Publicul european şi american apreciază Shen Yun: "Am fost într-o lume celestă"

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

null


În ultima săptămână a lunii februarie 2023, companiile Shen Yun Performing Arts cu sediul la New York aflate în turneu, au continuat să aducă frumusețea și înțelepciunea "Chinei de dinainte de comunism" în orașe din Statele Unite, Franța, Germania și Polonia. Spectacolele cu toate biletele vândute, cu sălile pline și cu locuri suplimentate au fost frecvente.


Shen Yun New York la Grand Theatre de Provence din Aix-En-Provence, Franța, pe 26 februarie. Compania a prezentat opt spectacole la Aix-En-Provence între 24 februarie și 1 martie, toate cu sălile pline. Biletele au fost epuizate la jumătatea lunii decembrie a anului trecut, iar unele locuri cu vedere obturată au trebuit să fie deschise pentru a satisface cererea. (The Epoch Times)


Shen Yun Global la spectacolul cu toate biletele vândute, la Forum am Schlosspark din Ludwigsburg, Germania, pe 25 februarie. În timpul apelului la cortină, membrii publicului i-au ovaționat în picioare pe artiști. Compania a prezentat șase spectacole la Ludwigsburg între 21 și 25 februarie, toate cu sălile pline. Biletele pentru spectacolele programate inițial au fost epuizate cu mult timp înainte. După Crăciun, prezentatorul local a adăugat încă o reprezentație, care, de asemenea, s-a vândut rapid. Prezentatorul local a pus apoi la vânzare câteva locuri cu vedere obturată, pentru a satisface cererea. (The Epoch Times)


Shen Yun International la AT&T Performing Arts Center-Winspear Opera House din Dallas, Texas, în seara zilei de 25 februarie. Compania a prezentat cinci spectacole în Dallas în perioada 24-26 februarie, după ce în ianuarie a susținut șapte spectacole. Spectacolul de seară din 26 februarie a fost adăugat cu trei săptămâni înainte pentru a satisface cererea. Toate spectacolele din Dallas au fost prezentate fie sold-out, fie cu săli pline. (NTD Television)


Shen Yun Touring la Orpheum Theatre din Minneapolis, Minnesota, pe 26 februarie. Compania a prezentat patru spectacole în Minneapolis între 24 și 26 februarie, toate cu sălile pline. (NTD Television)


Shen Yun North America în fața sălii pline, la Teatrul George S. și Dolores Doré Eccles din Salt Lake City, Utah, în seara zilei de 25 februarie. Compania a prezentat șase spectacole în Salt Lake City între 21 și 25 februarie. (The Epoch Times)


Shen Yun New Era la The Smith Center for the Performing Arts din Las Vegas, Nevada, în seara zilei de 25 februarie. Compania a prezentat patru spectacole în Las Vegas între 24 și 26 februarie, toate cu sălile pline. Deoarece spectacolele au fost vândute în avans, unele locuri cu vedere obturată au fost deschise publicului, pentru a satisface cererea. (NTD Television)


Shen Yun New World în fața unei săli pline la Merrill Auditorium din Portland, Maine, pe 26 februarie. Membrii publicului s-au ridicat în picioare pentru a aplauda în timpul apelului la cortină, iar artiștii au făcut două reverențe. Compania a prezentat două spectacole în Portland pe 25-26 februarie. (The Epoch Times)


"Am fost transpusă într-o lume cerească"

Laurence Huon de Kermadec, fostă dansatoare și membră a familiei nobile Huon de Kermadec, la spectacolul Shen Yun de la Aix-en-Provence, pe 26 februarie (NTD Television)


Laurence Huon de Kermadec, fostă dansatoare și membră a familiei nobile Huon de Kermadec, a asistat la spectacolul Shen Yun de la Aix-en-Provence pe 26 februarie.

Doamna Huon de Kermadec a declarat că a fost "extrem de emoționată de frumusețea, armonia și de mesajul spiritual prezentat în acest spectacol. A fost absolut uimitor! Am fost cu adevărat foarte emoționată!"

