(Minghui.org) Ce este știința? În societățile occidentale, oamenii de obicei o echivalează cu știința empirică. În China comunistă, știința este manipulată ca o unealtă politică pentru a spăla pe creier publicul general sau pentru a ținti grupuri minoritare. Aici aș dori să fac un pas înapoi și să explorez ceea ce înseamnă cu adevărat știința.
Definiția științei
Filozoful german Friedrich Nietsche spunea odată, că numai existența care nu are istorie poate fi definită în mod corespunzător. Știința poate fi interpretată în diferite feluri. Dar, indiferent de înțelegerea fiecăruia, subliniază faptul că definirea clară a unui termen - cum ar fi "știință" - poate să nu fie simplă, în parte pentru că sensul său se schimbă în timp.
Termenul de „știință” își are originea în cuvântul latin scire (a ști) sau scientia (cunoaștere). Cuvântul chinezesc 科学 (un termen contemporan pentru știință) vine de fapt din japoneză, ceea ce înseamnă o sub-disciplină (disciplină parțială) a cunoașterii. De fapt, mulți astfel de termeni care au apărut în istoria recentă a Chinei provin din limba japoneză, iar traducerile nu sunt făcute cu acuratețe. Un alt exemplu este termenul de „filozofie”. Derivat din grecescul philo (iubire) și sophia (înțelepciune), înseamnă "iubirea de înțelepciune". Dar termenul modern din japoneză 哲, înseamnă inteligență, ceea ce este foarte diferit de sensul original al înțelepciunii.
Dar foarte interesant, termenul 哲 (filozofie) are de asemenea sensul de înțelepciune în China antică, similar „sofie-ei” din Grecia antică. În ambele culturi, sensul termenului s-a restrâns în timp, mai ales în societatea modernă.
Același lucru s-a întâmplat și cu „știința”. Mai ales după jumătatea secolului al XIX-lea, știința și-a pierdut sensul de a ști sau de a cunoaște, devenind "știință modernă", un termen care se referă la "științele naturale și fizice".
Istoria științei
În plus față de definiție, putem obține unele înțelegeri analizând câteva schimbări din istorie.
În limba greacă, cuvântul cunoaștere este epistēmē. Aristotel credea: cunoașterea reprezintă cunoașterea cauzelor necesare – în special a cauzelor finale, în loc de a fi descrierea superficială sau predicția. În mod particular, el a insistat pe ideea: cunoașterea este pentru a cunoaște scopul existenței unui obiect.
Acest lucru este în concordanță cu punctele de vedere ale altor culturi antice. Texte matematice au fost descoperite în Mesopotamia și în Egiptul antic în jurul anului 2000 î.Hr., în timp ce în China, matematica datează de la Împăratul Galben în urmă cu 4.700 de ani. Se spune că ministrul său, Lishou, ar fi inventat matematica și instrumente precum abacul. Două mii de ani mai târziu, atât budismul, cât și taoismul au apărut în Orient, aducând un nivel complet nou de înțelegere a omenirii, a societății și a universului nostru.
În Occident, Thales din Milet (aproximativ 600 î.Hr.), în Grecia, a folosit geometria pentru a rezolva probleme cum ar fi măsurarea înălțimii unei piramide. După căderea Imperiului Roman de Vest, zonele arabe au avansat în domeniul științelor prin alchimie (din arabă: al-kimiya), algebră (din arabă: al-jabr) și astronomie, acest flux de dezvoltări încheindu-se în anii 1200.
În China antică, științele au înflorit în timpul dinastiei Tang până la sfârșitul dinastiei Ming (anii 1600), odată cu dezvoltarea credinței în armonia dintre Cer, Pământ și omenire. Mai precis, științele aveau patru subiecte majore, incluzând agricultura, medicina (cu reprezentanți precum Sun Simiao, Li Shizhen), astronomia (cu exponenți precum Li Chunfeng, Shen Kuo) și matematica, precum și tehnologii cheie în domeniile ceramicii, mătăsii și construcțiilor. Abia în timpul cruciadelor, la sfârșitul secolului al XI-lea, cele patru mari invenții chinezești (busola, praful de pușcă, fabricarea hârtiei și tiparul), precum și științele grecești au fost aduse în Occident de către arabi.
