicanților de a pune capăt persecuției. Alții au întrebat unde ar putea învăța practica.
În timpul ceremoniei desfășurate la lumina lumânărilor, un cuplu a întrebat ce este Falun Dafa și a stat de vorbă cu practicanții timp îndelungat. Când au aflat despre persecuție, au fost întristați de aceste lucruri și au semnat imediat petiția.
İbrahim Çakır a citit cu atenție fiecare afiș și apoi a cerut să învețe exercițiile. După aceea, a spus: "Îmi plac foarte mult exercițiile. Sunt o persoană foarte nervoasă, iar exercițiile mă relaxează".
Ibrahim Çakır a spus că toți oamenii ar trebui să sprijine Falun Dafa și să ajute la oprirea persecuției
İbrahim a spus că PCC a torturat și a persecutat practicanții timp de mulți ani. El a adăugat: "Cred că este o datorie a umanității din toate categoriile sociale și din toate direcțiile să vă sprijine activitatea."
Prezentarea Falun Dafa pe canalul național de televiziune din Turcia
O practicantă (stânga) a fost invitată să prezinte Falun Dafa în cadrul emisiunii "Ritmul vieții cu Özlem Acar" de pe canalul național turcesc BeyazTV
Sâmbătă, 29 iulie, o practicantă Falun Dafa a fost invitata emisiunii "Ritmul vieții cu Özlem Acar", difuzată la BeyazTV, la prânz. Emisiunea a fost transmisă în direct. Înainte de difuzarea programului, practicanții i-au informat pe ceilalți invitați despre Falun Dafa și despre persecuție.
Când a început emisiunea în direct la ora 11:00, a fost prezentată mai întâi Falun Dafa, iar apoi a fost explicată persecuția desfășurată împotriva Falun Dafa. În timp ce practicanta vorbea, pe ecran au fost afișate imagini cu practicanți care protestau pașnic împotriva persecuției. Gazda, doamna Özlem Acar, a fost foarte interesată de Falun Dafa și după emisiune i-a cerut practicantei mai multe informații. Ea a fost șocată când i s-a spus cum PCC recoltează organe de la practicanți în timp ce aceștia sunt în viață.
Context: Ce este Falun Dafa și de ce o persecută PCC?
Falun Dafa (cunoscută și sub numele de Falun Gong) a fost prezentată pentru prima dată publicului de domnul Li Hongzhi în Changchun, China, în 1992. Disciplina spirituală este practicată în prezent în peste 100 de țări și regiuni din întreaga lume. Milioane de oameni care au îmbrățișat învățăturile bazate pe principiile adevărului, compasiunii și toleranței și au învățat cele cinci exerciții cu mișcări line, au experimentat îmbunătățirea stării de sănătate și a calității vieții.
Jiang Zemin, fostul șef al Partidului Comunist Chinez (PCC), a perceput popularitatea crescândă a acestei discipline spirituale ca pe o amenințare la adresa ideologiei ateiste a PCC și, la 20 iulie 1999, a emis un ordin de interzicere a acestei practici.
Sub conducerea personală a lui Jiang, PCC a înființat Biroul 610, o organizație de securitate extralegală care are puterea de a trece peste sistemele polițienești și judiciare și a cărei singură funcție este de a efectua persecuția Falun Dafa.
Minghui.org a confirmat moartea a mii de practicanți ca urmare a persecuției din ultimii 22 de ani. Se crede că numărul real este mult mai mare. Și mai mulți au fost închiși și torturați pentru credința lor.
Există dovezi concrete că PCC susține recoltarea de organe de la practicanții deținuți, care sunt uciși pentru a aproviziona industria de transplant de organe.
***
Cartea “NOUĂ COMENTARII DESPRE PARTIDUL COMUNIST” a determinat ca 410 milioane de chinezi să renunțe la Partidul Comunist și organizațiile afiliate, încurajând astfel o mișcare pașnică fără precedent în China, pentru transformare și schimbare.
* Vă invităm să semnați
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.