"Impresionant! A fost incredibil de frumos, m-am simțit ca într-o lume cerească", a spus ea.


"Magnific, pur și simplu absolut minunat"

Louie Gohmert, avocat și fost reprezentant al SUA, la spectacolul Shen Yun din Dallas, Texas, pe 26 februarie (The Epoch Times)


Louie Gohmert, avocat și fost reprezentant al SUA din partea statului Texas, a văzut Shen Yun împreună cu soția și fiica sa în Dallas, Texas, pe 26 februarie.

"A fost magnific, pur și simplu minunat. Frumusețea și antrenamentul de care au dat dovadă - magnific este cel mai bun cuvânt pe care îl am la adresa spectacolului. Este pur și simplu uluitor", a declarat domnul Gohmert.

El a fost impresionat "nu numai de modul și de pregătirea demonstrată, ci și de faptul că am văzut fabule care conțineau mesaje morale, iar asta este ceva ce nu primim suficient în Statele Unite în zilele noastre".

Domnul Gohmert a lăudat standardul moral ridicat al spectacolului Shen Yun și a adăugat că "este făcut cu atâta frumusețe și cu un simț al veseliei."

"Aceasta este forma umană adevărată, atunci când i se permite să fie liberă și să sărbătorească, și este cu siguranță o bucurie să o privești", a adăugat el.

"Este o cultură foarte veche, cu multe lecții adevărate pentru întreaga umanitate. Este minunat că avem șansa de a vedea acum, ceea ce oamenii au văzut acum 5.000 de ani. Culorile și frumusețea mișcărilor sunt cu adevărat o celebrare a formei umane în sine."

"O călătorie culturală de 5.000 de ani, și să o avem chiar aici, în Texas! Este o cultură atât de frumoasă care conține mesaje morale și elemente de îmbinare a binelui cu răul. Acestea sunt prezente în noi și vor fi mereu în noi. Este important să recunoaștem binele și răul, iar dacă nu le recunoaștem, am putea fi atrași de partea răului", a spus dl Gohmert.

El i-a încurajat și pe alții să vadă Shen Yun. "Cred că, cu cât îl vor vedea mai mulți, cu atât vor fi mai inspirați și astfel nu vom pierde acele mii de ani de tradiție și cultură", a remarcat el.

"Veniți să-l vedeți (spectacolul)! Este un lucru frumos de privit și veți pleca fascinați de frumusețe. Sper că veți pleca acasă cu mesajul că persecuția oriunde are ea loc afectează întreaga lume și că trebuie să încurajăm cu toții libertatea", a spus dl Gohmert.


"Un festin pentru ochi, care merge direct la inimă"

(De la stânga la dreapta): Philip Kesmarki, Carina Hammerschmidt, Christine și Zoltan Kesmarki la spectacolul Shen Yun din Ludwigsburg, Germania, la 23 februarie (The Epoch Times)


Christine Kesmarki, proprietara unei școli de dans de societate, soțul ei, Zoltan Kesmarki, dansator profesionist, fiul lor Philip, violonist, și prietena lui Philip, Carina, au văzut împreună Shen Yun la Ludwigsburg, Germania, pe 23 februarie.

"Este minunat! Am învățat multe în această seară. Aceasta este originea baletului, a dansului. Este grațios și pur și simplu perfect", a spus Christine.

"Am cel mai mare respect pentru acești artiști de pe scenă, care și-au antrenat corpul timp de mii de ore și încă stau acolo pe scenă, zâmbind. Este o sărbătoare pentru ochi care merge direct la inimă. Divin, divin!", a mai spus ea.

Philip, care a văzut Shen Yun pentru a doua oară, era absolut de acord cu mama sa.

"Mi-ar plăcea să vin mult mai des. Sunt mereu încântat de cultură, de costume și de [diferitele] tipuri de dans", a spus Philip.

"Instrumentele tradiționale îmbinate cu orchestra noastră europeană mă încântă necontenit. Aș putea să vizionez ore întregi!", a spus el.

