Asuprirea credinţei în China, dezbătută in Parlamentul Canadei

David Kilgour, fost secretar canadian pentru Asia-Pacific (Evan Ning / The Epoch Times)

Cele ce urmează sunt remarci revizuite şi prezentate la o întrunire publică pe tema persecuţiei religioase din China, susţinută la Casa Comunelor din Parlamentul Canadei, la Ottawa, pe 9 decembrie 2013 de David Kilgour, un fost membru al Parlamentului Canadei.

Astfel, David Kilgour afirmă că „numirea şi condamnarea câtorva guverne astăzi îi va face pe unii dintre cei ce persecută comunităţi de credinţă să se simtă neplăcut, şi le poate da curaj oamenilor din toată lumea ce caută libertatea religioasă, aşa cum le-a fost promisă de ONU şi alte formaţiuni internaţionale. Sunt încântat de faptul că astăzi se vor ţine discursuri privind problemele majore privind libertatea religioasă în Iran, Pakistan şi Egipt. Din motive de timp, aceste comentarii vor fi legate exclusiv de China.”

„De multă vreme nutresc respect şi afecţiune faţă de poporul chinez”, afirmă domnul Kilgour. „Aceste sentimente au devenit mai profunde pe parcursul celor câtorva vizite în această ţară şi cu ocazia întâlnirilor cu vasta diasporă chineză. Nu este întâmplător că mai mult de un milion de canadieni cu originea în Regatul Mijlociu constituie acum cea mai educată comunitate culturală a noastră. Am avut onoarea de a-i reprezenta pe câţiva dintre aceşti oameni în Parlamentul nostru timp de aproape 27 de ani.”

Sistem care oprimă şi brutalizează oamenii de credinţă

Libertatea religioasă, de credinţă, de conştiinţă şi de convingeri, garantată prin Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a Naţiunilor Unite, nu i-a descurajat pe stăpânitorii comunişti din China să pună bazele unui sistem care oprimă şi brutalizează oamenii de credinţă.

Atunci când comuniştii au preluat controlul Chinei în 1949, noul regim a înfiinţat organisme statale care să monitorizeze sectorul religios. Dictatura a mai fondat biserici naţionale catolice şi protestante controlate de stat, care hirotonisesc şi conduc clerul. Toţi chinezii creştini sunt obligaţi să se înregistreze la una dintre cele două biserici aprobate de stat.

Câteva puncte importante:

Versiunea comunistă a Bisericii Catolice „nu recunoaşte autoritatea Papei” a declarat Charles Burton, profesor asociat Universităţii Brock. Burton este specializat în politici comparative, moduri de guvernământ şi politici chineze, relaţii sino-canadiene şi drepturile omului. „Biserica Romano-Catolică este o organizaţie ilegală în China”, a adăugat Burton, care a fost şi consilier la Ambasada Canadei din Beijing. „Însă, majoritatea catolicilor din China nu sunt afiliaţi CPA [Asociaţia Catolicilor Patrioţi Chinezi, biserica catolică aprobată de stat], aşa încât ei trebuie să slujească pe ascuns (...) bisericile care „nu sunt înregistrate în cadrul Administraţiei Statului pentru Afaceri Religioase sunt ţinte pentru hărţuire.”

„Deşi un număr tot mai ridicat de biserici neînregistrate în China pot opera într-o libertate mai mare decât în trecut, cazuri de arest, de dispariţie, de hărţuire şi confiscare a proprietăţilor creştinilor continuă să apară” declară Kiri Kankhwende, purtătoarea de cuvânt a Organizaţiei pentru Solidaritate Creştină Mondială (CSW).

„În regiuni cum ar fi Xinjiang, unde cetăţenii se confrunta în mod tipic cu mai multe restricţii aduse drepturilor lor civile şi politice, chiar şi activităţile aprobate ale musulmanilor, catolicilor şi protestanţilor, sunt îndeaproape monitorizate şi adesea restricţionate” precizează Kiri Kankhwende.

„Cu toate că statul chinez a semnat Convenţia Internaţională a Drepturilor Civile şi Politice, care garantează libertatea religioasă şi de credinţă, încă nu a ratificat-o” afirmă Kankhwende. „Guvernul chinez ar trebui impulsionat să ratifice Convenţia şi să se asigure că oficialii din cadrul autorităţilor centrale şi locale, precum şi cei ce aplică legea, să fie formaţi în mod adecvat, pentru a proteja şi promova libertatea religioasă şi de credinţă pentru toţi, conform propriei lor constituţii şi obligaţiilor impuse de legislaţia internaţională”.

„În afară de represiunea bisericilor creştine, guvernul mai este vinovat de suprimarea severă a budismului tibetan în regiunea Tibetului aflată sub ocupaţie chineză, precum şi de persecuţia brutală a musulmanilor din Regiunea Uigură Autonomă Xinjiang” declară Michael Craig din partea Amnesty Internaţional în Canada.