După gloria artei, arhitecturii, științei și literaturii din timpul Renașterii, știința modernă s-a dezvoltat în domeniile mecanicii, chimiei, electricității, magnetismului și opticii. În mod colectiv, acestea au dus la revoluția industrială și la știința pe care o vedem astăzi.
Limitările științei moderne
Privind înapoi în istorie, se poate constata că descoperirile științifice majore, cum ar fi cele făcute de Nicolaus Copernicus și Isaac Newton, au fost rezultatul unei căutări persistente a adevărului. Acestea includ, dar nu se limitează la contestarea doctrinelor existente. În plus, multe dintre ele s-au bazat pe ipoteze, raționamente și deducții. De foarte multe ori, la acea vreme nu existau dovezi experimentale.
Odată ce sistemul științei moderne a fost înființat, o astfel de minte deschisă a fost adesea uitată. Mulți oameni, incluzându-i pe oamenii de știință, au avut tendința de a urma sau de a apăra pur și simplu sistemul stabilit, în timp ce se opuneau sau îi atacau pe cei cu opinii diferite. Acest lucru este aproape opus celor făcute de părinții fondatori ai științei.
Un exemplu este teoria evoluției. De la introducerea sa până în zilele noastre, aceasta are multe lacune care rămân fără răspuns. În 2006, peste 500 de oameni de știință doctoranzi au semnat o declarație prin care puneau la îndoială validitatea evoluției darwiniste. Dar, cu excepția unor evenimente rare ca acesta, majoritatea oamenilor de știință au fost vizați și îndepărtați de colegii lor sau de public, pentru că au pus la îndoială teoria evoluției. "Lista oamenilor de știință, a profesorilor, a studenților și a altora care s-au confruntat cu represalii sau discriminare pentru scepticismul lor public față de darwinism este lungă și în creștere", a scris John West în articolul său din martie 2022 intitulat "Au oamenii de știință libertatea de a pune la îndoială darwinismul?". De fapt, mai mulți profesori de biologie și-au pierdut locurile de muncă din această cauză la Universitea de Stat San Francisco, la Universitea George Mason și la alte universități. Membrii facultăților din alte departamente s-au confruntat, de asemenea, cu discriminări și rele tratamente similare. Printre exemple se numără Departamentul de Matematică de la Universitea Baylor, Departamentul de Chimie de la Universitea Mississippi și Departamentul de Fizică de la Universitea Ball State.
Prejudiciul se extinde dincolo de ruinarea carierelor disidenților. Atunci când oamenii din societatea modernă, în special cei aparținând tinerei generații, sunt lipiți de lumea virtuală creată de computere și telefoane, ei sunt îndepărtați de lumea reală, fizică. "Există dovezi care sugerează că dezvoltarea cognitivă a copiilor poate fi afectată de utilizarea îndelungată a internetului, inclusiv dezvoltarea abilităților de memorare, a capacității de atenție, a capacității de raționament critic, de achiziție a limbajului, de citire și de învățare. Cu toate acestea, sunt necesare mai multe cercetări pentru a trage concluzii", se arată în raportul Serviciului de Cercetare al Parlamentului European (EPRS) din mai 2020, intitulat "Efecte potențial negative ale utilizării internetului".
Pe lângă impactul pe care îl are asupra copiilor, în ultimii ani au apărut și alte riscuri legate de știința modernă, incluzând amenințarea nucleară, criza ecologică, criza energetică și criza culturală. În plus, având în vedere că principalele surse de energie sunt cărbunele și petrolul, limitările acestora și dependența excesivă a lumii de aceste surse ar putea provoca într-o zi catastrofe grave pentru omenire. Chiar și în secolul al XXI-lea, oamenii au fost nepregătiți, cum a fost în cazul cutremurului din 2004 din Oceanul Indian și al tsunami-ului aferent, care a ucis aproximativ 230.000 de persoane. În mod similar, recenta pandemie a infectat aproape 487 de milioane de persoane din întreaga lume, cu un număr care se ridică la peste 6 milioane de morți. Suntem capabili să prevenim sau să oprim viitoarele dezastre, cum ar fi molimele, întreruperile de energie electrică și așa mai departe? Doar timpul ne va spune.
