(Minghui.org) Voi povesti despre un caz care a avut loc în 2012. Protagoniștii, domnul Liu și soția sa, au cam 70 de ani. Ei locuiesc într-un sat, la vreo trei kilometri de casa mea. Domnul Liu este un om onest și binevoitor, care nu profită de pe urma celorlalți. Doamna Liu este o femeie sinceră, care este gata să apere dreptatea.
Într-o zi, după ce am terminat o lucrare în casa lor, le-am dat o broșură intitulată "Șapte ani de așteptare și nouă ani de închisoare pe nedrept". Era despre salvarea unui practicant. Speram că astfel vor putea afla câte ceva despre persecuția împotriva Falun Gong.
Sensibilizarea cu ajutorul broșurii Falun Gong
A doua zi dimineață, foarte devreme, m-a telefonat doamna Liu. Am fost surprins și îngrijorat de faptul că poate am făcut ceva greșit. Nu a fost însă acesta cazul. Mi-a spus că după ce a citit broșura înainte de culcare, nu a putut să doarmă liniștită. "A fost atât de bine scrisă, că mi-a mers la inimă.", a spus dânsa, rugându-mă să vin la ei să stăm de vorbă.
Ajungând acolo, mi-a povestit că familia sa a fost persecutată în timpul Revoluției Culturale, și ea știe că Partidul Comunist din China (PCC) este rău: "De ce PCC persecută practicanții Falun Gong? Aceştia urmează principiile Adevăr, Compasiune,Toleranță și nu încalcă nicio lege. Sunt indignată până în adâncul sufletului. Trebuie să ajut acest practicant care se află în pericol. Închisoarea nu este locul pentru un om bun. Ar trebui să ne gândim cum să-l eliberăm de acolo. Ce trebuie să fac?"
I-am spus că noi colectăm semnături pentru a salva practicantul. Ea imediat și-a exprimat dorința de a semna petiția. Punând cu grijă semnătura sa, ea s-a gândit că este foarte important să atașeze alături amprenta digitală roșie, ceea ce a şi făcut. Apoi l-a rugat și pe soțul său să semneze petiția.
Domnul Liu a citit broșura și a fost deopotrivă de impresionat. El a spus că nu-i este teamă să semneze petiția, chiar dacă vin după el de la PCC: "Ei au torturat cu brutalitate acest om, și încă nu l-au eliberat. Eu îndrăznesc să vorbesc despre aceasta."
Am fost mișcat de bunătatea lor și le-am mulțumit sincer.
Informarea mai multor oameni despre petiție
Pe la prânz, când am trecut pe lângă casa lor, m-am întâlnit cu doamna Liu. M-a invitat la ei acasă pentru a cina împreună. Nu am vrut să le fac necazuri și am refuzat. Dar mi-a spus că în casă se află fiul ei și ginerele, și eu trebuie să vorbesc cu ei, pentru ca și ei să contribuie la salvarea practicantului. Am acceptat invitația. După ce le-am povestit istoria practicantului, fiul şi ginerele au semnat petiția, iar în dreptul semnăturilor şi-au pus amprentele.
Când practicantul a fost eliberat, i-am anunțat. Doamna Liu a fost foarte fericită când a auzit vestea, și s-a bucurat că a putut contribui la efortul de salvare.
Recompensarea pentru ajutorul dat unui practicant
Am auzit deseori, de la persoanele în vârstă, că faptele bune vor fi răsplătite. Familia domnului Liu a fost cu adevărat binecuvântată.
În toamna anului 2012, zona noastră a fost inundată, a fost cea mai mare inundaţie din ultimii zece ani. Toate câmpurile din localitate au fost inundate, cu excepția terenului familiei domnului Liu. Porumbul și alte culturi au crescut bine. Mai târziu, atunci când a venit timpul pentru a planta varza chinezească, s-a dovedit că ea a fost plantată târziu și nu au avut posibilitate să o ude. Dar, după ce varza a fost plantată, au început ploile. Varza chinezească a vecinilor a putrezit, dar varza lor a fost bună și nu a fost necesar să o fertilizeze din nou.
Când vecinii au întrebat, cum de la ei a crescut aşa o varză bună, doamna Liu a spus: "Noi am semnat o petiție pentru a salva un practicant Falun Gong și am fost răsplătiți pentru aceasta."
Acest articol poate fi citit și în limba engleză:
http://en.minghui.org/html/articles/2014/5/25/1347.html
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.