Dr. Katrina Lantos Swett, vice-preşedinte al Comisiei S.U.A. pentru Libertate Religioasă Internaţională afirmă: „Consider China ca având un loc de frunte în încălcarea drepturilor omului în toată lumea (...) China se concentrează pe persecutarea unui număr de grupuri de oameni... De pildă, creştinii care nu aparţin bisericilor sponsorizate de stat, sunt ţintele unor represiuni crunte.”

„Consider că cea mai grav persecutată comunitate din China este probabil Falun Gong - mai afirmă Swett - Aceasta este o mişcare paşnică bazată pe anumite principii morale şi pe o serie de exerciţii fizice line.” Conform declaraţiilor lui Swett, conducătorii comunişti ai Chinei au încurajat practicarea Falun Gong la un moment dat, „pentru că simţiseră că Falun Gong promova virtuţi felurite... Însă, când au văzut că popularitatea acestei mişcări era atât de mare, încât devenise o posibilă ameninţare la adresa dominaţiei ideologice asupra vieţii oamenilor, s-au întors la 180 de grade... A fost iniţiată o persecuţie înfiorătoare asupra Falun Gong, fiind incluse aici arestări şi tortură” precizează vice-preşedintele USCIRF. „Rapoartele cele mai teribile tratează recoltarea organelor de la prizonierii Falun Gong.”

Când vine vorba de apărarea drepturilor omului şi libertăţii religioase, Swett consideră că America trebuie să „fie puţin mai îndrăzneaţă, mai curajoasă” în relaţiile cu Beijingul. „Avem nevoie de o coloană vertebrală mai dură când vine vorba de susţinerea acestor cauze foarte importante.” „Acelaşi lucru se poate spune şi despre Canada” a conchis Johnston.

Falun Gong

Acum urmează informaţii mai ample despre elementele punctate în articolul lui Johnston, pe care l-am citit la o întrunire publică în faţa Federaţiei Societăţilor Medicale din Hong Kong, în luna iulie. David Matas, împreună cu mine, am ajuns la concluzia că 41.500 de organe provenite de la prizonieri de conştiinţă Falun Gong au fost supuse traficului. Şi asta doar între anii 2001 şi 2005. Această formă cumplită de comerţ continuă şi astăzi.

Matas şi cu mine am vizitat aproximativ 12 ţări pentru a intervieva practicanţii Falun Gong care reuşiseră să părăsească atât lagărele, cât şi China. Ei ne-au descris condiţiile îngrozitoare de muncă: până la 16 ore pe zi, fără plată, cu hrană insuficientă, condiţii de dormit în înghesuială, precum şi tortura îndurată.

Colegii de celulă realizau o gamă de produse pentru export, inclusiv ornamente de Crăciun pentru companii multinaţionale. Aceasta reprezintă atât iresponsabilitate la nivel de corporaţie, cât şi o încălcare a regulilor WTO, necesitând un răspuns efectiv din partea tuturor partenerilor comerciali ai Chinei. Guvernele noastre ar trebui să interzică exporturile rezultate din muncă forţată, prin implementarea unei legislaţii care să oblige importatorii să demonstreze că bunurile lor nu sunt produse, în fapt, de sclavi.

În cartea „Organele Statului”, publicată în 2012, scriitorul şi cercetătorul Ethan Gutmann estimează că 65.000 de practicanţi Falun Gong au fost ucişi pentru organele lor între anii 2000 şi 2008, selectaţi dintre cei 1,2 milioane de practicanţi prizonieri în sistemul lagărelor de muncă silnică din China.

La fel ca în cazul lagărelor create în Germania lui Hitler şi Rusia lui Stalin, după care Mao le-a adaptat pe cele din China în anii 1950, o singură semnătură din partea poliţiei este suficientă pentru a condamna pe oricine la detenţie într-un lagăr cu durată de până la trei ani. Mark Mackinnon din partea Globe and Mail din Canada a spus bine: „Fără acuzaţii, fără avocaţi, fără recurs.”

În 2007, un raport guvernamental al Statelor Unite a estimat că cel puţin jumătate din deţinuţii aflaţi în 340 de asemenea lagăre erau practicanţi Falun Gong. Guvernarea de tip leninist şi economia cu deviza „orice este permis” încurajează continuarea traficului cu organe pe tot întinsul Chinei.

Suprimarea disidenţilor

Partidul foloseşte forţa pentru a suprima vocile susţinătoare ale libertăţii religioase în China. Una dintre victime este Gao Zhisheng, un avocat cu două nominalizări la Premiul Nobel pentru Pace, care a continuat tradiţia iniţiată de Nelson Mandela şi Mahatma Gandhi. Cu un deceniu în urmă, Gao a primit din partea Ministerului Justiţiei un titlu care l-a plasat în rândul celor dintâi zece avocaţi ai Chinei.

Partidul, însă, şi-a dezlănţuit întreaga sa furie asupra lui Gao când acesta, un creştin, a hotărât să ia apărarea practicanţilor Falun Gong. Suprimarea a început prin confiscarea permisului său de practică juridică, şi a continuat printr-o tentativă de asasinat, printr-un atac al poliţiei asupra soţiei şi a celor doi copii ai săi, şi apoi, prin privarea familiei sale de orice venit.

