Pe 29 iulie 2023, practicanții au organizat activități în Plaza San Sebastián din Cartagena, pentru a prezenta Falun Dafa. Prin postere și demonstrații de exerciții, ei au explicat în ce constă această practică și au descris modul în care este persecutată de Partidul Comunist Chinez (PCC).
Oamenii se informează despre Falun Dafa și despre persecuția din China în timpul unui eveniment organizat în Cartagena pe 29 iulie
Situată pe coasta din sud-estul Spaniei, Cartagena este un important sit naval de pe coasta mediteraneană. Un oraș istoric care datează din timpul Imperiului Roman, Cartagena este bine cunoscut pentru plajele, muzeele și clădirile sale antice. După ce au auzit cum sunt maltratați practicanții Falun Dafa în China pentru credința lor în valorile Adevăr - Compasiune - Toleranță, mulți oameni au semnat o petiție prin care se solicita încetarea persecuției ordonate de PCC, care include recoltarea forțată de organe.
Oamenii semnează o petiție prin care se solicita încetarea persecuției desfășurate de PCC împotriva Falun Dafa
După ce au citit posterele și pliantele, trei tineri s-au declarat șocați de atrocitățile PCC, în special de recoltarea forțată de organe. Unul dintre ei a exclamat: "Este oribil! Trebuie să oprim asta!"
Trei tineri au fost interesați să învețe exercițiile
Pe lângă faptul că au semnat petiția, au discutat cu un practicant și au întrebat despre Falun Dafa. Când li s-a spus despre beneficiile pe care Falun Dafa le aduce minții și corpului, au decis să învețe exercițiile.
Domingo din Cartagena
Domingo este din Cartagena și a spus că știe cum comunismul a influențat negativ țările din America Latină, cum ar fi Venezuela. Dar a spus că brutalitatea PCC a fost dincolo de orice imaginație. Atât surprins, cât și supărat de ceea ce se întâmplă în China, el a semnat petiția și a spus că speră ca aceste tragedii să se termine curând.
Beatriz, care este din Madrid, se afla în vacanță în Cartagena. "Sunt la curent cu persecuția exercitată de PCC împotriva Falun Dafa, inclusiv cu recoltarea de organe", a spus ea. "Nu există drepturi ale omului sau libertate în China. Îi admir pe cei care își pot apăra credința în China comunistă totalitară."
Eloisa a semnat petiția și a lăudat practicanții pentru curajul lor de a expune cruzimea PCC. Ea le-a mulțumit practicanților pentru introducerea Falun Dafa și a principiilor sale Adevăr – Compasiune - Toleranță.
Jose
Un alt localnic, Jose, a discutat cu practicanții și a semnat petiția. "PCC a suprimat drepturile și credințele de bază. Trebuie să oprim acest lucru", a spus el. "China comunistă face afaceri cu țările occidentale. Dacă nu punem capăt suprimării, regimul va deveni și mai nesăbuit".
O chinezoaică a spus că este originară din provincia Fujian din sud-estul Chinei. După ce a auzit cum PCC a făcut rău poporului său timp de decenii, inclusiv practicanților Falun Dafa, ea a fost de acord să renunțe la apartenența la organizațiile sale de tineret, și anume la Liga Tineretului și la Tinerii Pionieri, cărora li se alăturase. De asemenea, a plănuit să învețe mai multe despre evenimentele actuale din China și să împărtășească informațiile cu familia ei.
Context: Ce este Falun Dafa și de ce o persecută PCC?
Falun Dafa (cunoscută și sub numele de Falun Gong) a fost prezentată pentru prima dată publicului de domnul Li Hongzhi în Changchun, China, în 1992. Disciplina spirituală este practicată în prezent în peste 100 de țări și regiuni din întreaga lume. Milioane de oameni care au îmbrățișat învățăturile bazate pe principiile adevărului, compasiunii și toleranței și au învățat cele cinci exerciții cu mișcări line, au experimentat îmbunătățirea stării de sănătate și a calității vieții.
Jiang Zemin, fostul șef al Partidului Comunist Chinez (PCC), a perceput popularitatea crescândă a acestei discipline spirituale ca pe o amenințare la adresa ideologiei ateiste a PCC și, la 20 iulie 1999, a emis un ordin de interzicere a acestei practici.
Sub conducerea personală a lui Jiang, PCC a înființat Biroul 610, o organizație de securitate extralegală care are puterea de a trece peste sistemele polițienești și judiciare și a cărei singură funcție este de a efectua persecuția Falun Dafa.
Minghui.org a confirmat moartea a mii de practicanți ca urmare a persecuției din ultimii 22 de ani. Se crede că numărul real este mult mai mare. Și mai mulți au fost închiși și torturați pentru credința lor.
Există dovezi concrete că PCC susține recoltarea de organe de la practicanții deținuți, care sunt uciși pentru a aproviziona industria de transplant de organe.
***
Cartea “NOUĂ COMENTARII DESPRE PARTIDUL COMUNIST” a determinat ca 410 milioane de chinezi să renunțe la Partidul Comunist și organizațiile afiliate, încurajând astfel o mișcare pașnică fără precedent în China, pentru transformare și schimbare.
* Vă invităm să semnați
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.