Un copil este martor la brutalitatea PCC

(Minghui.org) M-am născut într-o familie numeroasă cu patru generații de practicanți Falun Gong. Persecuția asupra practicanților Falun Gong a început în anul 1999, la un an de la nașterea mea.

Am fost deținut și hărțuit de polițiști de când eram mic. De asemenea am fost martor la persecutarea familiei mele. Apariția polițiștilor îmi dă un fior rece și mă face să tremur. Am fost martor la brutalitatea forțelor de ordine din China sub conducerea Partidului Comunist Chinez (PCC).

Știu că Falun Gong este bună și că practicanții Falun Gong sunt oameni buni care nu încalcă legea.

Deținut ca minor

Mama mea a fost arestată când aveam 15 luni deoarece a refuzat să renunțe la Falun Gong. Am fost deținut împreună cu ea. Am fost închiși în aceeași celulă cu zeci de persoane. În acel loc umed și murdar, mama a spus că am avut febră mare și că vomitam. Plângeam și nu mâncam.

După ce zece zile mai târziu am fost eliberați, poliția a venit neîncetat la apartamentul nostru pentru a-mi hărțui familia. Ei ne-au interzis să citim cărți Falun Gong și să practicăm exercițiile. Nu puteam părăsi apartamentul fără a raporta mai întâi secției de poliție, chiar dacă aveam nevoie de cumpărături. Ne-am pierdut libertatea personală.

Într-o zi, pe când aveam trei ani, mai mulți ofițeri de poliție au pătruns în apartamentul nostru. Ei au mințit-o pe mama mea, precum că doar doreau să-i vorbească. Mama mea m-a luat cu ea la secția de poliție. Ne-au dus într-o cameră și au bătut-o. Speriat, am plâns și am lovit piciorul polițistului. Apoi, ne-au separat. Ei au râs de mine în timp ce țipam după mama mea.

Am plâns pentru câteva ore până când nu am mai putut. Imediat cum am văzut-o din nou, m-am prins de gâtul ei strâns, de frică să nu o bată poliția și să ne separe iar.

Mama mi-a spus după ce am crescut că, în timp ce se întâmplau aceste lucruri, bunicul era închis într-un lagăr de muncă, iar bunica a fost forțată să plece de acasă. Ea a devenit săracă în timp ce se ascundea de poliție.

Familie forțată să rămână fără adăpost

Când eram în clasa întâi, mama și tata m-au luat de la școală. Îmi amintesc ziua când ne-am despărţit de bunici. Bunicul m-a ridicat și m-a pupat în timp ce plângea. Am înțeles după ce am crescut că am fost nevoiți să ne părăsim casa și să devenim oameni fără adăpost pentru a evita persecuția.

Nu am locuit nicăieri pe termen lung de atunci și, din cauza acestui fapt, nu am putut să merg la școală.

În 2006, când aveam nouă ani, locuiam în suburbiile orașului Changchun. Îmi amintesc că într-o noapte, când dormeam profund, am auzit pe cineva șoptindu-mi: „Nu vorbi! Vine poliția, Trebuie să plecăm.”

M-am îmbrăcat rapid și am fugit cu familia mea. Până la urmă ne-am ascuns într-o clădire abandonată. Am stat lipiți de perete pentru mult timp. Îmi era frig și eram obosit, dar știam că nu puteam plânge.

Bunica torturată până la moarte

Poliția îl lua des pe bunicul. El a fost torturat aproape până la moarte de fiecare dată când era deținut. Din fericire, și-a recuperat sănătatea practicând exercițiile Falun Gong după eliberare.

Bunica mea, însă, nu a supraviețuit brutalității persecuției și a murit în custodia poliției.

Cel mai urât coșmar

De cea mai înfricoșătoare întâmplare am avut parte când aveam unsprezece ani. Mă jucam cu mătușa mea acasă când un grup de polițiști au pătruns cu forța în apartamentul nostru. Ca să mă protejeze, s-a pus în fața lor. Cam cinci sau șase dintre ei au început să o lovească. Au trântit-o la pământ și au încătușat-o strâns. Am fost terifiat și nu am îndrăznit să mă mișc. Polițiștii ne-au răscolit casa și ne-au luat bunurile personale.

Am fost dus la o clădire mare. Unii spuneau că mă vor vinde pentru mulți bani. Alții au spus că mă vor da ca mâncare la câini. Eram îngrozit. Un polițist a luat o felie de ananas cu un cuțit ascuțit. Țintind spre fața mea, el a spus: „Mănânc-o!” Am fost speriat și am încercat să evit cuțitul lui care era îndreptat spre fața mea.

Ei au spus că dacă le spun numele mamei și al bunicului, îmi vor da drumul. Dar nu mi-au dat drumul după ce le-am spus numele. Am învățat că nu puteam avea încredere în polițiști pentru că mințeau.

Ore de teroare m-au făcut să mă simt ca și cum ceva era blocat în inima mea și mă simțeam extrem de deprimat în custodie. Eram îngrijorat pentru bunicul și mama mea și îmi era foame.

Nu puteam face altceva decât să plâng tot timpul. La ora cinci în acea seară, poliția i-a sunat pe o rudă de-a noastră și pe tatăl meu să vină să mă ia. Atunci am realizat că bunicul a fost arestat împreună cu restul familiei mele.