Asuprirea s-a intensificat atunci când Gao a răspuns în maniera nonviolentă a lui Gandhi, lansând greve ale foamei în întreaga ţară ca un apel la demnitate egală între toţi cetăţenii Chinei. Într-unul din articolele sale, Gao a descris cele peste 50 de zile de tortură în detenţie. În 2009, soţia sa Geng He, fiica lor de 16 ani şi fiul lor de 6 ani au reuşit să părăsească China şi au ajuns în Statele Unite, în căutare de azil. Gao, în schimb, a rămas întemniţat.

Domnia legii

Este dificil pentru mulţi oameni din afara Chinei să înţeleagă că, acolo, procesele sunt simple puneri în scenă. „Judecătorii” care dau sentinţe, de obicei, nici măcar nu ascultă probele aduse în „sălile de judecată”.

Canadianul Clive Ansley a practicat avocatura timp de 13 ani în Shanghai, ocupandu-se de circa 300 de procese în cadrul instanţelor judecătoreşti de acolo înainte de a reveni în Baroul Canadei. Ansley a explicat că „există în prezent o zicală în rândul avocaţilor şi judecătorilor chinezi care chiar cred în Domnia Legii. Această zicală, familiară în toate cercurile juridice din China, ilustrează în mod expresiv inutilitatea încercării de a ‘asista la îmbunătăţirea sistemului juridic al Chinei’ prin formarea judecătorilor”. Zicala sună astfel: „Cei care au ascultat procesul nu judecă. Cei care judecă nu au ascultat procesul... Nimic din ce se petrece în ‘sala de judecată’ nu influenţează sentinţa”.

Ambasadorul Andrew Bennett

Sunt încântat să adaug că ambasadorul Canadei pe problema libertăţii religioase, Andrew Bennett, a declarat astăzi că este profund îngrijorat de tratamentul „revoltător” aplicat comunităţilor religioase de către partidul-stat din China, subliniind tratamentul „inadmisibil” aplicat practicanţilor Falun Gong, precum şi tibetanilor budişti, musulmanilor uiguri şi creştinilor.

„În cazul Chinei, la fel ca şi în cazul Iranului şi altor ţări cu adevărat vinovate de încălcări revoltătoare ale libertăţii religioase, vom vorbi fără ocolişuri” a afirmat Bennett. „În tratarea problemei respectării libertăţii religioase în China, vom avea ocazii, ştiu acest lucru, să facem un pas înainte şi să vorbim franc despre toate aceste probleme legate de persecuţie.”

Concluzie

Comunitatea internaţională ar trebui să ducă tratative cu Beijingul în continuare, în ciuda dificultăţilor create constant de modelul său de guvernământ. Populaţia Chinei ar trebui să ştie că noi, canadienii, suntem alături de ea, şi nu alături de guvernul lor, la fel cum am fost în cazul Europei centrale în timpul Războiului Rece, şi în cazul oamenilor din Africa de Sud, în special în anii 1980 şi până la alegerea lui Nelson Mandela.

Democraţii din întreaga lume, inclusiv din guvernele noastre naţionale, instituţiile societăţii civile şi domeniul afacerilor, ar trebui, bineînţeles, să ducă tratative cu noul guvern de la Beijing şi cu cel mai larg procent posibil de cetăţeni din toată China, în pofida problemelor create de guvernarea autocrată.

Democraţia cu caracteristici veritabil chinezeşti este probabil mai aproape decât putem crede. Câţi „experţi” au anticipat prăbuşirea totalitarismului din Europa în 1989 sau recenta Primăvară Arabă?

Niciun om aflat de partea democraţiei nu ar trebui să uite în acest angajament că valorile pe care le reprezentăm sunt universale, dintre ele făcând parte demnitatea umană, domnia legii, democraţia pluripartidică, responsabilitatea socială a corporaţiilor, şi necesitatea oamenilor de pretutindeni de a avea acces la un loc de muncă bun.

Populaţia Chinei doreşte aceleaşi lucruri ca şi noi: libertate religioasă, respect pentru toţi, educaţie, siguranţă, locuri bune de muncă, domnia legii, guvernare democratică şi responsabilă, şi un mediu natural sustenabil.

Dacă partidul-stat încetează să mai încalce sistematic şi grosolan drepturile omului atât pe plan intern, în special în cazul practicanţilor Falun Gong, cât şi pe plan extern, şi începe să îşi trateze partenerii comerciali într-un mod transparent şi echitabil, noul secol poate aduce armonie şi ordine în China şi în întreaga lume. Primul pas într-o direcţie mai bună este stoparea recoltării forţate de organe acum.

David Kilgour a fost un membru al Parlamentului Canadei între anii 1979 şi 2006, şi a îndeplinit totodată funcţia de Secretar de Stat (pentru regiunea Asia-Pacific) în anii 2002 şi 2003.

David Kilgour a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace în anul 2010. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina: www.david-kilgour.com

Sursa: Epoch Times Romania