Românii sunt din ce în ce mai deschiși să afle mai multe despre persecuția regimului comunist chinez împotriva propriului popor, este concluzia puternic conturată în urma recentelor acțiuni de informare în București și alte zone din România, la 25 de ani de la celebrul „incident” din Piața Tiananmen. Asta deoarce românii au trecut nu demult prin același iad. Sunt încă proaspete amintirile despre campaniile de eliminare a elitelor, intelectualilor, a celor cu credințe religioase sau a persoanelor care îndrăzneau să-și ceară drepturile garantate de constituție.
Președintele României și statul român au condamnat comunismul pentru crimele groaznice pe care le-a comis, la fel au procedat și alte țări est-europene care s-au eliberat de demonul roșu, iar acum s-a trecut la investigarea acestor crime și la pedepsirea vinovaților.
Românii sunt foarte indignați când află, în sfârșit, despre chinurile la care au fost supuși membri ai familiilor lor, cunoscuți sau persoane publice importante a căror memorie a încercat s-o șteargă comunismul. Teroarea, în deceniile de conducere totalitară, a fost atât de mare încât cei care au fost închiși și eliberați erau puși să semneze o hârtie că nu vor vorbi despre torturile îndurate în închisoare, și chiar nu îndrăzneau s-o facă. Sute de mii de români au trecut prin acest calvar și n-au uitat.
Duminica trecută, de exemplu, la intrarea parcului Plumbuita din București, a avut loc o acțiune de informare despre crimele împotriva umanității care au loc în China chiar în momentul de față, în ciuda aparențelor de civilizație și prosperitate economică a țării.
S-au afișat panouri care cereau oprirea furtului de organe de la prizonierii de conștiință. Acei oameni nu au comis nimic rău și sunt ținuți închiși pentru a le schimba convingerile religioase, spirituale sau democratice. Printre ei sunt creștini, tibetani, discipoli Falun Gong, uiguri și cetățeni care își cer drepturile.
Când aflau despre existența unei petiții care putea fi semnată și care cerea oprirea acestui genocid, oamenii se grăbeau să semneze. Mulți au spus că este cea mai abominabilă crimă din lume.
Oamenii se înghesuiau curioși să citească panourile și să vadă ce se întâmplă în China, citeau îngroziți pliantele ca să afle mai multe, mulți își aminteau întâmplări similare care au avut loc în România cu abia 25 de ani în urmă. Și la noi tortura, bătăile, înfometarea, umilirea, spălarea creierului, minciuna și abuzul sexual au fost armele cu care regimul încerca să forțeze oamenii să creadă în „măreția partidului”. Și la noi, toată România a devenit o închisoare mare pentru mințile și trupurile oamenilor, o închisoare unde minciuna și teroarea nevăzută erau gratii.
Un fost deținut politic, domnul Man, a afirmat că cruzimea regimului comunist a atins apogeul în China și că omorârea prin extragerea organelor de la practicanții Falun Gong este cea mai groznică metodă de tortură și exterminare din toate timpurile. Pe parcursul zilei am întâlnit câteva persoane grăbite și supărate, dar și foarte mulți oameni dornici să facă o faptă bună și să semneze petiția, foarte mulți dispuși să afle mai multe. Câteva dintre aceste persoane au simțit nevoia să împărtășească cu noi câteva gânduri despre nedreptățile din China.
Domnul Nae Ion, un domn în vârstă și simpatic care de-a lungul timpului s-a ocupat de service-ul ascensoarelor, ne-a mărturisit indignat cum comuniștii sunt “idioți” pentru că persecută acești oameni care nu rănesc pe nimeni și nu fac rău nimănui cu această practică a lor. De asemenea, ne-a povestit despre fiica dânsului, o fată cuminte și simplă pe care a încurajat-o mereu, astfel că acum este în America cu bursă la facultatea de marketing. Domnul Nae a crezut dintotdeauna în principiile Adevăr, Bunătate și Toleranță și şi-a trăit viața ghidat de ele.
O familie tânără și plăcută, Marian si Florentina Crăciun, împreună cu fetița lor în vârstă de 6-7 ani, au venit dornici să semneze, după ce au primit un fluturaș pe care l-au studiat în timpul plimbării în parc. Domnul Crăciun și-a exprimat îngrijorarea că noi putem semna iar și iar, dar că șansele ca toate acestea să fie oprite sunt destul de mici. Probabil că simțea că ar trebui făcut mult mai mult decât atât, ceva mult mai puternic decât o semnătură.
O doamnă proaspăt pensionată, dar sprintenă, fost tipograf la Casa Scânteii, și-a exprimat părerea că ceea ce se întamplă în China este o nebunie. E un mare păcat ca o metodă spirituală meditativă care îi învață pe oameni să urmeze principiul Adevăr, Bunătate și Toleranță și nu aduce niciun rău societății umane să fie persecutată sângeros pe scară largă. Cei care fac asta sunt cu siguranță malefici și vor fi judecați și pedepsiți pentru crima aceasta, până la urmă.
Domnul Popa Constantin a călătorit foarte mult ca inginer în aviație și ne-a mărturisit cu entuziasm cât de mult respectă poporul chinez și tradițiile acestuia. Pe de altă parte, ne-a relatat cât de feroce este comunismul și principiile care stau la baza gândirii acelor oameni însetați de putere, lipsa de moralitate a celor capabili să recolteze forțat organe de la oameni.
În urma mai multor schimburi de opinii, pot spune că foarte mulți compară situația de azi din China cu felul în care au fost torturați și batjocoriți oamenii care urmau o cale spirituală pe vremea comunismului în România. Toți sunt de acord că este inuman și că persecuția trebuie oprită neapărat.
Poporul român a fost dintotdeauna tolerant și bun și a fost nevoit să apere aceste principii de-a lungul istoriei, de aceea mulți oameni simpatizează imediat cu chinezii și doresc să-i ajute să se bucure de dreptul la credință, integritate și demnitate.
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.