În calitate de coleg dansator, Zoltan s-a simțit foarte inspirat. "Cei 5.000 de ani ai Chinei sunt ca un basm. Este pur și simplu frumos. Nu pot să o descriu altfel. Mi-ar plăcea să urc pe scenă și să dansez alături de ei. Ar fi cel mai frumos lucru", a spus Zoltan.

Aspectul spiritual al spectacolului Shen Yun i-a creat lui Zoltan o legătură mai profundă cu poporul chinez. "Cu siguranță în fiecare cultură există povești despre cum începe viața și cum continuă după moarte, precum și despre zei. Este foarte frumos să vezi și să experimentezi asta", a spus el.

"Revenind la vechile tradiții - toată lumea ar trebui să își scrie asta pe frunte pentru a-și aminti în fiecare zi că așa ar trebui să fie viața. Viața se mișcă repede și totul este o nebunie, ar trebui să ne întoarcem la vechile valori. Acesta a fost cel mai frumos mesaj pentru mine", a spus Zoltan.

Philip a adăugat că loialitatea afișată în dansurile bazate pe poveștile din cadrul spectacolului Shen Yun nu mai poate fi găsită în societatea modernă, iar acest aspect l-a emoționat foarte mult.

El a spus că oamenii trebuie să readucă în actualitate astfel de valori, deoarece "într-o zi vor fi din nou importante când [vom descoperi că] nimic în lume nu ne mai ține împreună. Trebuie să avem mai întâi loialitate pentru a avea unitate".

Christine a fost cel mai mult impresionată de curajul artiștilor Shen Yun de a vorbi despre persecuția organizată de regimul comunist chinez împotriva practicanților Falun Gong. De fapt, întreaga familie a avut lacrimi în ochi în timpul acestei secvențe de dans.

"A fost foarte interesant, foarte emoționant și, de asemenea, foarte îndrăzneț. Mi se pare foarte interesant să arunci o privire în culisele Chinei [moderne] pentru a observa violența, limitarea libertății și asuprirea oamenilor... [Reprezentarea Shen Yun] te atinge foarte mult și te face să te gândești mult la aceste lucruri", a spus ea.

"Shen Yun ne-a deschis inimile, a mers direct la inimile noastre ca un tren expres. Este pur și simplu inspirațional. Nu putem decât să ne bucurăm și să fim fericiți că trăim în această lume liberă. Ne face să o apreciem și să o respectăm și mai mult. Shen Yun ne-a arătat acest lucru", a spus Christine.


"Foarte bine realizat" și "foarte plăcut"

Compozitorul Gary Thomas, soția sa Kirsten și fiica lor Hope la spectacolul Shen Yun din Salt Lake City, Utah, pe 23 februarie (The Epoch Times)


Gary Thomas, muzician și compozitor, soția sa Kirsten și fiica lor Hope au asistat la spectacolul Shen Yun din Salt Lake City, Utah, pe 23 februarie. Aceasta a fost a treia oară când familia a văzut Shen Yun.

"Îmi plac foarte mult versurile. Orchestrația este minunată și cred că există multă virtuozitate în întreaga orchestră, iar dirijorul este foarte bun. Este foarte, foarte riguros", a spus domnul Thomas.

În ceea ce privește orchestra Shen Yun, care este compusă din orchestra clasică occidentală combinată cu instrumente tradiționale chinezești, aceasta a fost precum cireașa de pe tort și a fost apreciată de domnul Thomas astfel: "Îmi place. Este foarte bine realizată și foarte plăcută."

"Compozițiile sunt foarte frumoase. De fapt, le-am vizionat cu mulți ani în urmă și este foarte interesant de văzut evoluția acestora. Gradul lor de creativitate s-a îmbunătățit cu siguranță", a spus domnul Thomas.

