(Minghui.org) Am lucrat ca șofer de livrare pentru un restaurant chinezesc din SUA timp de mai mulți ani, iar veniturile mele provin în principal din bacșișurile clienților. Majoritatea clienților dau 10%-20% din prețul mâncării. Când unii dau un bacșiș foarte mic sau nici măcar un ban, mă supăr. Livrarea acestor alimente costă benzină, timp și efort. Uneori, bate vântul, plouă sau ninge. Ori de câte ori se întâmplă acest lucru, mă simt tulburat.
De fiecare dată când am această reacție, știu că, în calitate de practicant, ar trebui să mă uit în interior. Mă calmez, dar data următoare când se întâmplă am din nou gânduri negative.
Maestrul a spus:
"Totul va implica interesul propriu al unui cultivator și orice poate să te afecteze pe tine ca persoană, gândurile și emoțiile tale, xinxing-ul tău și lucrurile de care ești atașat în interior." (“Teachings at the 2004 International Conference in New York”)
În viața mea de zi cu zi, întâlnesc adesea lucruri mărunte care îmi stârnesc atașamentele, solicitându-mi mintea. Pentru că nu știu cum să mă cultiv, atașamentele mele s-au acumulat, chiar dacă practic Falun Dafa de mai bine de 20 de ani. Știu că partea mea bine cultivată există, și cu siguranță trebuie să fi îndepărtat multe atașamente. Dar încă simt că atașamentele mele sunt nesfârșite. Multă vreme m-am întrebat: "De unde vin aceste atașamente?".
Cred că atașamentele provin din diverse noțiuni umane formate în timp, după ce ne naștem. Am aproape 60 de ani și am dezvoltat multe noțiuni umane adânc înrădăcinate. Întotdeauna am crezut: "Nu pot face prea multe. Este nevoie de timp pentru a elimina aceste atașamente".
Într-o zi am discutat acest lucru cu soția mea, care este o colegă de practică. Am aflat că ideograma "我" (n.t. - eu) este compusă dintr-o "mână" care ține o armă străveche. Caracterele chinezești provin din cultura de inspirație divină. Când divinitatea a creat acest caracter, le-a spus oamenilor că "我" este egoist; Se luptă cu alții, pentru propriul beneficiu, cu o mână care ține o armă.
În acel moment mi-am dat seama că tot egoismul vine de la "eu". "Eu" produce o mulțime de noțiuni egoiste. Acele straturi peste straturi de noțiuni se protejează pe ele însele pentru a nu suferi și pentru a nu suporta nicio pierdere, astfel încât să poată trăi confortabil. Aceste noțiuni egoiste produc multe atașamente. Prin urmare, toate atașamentele provin de la acest "eu" egoist (我).
Acest "eu" are nenumărate straturi exterioare, precum hainele, strâns înfășurate în "egoism". Acest "eu" este imprevizibil. Uneori, când este expus, luptă pentru a se proteja. Nu-și permite să fie rănit și nu poate pierde. Uneori, este foarte adânc ascuns.
De asemenea, joacă trucuri să te tenteze și să te inducă în eroare, astfel încât să fii prins în capcana urmăririi faimei, a profitului și a sentimentalismului. "Eu" va continua să producă noi atașamente, înlocuindu-le pe cele vechi.
Pe cultivatori, "eu"-ul îi trage în jos și îi împiedică să se înalțe. Rădăcina tuturor atașamentelor provine din egoism. Cum pot să o elimin?
