În timpul dinastiei Ming, Jin Zhong a fost Ministru al Apărării. El era tolerant, generos şi mărinimos. El vorbea întotdeauna deschis despre lucrurile bune pe care le vedea la alţii şi le lăuda meritele chiar şi atunci când i se opuneau.
Într-o zi, înainte ca Jin Zhong să devină un înalt funcţionar, un om din oraşul său natal l-a umilit şi l-a jignit. După ce a devenit ministru, omul acela a ajuns un mic funcţionar în capitală. Când a aflat că ministru nu era altul decât Jin Zhong, pe care-l umilise odată, a pălit de spaimă, totuşi Jin Zhong l-a recomandat pentru o avansare.
Cineva l-a întrebat pe Jin Zhong: "N-aveţi resentimente faţă de el?” El răspunse: ”I-am oferit postul pentru că am văzut că e capabil. Cum aş putea să-i neg talentele, pentru a-mi satisface resentimentele personale?”
Toţi înţelepţii au lăudat şi propovăduit toleranţa, mai degrabă decât pedepsirea şi au considerat-o drept o remarcabilă virtute. Confucius spunea: ”Răspunde la ingratitudine cu corectitudine.” Corectitudinea înseamnă imparţialitate. Acţiunile lui Jin Zhong nu incarnează ele acest concept? Lao Zi spunea de asemenea: ”Răspunde ingratitudinii cu bunătate”, ceea ce reprezintă o cerinţă încă şi mai elevată.
Articolul originar este disponibil în limba Chineză la adresa:
http://minghui.ca/mh/articles/2007/1/24/147084.html
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.