Vorbind despre muzicienii orchestrei Shen Yun, acesta a spus: "Sunt extraordinari, excelenți! Știu că a cânta la trompetă și a fi într-o orchestră de suflători seară de seară este o muncă grea. De asemenea, este o muncă grea să-ți păstrezi concentrarea. Artiștii Shen Yun consider că fac o treabă minunată. Este foarte, foarte bine și foarte plăcut.

Doamna Thomas a mai împărtășit: "Întotdeauna îmi place cum sunt sincronizate muzica și dansul, împreună cu istoria. Familia mea și cea din partea mamei mele a fost originară din China de dinainte de comunism și aceasta a trebuit să părăsească China, știu aceste detalii din poveștile familiei mele, de aceea simt că spectacolul Shen Yun mă conectează la adevărata mea origine."

"Cred că este extrem de important acest spectacol, care este prezentat publicului cu mult curaj și îndrăzneală, pentru că prezintă atrocitățile organizate de PCC, despre care mulți oameni nu știu, și pentru acest lucru, eu cred că spectacolul este uimitor", a comentat dl Thomas.

"Cred că se concentrează pe toate părțile pozitive ale naturii umane pierdute odată cu situația politică actuală, care le-a distrus. Așa că [acest lucru] ne amintește despre ce era vorba înainte. Este minunat", a spus doamna Thomas.


"Dacă nu l-ați văzut, ar trebui să veniți să-l vedeți"

Generalul de brigadă în retragere, Garry Bahling, la spectacolul Shen Yun din Phoenix, Arizona, pe 22 februarie (The Epoch Times)


Garry Bahling, general de brigadă în retragere, a asistat la spectacolul Shen Yun din Phoenix, Arizona, pe 22 februarie.

"Dacă nu l-ați văzut, ar trebui să veniți să-l vedeți. Este un spectacol minunat", a declarat domnul Bahling.

"[Mi-a] plăcut foarte mult. Este o experiență incredibilă. Cred că reclamele au dreptate, dacă veniți să îl vedeți, veți dori să îl revedeți, este garantat!

"Muzica, instrumentațiile sunt diferite de tot ceea ce am văzut sau auzit vreodată. Toate acestea se îmbină pentru a face din acest spectacol o experiență cu adevărat unică", a spus el.

Comentând despre vocaliștii virtuoși care cântă versuri chinezești folosind stilul bel canto, domnul Bahling a apreciat că baritonul a fost incredibil. "Expresiile sale, vocea sa - magnific!", a spus el.

Domnul Bahling a rezonat cu adevărat cu mesajul transmis prin intermediul spectacolului Shen Yun, referitor la binele care triumfă asupra răului.

"Prezentarea binelui și a răului a rezonat cu mine, mi-a plăcut faptul că răul este asimilat cu ateismul și înțeleg că dacă rămâi ancorat în tradiții și faci ceea ce este corect, lucruri bune se vor întâmpla în viața ta", a spus el.

Domnul Bahling a considerat că misiunea Shen Yun de a reînvia tradiția este "foarte relevantă" pentru societatea modernă.

"Uitați-vă ce se întâmplă în această lume, ce se întâmplă cu orașele, cum ne îndepărtăm de tradiție și de valorile familiale", a spus el.

Domnul Bahling se gândește că artiștii Shen Yun sigur sunt mândri de talentul și de misiunea lor: "Faceți mulți oameni fericiți. Continuați să o faceți!"


Oficialitățile din Utah, Nevada, Maine și Minnesota salută Shen Yun

Înainte de spectacolele Shen Yun din Salt Lake City, Utah, 21-25 februarie, compania de arte interpretative a primit cuvinte de bun venit de la: (de la stânga la dreapta) Kay Christofferson, reprezentant al statului Utah, Quinn Kotter, reprezentant al statului și Monica Zoltanski, primarul orașului Sandy (The Epoch Times)


Reprezentantul statului Utah, Quinn Kotter, a prezentat personal scrisoarea oficială de bun venit și a asistat la spectacol în seara zilei de 25 februarie (The Epoch Times)


"Interpretarea dansatorilor este atât de autentică și profund inspirată pentru mine. Flexibilitatea, forța, atletismul, frumusețea, costumele, toate acestea sunt minunate. Trebuie să fi necesitat ore întregi de antrenament", a declarat reprezentantul Kotter după ce a văzut spectacolul.