Când m-am întors acasă cu tata, am găsit apartamentul răscolit – haine și lenjerii de pat aruncate, farfurii sparte, vase și tigăi aruncate peste tot – dar bunurile personale și banii erau luați. Polițiștii au turnat sos de soia în acvariul cu pești și au omorât toți peștii.

Când bunicul a fost eliberat, el era sfrijit și în pragul morții. Abia reușeam să-l recunosc. Vocea lui tremura și era incoerent. Am plâns împreună.

Pe atunci stăteam la un hostel în orașul Tongliao, iar trei polițiști sub acoperire ne spionau din camera de cealaltă parte a holului. Aproximativ o săptămână mai târziu, am revenit la casa bunicului în orașul Shulan. Atât șeful cât și adjunctul diviziei de securitate internă din Biroul de Securitate Publică din Tongliao au urmărit autobuzul în care ne aflam. Când am trecut de orașul Jilin, ei au luat 40 de yuani de la tatăl meu pentru a-și plăti benzina.

Mama deținută și torturată în timpul jocurilor olimpice de la Beijing

S-a întâmplat pe timpul jocurilor olimpice de la Beijing. Împreună cu tatăl meu am mers la Biroul de Securitate Publică din orașul Tiaoling pentru a solicita eliberarea mamei mele. Am văzut în biroul lor o pungă pentru cadouri cu gustarea mea preferată și jucării pe care mătușa mea mi le-a adus. Aparent, gardienii, mi-au luat cadourile și îmi mâncau gustarea. De asemenea mi-am văzut jucăria favorită, o bilă care își schimba culoarea.

Când am solicitat întoarcerea mamei mele, șeful diviziei de securitate internă a inventat scuze pentru a nu ne lăsa să intrăm. Nu am avut de ales decât să așteptăm în fața intrării principale toată ziua. Ei ne-au spus că au arestat-o pe mama mea în timpul jocurilor olimpice de la Beijing pentru a nu ieși să spună oamenilor despre persecuția împotriva Falun Gong.

Am solicitat în mod repetat eliberarea mamei până la finalul lunii octombrie. Șeful diviziei de securitate internă i-a spus tatălui meu că dacă îi va da 5000 de yuan, o va elibera pe mama. Până la urmă a fost eliberată după ce tatăl meu a plătit 3000 de yuan, dar am aflat că a fost torturată și că era în pragul morții. Am știut că au eliberat-o pentru a evita responsabilitatea în caz că ar fi murit în custodie.

Casa răscolită iar

Nu mai puteam locui în orașul Tongliao, nici în Shulan, unde persecuția era și mai severă. Au bătut-o până la moarte pe bunica mea și tot au continuat să vină la ușa noastră să ne hărțuiască. Am plecat la Changchun, unde bunicul meu a închiriat o casă mică și a început o afacere mică vânzând mâncare ambalată.

Pe data de 3 noiembrie 2011, seara, polițiști din orașul Tongliao, divizia de securitate internă, au pătruns cu forța în casa noastră din nou. Ei l-au trântit la pământ pe bunicul și l-au încătușat.

După asta, ei au început să ne răscolească locuința și mi-au luat calculatorul, o cameră video și peste 2000 de yuan. Ei au luat și mărunțișul pe care îl strânsesem într-o pușculiță. I-am văzut în timp ce puneau banii noștri în buzunarele lor. Ei au căutat și registrul cu depozite bancare. Unul dintre ei s-a băgat sub pat pentru a căuta.

Atunci a fost a doua oară când am văzut poliția jefuindu-ne casa.

După ce au răscolit casa l-au arestat pe bunicul meu. I-am implorat să nu îl ia pentru că era un om foarte bun și nu aș fi în stare să supraviețuiesc fără el. M-au ignorat.

Din fericire, mama nu era acasă, ar fi fost arestată dacă era. Din moment ce poliția monitoriza ușa noastră, am sărit de la etajul trei pentru a o suna repede pe mama să îi spun să nu vină acasă. Nu știam unde să merg. Era atât de frig că îmi venea să plâng, dar nu îndrăzneam. Din fericire, un coleg practicant m-a văzut și m-a luat la el acasă în acea noapte.

Incapabil să merg la școală

Familia mea a fost forțată să se mute constant, ceea ce a făcut imposibil pentru mine să merg la școală. Am mers doar trei ani la școală în viața mea. Nu am trăit în liniște de la începutul persecuției. Nu am prieteni cu care să mă joc.

Toate cele prin care am trecut în acești 19 ani de persecuție, mi-au afectat sănătatea mintală.

Când văd că alți copii de vârsta mea au profesori și prieteni și mănâncă mâncare bună, îi invidiez. Sunt trist și mă întreb adesea de ce nu pot merge la școală. După moartea bunicii mele, străbunica mea a murit de supărare. Familia mea fericită de patru generații a fost distrusă de PCC.

Dorința mea

Știu că această persecuție se va termina într-o zi și aștept acea zi.

Aștept cu nerăbdare ziua când Jiang Zemin, fostul lider PCC care a lansat persecuția, va fi pedepsit conform legii și va plăti pentru crimele împotriva umanității. Aștept cu nerăbdare ziua când toți practicanții Falun Gong vor fi liberi și în onoare vor avea posibilitatea să se cultive.

Chinese version available

CATEGORY: Accounts of Persecution