Buletin de știri

Comunicate de presă / Anunțuri | Știri din intreaga lume

  • În afara sediului central al ONU, o pledoarie pentru libertatea de credință

    (Epoch Times) Înaintea Adunării Generale a Naţiunilor Unite de la New York, un grup de aproximativ 80 de meditatori au desfăşurat un eveniment specific Şcolii Falun Dafa în afara sediului central al U.N., în vederea creşterii gradului de conştientizare a publicului cu privire la suprimarea libertăţii de credinţă şi de exprimare în China, care ia forme de o violenţă nemaiîntâlnită împotriva celor care nu se conformează ideologiei ateiste care cere credinţă şi loialitate deplină faţă de partidul comunist chinez.
  • Mitinguri în California expun extinderea persecuției regimului chinez în afara Chinei

    (Minghui.org) Practicanții Falun Gong din sudul Californiei au ținut mitinguri la Los Angeles și San Diego în 12 și 13 septembrie 2017. Au protestat împotriva interferenței consulatului chinez din San Francisco cu trecerea rezoluției SJR-10 în Senatul de Stat din California.
  • Exerciţii de qigong chinezesc la Braşov şi Sinaia

    Sâmbăta și duminica aceasta, 2-3 septembrie 2017, la Brașov și Sinaia, amatorii și cei interesați de frumusețea qigong-ului vor putea admira și, totodată, învăța cele cinci exerciții Falun Gong de la practicanți cu experiență din România.
  • China plănuieşte să depăşească SUA în transplanturile de organe. Dar sunt declaraţiile ei credibile?

    (Epoch Times) China a susţinut recent că are aproape 300.000 de donatori înregistraţi şi s-a lăudat că va depăşi Statele Unite în ceea ce priveşte transplanturile de organe până în 2020, însă creşterea explozivă a donaţiilor şi transplanturilor de organe sunt alarmante.
  • Sfârșitul expozițiilor de cadavre umane în Republica Cehă. Noua lege necesită consimțământul decedatului

    (Epoch Times) Republica Cehă s-a alăturat țărilor care asigură protecția persoanelor decedate, precum și tratamentul demn al corpurilor acestora. În ultimii ani s-a înregistrat o rezistență din ce în ce mai mare împotriva expozițiilor controversate de cadavre umane din întreaga lume. Promotorii acestor exponate care utilizează corpuri plastinate din China nu au reușit să arate consimțământul scris al celor decedaţi, care să permită folosirea trupurilor lor după moarte.
  • A doua petiţie ca mărime din istorie este dusă Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului

    (rombridge.org) Peste 2,5 milioane de persoane au semnat petiţia DAFOH în ultimii cinci ani, cerând UNHCHR să acţioneze pentru a investiga şi a ajuta la oprirea recoltării forţate de organe de la prizonierii de conştiinţă din China. Această petiţie civilă, a doua ca mărime din istoria mondială, solicită oprirea imediată a persecuţiei de 18 ani a practicanţilor Falun Gong, principalele victime ale confiscării ilicite de organe. DAFOH solicită Comisiei pentru Drepturile Omului a ONU să creeze o comisie specifică care să acţioneze ca un grup de lucru în cadrul Naţiunilor Unite dedicat investigaţiilor obiective în curs de desfăşurare ale medicinei de transplant din China şi ale sistemului de donare de organe.
  • VIDEO - Chirurg chinez prezintă dovezi ale recoltării de organe - 6 iulie 2017

    (ro.faluninfo.eu) 6 iulie 2017 - Chirurgul chinez Enver Tohti Bughda, care a efectuat o operaţie de recoltare de organe în anii 1990, a oferit dovezi Comitetului Comun pentru Afaceri Externe şi Comerciale, şi pentru Apărare – cele două camere ale Orieachtas-ului din Dublin, Irlanda.
  • Europa comemorează 18 ani de rezistență pașnică a Falun Gong

    (Minghui.org) Săptămâna trecută, practicanții Falun Gong din nouă țări din Europa au participat la a 18-a comemorare a rezistenței lor pașnice față de persecuție, prin sensibilizarea publicului față de această criză a drepturilor omului. Acest raport acoperă evenimentele din mai multe orașe din Elveția, Regatul Unit, Norvegia, Danemarca, Rusia, Franța, Austria, România și Italia.
  • Exerciții de qigong chinezesc la Constanța