Înapoi pe calea cea bună
În toate culturile există legende conform cărora omenirea a fost creată de divinitate. Păstrând virtutea și având grijă unii de alții, omenirea ar fi fost binecuvântată cu longevitate și prosperitate. Fără aceste atribute, orice civilizație avansată ar putea fi dizolvată instantaneu. De la Atlantida la Pompei, de la cultura greacă antică la Sodoma și Gomora, există multe exemple de acest fel. Această situație a fost descrisă și într-o veche zicală chinezească: Când lucrurile ajung la o extremă, ele se vor mișca în direcția opusă.
De fapt, mulți dintre cei mai mari oameni de știință au fost persoane foarte religioase. "Să cunoști lucrările mărețe ale lui Dumnezeu, să înțelegi înțelepciunea, măreția și puterea Sa; să apreciezi, în cel mai înalt grad, lucrările minunate ale legilor Sale, cu siguranță că toate acestea trebuie să fie un mod de închinare plăcut și acceptabil pentru Cel Preaînalt, față de care ignoranța nu poate fi mai recunoscătoare decât cunoașterea", a scris matematicianul și fizicianul polonez Nicolaus Copernicus (19 februarie 1473 - 24 mai 1543).
Newton a creat odată un model al sistemului solar. Trăgând de un mâner, toate planetele au început să se miște pe orbitele lor. Când prietenul său Edmund Halley l-a lăudat pentru această lucrare, Newton i-a răspuns că, deși modelul era complicat, nu era aproape nimic în comparație cu sistemul solar real. Dacă modelul provenea din designul și din mâinile sale, nu cumva sistemul solar real, cu mult mai sofisticat, ar fi fost creat de atotputernicul Dumnezeu?
"Așa cum un orb nu are nicio idee despre culori, la fel și noi nu avem nicio idee despre modul în care Dumnezeu cel atot-înțelept percepe și înțelege toate lucrurile", a spus odată Newton.
Albert Einstein a fost, de asemenea, uimit de aranjamentul delicat al lumii noastre. "Având în vedere o asemenea armonie în cosmos, pe care eu, cu mintea mea umană limitată, sunt capabil să o recunosc, există totuși oameni care spun că nu există Dumnezeu. Dar, ceea ce mă enervează cu adevărat este faptul că mă citează pentru a susține astfel de opinii", a remarcat el.
Aproape toți acești mari oameni de știință au încurajat o gândire deschisă. "Formularea unei probleme este adesea mai esențială decât soluționarea ei, care poate fi doar o chestiune de îndemânare matematică sau experimentală. A ridica noi întrebări, noi posibilități, a privi probleme vechi dintr-un unghi nou necesită imaginație creativă și marchează adevărate progrese în știință", a explicat Einstein.
Există încă multe întrebări fără răspuns în domeniul științei, cum ar fi monstrul din Loch Ness, Triunghiul Bermudelor, experiențele apropiate de moarte și al șaselea simț. În istorie, multe evenimente au fost transmise din timpuri străvechi, cum ar fi nașterea din fecioară și învierea lui Iisus. În China, legendele din Zhou Yi (Cartea Schimbărilor) și marii medici precum Sun Simiao și Bian Que au lăsat, de asemenea, nenumărate legende și înțelepciune inspiratoare.
Actuala pandemie ne oferă ocazia de a ne gândi la multe lucruri, inclusiv la cine suntem și de ce am venit pe această lume. "Nu știu ce pot părea lumii, dar mie însumi mi se pare că am fost doar ca un băiat care se joacă pe malul mării și care se distrează găsind din când în când câte o pietricică mai fină sau o scoică mai frumoasă decât cele obișnuite, în timp ce marele ocean al adevărului stă tot nedescoperit în fața mea", a spus odată Newton. O astfel de smerenie și o astfel de recunoștință ne pot ajuta să înțelegem mai bine lumea, atât pentru noi înșine, cât și pentru generațiile viitoare.
CATEGORY: Perspective
RELATED ARTICLES
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.
citiți în continuare ...