România: Activităţi de informare despre Falun Dafa în Bucureşti şi Vatra Dornei

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Pe 23 septembrie, practicanții Falun Dafa din București au organizat un stand de informare în Piața Unirii din capitală, iar pe 24 septembrie practicanții din nordul țării au fost în orașul montan Vatra Dornei. Aceștia au informat localnicii și turiștii despre efectele benefice ale practicării Falun Dafa și despre modul în care principiile școlii Falun Dafa - Adevăr, Compasiune și Toleranță schimbă în bine viața oamenilor. De asemenea, ei au vorbit și despre faptul că în China acest mod de viață tradițional este perceput de regimul comunist ca antagonic ideologiei sale și prin urmare acesta desfășoară o puternică opresiune asupra celor care îl susțin.

În acest scop au fost expuse bannere cu informații de prezentare a școlii Falun Dafa, și bannere care expun persecuția la care este supusă aceasta la ordinul PCC. Practicanții au înmânat pliante informative și flori de lotus, ca simbol al purității. Pe parcursul evenimentelor ei au oferit o demonstrație a exercițiilor fizice și meditative specifice școlii.


București


null

Standul Falun Dafa în Piața Unirii din București, pe 23 septembrie 2023


Bucureștenii, tineri și vârstnici, au trecut pe la standul din Piața Unirii pentru a le cere practicanților mai multe informații. În ciuda diferențelor de vârstă și de pregătire, reacțiile lor la aflarea veștii despre persecuție au fost aceleași: surpriză față de faptul că o țară ar ataca în mod intenționat oameni care trăiesc conform valorilor morale.


null

Daniela, 24 de ani, absolventă de tehnică dentară consideră că libertatea de exprimare este foarte importantă


Daniela are 24 de ani și este absolventă de tehnică dentară. Ea consideră că soluția la problemele societății actuale este răspândirea adevărului pe scară largă, în toate modurile posibile.

"Libertatea de exprimare este foarte importantă mai ales în societatea actuală, care este coruptă și asaltată de influențe care încearcă să distrugă valorile morale. Ar fi bine să transmiteți aceste informații prin diverse canale, astfel încât să ajungă mai ușor la oameni, pentru că tinerii pe care îi cunosc sunt foarte deschiși în a înțelege și alte culturi și ce se întâmplă în alte părți ale lumii."


null

Ruxandra, Samar și Andreea (de la stânga spre dreapta) susțin valori precum adevărul, compasiunea și toleranța


Ruxandra și Samar (eleve în clasa a X-a) și Andreea (elevă în clasa a IX-a) au fost emoționate când au primit câte o floare de lotus. Au spus că Falun Dafa este bună și au fost tulburate de faptul că în China sunt persecutate principiile morale. Ruxandra a spus că "este foarte important ca aceste valori să fie răspândite în rândul tinerilor, care sunt influențați sau tentați de diferite opinii transmise prin intermediul platformelor sociale".


nullnullnull

Prezentând școala Falun Dafa și faptele reale ale PCC pentru anihilarea acesteia, în Piața Unirii din București, pe 23 septembrie 2023


Cele două doamne mature din colaj (stânga jos) au fost șocate când au aflat că în China le sunt prelevate organele oamenilor care cred în principii precum Adevăr - Compasiune - Toleranță pentru a fi folosite în industria de transplant ilegal de organe, în scopul obținerii unor profituri uriașe. Ambele au afirmat că acest lucru nu este surprinzător pentru China și că "atrocitățile comise de regimul comunist din China sunt similare cu cele comise de comuniștii din România, care au ucis oameni de toate categoriile".

Trei tineri studenți la Seminarul Teologic (colaj, dreapta jos) care s-au oprit la standul Falun Dafa cunoșteau atrocitățile care se fac la ordinul Partidului Comunist Chinez (PCC) împotriva dreptului la credință. Aflând despre persecuția împotriva sistemului tradițional chinez de cultivare a valorilor morale, studenții au fost uimiți de faptul că practicanții Falun Dafa sunt torturați, deși știau că în China regimul comunist persecută religiile, și că acolo creștinismul se practică subteran.

