Denunţ Jiang Zemin: "Bună ziua, vreau să ajut şi eu cu o semnătură!"

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Un nou sprint pentru colectarea de semnături, atât pentru petiţia DAFOH (Doctori împotriva recoltării forţate de organe) cât şi pentru denunţarea lui Jiang Zemin, fostul preşedinte al Chinei care a lansat genocidul asupra celui mai popular grup spiritual din anii ’90 din ţara sa, s-a desfăşurat în zona căminelor studenţeşti ale Facultăţii de Medicină din Bucureşti, duminică 1 noiembrie 2015.

După evenimentul precedent desfăşurat în această zonă, mulţi studenţi s-au documentat temeinic, astfel că, de această dată au venit direct pentru a semna, în cunoştinţă de cauză.

Vă invităm să parcurgeţi imaginile de la eveniment, acestea fiind mai grăitoare decât orice cuvinte în ceea ce priveşte interesul şi seriozitatea cu care tinerii, cel mai probabil viitori medici, şi nu numai ei, au ales să se raporteze la crimele împotriva umanităţii desfăşurate de regimul comunist, care au atins apogeul prin recoltarea forţată de organe de la propriii cetăţeni ai Chinei, autorizată de guvern.



Printre remarcile semnatarilor, consemnăm:
"Cum să estimezi valoarea organelor?! Nu poţi să pui preţ pe corpul uman, pentru că acesta are o valoare infinită."
"Incredibil că în ziua de azi se poate întâmpla aşa ceva!...păi şi la noi, ce s-a întâmplat în comunism!..."
"Am citit că Partidul Comunist Chinez a investit mulţi bani pentru calomnierea Falun Gong."
"Numai nenorociri se întâmplă în ultima vreme!"
"E frumos că faceţi asta!"


Domnişoară, mă scuzaţi, scap trenul!

Un bărbat între două vârste, impacientat că dacă stă la rând pentru semnarea celor două petiţii riscă să ajungă prea târziu la gară, după ce s-a frământat vizibil o vreme dacă se cuvine că ceară permisiunea să treacă peste rând, a izbucnit cu ton rugător: Domnişoară, mă scuzaţi, scap trenul!

Avem înţelegerea că respectabilul domn a pus în balanţă urgenţa vindecării omenirii de această plagă, versus interesul personal, şi mai degrabă ar fi scăpat trenul decât să rateze oportunitatea de a-şi exercita responsabilitatea civică.

Mulţumirea de pe chipul acestuia că a reuşit să valorifice şansa, ne dă putere să mergem mai departe, să ajungem la fiecare inimă a României.


Un mic dar vajnic voluntar s-a alăturat tatălui său, eforturile sale neprecupeţite fiind de mare ajutor echipei.



Mulţumim celor care înţeleg, pentru că ne susţin să ajungem la cei care vor înţelege.


Context


Scurtă prezentare a şcolii de qigong Falun Dafa şi a persecuţiei la care e supusă şi în prezent în China:

Falun Dafa (cunoscută şi sub numele de Falun Gong) este o practică de autodisciplină interioară care promovează principiile: Adevăr, Bunătate, Toleranţă, cu adânci rădăcini în cultura tradiţională chineză. Pune mare accent pe moralitate, este eminamente non-violentă şi orientată către compasiune şi întrajutorare umană. Respectarea acestor valori, împreună cu cinci seturi de exerciţii fizice line de qi-gong ajută la îmbunătăţirea sănătăţii şi atingerea liniştii interioare. Datorită efectelor benefice asupra sănătăţii şi a moralităţii practicanţilor, Falun Gong s-a bucurat în scurt timp de o popularitate uriaşă. În prezent Falun Dafa este practicată şi bine primită în peste 110 ţări de pe toate cele 5 continente.

Prezentată pentru prima dată publicului larg în China în anul 1992, Falun Dafa a dobândit o popularitate fără precedent – în doar câţiva ani 70-100 de milioane de chinezi practicau Falun Gong. Tocmai această popularitate a determinat autorităţile comuniste chineze să înceapă la 20 iulie 1999 o persecuţie cruntă împotriva celor care practică Falun Dafa, dându-se următorul ordin: "Distrugeţi-le reputaţia, falimentaţi-i financiar şi eliminaţi-i fizic!" De atunci persecuţia a atins forme greu de imaginat, Falun Gong devenind grupul cel mai aspru persecutat de către regimul de la Beijing alături de tibetani, uiguri, catolici, democraţi, jurnalişti etc.

În anul 2006 au fost dezvăluite întregii lumi ştirile înspăimântătoare privind existenţa în China a 36 de lagăre de exterminare a practicanţilor Falun Gong, unde din corpurile lor vii sunt extrase organele pentru a fi vândute pentru transplanturi, apoi corpurile sunt incinerate în crematorii pentru a se şterge urmele crimelor comise. Partidul Comunist Chinez organizează în acest mod un adevărat trafic internaţional de organe în scopul obţinerii de profit. De la începutul persecuţiei din 1999, numeroase guverne, parlamente, Parlamentul European, ONU, oameni politici, diverse personalităţi şi organizaţii internaţionale (Amnesty International, Human Rights Watch, Freedom House, Reporters Without Borders, etc.) au luat atitudine faţă de această persecuţie cerând în repetate rânduri Chinei încetarea ei.

De la începutul persecuţiei din China şi până în prezent, în toate marile oraşe ale lumii au avut loc numeroase acţiuni organizate de voluntari, de atragere a atenţiei comunităţii internaţionale asupra genocidului care are loc în China împotriva Falun Gong.


Despre Jiang Zemin:

În 1999, Jiang Zemin, în calitate de șef al PCC, a trecut peste voinţa altor membri ai Comitetului permanent al Biroului Politic și a lansat reprimarea violentă a Falun Gong.

El a abuzat de puterea sa în orchestrarea persecuției, ceea ce a dus la peste 3800 de decese confirmate ale practicanților nevinovați, din cauza violenței poliției. Milioane de practicanţi suferă torturi în închisori, centre de detenție, și centre de spălare a creierului. Mulți au fost chiar omorâți pentru organele lor. Jiang Zemin este direct responsabil pentru începutul și continuarea persecuției brutale.

Sub conducerea sa personală, Partidul Comunist Chinez a înfiinţat un organ de securitate în afara legii, "Biroul 610", la 10 iunie 1999. Organizația are autoritate mai mare decât forțele de poliție și sistemul judiciar în îndeplinirea directivei lui Jiang cu privire Falun Gong: să le fie ruinată reputația, tăiate resursele financiare, şi să fie distruşi fizic.

Legea chineză permite cetățenilor să fie reclamanți în cauze penale, și mulți practicanți îşi exercită acum dreptul de a depune plângeri penale împotriva fostului dictator.

Faptele şi expunerea campaniei persecuţiei lui Jiang Zemin împotriva Falun Gong


* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.