Privirea interioară este unealta magică
Maestrul a spus:
"Adevărata practică spirituală înseamnă să-ți cultivi mintea, să lucrezi cu tine însuți și să reflectezi asupra rolului pe care îl ai în lucruri, mai degrabă decât să dai vina pe circumstanțe." (Lecția a noua, Zhuan Falun)
"Când se întâmplă ceva supărător, când apare ceva care te înfurie, sau când este în joc câștigul personal, sau ego-ul tău suferă o lovitură, ești capabil să te uiți în interior și să te cultivi, căutându-ți lipsurile, și chiar atunci când te afli într-o asemenea situație și nu ești tu de vină, ești capabil să ai o atitudine de genul "Oh, înțeleg – probabil că nu am făcut bine într-o anumită privință. Sau dacă chiar nu am făcut nimic greșit, poate îmi plătesc karma pe care o datorez. O voi trata bine și voi plăti ceea ce ar trebui [să plătesc]". Și în timp ce întâlnești continuu astfel de lucruri, ar trebui să te cultivi neîncetat. Apoi, dacă un cultivator poate trata lucrurile în acea manieră, folosind principii adevărate pentru a se cultiva, atunci lucrurile neplăcute pe care le întâlnești în lumea obișnuită nu sunt lucruri bune?". ("Discipolii Dafa trebuie să studieze Legea", Învățături ale Legii, vol. XI)
Din învățăturile Maestrului mi-am dat seama că, ori de câte ori un practicant întâlnește ceva care îi mișcă inima, probabil că este acest "eu" egoist la lucru. Cu cât este mai puternic egoismul cuiva, cu atât mai mult este mișcată mintea. Când se întâmplă acest lucru, ar trebui să privim imediat în interior pentru a ne identifica egoismul și atașamentele. Mai ales atunci când avem conflicte cu alții, trebuie să ne căutăm propria problemă.
Așa cum a subliniat Maestrul,
Cine are dreptate, cine greșește
Ca şi cultivator
Întotdeauna să-ţi cauţi propriile greşeli
Aceasta este Calea de a scăpa efectiv de ataşamente
Nu poţi scăpa de încercări, mici sau mari
[Într-un conflict, dacă îţi poţi aminti că:]
„El are dreptate,
Şi eu nu am,”
La ce să te mai cerţi?
(Hong Yin III)
În ceea ce privește faptul că oamenii nu dau bacșiș atunci când le livrez mâncarea, ar trebui de asemenea să mă uit în interior: Poate că îmi pasă prea mult de bani. Faptul că un client nu dă bacșiș are menirea de a mă îndepărta de atașamentul meu față de interesul propriu. Sau poate că am tratat-o rău pe această persoană într-o viață anterioară. Când privesc situația din perspectiva principiilor Legii, îmi este ușor să abandonez atașamentul.
Gândiți-vă la ceilalți înainte de a face ceva
Maestrul a spus,
"Ca practicant, problemele pot apărea dintr-o dată. Ce trebuie să faci? Trebuie să ai în permanență o inimă cu compasiune și bunătate și să păstrezi o stare armonioasă a inimii. Când vei da peste o problemă, o vei putea trata cum trebuie, pentru că vei avea o zonă-tampon să încetinești. Trebuie să le arăți întotdeauna compasiune și bunătate celorlalți și să te gândești la ceilalți înainte să faci orice. Nu vei face greșeli dacă atunci când apare o problemă, primul lucru la care te gândești este dacă ceilalți pot suporta, sau dacă va răni pe cineva. Astfel, trebuie să urmezi un standard din ce în ce mai ridicat atunci când practici cultivare." (Lecția a patra, Zhuan Falun)
Practicanții au adesea atașamente din cauza egoistului "eu". Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să scăpăm de acest "eu" egoist. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să urmăm îndrumările Maestrului și să ne gândim mai întâi la ceilalți. În acest fel, ego-ul va fi diluat și nu va apărea niciun atașament.
În calitate de cultivatori, ne străduim să atingem standardele tărâmurilor superioare, care sunt "mărinimia și altruismul".
