Practicantul Falun Gong, Lin Shixiong, la 46 de ani, a fost din oraşul Yanji, Prefectura Autonomă Koreană Yanbian, provincia Jilin. Nu cu mult după ce a început persecuţia, Lin Shixiong a apelat paşnic pentru dreptate pentru Falun Gong. El a scris o scrisoare publică şi l-a adresat primarului Yanji. Pentru asta, el a fost pus în lagărul de muncă pentru un an. În 2002, doi ani după ce Divizia Securităţii Naţionale al oraşului Yanji l-a trimis în Centrul de Detenţie Yangji, Divizia Securităţii Naţionale l-a condamnat la 13 ani de închisoare pe baza unor acuzaţii inventate. Domnul Lin a fost trimis la închisoarea Jilin.
Când Lin Shixiong a fost torturat aproape de moarte, închisoarea l-a eliberat pe „motiv medical”. Sub persecuţia lungă şi teribilă a Partidului Comunist Chinez (PCC), Lin Shixiong a murit în jurul zilei de 20 noiembrie 2006. Înmormântarea lui a fost ţinută în 21 noiembrie. Mai jos urmează detaliile.
Lin Shixiong a fost un manager la Divizia de Reparaţi Mitsubishi din oraşul Yanji, provincia Jilin. El a avut o familie fericită şi o carieră pe care mulţi oameni o admirau. Totuşi, în timpul acestei persecuţii care durează deja şapte ani, el şi-a pierdut aproape toată averea. Regimul PCC l-a condamnat la treisprezece ani de închisoare pe baza unor acuzaţii inventate. Când a fost închis în închisoarea Jilin, el a fost forţat să renunţe la drepturile de management al fabricii pe care l-a construit de la zero, a fost obligat să divorţeze de la soţie şi să renunţe la custodia copilului.
În data de 20 iulie 1999, tot pe baza unor acuzaţii fabricate regimul PCC a iniţiat o politică de persecuţie în ceea ce priveşte Falun Gong, ordonând să „ruineze reputaţia [practicanţilor], să aducă la faliment [practicanţii], şi să distrugă fizic [practicanţii]” şi „când ei sunt bătuţi la moarte se va considera sinucidere.” Lin Shixiong a apelat paşnic pentru justiţie. El a scris o scrisoare deschisă primarului Yanji. Exprimându-şi opinia în faţa guvernului, fapt care ar trebui să fie dreptul fiecărui cetăţean. Dar oficialii PCC l-au catalogat ca fiind o persoană care „deranjează ordinea socială”.
Ofiţeri de la Divizia de Securitate Naţională a oraşului Yanji, şi-au vândut sufletele şi conştiinţa pentru interes personal. Ei au urmat ordinele care nu au avut nici un fundament legal şi l-au trimis la Lin Shixiong la un lagăr de muncă pe timp de un an. În timp ce el a fost ţinut acolo, oficialii PCC l-au obligat să treacă printr-un proces educaţional pentru „mărturisi crimele” şi muncă forţată. În primul rând aceste activităţi nu ar trebui sa existe de loc şi nici măcar să fie acceptate de nimeni.
Domnul Lin a fost eliberat în 2002. El a continuat să vorbească în public pentru a cere justiţie pentru Falun Gong. Din nefericire, în 2002, Lin Shixiong a fost încă o dată arestat şi trimis în oraşul Yanji. Divizia de Securitate Naţională al oraşului Yanji, l-au închis în centrul de Detenţie Yanji pentru aproape doi ani. Ei l-au condamnat apoi la treisprezece ani în închisoare pe baza unor acuzaţii inventate şi l-au livrat închisorii din Jilin.
Domnul Lin a suferit o traumă mentală şi fizică ireparabilă în închisoarea Jilin. Aceasta a fost cauzată de către un tratament inuman de durată lungă, condiţii aspre de viaţă şi tortură fizică şi mentală ordonată de către PCC. Toţi practicanţii Falun Gong au primit un tratament greu de suportat şi domnul Lin Shixiong nu a fost nici el o excepţie. Condiţia lui s-a deteriorat în fiecare zi. El a fost găsit cu tuberculoză şi condiţia lui a fost suficient de gravă pentru un tratament de lungă durată în spital. Totuşi, închisoarea Jilin tot nu a renunţat la persecuţia lui Lin Shixiong. Ei nu l-au eliberat.
Între timp, Lin Shixiong a fost forţat să divorţeze. Condiţia lui a deteriorat rapid şi el a fost în pragul morţii. Oficialii închisorii Jilin a trebuit să-l lase pe Lin Shixiong să meargă acasă punându-i familia chezaş, pentru a putea fi îngrijit acasă.
În acest moment, lui Lin Shixiong nu i-a rămas nimic. Tot ce avea era un corp care nu mai putea avea grijă de sine din cauza persecuţiei.
Chiar şi aşa, închisoarea Jilin împreună cu Comitetul Judicial şi Politic al oraşului Yanji, nu l-au lăsat în pace pe Lin Shixiong. Ei îl hărţuiau des cu scuza că nu şi-a terminat termenul la închisoare. Din cauză hărţuirilor dese, Lin Shixiong a suferit o mare presiune mentală. El nu a fost capabil să aibă grijă de sănătatea lui în pace în casa lui. El a murit în 20 noiembrie 2006 la el acasă.
*******************************************************
Mulţi oameni au spus practicanţilor Falun Gong să nu mai practice din moment ce guvernul şi naţiunea nu o mai permitea şi a început această persecuţie. Din păcate, fiind îndoctrinaţi zeci de ani de către regimul despotic al PCC, poporul Chinez nici nu mai ştie ce fel de drepturi ar trebui să aibă. În mintea poporului, PCC-ul este organizaţia care le dă toate drepturile. Din acest motiv în ignoranţa lor, oameni vorbesc voluntar pentru acest regim imoral. Ei participă inconştient împreună cu regimul la persecuţia familiilor lor. Ceea ce este foarte trist.
Pentru acei practicanţi care sunt deţinuţi în China, eu sper încă o dată că familiile lor vor face tot posibilul să îi elibereze. Eu sper că practicanţii care cunosc detaliile circumstanţelor acestor persecuţii vor oferi informaţii adiţionale. Hai să îi eliberăm pe practicanţii din jurul nostru.
Organizaţiile care au participat în persecuţie:
Închisoarea Jilin din provincia Jilin, Divizia de Securitate Naţională al oraşului Yanji, Procuratura oraşului Yanji,
curtea oraşului Yanji
Articolul originar este disponibil în limba chineză la adresa:
http://minghui.ca/mh/articles/2006/11/25/143201.html
* * *
Aici găsiți articolul în limba engleză:
http://en.clearharmony.net/articles/a37117-article.html
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.