Educați la Seminarul Teologic, tinerii cunosc importanța valorilor morale, a adevărului, compasiunii și toleranței. Ei consideră că lumea ar trebui să fie mai bună, să respecte și să creadă în puterea vindecătoare a acestor valori morale pe care Falun Dafa le readuce în atenția lumii.


Vatra Dornei

Praticanții din Vatra Dornei și din alte localități nordice au oferit trecătorilor posibilitatea de a semna o petiție prin care se solicită încetarea persecuției brutale desfășurate de PCC împotriva practicanților Falun Gong din China.


null

Un cuplu vârstnic și-a întrerupt plimbarea pentru a asculta povestea adevărată a persecuției din China, la Vatra Dornei, pe 24 septembrie 2023


Un cuplu vârstnic și-a întrerupt plimbarea pentru a asculta povestea adevărată a persecuției din China, și au mulțumit pentru oportunitatea de a afla lucruri care sunt ținute sub tăcere de mass-media internațională, din cauza extinderii persecuției desfășurate de PCC la nivel global.

Discuția s-a îndreptat apoi spre principiile drepte - adevar, compasiune, toleranță.

Domnul a remarcat cât de important este să conștientizăm că "bunătatea este primul pas spre îmbunătățirea fiecăruia dintre noi, iar dacă un om are inima bună, acel om va face numai bine și niciodată ceva rău".

La plecare, acesta a urat practicanților "succes în răspândirea bunătății".

A primit un pliant informativ, iar doamna care îl însoțea a primit o floare de lotus.


nullnullnullnullnullnullnull

Imagini de la evenimentul de informare despre Falun Dafa organizat în Vatra Dornei pe 24 septembrie 2023


Context: Ce este Falun Dafa și de ce o persecută PCC?

Falun Dafa (cunoscută și sub numele de Falun Gong) a fost prezentată pentru prima dată publicului de domnul Li Hongzhi în Changchun, China, în 1992. Disciplina spirituală este practicată în prezent în peste 100 de țări și regiuni din întreaga lume. Milioane de oameni care au îmbrățișat învățăturile bazate pe principiile adevărului, compasiunii și toleranței și au învățat cele cinci exerciții cu mișcări line, au experimentat îmbunătățirea stării de sănătate și a calității vieții.

Jiang Zemin, fostul șef al Partidului Comunist Chinez (PCC), a perceput popularitatea crescândă a acestei discipline spirituale ca pe o amenințare la adresa ideologiei ateiste a PCC și, la 20 iulie 1999, a emis un ordin de interzicere a acestei practici.

Sub conducerea personală a lui Jiang, PCC a înființat Biroul 610, o organizație de securitate extralegală care are puterea de a trece peste sistemele polițienești și judiciare și a cărei singură funcție este de a efectua persecuția Falun Dafa.

Minghui.org a confirmat moartea a mii de practicanți ca urmare a persecuției din ultimii 22 de ani. Se crede că numărul real este mult mai mare. Și mai mulți au fost închiși și torturați pentru credința lor.

Există dovezi concrete că PCC susține recoltarea de organe de la practicanții deținuți, care sunt uciși pentru a aproviziona industria de transplant de organe.

***

Cartea “NOUĂ COMENTARII DESPRE PARTIDUL COMUNIST” a determinat ca 410 milioane de chinezi să renunțe la Partidul Comunist și organizațiile afiliate, încurajând astfel o mișcare pașnică fără precedent în China, pentru transformare și schimbare.

* Vă invităm să semnați

Petiția adresată Preşedintelui României, pentru condamnarea recoltării forţate de organe de la practicanţii Falun Gong în China


* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.