(Minghui.org) Un locuitor din Chongqing s-a înfăţişat pentru a doua oară în instanţă sub acuza că “a folosit un cult ca să submineze forțele polițienești”, un pretext standard folosit de regimul comunist chinez în încercarea lui de a calomnia și încarcera practicanți Falun Gong.
Domnul Zhang Jun a fost arestat pe 24 mai 2016 deoarece a vorbit oamenilor despre Falun Gong. Avocatul lui a argumentat că nu există nicio lege în China care să criminalizeze Falun Gong, și că clientul lui nu ar fi trebuit niciodată să fie acuzat pentru exercitarea dreptului lui constituțional la libertatea credinței.
Procurorul nu a putut specifica legea care a fost încălcată de domnul Zhang, și a recunoscut că “Noi nu am găsit nicio dovadă și nici nu am găsit vreo lege care spune că Falun Gong este un cult.” Vorbele procurorului au fost înregistrate în cadrul procedurii judiciare sub semnătura acestuia.
Domnul Zhang a apărut pentru prima dată în fața curții pe 26 octombrie, când același procuror a reușit să prezinte doar câteva fotografii ale presupusei dovezi de urmărire, fără să prezinte niciunul dintre obiectele reale cerute de lege. Judecătorul a oprit audierea după protestul avocatului apărării.
Procurorul s-a prezentat pe 23 decembrie la a doua audiere cu câteva obiecte confiscate din casa domnului Zhang după arestul lui. Avocatul apărării a argumentat că legea stipulează că nu pot fi folosite drept dovadă cardurile SD și memory stickurile deoarece conținutul lor poate fi ușor alterat. El a mai subliniat că materialele Falun Gong confiscate nu au adus niciun prejudiciu nimănui și nici societății în general, cu atât mai puțin forțelor polițienești.
Avocatul a cerut achitarea clientului său, dar judecătorul a suspendat a doua ședință fără să dea un verdict.
Domnul Zhang, care a început să practice Falun Gong acum un an, rămâne în Centrul de detenție al districtului Ba’nan.
Sursa Minghui:
Chongqing, China: Court Prosecutor Insinuates that Practicing Falun Gong is Indeed Lawful
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.