    Pe 29 si 30 iulie, 2017, amatorii și cei interesați de frumusețea qigong-ului din Constanța vor putea admira și, totodată, învăța cele cinci exerciții Falun Gong de la practicanți cu experiență din România.
  • 16 ani de protest în faţa Ambasadei Chinei din Bucureşti. Practicanţii Falun Gong din România nu renunţă (VIDEO)

    Milioane de oameni sunt persecutaţi în China pentru credinţa lor în Adevăr, Compasiune Toleranţă şi, dintre cei persecutaţi, mulţi ajung pe mesele de operaţie unde sunt ucişi pentru organele lor chiar de statul care ar trebui să-şi apere cetăţenii, au transmis practicanţii Falun Gong, reuniţi joi în faţa Ambasadei Republicii Populare China la Bucureşti.
  • Practicanții Falun Gong cer oprirea persecuției ce durează de optsprezece ani

    (Epoch Times) NEW YORK - La 16 iulie, sute de practicanți Falun Gong din zona metropolitană New York s-au adunat lângă Consulatul chinez din New York pentru un miting și veghe la lumina lumânărilor pentru a marca 18 ani de când regimul chinez a lansat o campanie brutală de persecuție împotriva comunității lor spirituale. Mitingul a inclus declaraţii ale purtătorilor de cuvânt ai Falun Gong, practicanți care au suferit persecuții severe în China, membri ai ONG-urilor pentru drepturile omului și șapte cetățeni chinezi care tocmai au renunțat la Partidul Comunist Chinez și organizațiile sale afiliate.
  • Cei care încalcă drepturile omului în China pot fi sancţionaţi la intrarea în SUA

    Actul Global Magnitsky de Responsabilizare privind Drepturile Omului, care a fost adoptat în 8 decembrie 2016 de Congresul SUA cu 92-7 voturi, reprezintă un avertisment pentru cei care fac abuzuri în domeniul drepturilor omului, din lumea întreagă şi în mod special din China.Documentul permite preşedintelui să respingă vizele pentru SUA şi să îngheţe activele din SUA ale celor ce încalcă drepturile omului, precum şi pe cele ale oficialilor străini corupţi. Legea vizează mulţi chinezi implicaţi în corupţie şi/sau crime împotriva umanităţii, precum recoltarea organelor de la prizonieri de conştiinţă (îndeosebi practicanţi Falun Gong).
  • Acuzat de crime împotriva umanității, Liu Yunshan, în vizită de 'bunăvoință' la București

    Fiind conştienţi de vizita recentă în România a lui Liu Yunshan, membru al Comitetului Permanent al Partidului Comunist Chinez, vă scriem pentru a vă atrage atenţia asupra implicării directe a lui Liu într-o situaţie gravă de abuz în masă a drepturilor omului. Mai exact, Liu a fost din 1999 unul dintre cei mai importanţi pioni ai represiunii violente împotriva Falun Gong.
  • Liu Yunshan, oficial chinez adânc implicat în genocidul Falun Gong, în vizită la București

    Între 12 și 19 iulie, o delegație a Partidului Comunist Chinez (PCC), condusă de un înalt oficial al partidului, Liu Yunshan, va efectua diverse vizite în România și republica Cehă, la invitația autorităților. Lucru mai puțin cunoscut de către mass-mediile acestor țări este adânca implicarea a lui Liu Yunshan în genocidul Falun Gong din China, genocid care implică mii de decese documentate și peste un milion de încarcerări abuzive.
  • Rolul crucial al lui Liu Yunshan și al Departamentului Central de Propagandă în persecuția împotriva Falun Gong

    (Minghui.org) Câțiva înalți oficiali chinezi au fost demişi după ce s-au implicat puternic în persecuția împotriva Falun Gong. Printre aceștia se numără Zhou Yongkang, fostul țar al securităţii din China, care a fost arestat în decembrie 2014 și condamnat șase luni mai târziu, și Li Dongsheng, care a fost acuzat în 2013 și condamnat la 15 ani de închisoare la începutul lui 2016.Alţii sunt încă în libertate. Printre ei este Liu Yunshan, fostul șef al Departamentului Central de Propagandă (2002-2012). Mai jos este o scurtă prezentare a modului în care Liu și departamentul său au alimentat suprimarea la nivel național a Falun Gong.