Reprezentantul statului Utah, Kay Christofferson, și soția sa, Suzanne, au prezentat Shen Yun cu o scrisoare de apreciere și au asistat la spectacol în seara zilei de 25 februarie (The Epoch Times)


"Nu am mai fost niciodată înainte la un spectacol Shen Yun dar întotdeauna mi-am dorit să vin. A fost uimitor", a declarat reprezentantul Christofferson după ce a văzut spectacolul. El a văzut "cultura și valorile, familia și alte lucruri cu care rezonăm cu toții, drept lucruri care ne leagă ca civilizație și aceste lucruri sunt, de asemenea, divine."

"[În] lumea noastră de astăzi, ne uităm la lucruri care ne distrag atenția și la lucruri care ne îndepărtează de acelea care ar trebui să fie cele mai importante, și de aceea spectacolul Shen Yun este aici, în Utah, precum și în alte părți ale lumii, pentru a ne reaminti importanța acestora. Trebuie să fim atenți la lucrurile care sunt cele mai importante, să ne dăm seama că nu trebuie să ne gândim doar la noi înșine implicându-ne în lucruri care nu contează. Trebuie să privim dincolo de propria persoană cu compasiune, bunătate și milă și să realizăm că avem o obligație și față de cei din jurul nostru", a spus el.


Înainte de spectacolele Shen Yun din Portland, Maine, 25-26 februarie, guvernatoarea statului Maine, Janet Mills, a onorat Shen Yun cu o scrisoare oficială de bun venit (The Epoch Times)


Guvernatoarea Mills a scris în scrisoarea sa: "În calitate de guvernator, sunt recunoscătoare personalului și artiștilor care se dedică acestei istorii bogate a Chinei, pentru a nu fi uitată. Sunt încântată că acest spectacol remarcabil a ajuns din nou în marele stat Maine."

Jacob Frey, primarul orașului Minneapolis, a emis o proclamație declarând 24 februarie 2023, prima zi a spectacolelor Shen Yun în Minneapolis în 2023, drept "Ziua Shen Yun în orașul Minneapolis"


Înainte de spectacolele Shen Yun din Las Vegas, Nevada, 24-26 februarie, compania a primit cuvinte de bun venit din partea: (de la stânga la dreapta, de sus în jos) Joe Lombardo, guvernatorul statului Nevada, Stavros Anthony, viceguvernator al statului Nevada, Catherine Cortez Masto, senator al Statelor Unite și Carolyn G. Goodman, primarul orașului Las Vegas (The Epoch Times)


Guvernatorul Lombardo a scris în scrisoarea sa: "În calitate de guvernator al marelui stat Nevada, apreciez din inimă oportunitatea de a mă alătura dumneavoastră pentru a sărbători acest eveniment remarcabil. Vă transmit cele mai bune urări pentru o experiență plăcută și de neuitat".

Senatoarea americană Catherine Cortez Masto a scris în scrisoarea sa: "Este o mare plăcere să vă urez bun venit la turneul de renume mondial Shen Yun Performing Arts World Tour de la The Smith Center for the Performing Arts, aici, în Las Vegas."


Următoarele spectacole

Shen Yun își continuă turneul din 2023 cu următoarele spectacole în Bakersfield - California în perioada 7-8 martie, St. Petersburg/Tampa - Florida în perioada 7 martie - 2 aprilie, Denver - Colorado în perioada 8-12 martie, Calgary - Canada în perioada 10-12 martie, Aarhus - Danemarca în perioada 6-7 martie, Sevilla - Spania în perioada 7-9 martie și Tainan - Taiwan în perioada 9-11 martie.

Chinese version available

European and American Audiences Cherish Shen Yun: “I Was in a Celestial World”

* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.