Maestrul a spus,
"În practica religioasă, în trecut, școala budistă vorbea despre "golire". Ei nu se gândeau la nimic și intrau pe ușa "golirii". Școala taoistă preda "nimicul". Nu aveau nimic, nu doreau nimic și nu căutau nimic." (Lecția a doua, Zhuan Falun)
Înțeleg că "golirea" și "nimicul" înseamnă eliminarea completă a acestui "eu" egoist. Atunci cineva este capabil să atingă tărâmul descris în poemul Maestrului:
Rămânând în Dao
Prezent, dar cu inima în altă parte -
Perfect împăcat cu lumea.
Privind, dar nedorind să văd -
Liber de iluzie şi îndoială.
Ascultând, dar nedorind să aud -
O minte atât de greu de tulburat.
Mâncând, dar nedorind să gust -
Ataşamentele gurii eliminate.
Făcând, dar fără a urmări (fără intenţie) -
Atât de constant, rămânând în Dao.
Calm, dar fără a fi forţat de gânduri -
Adevăratele minuni pot fi văzute.
(Hong Yin)
În acest tărâm, "eu" nu există, îngrijorare nu există, și nimic nu ne mișcă inima. Astfel, cineva este fericit pentru tot ce este, ajungând la starea de "mărinimie și altruism".
"Eu"-ul dobândit postnatal nu este adevăratul sine. În calitate de practicanți, suntem pe deplin asimilați la Dafa și trăim pentru ceilalți. Când Maestrul ne-a stabilit ca discipoli Dafa în timpul perioadei de rectificare a Legii, Maestrul ne-a dat cele necesare la nivel fundamental. Adevăratul nostru sine este o viață complet nouă, compusă din Adevăr-Compasiune-Toleranță, care este o viață pe deplin compatibilă cu dorințele Maestrului și asimilată la Dafa. Tot ceea ce nu este în concordanță cu Dafa este un sine fals care a fost aranjat de vechile forțe. Pe măsură ce cultivăm, trebuie să eliminăm tot ceea ce vechile forțe ne-au impus.
Dacă ne agățăm de acest sine fals, nu vom putea intra în noul univers. Totul în viața noastră fundamentală este complet nou. Dar, uneori, suntem încă influențați de vechii factori și de sinele fals. Numai atunci când ne dăm seama că adevăratul sine al fiecărui discipol Dafa din timpul perioadei de rectificare a Legii este o viață nouă, putem renunța treptat la noțiunile sinelui fals.
Învățarea Fa din toată inima
Maestrul a spus,
"Trebuie să studiezi Fa bine, pentru că asta este garanția fundamentală că vei putea să te reîntorci la poziția ta. Asta nu este ceva la care m-am gândit la întâmplare: ceea ce Maestrul vă împărtășește vouă este Fa a cosmosului. Ceea ce v-am spus a fost pentru a vă transmite că în niciun caz nu trebuie să vă neglijați cultivarea, în niciun caz nu trebuie să neglijați studiul vostru Fa, și bineînțeles trebuie să le faceți cu toată sinceritatea. Dacă înainte nu ați studiat bine, atunci bineînțeles că ar trebui, odată ce plecați de aici astăzi și după ce l-ați auzit pe Maestru vorbind despre asta din nou, să studiați cu adevărat și cu toată seriozitatea, și să nu vă lăsați mintea să rătăcească." ("Discipolii Dafa trebuie să studieze Legea", Colecția de învățături ale Legii, Vol. XI)
Practicanții trebuie să studieze Legea în fiecare zi din toată inima. În acest proces, "eu"-ul egoist va fi decojit ca o ceapă, iar rădăcinile atașamentelor noastre vor fi treptat dezgropate și eliminate.
Cele de mai sus reprezintă înțelegerea mea. Vă rog să corectați orice lucru nepotrivit.
Nota editorului: Acest articol reprezintă doar înțelegerea autorului în starea sa actuală de cultivare, menită să fie împărtășită între practicanți, astfel încât să ne putem "compara unii cu alții în studiu, în cultivare". ("Cultivarea solidă", Hong Yin)
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.